Kyan

      Niciodată n-am fost mai fericit ca acum.Și niciodată nu m-am trezit mai bine dispus ca în această dimineață.Aș vrea ca toate diminețile mele să fie la fel ca aceasta:să mă trezesc în fiecare zi lângă fata asta frumoasă,care acum doarme liniștită în brațele mele.Iar eu sunt cel mai fericit bărbat din lume.Și cel mai norocos.Dinadins nu am pus alarma să sune,pentru că am vrut să mă bucur cât mai mult de aceste clipe,și de ea.

      Mi-e teamă să mă agit prea mult între așternuturi,pentru că Ayla e aici,și doarme mult prea liniștită...Mă răsucesc cu fața spre ea,atât de încet încât nu se produce niciun sunet.Ochii mei se plimbă pe chipul său angelic,analizând fiecare trăsătură.E perfectă așa cum e.Chiar dacă pijamalele nu sunt ale ei...chiar dacă între noi nu va fi niciodată mai mult decât asta.Ea e perfectă așa cum e.Pentru că indiferent de cum sunt eu,ea e mereu aici ca să liniștească furtuna din sufletul meu.Doar că oricât de mult aș vrea să o țin în brațe toată viața,nu aș putea,pentru că, în primul rând, sunt prea bolnav ca să cred într-o vindecare,iar în al doilea rând pentru că nu vreau ca ea să sufere din nou.Pot să mă obișnuiesc cu ceea ce avem acum.Sau pur și simplu pot încerca...

      Îmi scot mâna de sub pilota groasă și pufoasă,și îi mângâi ușor chipul cu vârful degetelor.La început se mișcă ușor sub atingerile mele,iar apoi deschide leneș ochii,întâlnindu-i pe ai mei.Buzele sale se arcuiesc ușor într-un surâs,iar mai apoi într-un zâmbet încântător.Întreg corpul se inundă de o emoție inexplicabilă pe care aș vrea să o pot masca cumva,însă mi-e teamă să rup vraja asta dintre noi.Mă simt mult prea copleșit de întregul moment,încât mă tem că tot ce avem aici,acum se va spulbera atunci când eu voi închide ochii. Aș vrea să pot opri timpul în loc și ca acest moment să dureze o veșnicie.Aș vrea ca zâmbetul ei să fie cel mai frumos lucru pe care să-l văd de-a lungul vieții.Dacă aș putea,aș imortaliza acest zâmbet într-o fotografie și aș așeza-o în cel mai de preț loc din casa asta.Doar pentru a-mi aminti cât de fericit am fost cândva.

‒ Bună dimineața,rază de soare!

‒ Bună dimineața,Kyan.Cât e ceasul?mă întreabă cu același zâmbet pe chip.

‒ Are vreo importanță?spun oferindu-i un zâmbet la rându-mi.

‒ Da,Kyan.Trebuie să ajung la spital...

‒ Mai stai puțin, te rog.

‒ Dar o să întârzi,Kyan,continuă Ayla să mi se plângă.Mi-aș dori să mai rămân.Chiar foarte mult.M-am simțit foarte bine aici,îmi spune roșcata cuprinzându-mi fața între palmele sale micuțe,dar mă așteaptă doctorul Lucas,și o mulțime de alți pacienți.Și trebuie să ajung acasă pentru a mă pregăti de muncă.

‒ Putem să luăm micul dejun împreună?Te rog?

‒ Prespupun că da,îmi răspunde aceasta,iar zâmbetul de pe chip i se lărgește.

‒ Poți lua micul dejun cu mine,iar apoi promit să te duc acasă și apoi la spital.E bine așa?

      Expresia de pe chipul Aylei se schimbă brusc,iar zâmbetul acela superb dispare,fiind înlocuit de tristețea din ochii săi de un căprui încântător.

     Fără să spună ceva,se ridică din pat,evitând să mă privească în ochi. Imediat mă cuprinde o stare de ciudată de dezamăgire pe care incep sa o simt in tot corpul. As vrea sa imi cer scuze, să-i spun sa nu plece,însă cuvintele nu vor să îmi părăsească buzele. Ma simt de parca tocmai ce am fost lovit cu un bolovan în mijlocul capului. As fi un mare idiot,daca as lasa-o acum sa plece...

      Fără să astept un impuls din partea Universului, mă ridic din pat,incaltandu-ma la repezeală. Arunc pe umeri halatul aruncat neglijent pe marginea fotoliului de lângă fereastra,si ies după ea. Ajung in capătul scărilor,însă durerea ce mă străpunge în sold mă oprește din loc,făcându-ma sa icnesc de durere. Stabilitatea din picioare mă părăsește la câteva secunde,prabusindu-ma cu zgomot la pământ.

      Nu pot sta aici,atata timp cat Ayla e sub același acoperiș. Asta n-ar face decât să înrautateasca lucrurile si mai mult.

    Dar durerea persista. Si ma face sa urlu din toti rarunchii. Întregul trup imi e cuprins de o durere imposibilă. Imi vine sa imi rup hainele de pe mine,numai ca acest chin sa ia sfârșit.

     Sufăr în tăcere,însă,în ultimele minute am simtit cum se scurge toata viata din mine, si cum mor putin cate putin.

    Închid ochii pentru câteva clipe, rezemandu-mi capul de zidul rece din spatele meu. Durerea pare să imi cedeze,însă nu suficient de mult încât să mă pot ridica si sa-mi continui viața ca si cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

    De undeva din apropiere aud glasul binecunoscut al Aylei. Nu stiu de ce,dar imi vine sa zâmbesc. Poate ca asta e singurul medicament de care am nevoie in aceste clipe... dar de unde sa stie ea ca viața mea depinde de zâmbetul si glasul ei?

    O aud cum mă striga o dată,de două ori,însă observand ca nu raspund iese din bucătărie, pașii ei auzindu-se pe coridor.

   As vrea sa ma ridic din acest loc,însă picioarele nu vor să se miște. Nu vreau ca Ayla sa ma vada in starea asta,dar inevitabilul se intampla. Deschid ochii si o vad pe Ayla așezându-se alături de mine. Nu mă uit în ochii ei,pentru ca mi-e teama ca mi-ar putea citi durerea din ei.

    În ultimul timp nimic nu ma  mai surprinde...nici oamenii,nici viața,nici boala care evoluează pe zi ce trece, desi eu ma străduiesc să o țin sub control.

   Obișnuiam sa cred ca am totul sub control...până când a apărut Ayla în viața si acum in inima mea.

   Cred ca e singura persoana din lumea asta care contunua sa ma surprinda. Chiar si acum,când, își așează tăcută capul pe umărul meu,petrecandu-si o mana pe după mijloc. Si chiar în aceste clipe durerea si suferinta dispar,făcând loc căldurii...o senzatie cu care as putea trăi o viață întreagă.

— Nu stiu ce te doare, Kyan, o aud dintr-o dată pe Ayla,soptindu-mi la ureche,însă te asigur ca voi fi alături de tine ca sa-ti alin durerea.

     Reusesc sa îngan un multumesc, insa nu sunt capabil să vorbesc în acest moment. Iar Ayla pare să înțeleagă pe deplin asta,pentru ca păstrează tăcerea dintre noi. Si uneori mi se pare ca tăcerea care se așterne în jurul nostru e calea prin care noi doi comunicăm cel mai bine.

     — Am sa iti povestesc totul la un moment dat,îi spun,tragand-o spre pieptul meu,dar acum nu vreau ca trecutul meu să te afecteze în vreun fel. Iti voi povesti totul, atunci când voi fi sigur ca pot sa imi accept trecutul prezentul și viitorul asa cum sunt cu adevărat.

— Nu e nevoie sa imi promiti lucruri de care nici tu nu esti sigur. Uneori,Kyan,pentu a înțelege viitorul trebuie să trăiești  prezentul și să îți accepti trecutul.

     Problema e ca încă n-am invatat sa ma accept asa cum sunt,si nici sa ma împac cu Kyan cel din trecut. Pentu că acel Kyan nu era decât viitorul moștenitor al imperiului Magnuson, care nu-și dorea altceva decât o viață plină de bogăție și dezmăț.

     Doar că viața ne arată ca nu putem avea întotdeauna ceea ce ne dorim si ca fericirea nu depinde de bani sau nume. Dacă e să mă gândesc mai bine nu cred ca am fost fericit niciodată.

     As fi egoist daca as spune ca vreau sa traiesc fericirea alături de roșcata de lângă mine,însă verbul a trăi este atat de greu de definit,încât nici nu mă mai chinui sa ii caut vreun sens.

— Kyan, ai nevoie de mâncare,spune Ayla pe un glas șoptit.

     Nu, Ayla,am nevoie de tine. Acum si pentru totdeauna. Înțelegi?

    Nu-i spun nimic din ceea ce gandesc... pentru ca si ea la fel ca mine e confuză si probabil trista. Nu va trece niciodată peste durerea morții lui Liam,însă vreau ca durerea ei sa fie si a mea. Vreau să împărțim suferinta la doi si bucuria sa o trăim cat pentru o mie de vieti.

    Durerea m-a parasit de câteva minute bune, însă Ayla continua sa isi sprijine capul de pieptul meu. Ma priveste in ochi,iar în privirea sa pot citi îngrijorare. Cred ca am uitat sa specific:Ayla este cea mai expresivă și mai puternică femeie pe care viața mi-a adus-o în cale. În lupta asta contra destinului, Ayla e cea care luptă pentru amandoi. E cea care poarta greutatea pe umerii săi micuți și fragili.

     În cele din urmă ne ridicam de pe podea, indreptandu-ne spre bucătărie. De pe masa,imi fac cu ochiul ouăle prăjite și șunca ce stau frumos așezate în farfurii. Mâncarea miroase minunat, iar Ayla pare mândră de ea si de faptul că a reușit să imi smulgă un zâmbet.

— Doamne,Ayla,arată minunat,spun apropiindu-ma de ea si sarutand-o pe frunte.

    Pare surprinsa la început, însă imi întoarce zâmbetul...si jur ca e cel mai frumos din lume.

   Mâncarea a fost la fel de buna precum aspectul, iar eu n-am încetat să o laud pe Ayla.

    Asa cum i-am promis, o duc acasa si de acolo la spital...Si daca stau mai bine sa mă gândesc trebuie să vorbesc cu docotrul Lucas,fără ca ea să știe. As sta mult mai în liniștit daca si el ar sti secretul meu.

     În drum spre casa Aylei,niciunul dintre noi nu scoate vreun cuvânt,iar eu în tot acest timp mă gândesc dacă ar trebui sau nu să îi propun Aylei să facem ceva împreună de Crăciun. La urma urmei e un Crăciun trist pentru ea,însă dacă ar accepta as putea sa o duc în cel mai pitoresc loc din lume. Un loc,care de altfel,imi aduce aminte de copilărie și de bunica mea.

    —Ayla,spun in cele din urmă, ți-ar plăcea daca...

    — Trage pe dreapta, Kyan. Am ajuns. Aici e, spune aceasta igonrandu-mi întrebarea.

  —Ok,spun putin dezamăgit.

  —Crezi ca ma poti astepta câteva minute?Nu va dura mult, spune Ayla, desfacandu-si centura de siguranță. Poti veni înăuntru, daca doresti, adaugă aceasta la final.

    Simt ca tocmai am atins cerul cu mâna. Pentru prima dată de când am început sa ne intelegem, Ayla face un pas inainte:imi ofera încrederea ei. Zâmbesc ca un prost, iar Ayla mă vede,căci se uita in directia mea ca si cum ar fi văzut un ciudat iesit de la nebuni.

     Intrăm în casă,în cele din urmă,timp în care Ayla se pregătește pentru  ultima zi de munca pe care o are e de Crăciun. Va fi de gardă douăzeci si patru de ore,iar eu abia acum imi dau seama ca e mult prea mult timp departe de mine si ca imi va foarte dor de ea.

   Asa cum si ea a spus mai devreme,nu-i ia foarte mult timp sa se pregătească, asa ca în mai puțin de zece minute e deja gata de plecare.

   Prima dată când am văzut-o îmbrăcată în asistenta medicală, am zis ca nu-i sta bine,însă acum uitandu-ma la ea imi dau seama ca hainele astea îi vin foarte bine,iar albul acesta se potriveste perfect cu părul ei de un roșu precum focul.

    — Sunt gata,Kyan.Putem pleca,daca si tu esti gata.

    — Da sunt, spun confuz.

     Bine ca nu m-am balbait. Asta ar mai fi trebuit acum.

     În cele din urmă iesim din casa,afară fiind întâmpinați de o vreme destul de friguroasă. E decembrie. Mai sunt câteva zile până la Crăciun,iar natura începe să se împodobeasca cu straie de sărbătoare.

     Ajungem la spital destul de repdee, desi traficul e destul de aglomerat. Ayla mă privește putin ciudat atunci când cobor alături de ea si intru in urma ei în incinta spitalului.

     Norocul,se pare ca e de partea mea,căci îl zăresc din prima clipa pe Dr.Lucas. Ideea e ca nu stiu cum să-l abordez în asa fel încât sa nu bănuiască Ayla ceva.

    —Multumesc ca m-ai adus,spune Ayla intorcandu-se spre mine. Si iti multumesc pentru noaptea trecută. A fost prima noapte liniștită pe care am avut-o după mult timp de la...

    Ayla se oprește, privind în pământ. Adevărul e că nu e nevoie sa continue, pentru că deja mi-am dat seama despre ce vorbeste.

   — Vino aici,spun petrecandu-mi un braț pe după umerii ei si tragand-o la pieptul meu. Ma bucur ca te-ai simțit bine. Adevărul e că și eu am avut parte de cele mai frumoase momente din ultimul timp,spun depunand un sărut pe fruntea ei.

    — Buna dimineata, copiii se aude din spatele Aylei,vocea vesela a doctorului Lucas. Acesta mă privește,aruncandu-mi o privire cu subînțeles.

     Ayla se desprinde din brațele mele,privind când la mine,când la dr.Lucas.

     —Trebuie sa plec, Kyan. Am mult de muncă și mă așteaptă o zi lungă. Multumesc mult, Kyan repetă Ayla dandu-mi un sărut pe obraz.

    Doctorul rade pe sub mustata,însă nu spune nimic. Ii fac discret semn ca trebuie să vorbim, iar când mă asigur că Ayla nu mai e prin preajma mă apropii de doctor.

    — Domnule...

    — Spune-mi doctor Lucas,băiete. Îl cunosc pe tatăl tău de când era de-o șchioapă. Vino,vom discuta în biroul meu.

   Dr. Lucas mă conduce spre biroul său, timp în care niciunul nu scoate vreun cuvânt. Nu stiu cum sa abordez lucrurile, însă pare ca pot  avea incredere in doctor.

     Intrăm în biroul acestuia, si imediat sunt invitat să ocup un loc lângă birou.

—Te ascult,Kyan.

   Înainte să incep imi dreg glasul,privind în jur spre biblioteca ticsita cu cărți de medicină, multe din ele semnate chiar de doctorul Lucas. Îl privesc în cele din urmă,si observ ca  privirea sa emana empatie si blândețe.

— Am fost depistat cu leucemie, acum un an. Imi respect tratamentul si fac vizitele regulate la docotor, însă de ceva timp, cancerul a recidivat, si mă simt tot mai rau. Ayla nu stie nimic din toate astea,si incerc sa o protejez pentru ca stiu cat a suferit după moartea lui Liam, iar eu tin mult la ea. Doctore, vreau sa nu-i spui nimic, te rog. Până ce nu ma voi asigura ca totul e bine si ca eu voi fi îndeajuns de sănătos ca sa pot sa ii garantez un viitor  împreună.

— Fiule, începe doctorul, e o decizie foarte grea,cea pe care tu ti-o asumi.  Ayla a suferit mult, însă crede-ma ca atunci când vine vorba de vreo persoană draga ei,nu va renunța niciodată la ea. Ayla tine la tine cu toata inima ei,asa ca nu te sfii să-i spui ce ai pe suflet.

—Încă nu ma simt pregătit. Mai am nevoie de putin timp.

—Secretul tau e pe mâini bune, Kyan. Nu-ti face griji. Ayla nu va afla povestea ta, decât atunci când tu vei putea să-i spui.

— Mulțimesc,doctore, spun ridicandum-ma si dand mana cu el. Stiam eu ca pot avea incredere in tine.

— Oricand,Kyan,spune acesta zambundu-mi.

     Ies din birou,urmând drumul spre ieșirea din spital,când imi amintesc ca nu am întrebat-o pe Ayla daca vrea sa petrecem Crăciunul împreună. Spre surprinderea mea o găsesc la receptie, frunzarind dosarele pacienților. Pare surprinsa sa ma vada aici,căci mă privește ciudat.

    Ma reazem cu cotul de masa si privind-o în ochi, o întreb acea frază care mi-a stat pe limba de când am plecat de acasa:

— Ayla,doresti sa iti petreci Crăciunul alături de mine?

☆Sper ca va plăcut acest capitol,dragii mei. Următorul va fi postat pe data de 24 decembrie si va contine multe surprize pentru voi.Va pup❤ Stay safe ☆