La pluie du coeurs ~

Ce atingere calda, imi spuneam in gand, in minte navalindu-mi momentul cand acel baiat cu parul negru ca abanosul s-a lovit de mine. E clar ca am nevoie de contact cu o fiinta umana ca sa ma consoleze pentru pierderea suferita, oricat de egoist ar suna. 

Dar durerea, oricat de mare ar fii ea, e mult mai usor de suportat cand nu esti singur. 

Asta am avut in gand atunci cand am apelat la editorul meu, care imi este si cel mai bun prieten. Inainte sa-mi dau seama, am mers prin ploaie ca un bezmetic si m-am trezit la usa lui, ud leoarca si cu lacrimi inca siroind, o combinatie de picaturi calde si reci luandu-se la duel inainte sa-mi alunece pe obraji-mi palizi. Am ciocanit incet, mai mult fara vlaga, sperand ca e acasa la ora asta si de preferabil singur, fara iubita lui teribil de enervanta. Spre norocul meu, in pragul usii statea Pierre cu un pahar de grand marnier pe jumatate gol si cu ochelarii pe cap, privindu-ma ca in ceata, semn ca probleme lui de memorie erau mai grave decat cele de vedere. Dupa ce mi-a facut semn sa intru si sa ma fac comod, mi-am dat jos paltonul crem si fularul maroniu deschis, asezandu-ma pe canapeaua din livingul lui spatios decorat cu obiecte cu tematica din evul mediu. Mi-am aruncat telefonul pe masuta de sticla decorata cu o scrumiera de lemn si o vaza cu flori din plastic peste care era pus un sirag de perle false si am ofatat zgomotos, in timp ce el s-a asezat langa mine, punandu-si paharul de o parte si privindu-ma intens, asteptand sa dezvalui motivul vizitei mele neasteptate.

- Myra nu e acasa, poti vorbi fara retineri, imi spune el, scotandu-si pachetul cu tigari si aprinzand una din care a tras cu pofta, lasand fumul innecacios sa se ridice deasupra noastra. 

 Pe cand priveam pacla care plutea in aer, m-am lasat cu capul pe spatele canapelei din piele crem si am inceput sa-i povestesc totul cu amanunte, in timp ce incercam sa-mi stapanesc plansul, la final scotand scrisoarea din buzunar si inmandui-o blondului ca sa o citeasca. Ere, asa cum ii spuneam pe scurt, s-a ridicat de pe canapea, luand telefonul de pe noptiera care era asezata in apropierea unei ferestre, stand cu spatele spre mine cat timp apela un numar.

- Alo, am nevoie de o favoare. Vreau sa verifici ceva, spune blondul cu un ton grav, ocazional luand cate un fum din tigarea aprinsa, in timp ce conversa cu persoana de la celalalt capat al firului.

Am inchis ochii, fiind prea obosit ca sa mai intreb ceva si am ramas asa pana cand blondul a venit langa mine, punand telefonul pe masuta si tigarea in scrumiera.

- Ei? Am reusit sa intreb, privind in gol.

- E adevarat, am vorbit cu prietenul meu din partid care a tras niste sfori si a dat de doi dintre colegii lui Penone, cu totii au confirmat povestea africanului. Imi pare rau, murmura el, iar eu mi-am lasat capul sa alunece pe umarul lui, in timp ce fierele lungi de par imi acopereau fata si mainile blondului imi mangaiau crestetul incercand sa ma opreasca din suspinat.

 De ce e viata atat de cruda? Chiar cand ai impresia ca fericirea nu mai pleaca, o furtuna apare de dupa colt, luand cu ea chiar si ultimele cioburi sparte.

Minute bune au trecut pana sa ma calmez, iar senzatia de sufocare sa dispara. Intre timp s-a facut amiaza, soarele a iesit de dupa nori, chiar daca pentru cateva ore inainte ca seara sa se lase peste oras, lasand la iveala frumusetea toamnei cu frunzele in culori vibrante ce dansau pe pamant, la fel ca inimile ce se innecau in ploaia de dimineata. M-am imbracat, stand inca cateva minute de vorba cu Ere in pragul usii inainte ca Myra sa apara si sa treaca nepasatoare pe langa mine, intrand val vartej in apartament.

- O sa-ti trimit o scrisoare cu una din poeziile mele, imi spune el, incercand sa ma inveseleasca.

- Nu...Nu mai vreau scrisori o vreme. Cred ca o sa raman la metoda lui Penone de comunicare, ii raspund, lasand privirea in jos.

Am coborat scarile si iesind din bloc, ce sa vad? Iarasi baiatul brunet de care m-am lovit in ploaie. De data asta, statea pe banca din apropierea blocului, fumand o tigare in aceleasi haine negre si stramte. Acum puteam sa-l observ mai bine, avea parul filat pana aproape de lungimea umarului, ochii de un albastru inchis, aproape metalic si nu era foarte inalt, cam pana la barbia mea ,as spune . Tragea cu pofta din tigarea aprinsa, lasand scrumul sa cada pe trotuarul usor ud si acoperit de frunze, in timp ce briza ii sufla fumul in directia opusa. 

 Ce priveliste melancolica, imi sopteam in gand, observand ca am ramas pe loc ca sa-l analizez.

- Leo! Ai uitat ceva, aud o voce familiara strigandu-ma si imi intorc capul, dand nas in nas cu Pierre care imi tinea fularul maroniu deschis in mana, gafaind usor, semn ca a coborat scarile in viteza.

- Multumesc, ii soptesc, intorcandu-mi privirea din nou spre brunet, iar blondul a observat imediat.

- El e Theo, imi spune. Locuieste in blocul meu. Parintii lui sunt avocati, dar el sta mai mult pe afara, fumand joint-uri si plimbandu-se ca un bezmetic cu amicii lui din gasca. Ti-a spus ceva? Ma intreaba Ere curios.

 Avocati? Imi repetam in gand...la fel ca si ai mei. Ce coincidenta!

- Nu, dar l-am mai intalnit o data, ii spun blondului, povestindu-i in soapta intamplarea si felul bland in care brunetul si-a cerut scuze, iar el a chicotit incet, batandu-ma pe umar.

- Nu e un copil rau, e doar intr-un anturaj prost.

- Ce varsta spuneai ca are? Il intreb absent.

- Saisprezece, imi raspunde blondul. De ce, te gandesti sa-l seduci ca sa treci peste doliu? Intreaba Ere in gluma, iar eu i-am aruncat o privire glaciara ca raspuns. Scuze, scuze, murmura el.

 Am oftat adanc, infasurandu-mi fularul dupa gat si bagandu-mi mainile in buzunar, pasind usor pe trotuar, trecand prin fata brunetului, dar el era prea ocupat sa observe ceva, avand castile in urechi si mainile in buzunare, sufland in aer si ultimul fum din jointul deja terminat.

Mergand in drum spre casa, imi aminteam de cum ne-am cunoscut eu si Peno. Aveam amandoi cinsprezece ani si eram la liceu in aceiasi clasa, el tocmai se transferase din Marsilia si nu cunostea pe nimeni. Profesorul de matematica l-a asezat in banca cu mine, fiind singurul fara coleg si de acolo am devenit usor usor prieteni si mai apoi iubiti. Trecand pe langa restaurantul vizavi de apartamentul meu mi-am adus aminte de prima noastra intalnire la pizzeria de langa liceu, cand am chiulit de la ora de latina, iar parintii si Pierre, care ne era si el coleg, ne sunau exasperati. Cu totii intrau in panica din cauza noastra si a nazbatiilor pe care le faceam, cand ne ascundeam in hoteluri zile intregi fiindca voiam sa fim doar noi pe lume si nu ne puteam desparti unul de celalalt si de clipele de pasiune intensa ce pareau sa dureze o eternitate. 

Am suras trist, nevenindu-mi sa cred ca am petrecut saptesprezece ani impreuna. Oare cum a zburat timpul atat de repede atunci, dar azi trece atat de greu? Macar de nu ar fii trecut trei luni de cand te-am vazut ultima oara.

Odata ajuns inauntru, m-am dezbracat de hainele groase pe care le purtam, ducandu-ma in camera si alegandu-mi unele mai lejere, inainte sa intru la dus. Cand am iesit, cu parul ud infasurat intr-un prosop, m-am imbracat repede inainte sa mi se faca frig si m-am trantit pe canapea cu laptopul in brate. Ma gandeam ca singurul mod prin care pot scoate totul afara fara urlu, sa ma tai sau sa sparg ceva era sa scriu, asa ca am inceput sa tastez incontrolabil intr-un document gol, lasand mainile sa-mi fie stapane asupra gandurilor. Si pana sa-mi dau seama am scris aproape zece pagini de agonie exprimata in cuvinte, inainte ca tremuratul sa ma cuprinda iar.

 Am salvat totul separat de lucrarile mele pentru editura si am pus laptop-ul pe noptiera, stingand lumina si m-am facut ghem sub plapuma groasa, dar totusi atat de rece, acum ca nu avea cine sa o incalzeasca. 

O durere de cap si-a facut loc, facandu-ma sa scancesc, amintindu-mi de ce nu e bine sa stai nemancat o zi intreaga. Am ignorat-o si am inchis ochii, sperand sa adorm cat mai repede, si cand o sa ma trezesc, totul sa fii fost doar un vis urat, iar tu sa stai in fata mea zambind copilareste, soptindu-mi un ''Je t'aime'' ca de fiecare data.