〖 NOTĂ 〗

mai jos se găsesc descrierea, nota și primele trei capitole dintr-o poveste scurtă în multe capitole pe care le-am scris dintr-un impuls de moment, până să-mi dau seama că e o mare și exagerată porcărie. nu că aș renunța complet la carte, dar mai trebuie să echilibrez ideile și detaliile între ele. totuși, am zis să nu o fi scris degeaba și s-o adaug la colecție.

!!! atenție, urmează o scriere super jenantă. 

word count: 3307

═══════ ◖◍◗ ═══════

descriere

          Simina știe prea bine ce-și dorește la șaptesprezece ani; pe lângă note bune la școală și libertate din partea părinților, e sigură că îi plăce să fie dominată în pat. Deși lipsită de experiență, Simina încearcă să-și croiască drum în patul lui Cedrin, pe care îl consideră capabil să-i ofere plăcerile la care visează cu disperare. 

notă

          Cartea aceasta nu e decât o provocare pe care mi-am impus-o singură. Am vrut să văd dacă pot să scriu o poveste din perspectivă feminină fără să o dau în clișee. Cred că o să fie un excercițiu destul de bun. De asta și are un subiect atât de dubios, nimic prea diferit față de marea majoritate a cărților mele.

          Povestea are și o morală, una ciudățică de altfel, despre care nu prea am văzut să se vorbească. Și, ca întotdeauna, voi vorbi eu despre ea.

          Enjoy! (if you can)

unu

          Mereu am fost de părere că bărbații nu pot să arate ispititor înainte de vârsta de 27 de ani. Nu știu exact de ce m-am fixat pe această vârstă. Până la toată urma, bărbații – și toată lumea, de altfel – se maturizează fiecare într-un ritm diferit.

          Chiar eram într-o zi în vizită la o verișoară din partea mamei, undeva la țară, și am fost la magazin împreună ca să cumpărăm suc și condimente pentru grătar. Ea avea 24 de ani la momentul respectiv, abia terminase facultate și se întorsese acasă. Când am ieșit din magazin, cu pungile pline și sucurile luate în brațe, m trecut pe lângă un bărbat, la vreo 40 de ani aș fi zis eu.

          S-au salutat, cu bună și ce mai faci? de parcă se știau de-o viață. N-au vorbit prea mult, totuși, căci bărbatul declară obosit, venind de la muncă, și se cără imediat cu un rucsac ponosit în spate.

          L-am privit curioasă cum se îndepărta, ca să o bombardez apoi pe Andrea cu întrebări când eram sigură că nu ne mai putea auzi:

          — Cine era?

          Desigur, pentru mine era ciudat că se salutau de parcă erau de-o vârstă. Poate era ceva piperat la mijloc, deși o știam pe Andreea destul de cuminte.

          — Fost coleg de generală. De ce?

          Cum de ce? Omul arăta cu câteva decenii mai în vârstă. Lăsând în urmă faptul că probabil muncise mult la viața lui și că îmbătrânise înainte de vreme, căci era tras la față și murdar de cine știe pe unde o fi lucrat, el nici măcar nu ajunsese la acea vârstă de 27 de ani despre care vorbeam mai sus. Sărise peste ea, probabil, acum mult timp.

          Un exemplu clar al maturizării diferite de la persoană la persoană, și totuși, nu puteam spune în acel moment, în ultimul meu an de liceu, că un bărbat mai tânăr de 27 de ani m-ar fi putut atrage. Toți băieții, puțini de altfel, care se dădeau la mine abia dacă aveau părul facial crescut. Toți posedau niște ochi de copil, pierduți undeva în vise parcă, în loc de acea seriozitate și nepăsare pe care o afișau bărbații mai în vârstă. În aceeași manieră, toți băieții aceștia erau sfrijiți, mai puțin cei care erau grași, în locul acelor mâini puternice, și vocea le era adesea subțire, ca cea a eroului principal din desenele animate dublate. Groaznic, după mine. Îmi venea să le arunc la toți pachete de țigări în brațe ca să le fumeze și să-și îngroașe vocea. Doar că, din păcate, nu era o soluție: toți colegii mei din generală care se apucaseră de fumat prin clasa a șaptea - a opta rămăseseră la 1.50-1.60, chit că părinții lor erau niște pălugi. Deci, în final, singurul lucru pe care îl puteau face toți acei băieți era să aștepte să devină bărbați, procesul nu se putea grăbi sau falsifica.

         Prima oară când l-am văzut era în cadrul celei de-a doua ședințe de voluntariat (care era, oricum, doar o adunare, practic nu ajutam pe nimeni). Am trecut pe lângă un grup mai mare care fuma afară. Stătea cu o mână adânc vârâtă în buzunarul blugilor negri și lipită de corp, murind de frig probabil. Ce-i drept, era noiembrie și nu avea decât un hanorac de trening pe el, tras peste un tricou. L-am privit de sub ochelarii cu ramă dreptunghiulară, în timp ce mă apropiat de intrare. Avea o barbă creață, care se unea cu o mustață, alături de un nas destul de lat și o pereche de ochi apropiați. Părul creț și lung, de un șaten închis în mai multe nuanțe, îi era prins într-o coadă groasă la spate.

          Nu știu dacă aceste detalii sunt considerate atractive, dar adunate astfel împreună îl făceau extraordinar de atractiv în ochii mei. Motiv pentru care m-am și rușinat și am lăsat capul în jos, iar salutul pe care l-am dat când am fost mai aproape de ei abia a ieșit din fularul în care îmi afundasem bărbia. El a fost singurul care m-a salutat grăbit înapoi, fără a-și muta privirea de la cel care vorbea în acel moment. Nu, nu-i păsase de mine, sigur nu-i atrăsesem atenția așa cum mi-o atrăsese el mie, iar asta mă demoraliza maxim.

          De altfel, nici nu-i de mirare. Eram o fată slăbuță și banală, îmbrăcată sec cu un palton și un ghiozdan copilăresc în spate. Iar el, pe de altă parte, dacă ar fi lucrat la McDonalds, i-aș fi zis Bună ziua în loc de Salut când veneam să-mi iau un McPuișor în drum spre casă, întrucât sigur nu era de vârsta mea.

          M-am așezat undeva pe la mijloc în sala deja aproape plină ochi. Am așteptat poate douăzeci de minute după cei de afară, care conduceau întâlnirea, ca să intre și ei și să începem.

          Abia dacă am fost atentă în acea zi la ce s-a discutat. Ochii mei erau numai la el. Cercelul din ureche, mânecile suflecate, părul negru de pe mâini, șuvița ieșită din coadă, vocea groasă și guturală, carisma din momentele în care vorbea. Totul la el era extraordinar de atrăgător. Avea un mod de a se mișca sigur pe el, degajat, nepăsător – pentru că sigur nu era o persoană timidă. Era înalt, avea poate 1.90, căci pe el îl vedeam cel mai bine de peste rândurile de oameni.

          În acea zi s-a prezentat drept Cedrin, deși prietenii îl strigau Frunză. Ne-a ținut o mică prezentare despre cum decurgea adunarea gunoiului din păduri, una din activitățile de la voluntariat. Aș fi spus că era genul acela de hipster (deși eu atunci nu știam că hipsterii erau cu totul altceva) care ascultă metal și e preocupat de mediu doar pentru că asta e la modă. Lucru pentru care am încercat să-mi ignor atracția față de el pentru un timp.

          Doar că a fost în zadar. 

doi

          În momentul în care l-am cunoscut îmi pierdusem virginitatea de doar o lună. Și am făcut-o doar ca să scap de ea, pentru că mi se părea o piedică groaznică.

          Eram împreună cu un tip, un fel de fost coleg de generală al unei prietene, de două luni și n-am găsit niciun motiv să mai aștept. Deisgur, n-am inițiat eu, ca să par ultima disperată. Nici nu eram, de altfel, nu de a face sex și nu cu el, cel puțin. Doar am vrut să văd și eu ce era chestia asta despre care vorbea sau cu care se mândrea toată lumea. Desigur, știam de pe internet, de la biologie, dar virginii erau parcă marginalizați, mereu mi se părea că pierd ceva, că sunt în urmă, că nu pot înțelege pe deplin atunci când era adus subiectul în discuție.

          Nu știu dacă de vină am fost eu, cu așteptări prea mari, sau el, total nepriceput, dar a fost groaznic. Nu m-a durut extraordinar de tare, mai mult am simțit ca și cum mă zgâria continuu și era foarte deranjant. Ca și cum n-ar fi trebuit să fie acolo. Iar băiatul respectiv, în loc să se sprijine în brațe, stătea lipit de mine de parcă mi-o trăgea cu tot corpul, nu cu un singur mădular.

          Dar am suportat, am făcut sex și două săptămâni mai târziu ne-am despărțit. Niciunuia din noi nu i-a părut rău. Totuși, nu s-a abținut să nu se mândrească prin cartier cu reușita de a fura virginitatea mea. Chiar m-am mirat să văd că oamenii încă bârfeau despre lucruri de genul acesta, în minunata Românie evoluată a lui 2018. Uau, ce mai bârfă! Simina Oana Ștrungaru și-a pierdut virginitatea la imposibila vârstă de 17 ani, cu un băiat de vârsta ei. Simina, banala fată care deși stă cu burta pe carte, nu e ruptă de societate, nu e nici urâtă și nici frumoasă, nu fumează, deși mai trage câte un fum când i se oferă, nu lipsește de la petreceri, dar nici nu se sparge la ele. O persoană mai banală decât atât nici că ar fi putut exista și totuși iată-i, găsind pierderea virginitații mele extraordinar de interesantă.

          În mod normal mi-ar fi păsat de părerile oamenilor, dar de această dată le găseam atât de penibile încât nu a putut să-mi fie decât milă față de ei. În sensul că probabil nu știau să-și caute seriale suficient de bune încât să-i pasioneze altceva decât viața mea privată. Iar asta, desigur, era super trist.

          Aceste penibile ființe ar fi avut lucruri chiar și mai interesante de bârfă despre mine, doar că le țineam bine ascunse.

          Urmăream destul de des filme porno. Nu că ar fi fost un lucru atât de ciudat, adesea văd în ultima vreme femei care recunosc, pline de mândrie, că vizionează așa ceva. Doar că eu, spre deosebire de ele, le căutam mereu pe alea brutale. BDSM, daddy kink, act rape și toate nebuniile.

          Îmi luase ceva timp să mă obișnuiesc cu ideea că până și asta era ceva destul de normal. Adesea citeam cărți și când acțiunea devenea mai intimă, tot ce vream eu ca scena să fie perfectă era s-o tragă pe biata fată de păr, doar că nu se întâmpla niciodată asta. Iar atunci începeam să mă simt prost și să-mi pun întrebări. Chiar era un lucru atât de degradant să vreau să fac sex fără tipicele scene romantice? Sau, mai bine spus, să mi se pară de câteva ori mai romantică o palmă peste fese decât un sărut pe gât?

          Habar n-aveam, dar cum aceste întrebări îmi distrugeau toată distracția din zilele în care eram singură acasă, am renunțat treptat la a mi le mai pune. Și visam în secret la a face sex așa cum îl vedeam pe ecranul laptopului. 

          Băiatului cu care mi-am pierdut virginitatea mi-a fost cumva frică să-i spun ce-mi plăcea. Dacă mă lua drept ușuratică? De altfel, cum era și prima mea oară, am preferat să nu risc și să o iau ușor. Poate că eram o curvă după definițiile unora, dar nu și proastă sau neglijentă.

          După ce ne-am despărțit mi-am pierdut două ore ca să mă uit prin lista de prieteni gândindu-mă ce opțiuni mai aveam și nu am găsit niciuna. La oricare profil la care mă uitam, nu-l vedeam pe băiatul din poză capabil să-mi îndeplinească visele disperate.

          M-am mustrat atunci puțin pentru faptul că preferasem să fiu o fată cuminte și copilăroasă în locul uneia atractive, care să-și pierdea timpul cu bărbați și care să aibă mai multe opțiuni în situația mea. Da, o fi pește în mare, dar eu eram doar lângă un iaz amărât. Și, desigur, nu aveam de gând să mă cuplez cu orișice necunoscut. Cum am zis mai sus, disperată, ușuratică dacă vreți, dar nu și proastă.

          Și după ce am văzut că mi-am pierdut câteva ore din viață cu acest subiect, m-am mustrat din nou și mi-am reamintit că nu totul e despre sex sau relații în viață. Și chiar nu era, nici măcar pentru mine. Aveam planuri mari, voiam să mă duc la facultate în străinătate și să scriu cândva un bestseller sau să contribui la un proiect mare și important, în orice domeniu ar fi fost el. Voiam și o familie, copii, o nuntă ca-n povești. Voiam să-i văd pe mama și tata fericiți împreună, voiam ca prietena mea să nu-și mai piardă timpul cu băieți care o făceau să sufere. Voiam să nu mai fie război în lume, să înceteze foametea, violul, hoția, crimele și, în sine, prostia. Eram o fată educată și cuviincioasă. Poate puțin incapabilă de a-mi controla mânia și, pe lângă asta, mă mai stricau doar gândurile indecente. 

trei

          Deși Cedrin era responsabilul pentru ieșirile în pădure dedicate adunării gunoiului, venea destul de rar la întâlniri. Nu părea că era prea ocupat, ci doar că îl durea undeva de toate. Nu avea cearcăne la ochi ca alți membri, nu era constat obosit sau stresat.

          Totuși, nu avea niciun cusur. Reușea să iasă cu ușurință din orice situație jenantă. Dacă se împiedica de cabluri, făcea o glumă rapidă și mai tare reușea să strălucească în ochii celorlalți. Inclusiv felul în care ignora jignirile amicale aduse de prietenii lui îl făcea să pară că dădea dovadă de o maturitate superioară celorlalți. Chiar și atunci când îi mustra pe cei noi, zicându-le să aibă grijă să nu mai arunce chiștoace pe jos, dădea dovadă de profesionalism, întrucât se făcea ușor ascultat fără a deveni un om muștrulitor.

          La adunările la care se arăta fierbeam mereu de frustrare pe scaunul meu.

          Pe de o parte eram geloasă pe el. Eu eram șefa clasei și, totuși, nu mă asculta nici dracu, ba chiar mă alegeam adesea cu bârfe și jigniri.

          Pe de altă parte mă enerva atracția groaznică pe care o simțeam pentru el. Când îi priveam brațele puternice, prin pielea cărora se puteau distinge chiar și venele, mi le imaginam cu ușurință, aproape fără să vreau, în jurul gâtului meu. Și când mă dezmeticeam din visare, realizam că eram foarte fierbinte între picioare.

          Și era greșit. Era al naibii de greșit. Știam prea bine că avea 28 de ani. 11 ani era diferența dintre noi. Putea fi considerat pedofil cu ușurință dacă m-ar fi găsit atrăgătoare. I-ar eu aș fi fost probabil dezmoștenită dacă aflau ai mei că mă cuplasem cu el.

          Însă mi-am dat frâu liber visării. Căci erau doar vise, inocente, ireale. Nu era nimic în lume care să-l facă să se îndrăgostească de mine. Știam prea bine că, deși eram înaltă, eram slăbuță și cam lipsită de forme. Și știam, atunci când mă priveam în oglindă, la machiajul pus prost din lipsă de experință și la părul scurt și blond, băiețesc, că nu era nimic atractiv la mine. Nu pentru un bărbat de 28 de ani, cel puțin.

          Eram frumoasă, într-un fel, dar tot arătam ca un copil. Cum nu aveam încredere în mine, mă agățam de hainele simple în ciuda celor care mi-ar fi pus corpul în evidență. Sau care, măcar, mi-ar fi plăcut.

          Deși știam că bărbații sunt niște animale și s-ar culca cu orice le-ar ieși în cale, nu mi-l imaginam pe Cedrin să fie atât de disperat încât să se culce cu mine doar dintr-o propunere. Eram destul de sigură că avea de unde alege atunci când avea nevoie să-și satisfacă nevoile. Mă îndoiam că eram singura care îl considera atragător, chiar dacă gusturile mele erau mai ciudate.

          Era deja decembrie când am vorbit pentru prima oară cu el. Era o situație jenantă, în care mergea în fața mea, ușor chicit de frig și cu mâinile în buzunarele gecii. Nu aveam nicio intenție să intru în converație cu el, știind prea bine că aveam să mă fâstâcesc groaznic.

          Doar că la un moment dat s-a uitat în jur, inclusiv în spate și m-a văzut. Privea încruntat, mai ales de vântul care bătea puternic. Ochii i se opriseră asupra mea pentru câteva secunde, în care s-a încruntat și mai tare. Și-a continuat apoi mersul vreo cinci pași, când s-a oprit brusc, s-a întors într-o parte și s-a mai uitat o dată la mine înainte să înceapă să scotocească prin buzunare.

          Am încercat să-mi continui nederanjată mersul, deși inima îmi bubuia în piept. Când eram suficient de aproape încât să ne auzim, m-a ațintit cu privirea și mi-a vorbit:

          — Bună. Faci voluntariat la centru, nu?

          Mi-am mușcat puternic buzele pe sub fular și am înjurat în mintea mea în cele mai groaznice moduri posibile. M-am oprit, încercând să-mi păstrez calmul. Pentru câteva momente, am crezut că știa că eram topită după el. Sigur știa, iar acum voia să râdă de mine. Nu aveam habar cum; poate citea mințile, poate vreun prieten de-al lui le citea și i-a spus. Oh, cât m-am urât în acel moment!

          — Da, sunt, i-am spus atunci cu o intonație care îmi suna foarte stupidă.

          Își aprindea o țigară, de asta nu mi-a răspuns imediat. Se chinuia să nu-și stingă chibritul înainte să aprindă țigara, dar deja punea primul chibrit irosit înapoi în cutia lui.

          Deci nu se preface că îi pasă de natură? m-am întrebat atunci, ușor dezamăgită de mine că mă grăbisem să-l judec. Știam prea bine că brichetele dăunau groaznic solului, dar și că chibriturile pot fi o durere în fund pentru fumptori.

          Nesigură, mi-am scos mâinile înghețate din buzunare și i-am ținut paravan de vânt, fără a scoate vreun cuvânt. Stătea aplecat, pentru ca eu să pot ajunge mai ușor la el.

          — Mersi, spuse grăbit atunci când fumul pe care tocmai îl inhalase îi ieși pe gură și pe nas.

          Mi-am retras mâinile la fel de nesigură pe cât le-am dus incredibil de aproape de el. Tremuram și speram să creadă că era din cauza frigului.

          — Mi se părea mie că ești de la centru, continuă el apoi, uitându-se în stânga și în dreapta, parcă încercând să-mi evite privirea. Am zis să te aștept, să mergem împreună.

          — A, sigur, am spuse sec și m-am întors asemenea lui spre drumul care ducea la centru.

          — Eu sunt Cedrin, apropo.

          Și-a scos grăbit mâna din buzunar și mi-a întins-o. Am dat mâna într-un mod neglijent, din mers, în timp ce mă prezentam și eu.

          — Ah, ce nepoliticos sunt! făcu apoi. Fumezi? Vrei o țigară?

          — Mersi, dar nu, i-am spus gesticulând cu mâna, mai grăbită decât era normal.

          Am regretat imediat că l-am refuzat. Poate că, dacă aș fi acceptat, aș fi părut mai matură în ochii lui.

          — Bine faci, să știi. Nici să nu te apuci!

          Am aprobat absentă din cap. Era genul de lucru pe care un adult îl spune unui adolescent. Deși era degajat și se purta natural cu mine, replica aceea scotea la suprafață faptul că, în ciuda speranțelor mele, mă vedea doar ca pe un copil.

          Când am mai avansat în conversație și mi-am dat seama că nu citea mințile, am răsuflat ușurată în sinea mea.

          Imediat ce am ajuns la centru, iar el li s-a alăturat prietenilor lui, eu am intrat înăuntru și am așteptat să înceapă întâlnirea. Liniștită pe locul meu, mi-am numărat replicile pe care le avusesem tot drumul. Avusesem 7 rostite în total, scurte toate. Aproape că numai el vorbise tot drumul, chiar dacă fusese scurt.

          Era extrovertit și se plictisea singur pe drum, de aceea schimbase câteva vorbe seci și anoste cu o copilă de liceu. Altfel, nu ar fi dat doi bani pe mine. Eram sigură de asta. 

═══════ ◖◍◗ ═══════