CAPITOLUL 32
Kyan
De-a lungul timpului am învățat că viața e o sumă de lecții pe care le învățăm pe parcurs. Învățăm să iubim, să fim sinceri unii cu alții, și nu în ultimul rând, să mergem mai departe ori de câte ori am fi îngenuchiați de viață. Pentru că de cele mai multe ori, e bine să te ridici de jos și să arăți cât de puternic ești. Că nimic din toate astea nu te afectează, și că ești capabil să mergi mai departe, și să fii mai puternic de fiecare dată. Cu fiecare pas pe care-l faci.
Au trecut deja două săptămâni de când i-am spus Aylei despre boala mea, și totuși am impresia că totul s-a întâmplat într-un timp foarte îndepărtat. Totul s-a petrecut, ce-i drept, destul de repede, dar acum nu regret nimic. Mai bine a aflat atunci de cât probabil când ar fi fost prea târziu și nu s-ar mai fi putut face nimic pentru mine.
Azi însă, nu este vorba despre boala mea, ci despre decizia pe care o va lua judecătoria în privința tatălui și unchiului meu. Am așteptat ziua asta încă de când am deschis procesul înpotriva lor, însă acum stând pe marginea patului cu mâinile sprijinite de cap, mă gândesc că poate nu e cea mai bună decizie, că poate ar fi trebuit să mă gândesc la o altă metodă de a-i face pe cei doi să plătească pentru tot ce mi-au făcut de-a lungul timpului.
—Kyan, s-a întâmplat ceva? mă întreabă Ayla apropiindu-se de mine și așezându-se pe scaunul din fața mea.
— Dacă n-am luat decizia corectă, Ayla? Dacă nu vom reuși să facem dreptate?
— Ascultă-mă, Kyan! Nu e ok să pornești cu stângul, pentru că n-o să te ajute cu nimic. Acum tot ce-ți mai rămâne de făcut, e să ai o gândire pozitivă și să ai încredere în avocatul pe care l-ai ales. Sunt sigură că își va face treaba cât de bine va putea și că până la urmă dreptatea va învinge.
— Ești sigură?
— Dacă n-aș fi, acum nu m-aș afla în fața ta și nu te-aș ține de mână, încercând să te încurajez. Sigur că va fi bine, Kyan. Trebuie să fie. Acum nu mai poți da înapoi, trebuie să mergi înainte orice ar fi, și orice s-ar întâmpla.
— Va fi și presa acolo, spun și simt cum îmi transpiră palmele. Tata a anunțat presa, și dacă totul iese prost pentru noi, o să fim în atenția tuturor o bună perioadă de timp. Și o să fiu catalogat drept fiul care și-a trădat familia.
— De ce te interesează ce spune lumea despre tine, dacă eu te consider cel mai onest și sincer bărbat pe care l-am cunoscut vreodată? N-ar trebui să-ți pese de gura lumii, atâta timp cât sunt eu cu tine. Ți-am mai spus, Kyan totul va fi bine. Ai puțină încredere în tine.
Nu m-am odihnit suficient noaptea trecută, și poate că oboseala își spune cuvântul, dar cu toate astea mă forțez să-i zâmbesc Aylei. Știu că-mi vrea doar binele, și că în spatele cuvintelor sale se ascunde adevărul. Și mai știu că are încredere în mine, chiar și atunci când eu am încetat să mai am.
Pentru că despre asta a fost povestea noastră. Despre suișuri și coborâșuri. Despre încredere, dezamăgiri și promisiuni pe care am spus că le voi respecta, dar n-au mai fost respectate. Despre fiecare clipă petrecută împreună și fiecare moment în care am vrut să renunț la mine. Dar mai apoi îmi aduceam aminte că am lângă mine pe cineva care nu ar vrea să renunț. Și atunci continuam să merg înainte.
Povestea noastră a avut de toate. Cu bune și cu rele suntem azi aici. Și peste ani aș vrea să-mi amintesc zâmbind de ziua în care am cunoscut-o pe Ayla, de ziua în care m-am îndrăgostit de ea. Și momentul în care i-am spus pentru prima dată că o iubesc.
Știe și ea și o știu și eu. Am trecut deja prin o grămadă de lucruri ca să ajungem azi aici. Ne-a fost dificil, și s-au vărsat o grămadă de lacrimi, dar cel mai important a fost ca n-am dat niciodată înapoi. Și nici acum n-o voi face. Nu vreau să le dau tatei și lui James impresia ca sunt un om slab și că nu voi putea să-i înving. Pentru că în cele din urmă tot o voi face. Chiar dacă nu azi, dar într-o bună zi tot o s-o fac. Nicinul dintre ei nu va rămâne nepedepsit.
Trag aer adânc in piept, și in cele din urma ma ridic de pe marginea patului, îndreptându-mă spre dulap. Cu o seară în urmă, Ayla mi-a călcat costumul pe care urmează să-l port azi la proces, iar acum sta agățat pe un umeraș pe ușa șifonierului, așteptând să-l îmbrac.
Nu știu ce aș face dacă Ayla n-ar avea voie sa intre cu mine în sala. Am nevoie de ea și de prezenta sa liniștitoare. Și știu că indiferent de cum se vor termina toate azi, ea va continua să-mi fie alături. Pentru asta îndrăznesc să zâmbesc în fiecare zi, și să-i mulțumesc ca a rămas în viața mea, chiar dacă eu n-o meritam.
Nu m-am considerat niciodată bun pentru cineva, și nu îndrăzneam să am vreo relație serioasa cu o fata. Poate și pentru că niciuna n-a reușit sa trezească în mine acele sentimente pe care Ayla le-a trezit in mine. Poate că existau, dar eu n-am fost vreodată capabil să le simt. Cel puțin nu pentru cineva ca Ayla.
Dar a apărut ea în viața mea și m-a învățat că indiferent de ce îmi va rezerva viața, trebuie sa continui sa merg mai departe.
Înainte de Ayla, nu numai ca nu aveam vreo relație serioasa, dar nici nu mă gândeam să mă însor, sau să-mi întemeiez o familie. Dar, o dată cu trecerea timpului, mi-am dat seama că asta e tot ceea ce vreau de la viață: o familie frumoasă alături de Ayla.
Ma privesc în oglinda șifonierului gândindu-mă la omul care am fost înainte de Ayla și la bărbatul care am devenit acum de când e ea in viața mea. Mereu am știut că pot să fac mai mult pentru Ayla, ca pot sa o fac și mai fericita decât e acum. Tot ce trebuie să fac, e sa scor acel inel pe care l-am cumpărat acum câteva săptămâni și să găsesc momentul potrivit ca să-i cer mana.
Ayla merita asta.
Si poate ca și eu merit un astfel de final, dar n-am să fiu niciodată sigur pana când n-o voi vedea pe ea în rochie de mireasa. Pana când nu va veni spre mine la altar și în sfârșit va deveni soția mea.
Simt cum imi transpiră palmele numai gândindu-mă la asta. E suficient doar să mi-o imaginez îmbrăcând rochia de mireasa, și totul o ia razna în mintea mea.
Ma trezesc zâmbind la reflexia mea din oglinda, chiar în clipa în care Ayla întra în camera. Ma privește din cap pana in picioare, iar mai apoi se postează în fața mea și îmi aranjează cravata bleumarin, în asa fel încât sa nu ma sufoc cu ea.
Pentru proces, Ayla a ales o tinuta cât se poate de simpla, la fel ca și caracterul ei. Azi poarta o pereche de pantaloni gri din stofa și o camasa alba pe care a închis-o pana la baza gâtului. Și ca tot acest look să fie perfect a mai adăugat și un sacou de aceeași culoare cu pantalonii. Și-a lăsat parul de lung și ondulat să cada în valuri peste umeri. Și-a prins la spate doar doua șuvițe cu o agrafa tip brosa în forma de buburuza. Coafura asta o prinde foarte bine. Îi scoate în evidenta chipul și ochii aceia atât de frumoși. Și, Doamne, acel zâmbet superb de care n-ai cum sa nu te îndrăgostești. Același zambet care mă încurajează ori de câte ori sunt la pământ, și mă ridica atunci când nu reușesc s-o fac de unul singur.
— Cum ești acum, Kyan?
— Încerc sa fiu optimist, răspund cu sinceritate.
— N-o să dureze asa mult, și ai sa vezi ca totul se va termina cu bine.
— Am impresia ca unchiul meu va face tot posibilul sa iasa basma curata din asta. Simt lucrul ăsta, Ayla.
— N-are cum sa se împotrivească legii.
Nimeni nu e mai presus de lege.
— Nu-l cunoști, Ayla. E puternic și influent, pentru că toată lumea i se arunca la picioare.
— Îl cunosc într-atat de bine încât sa știu că e un nemernic fără pic de mila care a încercat sa ne distrugă viețile amândurora. Știu că-l urăști și că ai vrea să ajungă la închisoare, dar acum nu gândești la rece, și ești condus de impulsurile de moment. Ceea ce nu e bine. Ramai calm, și concentrează-te pe ceea ce urmează. Cu siguranță, avocatul Thomas va face tot ce-i sta în putință ca să ducă acest proces la bun sfârșit. Totul va fi bine, Kyan. Ai încredere în mine.
— Am, Ayla. Mereu am avut, chiar și atunci când nu îți arătam asta. Dar mereu aveam încredere în tine.
— Atunci lasa gândurile negative, și lasă-i pe cei care se pricep sa facă dreptate.
Drumul până la tribunal pare interminabil de lung și obositor. Aș vrea să-mi pot scoate din minte fetele unchiului și tatălui meu atunci când le-am înmânat decizia judecătoriei. Erau pur și simplu terifiati. Dar de data asta, ceva îmi spune ca cel terifiat voi fi eu, pentru că s-ar putea ca lucrurile să nu meargă asa cum imi doresc.
Când în sfârșit ajungem la tribunal, suntem deja întâmpinați de zeci de ziariști și camere care așteaptă cu sufletul la gură să ne atace și să pună întrebări. Nu vreau sa dau ochii cu ei, dar se pare că n-am încotro, pentru că încă din prima clipa de cum coboram din masina, suntem încolțiti de aceștia. Zgomotul e insuportabil, și-mi provoacă o durere de cap îngrozitoare. Jurnaliștii se înghesuie ca să ajungă la mine cât mai repede. Fiecare din ei tipa ca să se poată face auzit, iar chestia asta îmi provoacă greață și repulsie. Evit să-i privesc, însă în schimb ii prind mana Aylei inrt-a mea și încerc să-mi croiesc drum printre ziariști și toată presa adunata aici.
Ridic privirea din pământ pentru o clipa, iar ochii mei ii întâlnesc imediat pe cei ai lui James. Un gol uriaș mi se formează în stomac și gura îmi e inundata de un gust amar și insuportabil. Mi-e sila și scârbă de amândoi, și sper sa scap cât mai repede de ei.
Ayla observa ca m-am oprit în loc și își ridica în cele din urmă și ea privirea spre locul în care James le zâmbește fals ziariștilor. Știu că și ea e speriata de el și că-l disprețuiește la fel de mult ca mine, și de aceea o strâng de mână și mai tare și încerc sa ma mișc din loc, pentru a nu-i atrage atenția asupra noastră.
În cele din urmă când ajungem la intrare, Theodor ne așteaptă deja, întimpinandu-ne cu un zâmbet de incurajare.
As vrea sa fiu și eu la fel de optimist pe cât e el acum, dar adevărul e ca nu ma simt asa. Pana ce nu voi vedea cu ochii mei ca asta e ultima zi a lui James și a tatălui meu in libertate, nu voi putea respira ușurat. Și nici nu voi reuși sa ma gândesc la altceva.
— Bună dimineața, domnule Magnuson!
— Bună dimineața, răspund și eu avocatului, încercând sa par puternic și să nu cedez.
— Va fi o zi destul de obositoare, dar am toată încrederea ca vom reuși să ne atingem scopul. Sunt foarte optimist în privința dovezilor pe care le avem împotriva lor, și nu cred că judecătorul nu va lua decizia corecta.
— Sa speram ca asa va fi, spun privind spre usa care se deschide în fața ochilor noștri.
Ochii Aylei se măresc de spaima, atunci când tatăl meu și fratele său își fac apariția pe holul de așteptare al tribunalului. O simt încordată lângă mine, și dacă nici eu n-aș fi, aș putea s-o liniștesc și să-i spun ca nu are motive să-si facă griji. Sunt cu ea, dar de fapt nu sunt, pentru că în momentele astea nu sunt capabil nici măcar să-i adresez câteva cuvinte care ar face-o să se simtă mai bine.
Din fericire, tata și unchiul meu trec mai departe fără să ne adreseze niciun cuvânt, așa că nu sunt nevoit sa le arunc vorbe tăioase.
Pe măsură ce minutele trec în așteptarea judecătorului, starea de neliniște din interiorul meu, creste tot mai mult. Și aș vrea din tot sufletul sa ma liniștesc și să nu mai simt senzația de sufocare de la nivelul gâtului, dar pur și simplu nu știu cum sa fac asta. Îmi slăbesc nodul de la cravata, însă senzația nu a dispărut și încep sa ma simt inconfortabil.
Deseori ne ascundem în spatele unor aparente, din dorința de a nu părea ceea ce suntem cu adevărat. Ne ascundem pentru a nu arata cât de slabi suntem sau cat de nefericiți ne simțim. Ne ascundem în spatele unor măști, crezând ca astfel suntem protejați și că lumea nu va observa nimic deosebit la noi. Dar de fapt nu suntem. Ci doar ne prefacem. Ne prefacem în fața oamenilor pe care-i iubim, doar pentru a nu le umbri fericirea cu problemele noastre. Dar uneori greșim.
Asa cum și eu o fac acum.
Faptul că-i ascund Aylei problemele mele, nu ma ajuta cu nimic. Dar, cu toate astea nu vreau să-i spun despre ele, pentru că deja avem prea multe pe cap, si nu cred ca le vom mai face față.
— Reclamantul Kyan Magnuson și paratii Robert și James Magnuson, sunt chemați înăuntru, anunță președintele ședinței.
Emoțiile pun din nou stăpânire pe mine, chiar dacă tot îmi repet in minte ca totul va fi bine.
Cu toate că sala de judecata e o încăpere mare si larga, de cum trec pragul acesteia mă simt sufocat și nu mai pot sa respir normal.
Când în sfârșit sala se umple de martori ai ambelor părți și toată lumea se așează la locul sau, președintele deschide ședința, și anunță procesul care urmează sa se judece.
E o atmosfera extrem de tensionată între ambele părți, încât poate fi tăiată cu cuțitul. Toată lumea pare încordată, și aș putea sa jur ca pana și unchiul meu pe care nu-l prea sperie nimic, are acum fața palida și se gândește poate îngrozit la acuzațiile care i se aduc.
În cele din urmă, după ce președintele ne verifica identitatea fiecăruia dintre noi, procentul propriu-zis începe.
Avocatul meu și cel al celor doi frați Magnuson se contrazic în repetate rânduri, până când judecătorul le pune capăt certurilor, dând cuvântul martorilor. Damien si Maddison sunt și ei azi aici, si sunt gata sa vorbească împotriva lui James și a tatei.
— James Magnuson, domnule judecător, începe Damien cu o siguranță extraordinara, l-a amenințat pe Kyan si pe prietena sa că dacă nu sta departe de aceasta o va omorî. Mai mult decât atât, in aceeași zi, acesta și-a pus șoferul sa lovească cu mașina o fetita nevinovata în parcarea spitalului unde lucrează domnisoara Evans.
— Aveți probe, domnule avocat?
— Bineînțeles, spune Thomas foarte hotărât. Dacă îmi dați voie le voi prezenta chiar acum.
În timp ce Thomas își pregătește materialul pe care îl are de prezentat, îi surprind privirea lui Damien si ii mulțumesc dând discret din cap. În loja cealaltă, tata și James sunt foarte agitații și vorbesc în șoaptă cu avocatul lor pe care îl roagă ceva la ureche.
Termenii judecătorești care se folosesc în următoarele minute care trec, mă depășesc, asa ca de la un moment dat nici nu ma mai chinui să țin urmăresc parcursul procesului.
Avocații noștri continua sa se certe și să aducă probe care sa dovedească ba ca sunt vinovați, ba ca nu.
În cele din urmă, judecătorul face liniște în sala, batand cu ciocanul de lemn în suprafața dedicata acestuia. Sunetul mă face să tresar și să-mi îndrept privirea spre bărbatul îmbrăcat în roba neagra. Își aranjează ochelarii mari pe nas, apoi își drege glasul spunând:
— Verdictul a fost dat!
Si din acele secunde, parca totul s-a oprit în loc, și nimic n-a mai avut același sens ca înainte.
Verdictul a fost dat!
Si nimic din tot ce știam nu va mai fi ca înainte.
Bạn đang đọc truyện trên: AzTruyen.Top