Kyan



      Sunt din nou copil mic,și parca o vad pe bunica pregătind cele mai gustoase bucate pentru Sărbătorile de iarnă ce bat la usa. Simt in aer miros de scorțișoară și mere coapte,iar bucuria mă copleșește din nou.

      Mă ridic vesel din patul micut,dar comod și mă îndrept direct spre geam,trag perdelele groase si imediat mi se taie răsuflarea:natura e îmbrăcată în straie albe de sărbătoare,iar din cerul plumburiu cad fulgi pufosi de nea. Admir întregul peisaj și încep să zâmbesc:"acesta va fi Crăciunul visurilor mele", imi repet în minte înainte de a coborî scările spre parter.

      De cum cobor scările simt un miros de dulciuri și portocale,îmbibat cu celebrul vin fiert al bunicii. În bucătărie,bunica pregătește de cu zor mâncarea mea preferată pentru masa din noaptea aceasta,acompaniată de radioul de pe pervaz,de unde se aud colinde. Ochii mei curioși se plimba de-a lungul încăperii până ce,în cele din urmă,îi întâlnesc pe cei blanzi ai bunicii.

— Ma bucur ca te ai trezit,copile,imi spune bătrâna zambundu-mi cu căldură. Micul dejun este gata.

— Bunico,ninge!spun eu bucuros. Va fi cel mai frumos Crăciun!

—Asta așa este, dragul meu. După ce vei mânca mă vei ajuta sa împodobesc bradul?

      E una dintre activitățile mele preferate. Aștept un an intreg ca sa pot împodobi din nou bradul si sa-l fac mai frumos decat anul trecut. Bunica stie cat de mult imi place sa fac asta, si din acest motiv imi da voie să împodobesc bradul după bunul meu plac.

      E minunat sa fiu cu bunica de sărbători. E minunat sa petrec Crăciunul alături de ea,pentru ca bunica înseamnă pentu mine mai multe decât își poate imagina cineva vreodata.

      Pentru mine sărbătorile de iarnă sunt cel mai special moment,pentru ca am plăcerea de a le petrece alături de bunica si de a mă bucura de fiecare clipă alături de ea.

      Căsuța asta mică a devenit micul nostru Univers. Aici mă simt cu adevărat fericit. Aici sunt cu adevărat eu însumi. N-aș da căsuța asta pe nimic altceva,pentru ca în fiecare cotlon al fiecarei încăperi o vad pe bunica:îngerul copilăriei mele.

***

      Alarma telefonului suna neîncetat,făcându-ma sa ma trezesc din acest vis minunat. Deschid încet ochii,bajbaind după telefonul mobil. Opresc alarma înainte să-mi ies din minti, cufundadu-ma într-o liniște profundă. Imi atintesc ochii pe tavan într-un anume punct,numai de mine stiut. Stau in pozitia asta câteva minute,până când aud sunetul ce-mi da de veste ca tocmai am primit un mesaj. Iau mobilul de pe noptieră în timp ce inima începe sa imi bata cu putere. În viața mea n-am mai fost atât de entuziasmat si de emoționat cu privire la un mesaj.

       N-am crezut vreodata ca un simplu mesaj mă va face să mă bucur atat de mult. N-aș fi putut fi mai fericit ca în aceste clipe. Si asta datorita Aylei,care a acceptat să-și petreacă sărbătoarea Crăciunului alături de mine. Nu i-am spus unde o duc,pentru ca vreau să-i fac o surpriză. Vreau să-i văd reacția atunci când va vedea acel loc de vis,acea bucatica din sufletul meu.

       Mă ridic numaidecât din pat,îndreptându-mă spre baie. Fac un dus rapid,apoi mă îmbrac cu ceva la repezeală. Cobor la bucătărie si mănânc ceva pe fugă,iar apoi incep sa pun la cale micul plan pentru seara speciala de Crăciun. Ayla trebuie să aibă parte de cel mai frumos, iar eu trebuie să mă asigur că acest lucru se va intampla.

      Casa bunicii nu a mai fost curățată de câteva luni bune,însă cu puțin efort,putem face ca acel loc sa devina cel mai frumos loc din lume.

      Piesa centrală a acestei seri trebuie să fie bradulde Crăciun:unul înalt și impunător. Unul care sa simbolizeze importanta sărbătorii si a sentimentelor.

       Din acest motiv decis să îl sun pe vecinul bunicii,padurarul Sawier si sa-l rog să-mi găsească cel mai frumos brad pentru primul Crăciun perfect alături de Ayla. Imediat ce rezolv aceasta treaba,mă gândesc că ar trebui să-i scriu Aylei sa iesim la cumpărături. La scurt timp,imi dau seama ca as putea sa o sun. La urma urmei imi face placere să-i aud vocea. Pentru ca vocea ei începe să devină cântecul meu preferat.

      Asa ca o apelez.

      Vocea ei se aude de la celălat capăt al firului,si imi dau rapid seama ca asta e singurul lucru de care aveam nevoie în ultimul timp. Zâmbesc atunci când aud felul în care imi rostește numele, însă ea nu stie asta. Ador când imi spune numele. Ador inflexiunile vocii sale când vorbește cu mine. Ador tot ceea ce are legatura cu ea.

— Voiam să îți spun că trebuie să mergem la cumpărături,pentru că acolo unde vom merge nu avem suficientă mâncare si niciun magazin apropiat,îi spun Aylei atunci când mă întreabă dacă s-a întâmplat ceva: Da,Ayla. Sunt iremediabil si irevocabil îndrăgostit de tine,însă mi-e teama să-ți spun asta,pentru că nu stiu cum ai putea reactiona.

      Nu dau glas acestor gânduri, care ar putea-o întrista si pe ea,dar și pe mine,ci în loc de asta ii spun sa se îmbrace gros. Adaug ca voi fi la ea în cincisprezece minute,iar apoi închid apelul, zâmbind.

      Înainte de Ayla nu m-am gândit vreodată la viitorul meu,si la ce se va întâmpla cu mine in urmatorii ani. Chair si acum sunt putin sceptic cu privire la ce mi se va întâmpla, însă într-o oarecare măsură mă simt liniștit. Sunt liniștit că o pot avea pe Ayla alături de mine,chiar si pentru putin timp. Acum ceva timp,n-aș fi crezut ca o ființă atat de speciala ca ea,mă va face să mărturisesc toate sentimentele pe care le nutresc fata de ea. Ma simt fericit. Asa cum nu m-am mai simtit de foarte mult timp. Si imi doresc din tot sufletul sa împart din bucuria mea si cu ea. Pentru ca ce este mai frumos de Crăciun decât fericirea împărățita la doi?

      Fără să mai stau mult pe gânduri imi pun paltonul pe umeri și mă îndrept spre masina. Raman încremenit când dau cu ochii de ultima persoana pe care as fi vrut să o văd în această zi:James. Expresia fetei sale nu-mi spune nimic,motiv pentru care aleg să-mi păstrez mina indiferenta. Ma apropi de masina, ignorandu-l complet. Nu știu de ce a venit pâna aici,dar daca e aici doar pentru a-mi strica ziua de Ajun,
nu-i va iesi,pentru ca sunt dispus să-l ignor.

—Kyan,începe James,atunci când mă apropi de portiera mașinii,n-ai mai dat vreun semn de viata de foarte mult timp. Ce s-a schimbat în viața ta?

      Multe,James. Foarte multe. M-am îndrăgostit. Si sunt mai fericit decât am fost vreodată. Ea mă face fericit.

      Aleg să nu dau glas acestor vorbe,pentru ca nu vreau ca James sa profite de bucuria si starea mea de bine.

— Unde pleci,Kyan?continua James cu interogatoriu.

— Am putina treaba în oraș,răspund sec.

      James își arcuieste o sprânceană,iar pe chipul său apare un zâmbet batjocoritor. Ma bate peste umăr,privinu-ma de sus. Cat mi-aș dori să-i dau una!

— E vorba de o fată?vine întrebarea sa pe neasteptate.

       Simt cum iau foc,la propriu. Imi inclestez degetele in pumni,încercând să nu-l lovesc,oricât de mult mi-aș dori să o fac. Întrebarea sa a pus capac răbdării mele. Dacă nu încheie acum interogatoriul asta de doi bani,nu voi fi responsabil pentru ce va urma.

— De ce ai venit,James?

—Kyan, începe el.

— Ce?Am spus că am treaba în oraș și că mă grăbesc. Presupun ca nu ai nimic important să-mi spui.

— De fapt am,spune acesta cu o oarecare reținere.

— Atunci te ascult,dar fii foarte scurt.

       James își drege glasul,ca si cum nu și-ar gasi cuvintele potrivite. Ma priveste in ochi câteva clipe, ezitand. Ciudat din partea lui să se poarte asa. Deobicei era tipul de om impunător, care reusea dintr-o sigură privire sa obtina ceea ce voia.

— Mama ta,începe el în cele din urmă,atragandu-mi atenția,ar vrea sa vii maine la masa de Crăciun.

      Asa ceva nu se poate!Asta nu mi se poate întâmpla!

       Furia mă cuprinde din nou,si trebuie sa fac forțari uriașe pentru a nu izbucni în fața lui James. N-am de gând să mă duc în casa aia,doar pentru că acum vine Crăciunul. Familia iti e alături si la greu,nu doar atunci când sunt sărbători sau momente de bucurie.

      Fără să-i ofer vreun răspuns lui James,ocolesc masina si intru,așezându-mă pe locul șoferului. Sunt pe cale să bag cheile în contact,atunci când aud un ciocănit în geamul din dreapta. Imi îndrept privirea spre sursa sunetului si ii zăresc pe James zgaindu-se la mine de pe partea cealaltă a geamului. Încearcă să-mi spună ceva,însă nu-l inteleg, si sincer,n-am puterea necesară sa ma cert cu el acum. Nu voi petrece Crăciunul cu ei. Si el stie asta mult prea bine.

      Imi dau ochii peste cap atunci când aud din nou bătăi în geam si ca sa nu par un nesimțit, decid să cobor geamul si sa ascult ce are de spus.

— Mama ta te vrea acasă de Crăciun,repetă acesta propoziția de mai devreme.

— Te-am auzit mult prea bine de prima dată,dar raspunsul meu e nu,James.

— Dar mama ta...reincepe el.

— Cândva, spun pe un ton nervos,am avut si eu nevoie de ea si nu a fost acolo când am rugat-o,ba chiar m-a refuzat. M-am chinuit prin spitale luni la rând, fără voi,iar acum aveti tupeul sa veniti la usa mea si sa-mi cereți să vin acasă de Crăciun. Nu crezi ca e putin prea mult?

      Fără să astept vreun răspuns din partea sa,bag cheia în contact si ies din curtea casei,pornind în marsarier.

      Am cincisprezece minute la dispoziție sa ma calmez,înainte să ajung la usa Aylei. Sunt mai nervos decât am crezut,însă cred ca pot masca asta. Nu vreau ca trecutul meu să facă parte din prezentul Aylei si sa distrugă acest Crăciun.

      Drumul spre casa ei pare interminabil, deși, în mod normal l-as fi parcurs in mai putin de cinsprezece minute. Strâng cu putere volanul,lovind cu palmele în mijlocul acestuia. Trebuie să mă calmez. N-o sa ma ajute cu nimic nervii ăștia. Ba mai mult o sa ma împiedice să ma bucur de sărbători. Iar Ayla nu merita asta.

      Decid să las grijile de-o parte și să ma concentrez pe ceea ce contează cu adevărat: Ayla si fericirea ei.

      Ajung in fata casei sale,opresc motorul,însă nu ies din masina. Mai am nevoie de alte cateva minute pentru a mă calma. Ma privesc în oglindă, trecandu-mi nervos mana prin par... Ochii mei trădează nervozitatea,dar sper ca Ayla sa nu-mi pună întrebări cu privire la asta. Nu sunt pregătit să le fac față. Cel puțin nu acum.

      Trag adânc aer în piept și ies din masina,inspirand aerul rece de afară... A început să ningă de curând,iar acesta este cel mai bun semn ca acest Crăciun trebuie să fie perfect.

      Imi strâng mai bine paltonul în jurul trupului si mă apropii de casa Aylei frumos decorata cu ocazia venirii sărbătorilor. E atata liniște în jur,încât am impresia ca ea nu e acasă,dar acest lucru este trădat de luminile aprinse ce se revarsa din încăperile casei. Într-un târziu, apas soneria de lângă usa, balaganindu-ma pe vârfurile picioarelor. Trebuie să recunosc că sunt putin emoționat, dar sper ca n-am să mă fac de râs prea mult.

       Ayla deschide usa si isi scoate ușor capul afară. Părul sau de un roșu fermecător prins într-un coc neglijent în vârful capului,însă atunci când da cu ochii de mine imi ofera singurul lucru de care am nevoie în aceste clipe: zâmbetul ei de o frumusețe răpitoare.

— Bine ai venit,Kyan! Nu te asteptam atat de repede.

Zâmbesc la rândul meu.

— Doar ți-am spus că vin să te iau la cumpărături.

— Ce-ar fi sa vii înăuntru. Tocmai am pregatit niste fursecuri pe care să le putem...

      Nici nu apuca sa iti termine fraza pentru că imediat fuge spre bucătărie,luând manusa de pe masa.

— Intra,Kyan,te rog,o aud pe aceasta vorbindu-mi din bucătărie.

     Întreaga scenă mă amuză copios si de aceea intru in bucătărie,afișând un zâmbet uriaș pe fata.

— Te servesc cu ceva? Ma intreaba Ayla, scoțând din cuptor o tava plină cu turta dulce. Imediat bucătăria se umple de un miros îmbietor de prăjitură,combinat cu aroma de portocale si scorțișoară. Inspir adanc, adulmecand acest miros extrem de familiar,si simt cum,parca, sunt din nou copil iar bunica mea cea draga pregătește faimoasele sale dulciuri pentru seara de Crăciun. E un sentiment atat de plăcut să evadezi în trecut și să fii din nou copil. Macar pentru o secundă.

      De undeva din colțul mintii imi aud parca numele. La scurt timp imi amintesc unde sunt si motivul pentru care am venit aici. Clipesc de câteva ori pentu a-mi reveni cu picioarele pe pământ și imi îndrept privirea spre Ayla care se învârte agitată prin bucătărie.

—Kyan?vine întrebarea sa la un moment dat.

      Ah,Ayla! Nici nu stii cate stări imi provoci atunci când imi pronunti numele.

—Kyan,mă auzi?imtreaba Ayla,de data aceasta fluturandu-și mana in fata ochilor mei.

—Da...sigur. Te ascult...

—Poti sa ma ajuți sa duc astea la masina?

—Pentru ce sunt?

—Le-am pregatit pentru masa de Crăciun,spune aceasta cu o oarecare reținere. Sper ca nu te superi...

      Cum sa ma supăr,Ayla?N-am sa ma pot supăra vreodata pe tine. Mi-ai facut atat de mult bine,încât mi-e teama sa iti mai cer ceva. Viata mi te-a adus în cale,iar asta e suficient pentru mine.

      Ma ridic de pe scaunul de bufet, apropiindu-ma de ea. La început nu reacționează,însă când îi iau capul în mâini și imi apropii buzele de fruntea ei,tresare ușor,însă nu se retrage.

— Nu am de ce sa mă supăr pe tine. Să nu mai spui asta niciodată, te rog.

      O îmbrățișez, depunand un sărut pe părul sau,ce miroase a turta dulce, iar ea imi raspunde la gest,lăsându-și capul pe umărul meu.

—Kyan?

—Da,răspund,tragand-o mai aproape de mine.

—Nu vreau sa întrerup asta,însă ziceai ca vrei sa mergem la cumpărături. Si cred c-ar trebui să ne grăbim,daca nu vrem să ne prindă noaptea.

—Ai dreptate,spun prefacandu-ma ranit de cuvintele ei.

—Hei...Nu face fata asta. Avem timp să stăm împreună...

...o viață întreagă, o completez eu,in mintea mea.

      Zece minute mai târziu,terminam de dus si așezat în portbagaj toate cutiile,fiind gata sa pornim spre supermarket.

— Tot nu vrei să-mi spui unde mergem?mă întreabă Ayla spargand tăcerea dintre noi.

— Nu,răspund,intorcandu-mi privirea spre ea cu zâmbetul pe buze.

— Nici macar un indiciu?insista ea. Macar unul. Te rog,Kyan!

— Un indiciu zici...Hmmm... E un loc special sufletului meu,spun căutându-i privirea.

     Ayla nu mai spune nimic timp de câteva minute,ci doar privește în liniște peisajul de pe cealalta parte a geamului din dreapta.

      Orașul începe să prinda culoare,pe măsură ce se întunecă, iar o ploaie de lumina iti imbata privirea la tot pasul, făcându-te sa te bucuri mai ceva ca un copil. Afară continua sa ningă,zăpada proaspătă completând peisajul de basm al acestei sărbători mutl asteaptate.

—Kyan,oprește masina, spune Ayla dintr-o dată.

— De ce,Ayla?Ce s-a întâmplat?o întreb vizibil ingrijorat.

— Un bătrânel înghețată de frig pe marginea drumului. Vrei te rog sa opresti?

—Nu pot,Ayla. E parcare interzisa.

      Chipul Aylei se întristează instantaneu si isi întoarce capul în partea opusă, razemandu-l de geam.

—Mi-aș fi dorit să îl putem ajuta, spune Ayla pe o voce trista. Sunt sigura ca ii e foame si îngheață de frig.

      Nu-i răspund, pentru că sunt ocupat să găsesc un loc de parcare cat mai aproape de intrarea în magazin, însă pe dată imi vine in minte o idee care ar face-o fericita pe Ayla. Si nu numai.

      Intrăm în cele din urmă în supermarket si cumpărăm tot ceea ce credem că avem nevoie pentru șederea noastră la casa bunicii. Ayla mă privește ciudat atunci când cumpăr o pătură și niste covrigi,însă nu spune nimic.

      La ieșirea din magazin mă îndrept direct spre locul în care stătea mai devreme acel bătrânel neajutorat. Ma apropii cu reținere de el,cu Ayla pe urmele mele si desfac pătura pe care o asez mai apoi pe umerii bătrânului. În ochii sai pot citi emoția, atunci când îi dau si cei doi covrigi insotiti de un păhărel cu ceai fierbinte. Gatuit de emoție,bătrânelul ne mulțumește,iar înainte de a pleca ne spune:

— Băiete,ai grija de domniță. Într-o zi iti vei da seama cat de important e să ai pe cineva alături de tine si la bine și la greu.

      Incuviintez, fără să mai pot spune ceva. Sunt mult prea impresionat ca sa vorbesc, asa ca în schimb îl mângâi ușor pe umăr,iar mai apoi arunc o privire spre Ayla care, se uita impresionata la întreaga scenă.

      Ma ridic din genunchi,și mă îndrept spre Ayla,luandu-i mana intr-a mea. Fara sa spuna ceva, se arunca in bratele mele,soptindu-mi un multumesc in dreptul urechii.

—Plăcerea a fost de partea mea,șoptesc si eu la urechea sa.

— Nu mă așteptam să faci asta,recunoaște ea atunci când ajungem din nou în mașină.

— Am observat cat de nenorocit era...Si mi s-a facut mila de el...In plus e Crăciunul.

— Kyan...imi dau seama ca desi te cunosc de atat de putin timp,am impresia ca te stiu de-o viață întreagă... Iti multumesc ca ai facut acel gest. M-ai impresionat foarte mult.

— Sa te vad fericita e cel mai frumos lucru din lume... Asa ca nu-mi mai mulțumi.

      Ii zâmbesc,asezandu-mi o mana pe genunchii ei,iar cu cealalta răsucesc cheia în contact. În mai puțin de cinci minute ies din parcarea magazinului, indreptandu-ma spre ieșirea din oraș. Pe masura ce masina inainteaza pe autostrada peisajul se schimba treptat intr-unul de basm. Copacii sunt acoperiți cu zăpadă, iar din norii pufosi ca vata de zahăr cad fulgi usori de nea, ce îmbracă întregul pământ în haine de sărbătoare.

      Ayla pare impresionata de tot ceea ce vede,pentru ca privește pe geam fără să scoată vreun cuvânt. Iar adevărul e că acest peisaj mirific iti taie răsuflarea ori de câte ori treci pe aici.

      O emoție puternică mă încearcă cu cat ma apropii mai mult de satul bunicii. Ea nu mai e de mult printre noi,însă îi simt prezența ori de câte ori mă grăbesc la ea. A fost îngerul copilăriei mele,chiar dacă ei niciodată nu i-a plăcut când îi spuneam asa.

      Satul bunicii este mai frumos acum iarna, pentru că aici mașinile circulă foarte rar,iar utilajele de curatat zăpada sunt practic inexsistente.

      După o oră și jumatate în care am condus si am admirat frumusețile iernii, am oprit mașina în fata casei unde am copilarit.

       Căsuța e amplasata la intrarea într-o pădure, înconjurată de brazi,ce acum sunt încărcați de zăpadă. Din horn iese fum,ceea ce înseamnă că domnul Sawier a aprins focul în semineu.

      Opresc motorul, aruncând o privire în direcția Aylei. E mult prea fascinată de tot ceea ce vede în jurul ei,incat nu scoate niciun cuvânt. Eu sunt fascinat de ea,iar ea e fascinată de acest peisaj:tabloul perfect nu exista, ci tocmai a fost creat de Dumnezeu în noaptea sfântă de Ajun.

     Coborâm din masina,pasind cu grija pe zăpada pufoasa proaspat asternuta. Aerul curat de munte ne umple nările dar și sufletele de o bucurie inexplicabilă. Liniștea din jur ne încântă și ne calmează,iar eu simt,cum, dintr-o dată, mi-am lăsat toate grijile și problemele într-un colț al sufletului.

      Sunetul zapezii ce scartaie sub tălpile bocancilor mă face să-mi întorc capul spre sursa zgomotului. Zâmbesc când îl văd pe domnul Sawier,venind spre noi.

—Bine ati venit, copii!ne întâmpină acesta cu un zâmbet larg pe chipu-i jucaus.

—Nenea Sawier,mă bucur sa te vad,spun imbratisandu-l. Ea e Ayla,adaug,arătând spre fata cu par ca de foc.

— E tare frumoasă, spune padurarul la urechea mea. Bine te-am găsit,fata mea! Simte-te ca acasă aici.

      Scot din portbagaj cumpărăturile si prăjiturile Aylei si împreună cu aceasta si bătrânul padurar ne îndreptăm spre căsuța bunicii.

— Am taiat cel mai frumos brad si am facut si focul în semineu. Sper sa fie suficient de cald. Ah! Era să uit! Am taiat si lemne de foc,deci nu va trebui să pui mâinile pe topor.

—Nene Sawier,multumesc, dar nu trebui sa te deranjezi dumneata cu asta.

— Nici pomeneală, băiete. Am făcut totul cu mare drag. În plus ai venit aici sa petreci putin timp in liniste nu sa muncești.

—Multumesc,îi spun din nou bătrânului,strangandu-i mâna cu respect.

      Nenea Sawier imi însumează cheia casei,apoi se îndreaptă tacut spre locuința sa.

      Atmosfera primitoare ne învăluie încă de când pășim pragul casei. Înaintru e cald si miroase a lemn si brad vede. Lângă semineu,în sufragerie,tronează un brad înalt și frumos ce așteaptă să fie împodobit de noi. Ayla privește în jur si exclama dupa fiecare pas pe care îl face de-a lungul încăperii.

—Kyan,locul asta e minunat. Pur si simplu peisajul de afară si căsuța asta sunt ca desprinse din basme.

— E casa bunicii mele,Ayla. Aici am petrecut o mare parte a copilăriei. E parte din sufletul meu.

—Iti multumesc ca m-ai adus aici,imi spune Ayla,sarindu-mi în brațe. Si iti multumesc ca mi-ai oferit o parte din sufletul tau.

      O îmbrățișez strâns, oferindu-i un sărut pe frunte.

— E o binecuvântare sa fiu aici cu tine în această zi speciala. Bunica mea te-ar fi iubit foarte mult. Si tu pe ea,cu siguranță,adaug într-un final.

      O las pe Ayla sa descopere împrejurimile,iar eu între timp ies până la sopronul din spatele casei ca sa mai aduc un braț de lemne. Cand in sfarsit termin de pus pe foc,o caut pe Ayla pentru a o întreba,daca dorește să împodobim bradul împreună.

       Sunt emoționat cu privire la acest lucru, deoarece e un moment atat de special si totodata unic. Nu stiu cum va reactiona in fata acestei propuneri, însă sunt pregătit și pentru un refuz. N-aș vrea ca seara asta să-i readucă la viață durerile din trecut,pentru ca n-as putea sa o vad suferind.

—Kyan...aici erai,se aude vocea Aylei din spatele meu.

       Întorc capul spre ea si observ ca are in maini două cani cu ciocolată caldă. Imi întinde una dintre cani,iar apoi se așează în fotoliul de lângă brad.

— Frumos brad, spune aceasta după ce îl adomirase tăcută câteva clipe.

— Ar fi si mai frumos daca l-am împodobi, ii raspund, si simt cum emotia imi urca în gat.

       Ayla se uita pentru o clipă la pom,apoi la mine si pot răsufla usurat,când,pe chipul ei infloreste cel mai frumos zâmbet din lume.

— Cand eram mic,îi spun Aylei in timp ce agat steaua în brad,adoram sa împodobesc bradul. Credeam ca daca nu il voi face arătos, Moș Crăciun nu va veni la mine. Asa ca ma străduiam să-l fac mai frumos decat in anii trecuti.

— Ce ti-ai dorit să devii când te vei face mare? Ma intreaba Ayla

—Hmm...cred ca doctor veterinar,spun după o pauză de gândire de câteva minute. Tu?

— Patinatoare, răspunde Ayla dintr-o suflare.

— Patinatoare?De ce?

— Pentru ca imi plăceau fetele acelea care parca pluteau pe suprafata ghetii.

— Si ce te-a oprit din a-ti îndeplini visul?

— N-am primit niciodată perechea de patine la care visam. Iar după ce am crescut n-am mai avut timp să merg la patinoar.

       In timp ce Ayla vorbeste,eu verific instalația de Crăciun, care din fericire,funcționează. Cântăresc în minte vorbele ei și-mi dau seama ca ea nu a fost vreodata la patinoar.

— Ai patinat vreodata?

— Nu,spune aceasta,confirmandu-mi bănuiala. Am avut în plan să merg cu Liam,dar...

       Chipul i se întunecă,și îi pot vedea ochii strălucind din cauza lacrimilor ce stau sa cada pe obrajii ei. Las instalația pe podea si mă apropii imediat de ea. Ii prind capul între mâini, iar cu degetele mari îi sterg lacrimile ce i-au aparut in colțurile ochilor.

— Draga mea,nu plânge,te rog. Nu am vrut să te supăr.

— Nu esti de vina,Kyan. Toată atmosfera asta, spune gesticuland cu mâna în aer,mă face sa devin sensibilă.

— Nu vreau sa suferi din cauza mea. Ayla,draga mea,vreau sa iti fiu alinare,nu suferinta. Vreau să râzi în preajma mea,pentru ca zâmbetul tău e cel mai frumos lucru din univers.

— N-am mai fost fericita de mult timp.

— Mi-ai spus cândva ca ar trebui să-mi ofer o șansă la fericire. Tu esti fericirea mea,Ayla. Dacă tu esti fericita,atunci voi fi si eu.

— Dar nu stiu cum sa fac asta.

—Închide ochii,Ayla.

      Roșcata mă privește nedumerită,așteptând probabil să mă răzgândesc. Îmi fixează privirea,iar la scurt timp zâmbet minunat îi luminează chipul. Inima mea a inceput sa bată din ce in ce mai tare,si fac forțari uriașe ca ea să nu își dea seama de asta. Fac un pas inainte si ii cuprind mâinile intr-ale mele,iar ea tresare surprinsă de gestul meu.

—Te rog,închide ochii,spun din nou de data aceasta pe un ton șoptit.

      Ayla se conformează de această dată,si nu pot sa nu observ cat e de frumoasă când sta asa in fata mea. Părul de un rosu aprins îi cade pe umeri în bucle perfecte,iar chipul ei pare mult mai relaxat si luminos.

— Ce vezi?o întreb în cele din urmă.

— Nimic. Nu vad nimic. E doar negru. Kyan ce se...

— Sst,îi spun punandu‐i degetul peste buze. Nu întrerupe acest moment,te rog.

      Fac o mica pauza,timp în care îmi adun toate cuvintele pentru a-i spune tot ce gandesc. Nu stiu daca ma va crede pe cuvânt,însă tot ce stiu e ca vreau ca ea să audă de la mine aceste lucruri. Respir adânc,si fara sa-mi desprind mâinile dintr-ale sale, vorbesc pe cel mai blând ton podibil.

— Așa arăta viața mea înainte să apari tu in ea. Totul era fără rost si lipsit de noimă. Înainte as fi dat orice ca sa plec din orașul asta,acum mă simt extrem de fericit ca am ramas. Pentru ca aici esti tu si aici e si inima mea. Nu stiu cum ai intrat in viața mea. Nu stiu cum ai reusit sa te strecori în ea,dar stiu ca iti sunt foarte recunoscător ca ai facut-o. Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi te-a adus în cale în acea zi blestemata în care tot ce voiam era sa mor. Iti multumesc ca exiști si ca esti azi aici. Poate te întrebi ce m-as fi facut eu fără tine. Nu e cazul să îți pui intrebarea asta,pentru că și eu mi-am pus-o de mult prea multe ori,si de fiecare dată mi-am dat seama că răspunsul era același:a-și fi căzut în propria suferinta,în propria agonie, si n-as mai fi iesit din starea asta,pentru că nu mi-aș fi gasit niciodată sprijinul de care să mă agăț. Apoi ai aparut tu. Iar totul a căpătat un alt sens,o altă valoare. Pentru ca numai tu reușești să-mi dai lumea peste cap. Pentru ca numai tu sti sa ma întorci pe drumul cel bun și să calmezi furtunile ce se dezlănțuie în interiorul meu. Pentru ca tu esti ancora de care mă agăț atunci când valurile vieții parca ma ineaca. Si pentru ca tu esti persoana cu care mă văd si peste douăzeci de ani de acum înainte. Pentru ca tu esti totul meu.

      Ayla ramane surprinsa de cuvintele mele,însă pe chipul ei angelic infloreste un zâmbet care o face si mai frumoasa. Ma trage într-o îmbrățișare strânsă,soptindu-mi:

—Cred ca amândoi ne putem oferi o șansă la fericire. Iar eu sunt dispusă să încerc,orice ar însemna asta.

      Cuvintele ei mă înalță pe cele mai înalte culmi, făcându-ma cel mai fericit om din lume. Ii zâmbesc, iar ea face același lucru și din nou ma simt norocos. Ca e aici si ca e a mea.

— Kyan, acesta va fi Crăciunul visurilor mele,imi spune Ayla în cele din urmă când terminăm de împodobit bradul.

— Nu,draga mea. Acesta va fi Crăciunul visurilor noastre.

     Noi doi,îmbrățișati la gura sobei, în casa bunicii,în noaptea Sfântă de Crăciun...tabloul perfect. E tot ce mi-aș fi putut dori de Sărbători.

      Cu lacrimi în ochi privesc fotografia bunicii ce tronează pe semineu. Cand am spus că ea e îngerul meu păzitor, nu am gresit cu nimic. Stiu ca ea mă aude și că e prezenta aici, chiar dacă nu fizic. Eu tot îi simt prezența,chiar dacă ea e undeva într-un loc mai bun. Simtindu-i prezența peste tot în casa,copleșit de emoție si de sentimentele ce mă incearca chiar în aceste clipe, șoptesc:Multumesc, bunico. Stiu ca ai fost tu.

☆Dragii mei,acesta a fost capitolul special de Crăciun. Sper ca v-a placut la fel de mult cat mi-a plăcut mie să-l scriu. Pe aceasta cale vreau sa va urez Sărbători Fericite alături de cei dragi, un Crăciun liniștit și plin de bucurii, iar Noul An sa va aduca numai bucurii si santate pentru a va putea îndeplini visurile.

Eu vreau sa va mulmesc pentru tot sprijinul pe care mi l-ati oferit încă de când am început să scriu la această carte. N-aș fi crezut vreodata ca aceasta poveste va ajunge într-un timp atat de scurt la inimile voastre. Pot spune că aici pe Wattpad am o familie minunata, la care nu voi renunta atat de usor.

Va multumesc!

Crăciun fericit!La multi ani 2021!☆