Priveste-ma in ochi...

05

Paris, 18:00

Seara i-a facut loc noptii friguroase si lunii fermecatoare care isi urca tronul pe cer in cautarea sufletui pereche, iar noi aproape terminasem de corectat mare parte din capitole, spre norocul lui Pierre care era un foarte bun editor si datorita faptului ca eu nu aveam multe de editat si nici greseli de scriiere, fiind mereu atent inainte sa salvez ceva. Acea versiune needitata avea sa fie mai mult decat aproape complet corectata pana sambata, imi spuneam in gand, pastrandu-mi optimismul sau cel putin incercand. Asta pana cand...

- Ah, bon sang *, exclama Pierre.

- Ce e? Il intreb, mutandu-mi privirea in sus spre el.

- Am uitat catalogul cu imagini pentru coperta, l-am scos abia ieri si trebuie sa le alegem pana poimaine. A ramas acasa!

- E in regula, il aduci maine, ii spun.

- Pana maine o sa uit iar, imi raspunde blondul, punand mana pe telefon. O sa ii spun cuiva sa mi-l aduca, spune el.

Am oftat, lasandu-l pe Ere sa faca ce vrea, la fel ca deobicei, cat timp eu ma concentram sa scriu un nou capitol. Insa nu imi trecea nicio idee prin minte,nicio fraza sau macar propozitie, un inceput cat de mic care sa dea curs fluitivitatii. Ascultam in liniste cat timp Pierre vorbea cu un anume Raphael, sa-l trimita pe fiul sau la Myra si ea sa-i dea catalogul.

- La ora asta? E destul de tarziu, e aproape ora zece, spun soptit, iar Ere a intors capul spre mine, privindu-ma incruntat, asa cum avea obiceiul.

Am oftat din nou, ridicandu-ma de pe canapea si mergand in bucatarie sa-mi fac un ceai fierbinte, potrivit vremii de afara. Desi era noapte puteam sa vad pe geam cum sufla vantul. Ma lua tremuratul doar cand imi inchipuiam ce minte o fii avut tontul pe Pierre sa trimita un copil, sau asa presupuneam, pana aici pe frigul asta.

- L-am sunat pe Raphael, vecinul meu, sa-i spuna fiului sau sa imi aduca de urgenta catalogul, maine dimineata vreau sa alegem cu atentie imaginea pentru noua ta carte. O sa vina in mai putin de douazeci de minute. Si nu imi mai arunca privirea aceea de catelus plouat. Nimeni nu o sa pateasca nimic, ma mustra el, lasand telefonul jos si asezandu-se inapoi pe canapea, cat timp eu inca pregateam ceaiul.

Partea buna e ca puteam sa vad tot ce se intampla in living din bucatarie, desi as fii vrut sa fie un perete intre mine si el cand s-a incruntat pentru a mia oara, iar vena de pe frunte a capatat culoare vinetie, de parca urma sa explodeze.

Dupa aproximativ douazeci si cinci de minute am auzit soneria, si cum Ere era prea ocupat vorbind la telefon cu Myra, adica certandu-se cu ea, am pus ceaiul deoparte si am mers sa deschid usa, doar ca sa fiu intampinat de...Theo? L-am privit pe brunet stand in fata usii, ud leoarca si tinand catalogul intr-o plasuta de plastic.

- Haide, intra inauntru. O sa racesti, ii spun.

Brusc, mi-am intors capul spre Ere si apoi spre geam, unde vedeam cat de tare ploua afara.

- Nu, e in regula. Am venit doar sa va aduc catalogul. Trebuie sa ma intorc acasa, altfel ai mei iar or sa ma certe, imi spune, inamandu-mi plasuta si dand sa plece, dar l-am prins de brat.

- Esti ud leoarca, intra macar pana te incalzesti si te usuci. Vorbeste Pierre cu parintii tai. Oricum tot el e responsabil de faptul ca ai venit pana aici la ora asta tarzie si te-ai udat din cap pana in picioare.

Brunetul s-a conformat si m-a urmat inauntru, unde si-a dat jos acelasi hanorac negru pe care il avea azi, ramanand doar in tricou. In cele din urma Pierre a terminat convorbirea aprinsa cu regina ghetii si l-a tras pe Theo langa el pe canapea, cerandu-si mii de scuze pentru ca nu luase in calcul faptul ca o sa ploua imediat cum brunetul a plecat de acasa. Am oftat, aducand o tava cu ceai pentru cei doi, asezandu-ma apoi langa ei, luand patura groasa pe care a scos-o azi Ere si punand-o in jurul brunetului. Din nou, gestul meu l-a suprins, murmurand un ''merci'' scurt, fara sa ma priveasca in ochi. Ma surprinde si pe mine, sa fiu sincer.

Pe de alta parte, Ere era destul de familiar cu Theo, luand-ul de dupa cap si ciufulindu-l, intrebandu-l de ce s-a despartit de iubita lui, la care a brunetul aproape a pufait auzind intrebarea, spunand pe un ton glaciar motivul, si anumele divergentele dintre el si ea, abtinandu-se sa nu o injure. Se rezema cu coatele pe genunchi, tinand in mana ceasca de ceai fierbinte, cu patura infasurata in jurul taliei lui, lasandu-i la iveala bratele lungi si frumoase. In tot acest timp abia daca facea contact vizual cu mine.

- Felicitari pentru gestul curajos de astazi, tinere! Spune Pierre, batandu-l pe baiat pe umar si scuturandu-l usor.

Brunetul a oftat, privind apoi spre mine si repetand acelasi lucru, ''nu a fost nimic''.

- Eu cred ca a fost, ii raspund. Daca nu erai tu, s-ar fii produs o tragedie, ii raspund, murmurand in soapta : la fel ca si cu Penone.

M-am ridicat de pe canapea, ducandu-ma spre bucatarie pentru inca o cana de ceai si un pahar cu whiskey pentru Pierre. Am ramas privind spre cerul negru de afara, gandindu-ma ca ploaia nu o sa se opreasca prea curand. Nu mi-am dat seama cat timp a trecut de cand stateam asa pana cand am simtit o mana calda pe umar. Mi-am intors capul si am dat de Theo.

- Te simti bine? Ma intreaba el, usor curios, privindu-ma direct in ochi, cercetandu-ma atent.

- Aa, nu, dar nu are importanta, ii raspund.

- Pierre mi-a spus ce s-a intamplat cu prietenul tau, Penone. Imi pare rau, spune brunetul, dand sa se intoarca in living.

- Merci, ii replic. Si Theo... ploaia nu o sa se opreasca prea curand, te conduc eu acasa. La auzul vorbelor mele, brunetul a intors capul spre mine, fiind usor suprins.

- Nu, e in regula. Oricum, multumesc pentru ospitalitate, spune el.

- Taci si nu mai comenta, se aude vocea lui Pierre, desi suna putin ciudat.

Cand am privit langa mine, paharul de whiskey lipsea. Oh, vai. Cand anume l-o fi luat?

- Bine ca nu-l vede Myra asa, replica Theo, aratand ca nu era genul care sa foloseasca apelative, poate pentru ca erau vecini de atat de multa vreme.

- Aici ai dreptate, altfel in loc de editor ar deveni pacient, raspund eu, facandu-l pe brunet sa zambeasca amuzat, buzele lui pline si rozalii arcuindu-se usor, dandu-si parul negru ca abanosul la o parte din ochi, la fel ca in timpul furtunii de azi.

I-am dat brunetului una din jacketele mele groase, desi la inceput nu a vrut sa accepte si i-am pus hanoracul pe jumatate uscat intr-o punga, luand cu mine umbrela si iesind afara, lasandu-l pe dragul nostru editor in stare de ebrietate in sesiune aprinsa de pupici cu Bijoux. Doar ca bietul caine facea toata treaba, cat timp blondul statea aproape inconstient.

- Esti sigur ca e bine sa-l lasi singur? Ma intreaba Theo, tinand geaca pe umeri, ce ii era putin cam mare, el fiind mai scund decat mine.

Imi ajungea pana la barbie. Asta m-a facut sa-mi amintesc ca Peno era si mai scund, abia daca imi ajungea la piept si de fiecare data cand voia sa ma sarute, trebuia sa sara sau sa se urce pe ceva. Ah, acum nu e momentul de depanant amintiri.

Am iesit din bloc si am luat-o agale pe strada, amandoi sub aceiasi umbrela, indiferent de insistentele brunetului ca nu ii pasa daca se uda putin, desi se vedea ca tremura usor. Strazile erau pustii din cauza ploii, doar masinile goneau pe soseaua uda, trecand in viteza pe langa noi, improscandu-ne picioarele. Ultima data cand o masina a venit in viteza, stropii de apa l-au udat pe brunet din cap pana in picioare din cauza faptului ca el statea in stanga mea, fiind mai aproape de sosea. Si asta tocmai cand voia sa urce treptii de piatra ai blocului cu fatada veche, facandu-l sa se dezechilibreze si sa alunece de pe scari.

Inainte sa-mi dau seama, l-am prins aproape din instinct, in intunericul noptii si a luminii slabe, unde fetele noastre abia se destingeau una de cealalta, fiind atat de aproape incat in umbra asternuta pe trotuarul rece si ud pareau ca se unesc. Cu o mana il tineam de talie, atarnand in jos, iar in cealalta umbrela ce era coborata spre sol, lasand stropii aspri de ploaie sa ne loveasca din plin.

Parul meu lung a picat peste umarul usor dezvelit al brunetului, ce avea doar geaca mea pe el. Il puteam simti tremurand usor in bratele mele, in ciuda caldurii emanate de trupul sau lipit de al meu, de fruntea lui in contact cu buzele mele reci, cat timp el era agatat cu mainile de gatul meu, gest in urma caruia m-am ales cu o zgarietura sangeranda. L-am ridicat usor, iar el s-a desprins de mine.

- Imi pare rau, te-am zgariat fara sa vreau, spune el, uitandu-se atent la urma provocata, pe cand sangele imi era spalat de apa ce curgea lin pe gatul meu. Si multumesc, continua el.

- E in regula, i-am zambit scurt, ciufulindu-i iarasi parul, de asta data ud si inmanandu-i punga cu hanoracul lui, iar el mi-a dat geaca inapoi, insistand ca nu mai are nevoie de ea pentru ca in mai putin de cinci minute o sa intre in casa.

Am facut schimb de articolele vestimentare, iar eu m-am indreptat spre casa, imediat dupa ce l-am vazut intrand in bloc.

Iubirea mea, instinctul meu protector e din ce in ce mai ciudat. Poate imi ticaie ceasul biologic.