Une rencontre parisienne

O noua zi de singuratate a inceput, odata cu norii care s-au asternut pe cerul furios. Am cascat adanc, inainte sa ma ridic din pat si sa ma indrept spre geam, privind cum acea plapuma gri si trista, dar atat de frumoasa, invaluie orasul inca de sus. Mi-am trecut mana prin par, ciufulindu-l absent, in reflexia geamului privindu-mi ochii rosiatici, oftand adanc la epava care am devenit. Dar la ce bun oare? M-am resemnat, ne mai dorindu-mi sa incep sa plang ; cu toate ca as fii vrut sa mor o data cu iubirea mea, stiu ca nimic nu l-ar intrista mai tare. 

Asa ca m-am departat de suprafata sticloasa ce parea ca imi plange de mila, indreptandu-ma spre bucatarie, amintindu-mi de cat timp nu am mai mancat sau baut ceva. Corpul nu o sa reziste mult in conditiile astea, desi nu pot spune ca mi-ar pasa. Si apoi, Pierre... 

Un ciocanit la usa imi intrerupe gandurile. Am lasat deoparte pachetul cu cafea nedesfacut, taraindu-mi corpul pe jumate mort spre a-i deschide oricarui nefericit care ar vrea sa-mi vada fata la ora asta si sa-si provoace infarct. Si ca tot am vorbit de lup, a intrat val vartej pe langa mine, tragandu-ma de mana spre canapeaua din livingul meu nu prea spatios, fiind mai mult o biblioteca pusa la punct, pe care si-a aruncat paltonul negru si geanta cu laptopul, inainte sa gesticuleze dramatic orice veste proasta avea sa-mi dea.

- Stiu ca vrei sa mori, dar nu o face! Si mai stiu ca ai de terminat cartea pana saptamana viitoare, dar m-a sunat Malorm si vrea sa aduci macar versiunea necorectata pana sambata. I-am explicat ce s-a intamplat cu Penone, crezand ca o sa se indure, dar nu poate sa amane. Asa ca o sa stau aici si o sa lucram amandoi la ea. L-am adus si pe Bijoux cu mine, spuse el, aratand cu degetul spre micutul caine pe care il luase Myrei de ziua ei, dar femeia aceea are un suflet de gheata chiar si pentru animale, asa ca tot in grija lui a ramas.

 I-am afisat o expresie plictisita si deloc uimita, murmurand un ''bien'' , inainte sa am intorc inapoi spre bucatarie.

- Ce fel de creatura esti tu? Ma intreaba el, punandu-si mainile pe solduri.

- Un zombi din perioada renascentista care nu mai are niciun motiv de a trai, nici de-ati termina tie cartile, ii replic.

- De parca te-as lasa sa mori asa de usor, imi spune el, scotand o patura groasa din valizele de langa us-...Valizele de langa usa?

 Imi intorc capul, afisand o expresie de pura groaza la vederea atator bagaje care stateau afara si apoi in directia lui Pierre ce dadea nepasator din umeri.

- Nu te uita asa la mine, jumatate din ele sunt ale lui Bijoux, spune el, de parca aveam sa-l cred.

M-am intors inapoi in bucatarie, aproape impiedicandu-ma in pijamale cand micutul catelus alb a tras de ele, intrebandu-l pe Pierre daca poate sa mearga pana la magazin si sa cumpere ceva de mancare, nu mai aveam nimic inafara de cafea...si apa. Eu pot trai si cu atat, dar creaturile din sufrageria mea nu. Fara sa scoata un cuvant, blondul si-a luat catelusul si portofelul, iesind ca o tornada pe usa in cautarea hranei. Ere e un adevarat gurmand ce spre ghinionul meu adora cum gatesc.

 Lasand cafeaua sa fiarba pe aragaz, m-am dus sa fac un dus rapid. Cat timp apa imi limpezea gandurile, auzeam cerul cum urla, iar prin geamul de la baie puteam sa vad frunzele luate cu asalt de vantul furios si ridicate la cer. Am intrat in camera noa-...camera mea si mi-am luat din dulap o bluza maronie, lejera si putin subtire si o pereche de pantoloni negri,usor mulati cu snur si fara buzunare. Erau favoritii lui Penone, de fiecare data cand ii purtam spunea ca negrul e cea mai atragatoare culoare si e perfecta pentru mine. Ocazional, cand vorbea despre micutele sale scenarii isi imagina cum as arata intr-un costum de spion. 

Ah, mon amour...chiar si cea mai veche amintire imi sfasie inima in mii de bucati.

Iesind imbracat si cu parul pe jumate ud, am hotarat ca e mai bine sa bag inauntru toate valizele aduse de blond si lasate in fata usii, inainte sa primesc reclamatii de la vecinii ce o sa aiba acces interzis spre scarile de la etajele superioare.

Dupa ce blondul s-a intors de la magazin incarcat cu alimente, ajutat de Bijoux, desigur, care tinea si el o punga micuta de mancare pentru caini in gura, am primit ordine stricte ca inainte sa lesin pe undeva sau sa ma apuc de scris, trebuie sa gatesc mai intai. Am oftat adanc, bucurandu-ma ca macar o sa am pe cineva care sa-mi tina companie, iar micutele treburi casnice o sa-mi distraga atentia de la rana interioara ce nu dadea semne ca o sa se vindece vreodata. Parca fiecare urlet adus de vremea nepotolita o faceau sa se deschida si mai tare, fiecare picatura varsata pe patura de sticla a geamurilor pariziene se masura cu lacrimile varsate pana acum de mlastinile verzui din ochii mei involburati.

Cat timp eu pregateam paste cu sos de busuioc si pizza vegetariana, Pierre aproape a terminat de facut curat in toate camerele, plangandu-se la fiecare pas de chinurile prin care trece un editor pentru cateva pagini. Am ofatat, lasand un suras stins sa piara in aer, cat timp mestecam in cratita sosul fierbinte, potrivit acestei toamne singuratice, efemere si frumoase, acum ca si ploaia s-a oprit, dupa cum puteam vedea pe geamul din bucatarie. Ere l-a pus si pe Bijoux la treaba, intrucat micutul animal de companie tragea dupa el un saculet de gunoi pe care i-l punea blondului la dispozitie de fiecare data cand acesta fluiera.

- Ce-i drept, chiar si cand esti pe jumatate mort, apartamentul tau nu a fost atat de rau pe cat credeam. Obsedatul de curatenie din tine si-a facut oarecum treaba, spune el, aruncand in sacul de gunoi si ultimele carpe folosite la stersul prafului.

 Am dat din cap in semn de multumire, inainte sa scot pizza fierbinte si aburinda din cuptor, asezand-o pe masa din bucatarie, alaturi de cateva farfurii si tacamuri.

- Fir-ar! Spun cu voce tare.

- Ce e? Intreaba blondul cu o oarecare ingrjiorare in glas.

- Am uitat de cascavalul cu rosii si busuioc pentru pizza, ii spun. Stai aici, ma duc repede la magazin sa iau.

- Esti sigur? Intreaba el, venind spre bucatarie si avand grija de restul mancarii.

- E in regula, oricum aveam nevoie de o gura de aer proaspat, ii raspund, luandu-mi pe mine un pardesiu crem si esarfa galbena daruita de Penone, inainte sa cobor scarile in graba, bucurandu-ma ca de data asta nimic nu le mai blocheaza, in special valizele grele ale unui anumit gurmand.

 Am iesit din bloc, luand-o la stanga spre un mic butic de unde ma aprovizionam de obicei, sperand ca ei sa aiba acel tip de cascaval felii care imi placea atat de mult. Pizza mea vegetariana nu ar fii completa fara el. Din nefericire, cand am ajuns acolo si l-am intrebat pe vanzator a spus ca ultimul pachet s-a vandut deja. Fir-ar! Mi-am bagat mainile in buzunar, lasand vantul sa-mi sufle prin parul lung si des, fluturandu-mi si esarfa, luand coltul spre blocul lui Pierre unde stiam ca era un alt butic asemanator. Noroc ca eu si blondul locuiam aproape.

Si am avut dreptate! Dupa ce am iesit din butic cu o plasa micuta in mana in care se aflau cateva pachete de cascaval cu diferite arome si alte cateva ingrediente de care uitasem, am privit spre cerul ce se intuneca la fel ca acum o ora si parea ca avea sa ploua din nou, iar briza lina a devenit una crunta si violenta, luand pe sus chiar si pomii. In cazul asta ar fii mai bine sa ma intorc acasa. Pizza trebuie ca s-a racit deja, cu toate ca o pot baga inapoi in cuptor... daca a mai ramas ceva din ea. 

 Cand am intors iar coltul si am trecut pe langa blocul bunului meu prieten, am vazut o femeie cum se chinuia sa tina in frau un carucior cu un copil in el, insa vantul ce sufla puternic o impingea si pe ea impreuna cu prunc spre soseaua plina cu masini gonind in viteza, care mai de care vrand sa ajung acasa inainte ca vremea sa se inrautateasca. M-am apropiat cu pasi rapizi spre ea, punand mana pe carucior si tragand de el alaturi de doamna ce plangea in hohote, pierzandu-si pana si glasul de teama ca fiinta cea mai pretioasa i-ar putea scapa din maini, pierzand-o pentru totdeauna. Si mie imi era frica de acelasi lucru, intrucat curentul era atat de puternic, iar rotile caruciorului, manerul ud si plansetul bebelusului ingrenau situatia si mai mult.

 Am incercat sa-mi mut greutatea pe spate, tragand cu putere, dar ceva parea sa-l blocheze, fiindu-ne amandurora imposibil sa-l tragem spre noi. Un fulger puternic a strabatut cerul, aproape lovind copacul asezat la marginea trotuarlui, in dreapta mamei inspaimantate, facand-o pe femeie sa tipe, dand drumul manerului si sarind din loc, departandu-se .

 Atunci parca totul s-a oprit in loc. 

Oare nu sunt in stare sa-l salvez nici pe cel de langa mine? Asa cum nu l-am putut salva pe Penone...