Kyan

     Deciziile pe care alegem să le luăm ne pot schimba viața în diferite moduri cu totul și cu totul neașteptate.Uneori luăm anumite decizii numai ca să fie luate,fără să conștientizăm urmările pe care le-ar putea avea.Dar ce se întâmplă atunci când luăm deciziile cu inima?Când alegem să ne implicăm sufletește în ceva ce știm sigur că nu va avea vreun viitor?Când ne distrugem sufletele puțin câte puțin fără să ne gândim la consecințe?

     Uneori alegem să iubim fără să ne dăm seama că de fapt ne distrugem,nu numai pe noi înșine ci și pe cei din jurul nostru.De aceea eu nu m-am implicat și nu mă voi implica vreodată într-o relație.Pentru că nu mai vreau să fiu rănit.Pentru că sufletul meu nu se va mai cicatriza vreodată.Pentru că doare,iar eu nu mai vreau să simt durere.Nu mai vreau să simt nimic.

     Stau de cincisprezece minute în prag și mă uit la roșcata care a intrat în casa mea cu mărețul scop de „a-mi salva viața."De ce naiba s-ar lega la cap cu cineva pe care nu-l cunoaște?Sau mai degrabă de ce ar vrea să mă ajute ea pe mine,când știe mult prea bine că am depășit de mult timp vârsta de doi ani și că-mi pot purta și singur de grijă?

— Ai pe undeva prin casă niște bandaje?Și cremă pentru răni?mă întreabă roșcata a cărui nume nu mi-l amintesc.

     Deja mă scoate din sărite cu atitudinea asta.Mă întorc nervos spre ea,scrutând-o cu privirea:

— Nu poți să dai buzna în viața mea și să mă întrebi dacă „am pe undeva pe-acasă bandaje."Încetează cu atitudinea asta de bună samariteancă.Cu mine nu ține.Poate cu prietenul tău da,dar cu mine nu,spun accentuând ultimul cuvânt.

     Fața roșcatei se încruntă instantaneu,dar își menține mina serioasă de mai devreme.Îmi evită privirea,însă în câteva secunde simt cum palma sa se lipește de obrazul meu,gestul ei făcându-mă să mă clatin de pe picioare,însă pentru scurt timp.Îmi duc mâna în zona lovită,care începe să mă ardă și probabil să se înroșască.Îi arunc o privire plină de reproș,urmată de câteva înjurături printre dinți.

— Pentru numele lui Dumnezeu,ce ai?o întreb vizibil iritat.

— Să nu îndrăznești să-mi mai vorbești pe tonul ăsta.Niciodată!

     Mă uit la ea puțin mirat,neînțelegând unde vrea să bată cu asta.N-am de gând să-i mai răspund la vorbe,căci știu că va câștiga.Femeile întotdeauna câștigă!

     Fără să-i mai adresez vreun cuvânt mă urnesc din loc,îndreptându-mă spre baie,de unde iau câteva bandaje.Arunc o privire fugară asupra mâinii rănite,strâmbând din nas la cât de rău arată.Cu toate că nu-mi place cum sună,cred că roșcata are dreptate.

     Ies din baie cu pachetul de fașe ,găsind-o pe roșcată în același loc în care am lăsat-o mai devreme.Se întoarce spre mine atunci când îmi simte prezența în încăpere,însă evită să mă privească.Fără să-mi mai spună ceva se apropie de mine,smulgându-mi din mâini pachetul.

— Stai jos!îmi spune aceasta pe un ton autoritar.

     Dau să-i răspund,însă privirea sa plină de venin nu îmi mai dă drept la replică.Privirile noastre se întâlnesc pentru câteva clipe,iar în ochii săi pot zări urmele unor lacrimi.Înghit în sec,pentru că asta îmi aduce aminte de vorbele bunicii mele:"Dacă nu știi să iubești o femeie,nu-i provoca lacrimi,pentru că asta n-o să te facă nici mai mândru,nici mai puternic,ci mai slab și mai josnic."

     Aș vrea s-o întreb de ce a plâns,de ce e tristă și ce dureri se ascund în spatele acelor ochi de un verde încântător.Vreau s-o întreb orice,însă cuvintele nu vor să-mi părăsească buzele.

     În tot acest timp,roșcata scoate în liniște câte o fașă,pe care o așează cu grijă lângă ea.

— Dă-mi mâna,zice aceasta după un timp.

— Nu crezi că e cam devreme ?Nici măcar nu mă cunoști,și deja vrei să ne căsătorim.Ai curaj nu glumă!

— Kyan,vrei să nu mai fi sarcastic pentru câteva minute?Nu e deloc amuzant.

— Nu?o întreb pe același ton.Toate fetele pe care le-am întâlnit până acum mi-au spus că sunt atrase de sarcasmul meu.Ești prima fată care-mi spune să nu mă mai port așa.

— Nu mă interesează ce cred altele despre tine,îmi spune pe un ton înțepat continuând să lucreze cu fașele.

     Încep să râd zgomotos la auzul remarcii ei,însă mă opresc imediat ce ochii mei întâlnesc privirea sa serioasă.Îi întind în cele din urmă mâna și în clipa în care pielea mea face contact cu a sa,simt un fior rece pe șira spinării.O privesc câteva secunde pe cea din fața mea,încercând să caut în mișcările sale vreo urmă de ezitare,însă roșcata pare stăpână pe sine.Execută mișcările cu o precizie pe care n-am mai n-am mai întâlnit-o niciodată la vreun asistent medical începător.Pare că știe ce face,căci nu eztă nicio clipă.Desface fașa murdară cu grijă,și în clipa când ajunge la pansamentul pătat cu sânge,mă privește ca și cum ar vrea să mă întrebe dacă mă doare.După câteva clipe în care se rezumă doar la a mă privi în ochi,î n clipa când ajunge la pansamentul pătat cu sânge,mă privește ca și cum ar vrea să mă întrebe dacă mă doare.După câteva clipe în care se rezumă doar la a mă privi în ochi,în cele din urmă dă glas întrebării:

— E în regulă dacă o desprind?Te doare?

— Poți s-o desprinzi,îi răspund,încercând să-mi ascund durerea ce a început să mă încolțească din toate părțile.

      Cu ajutorul apei oxigenate desprinde pansamentul însângerat,dezvăluind o rană ce este pe de parte de a se fi vindecat.Ce cremă o fi folosit Maddison?Roșcata aplică cu grijă un unguent pentru vindecarea mai rapidă,și în clipa în care îmi atinge zona rănită tresar ușor,lăsând să0mi scape un icnet scurt.Se oprește imediat,analizându-mă cu atenție.

— Ce e?o întreb exasperat.Mă ustură.Ia-o mai ușor,că nu-s făcut din fier.

— Iartă-mă.O să încerc să fiu mai blândă.

     Între noi se lasă din nou tăcerea,întreruptă din când în când de ticăitul ceasului de pe perete.E atâta liniște între noi încât am impresia că-mi pot auzi propriile gânduri.Uneori e așa greu să-mi controlez vocile din adâncul minții,încât uneori simt cum acestea îmi acaparează întreaga ființă,întregul corp.

     Niciodată în viața mea nu m-am simțit mai stânjenit ca acum.Prezența ei aici mă face să mă simt din ce în ce mai confuz.Cu fiecare minut ce trece simt o stare inexplicabilă de discomfort.Dar eu nu sunt așa.Kyan Magnuson nu poate simți asta.Nu acum când e pe cale să plece pentrutotdeauna din acest oraș sufocant.

       Soneria telefonului e singurul ce reușește să mă scoată din starea asta de tot rahatul.Iau mobilul de pe măsuța de cafea din fața mea și răspund,fără să mă mai uit la numele apelantului.

— Kyan,frate,ce mai faci?mă întâmpină vocea lui Damien de la celălalt capăt al firului.

— Bine,amice,spun cu jumătate de gură.Dar tu ce faci?Ai ajuns în oraș?

— Da și voiam să te întreb dacă n-ai vrea să ieși cu mine și cu Madd la o petrecere în seara asta.

— Nu știu,amice.Sunt obosit,și acum chiar nu pot,spun privind-o pe roșcata de lângă mine,care a început să strângă pansamentele murdare de pe masă.

— Haide,frate!Va fi distractiv.Te rog eu,de dragul vreumurilor bune.

— Unde se ține?întreb fără tragere de inimă.

— La Ezra.Sărbătorește angajarea sa în firma tatălui său.Spune-mi că ai să vi,te rog.

— Mă mai gândesc,Dam.Te anunț.OK?

— Să nu îndrăznești să mă refuzi,că îți jur că nu mai pupi tu curse de motociclete.

     Închid telefonul,fără să-i mai ofer vreun răspuns prietenului meu.Ca să fiu sincer m-am niciun chef de nicio petrecere sau de vreo ieșire de genul.Și apoi,petrecerile lui Ezra sunt de-adreptul groaznice.Toți merg acolo doar pentru droguri și fete,care să fim cinstiți nu sunt deloc frumoase.Îmi amintesc ultima dată când am fost la o petrecere de-a lui Ezra și cum o fată care nu cred că avea mai mult șaișpe sau șapteșpe ani a băut atât de mult încât a vomat în piscina din curtea familiei lui Ezra.

     Liniștea din jur mă aduce din nou cu picioarele pe pământ,și de data asta îmi dau seama că sunt singur în încăpere.Privesc în jurul meu,căutând-o pe roșcată,însă aceasta e de negăsit.Merg la bucătărie,dar nici acolo nu e.Analizez cu atenție încăperea,iar la scurt timp ochii îmi cad asupra unui bilețel lipit de frigider.Îl dezlipesc de la locul lui,citindu-l cu atenție.Scrisul ordonat de pe bilețel îmi atrage atenția în mod deosebit.Citesc mesajul până la capăt,dându-mi seama cât de prostește m-am purtat cu ea:"A trebuit să plec.Semnat Ayla."

     Râmân confuz pentru o clipă,gândindu-mă la Ayla și la timpul pe care l-am petrecut împreună de când ne cunoaștem.Împreună e prea mult pentru mine. Împreună nu înseamnă și nu va însemna nimic niciodată.

     Îmi scutur capul de câteva ori,încercând să mi-o alung pe fata asta din minte.Caut telefonul în buzunarul blugilor și îi tastez un mesaj lui Damien,prin care îl anunț că voi veni cu ei la petrecerea lui Ezra.Sper însă din tot sufeltul să nu regret decizia pe care tocmai am luat-o.

***

     Dușul pe care l-am făcut pare că mi-a prins bine,pentru că imediat ce am ieșit din baie m-am simțit mult mai relaxat.Îmi verfic mesajele de pe telefon și observ că am un apel pierdut de la Maddison și un mesaj de la Damien.Prietenul meu mă anunță că petrecerea are loc acasă la Ezra și că începe la ora zece jumătate.Fără să-i răspund la mesaj mă întind în pat,închizând ochii.Pentru o scurtă perioadă de timp,tot ceea ce văd în jurul meu e mumai întuneric.La scurt timp o lumină puternică îmi apare în fața ochilor,făcându-mă să-mi mijesc ochii pentru a reuși să deslușesc silueta ce începe să se contureze în lumina puternică.Pe măsură ce silueta se apropie tot mai mult pot vedea că e îmbrăcată din cap până în picioare în alb imaculat.Rămân mut de uimire,pentru că acea ființă supraomenească a căpătat acum chip de om.Totul seamănă cu ea:ochii,buzele,obrajii,părul de culoarea focului, așezat în bucle perfecte...Se apropie de mine într-o liniște înspăimântătoare,șoptindu-mi la ureche pe un ton înfricoșător de calm:Te rog să nu mori.

     Mă trezesc speriat,respirând greu.Arunc o privire în jurul meu,ca să mă conving că totul a fost doar un coșmar,și îmi dau seama că afară s-a întunecat de ceva timp.Mă uit la ceas și când văd ora pe care acesta o afișează mă ridic din pat cât de repede pot.Dacă nu mă grăbesc s-ar putea să întârizii la amărâta aia de petrecere.

     Iau la întâmplare din șifonier un tricou alb și niște blugi negri,și în timp ce mă piaptăn,îmi analizez fața în oglindă.Rănile au început să dispară una,astfel că nu voi fi nevoit să dau vreo explicație nimănui despre ceea ce s-a întâmplat.Termin pregătirile,chiar în clipa în care aud claxonul mainii prietenului meu.Cobor cât mai repede și ajung la mașină în mai puțin de câteva secunde,un record pentru mine,având în vedere că am piciorul încă bandajat.

— Mă bucur că ai acceptat invitația mea,îmi spune Damien când intru în mașină.Era și cazul să te scoatem din casă,nu-i așa,Madd?

— Da, răspunde blondina trecând de partea lui Damien.

     La scurt timp,Damien pornește motorul și demarează în trombă din fața casei mele și nu ne oprim până ce nu ajungem la Ezra.Odată ce prietenul meu parchează mașina,eu și cu Madd încercăm să ne croim drum printre petrecăreții care,pot pune pariu,sunt deja manga.Muzica de proastă calitate se aude din difuzoare mult prea tare,astfel că sunt nevoit să rămân afară,dacă nu vreau să surzec.

— Vreți ceva de băut?ne întreabă Damien,apărând între noi.

     Incuviințez datorită faptului că în toată gălăgia asta nu ne putem înțelege ca oamenii civilizați.Maddison pleacă în urma lui Damien,iar eu rămân singur,uitându-mă în jur după fețe cunoscute.Toți foștii mei colegi sunt aici,și asta nici măcar nu mă mai miră.Un chelener se strecoară printre petrecăreți și am impresia că o să se împiedice din clipă în clipă la cât de neîndemânatic pare.

     Și dintr-o dată prin mulțime o văd pe ea,venind spre terasă cu prietenii ei alături.Închid ochii pentru că am impresia că visez din nou.Când,în cele din urmă îi deschid din nou,ea e tot acolo,povestind cu prietena sa.O studiez în liniște încercând să nu par că o urmăresc.E frumoasă.Îmbrăcată în haine simple,fără să pună accentul pe opulență.

     Îmi întorc capul brusc atunci când privirile noastre se întâlnesc,și plec de acolo,căutându-mi prietenii.Trec vreo zece minute până când în sfârșit o zăresc pe Madd venind cu două pahare pline cu șampanie.Se apropie de mine,oferindu-mi un zâmbet cald alături de un pahar cu băutură.Îl iau din mâna ei fără să ezit,și dau pe gât lichidul răcoros,care imediat înecepe să-mi coloreze obrajii într-un roșu aprins.

— Unde l-ai lăsat pe Damien?o întreb pe Madd,uitându-mă după prietenul nostru.

— A găsit o brunetă focoasă...

     Și dintr-o dată parcă n-o mai aud pe Maddison,pentru că țipetele din jurul nostru mă fac să ridic capul spre zona piscinei unde e adunată multă lume.Fără să mai stau pe gânduri prea mult mă îndrept spre acel loc,și constat cu uimire că un bărbat în jur de treizeci de ani ține un cuțit îndreptat spre gâtul Aylei.Ca și cum ar apăsa cineva pe un buton,automat sar între bărbat și Ayla.Îl lovesc pe acesta cu pumnul în față,trântindu-l la pământ,însă în același timp roșcata se dezechilibrează și cade în piscină.Îmi dau jos jacheta de pe mine,și sar în piscină după ea,iar într-o secundă nu mai văd nimic în jurul nostru.Cu forțări uriașe reușesc să o scot din piscină,iar cineva a sunat deja după ambulanță,care se putea auzi deja venind spre noi.Agresorul zăcea încă pe jos,chinuindu-se să se ridice,însă acum nu e el cel care mă interesează,ci Ayla.Acum ea e tot ceea ce contează.