Ayla

Unde ești?

Trebuia să fii la Kyan acum o oră.

Ayla,te rog răspune-mi dacă vezi mesajul ăsta!!!

De o jumătate de oră mă plimb nervoasă prin cameră,căutându-mi curajul de a merge la Kyan,așa cum i-am promis lui Maddison cu câteva zile în urmă.Doar că nu e atât de simplu.Nu pot să apar la ușa sa ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat,mai ales după toate cele petrecute între noi în acea seară și în următoarea dimineață.

Nu știu în ce naiba m-am băgat.Chiar nu realizez!

Telefonul îmi vibrează de pe masă,însă mi-e prea frică să mă apropii de el.Mă tem de mesajele ce mi le-ar fi putut trimite Kyan în tot acest timp.Mă tem că dacă mă duc acum la el n-am să mă pot abține și îi voi spune tot.Sau mai rău,că el se va înfuria așa tare pe mine,încât n-ar mai vrea să mă vadă vreodată la ușa sa.

„Naiba să mă ia!", îmi spun în cele din urmă:„Fie ce-o fi!Pot s-o fac!" Fără să stau prea mult pe gânduri,îmi iau telefonul de pe masă și îmi verific toate mesajele de la Maddison,care să fim serioși e cam insistentă.Dar într-o oarecare măsuă îi dau dreptate.Și eu aș face la fel,dacă prietena mea cea mai bună ar fi în locul lui Kyan.Închid ochii,inspirând și expirând de mai multe ori,făcându-mi puțin curaj,pentru ce va urma.Doar că nu știu ce va urma,și cum va reacționa când mă va vedea acolo.

Deschid în cele din urmă ochii și decid să urc în camera mea pentru a mă îmbrăca.Aleg o ținută întâmplătoare,ce constă într-o pereche de blugi negri și un pulover pe gât de culoarea ciocolatei.Mă privesc câteva minute în oglindă,în timp ce trag o linie discretă cu creionul dermatograf.Nu vreau să pară că m-am pregătit prea mult pentru asta.Atunci când consider că sunt gata și că fața mea nu mai arată de parcă nu am dormit toată noaptea,decid că ar trebui să plec,până ce Maddison nu mă va asalta cu noi apeluri.

Drumul până la casa lui Kyan mi se pare interminabil,oricât de repede aș merge.Pe tot parcursul drumului încerc să îmi calmez bătăile inimii și ritmul respirației,care se pare că mi-a cam luat-o la goană. După zece minute de mers prin frigul de la începutul lui decembrie,ajung în cele din urmă în fața vilei lui Kyan.Liniștea din jur e prea profundă și mă face să cred că s-a întâmplat ceva neplăcut sau că se va întâmpla asta.Simt cum mi se pune un nod în gât în timp ce traversez aleea ce duce spre casă,aleea pe care o cunosc prea bine,aleea pe care am pășit de mult prea multe ori.De atâtea ori, încât, acum îmi e teamă să pășesc.

Inspir.

Expir.

Și în cele din urmă înaintez.

Din câțiva pași ajung în fața ușii de la intrare,și deja încep să simt cum inima îmi bate și mai tare ca înainte.Vreau să plec,pentru a nu înrăutății lucrurile și mai mult.Dar în același timp vreau să intru și să mă asigur că totul în regulă.Privesc în stânga,apoi în dreapta,așteptând parcă să-l văd pe Kyan apărând de undeva și privindu-mă așa cum numai el o face.Scutur din cap,alungându-mi din fața ohilor privirea sa plină de mister,și apuc între degete clanța rece a ușii:„Acum,ori niciodată!"îmi spun în minte,în timp ce apăs pe soneria de lângă ușă.

Nu aștept prea mult,pentru că în câteva secunde ușa se deschide,și în cadrul ei apare Maddison.Răsuflu ușurată pentru că nu am fost întâmpinată de un Kyan furios.Expresia feței lui Maddison nu-mi place deloc,motiv pentru care aleg să uit de emoțiile mele și să o întreb ce probleme are.

-Maddison?Ești în regulă?o întreb în cele din urmă,atunci când intrăm în casă.

-Ssst!Vorbește mai încet.S-ar putea să te audă.

-Cine?Kyan?întreb de parcă n-aș ști deja răspunsul la aceste întrebări.

Maddison nu răspunde,ci se rezumă doar la a da ușor din cap.

-E sus,în camera lui,îmi spune aceasta pe un ton șoptit.L-am lăsat să doarmă puțin.A avut o noapte mai...agitată,ca să zic așa.

-Ce s-a întâmplat mai excat?întreb pe același ton.

-Nu s-a simțit prea bine...Ayla eu trebuie să plec la muncă,și dacă nu ies acum am să întarzi.Mă bucur că ai putut ajunge și că în cele din urmă nu m-ai refuzat.Am vorbit cu el,sper să nu te scoată din sărite prea mult.Dacă apare ceva,te rog să mă anunți.O să am telefonul deshis în permanență.

-Ok.O să-i gătesc ceva.Sper să vrea să mănânce.

-Mulțumesc,Ayla!Nici nu știi cât de mult mă bucur că ai putut veni.Kyan...e altfel fără tine.Îl cunosc de ani buni,dar nicio persoană în afară de tine nu l-a făcut să se simtă așa.Se poartă altfel când e în preajma ta.Iar el n-a mai fost fericit de foarte mult timp.Îți mulțumesc din toată inima pentru tot ceea ce faci.N-am să te pot răsplăti niciodată pentru gestul tău.

Maddison mă ia instantaneu în brațe,gestul său,surprinzându-mă și pe mine.Ar face orice pentru prietenul ei cel mai bun și pentru fericirea lui.Simt un gol ciudat în stomac,atunci când mă gândesc la vorbele de mai deveme ale lui Maddison.Poate că eu sunt salvarea pentru Kyan.Poate că eu sunt persoana care-l poate scoate din întuneric.

După câteva clipe în care am stat îmbrățișate,Maddison se desprinde încet și mă privește pentru câteva clipe,fără să spună ceva.Ochii ei au o strălucire ciudată,și pot observa urmele unor lacrimi sub aceștia.Încerc să îi zâmbesc pentru a reduce puțin tensiunea ce s-a instalat între noi.

-Totul va fi bine,îi spun după câteva minute bune,în care i-am dat răgaz să își facă ordine în gânduri.Trebuie să fie,Maddison.

-Mă îngrijorează starea lui.Nu se bucură de mai nimic.Tot timpul stă singur,iar când îl întreb ceva se enervează foarte repede...Am încercat să vorbesc cu el,dar parcă nu mă ascultă.

-Mad,trebuie să exsiste o cale de-al aduce pe linia de plutire.

-Tu ești calea,îmi răspunde Maddison,punându-mi o mână pe umăr.Doar tu îl poți aduce pe drumul cel bun.Tu ești speranța lui!

Și spunând toate astea,Maddison îmi face cu mâna și iese din casă,închizând încet ușor ușa în urma ei.

„Cum să-l ajut eu pe Kyan,când sunt la fel de pierdută?Cum să lipesc cioburile unei inimi frânte,când bucățile inimii mele zac pe jos?Cum să fiu eu ancora lui,când eu deja mă înec în propria mare de lacrimi?"

Lacrimile îmi împăienjenesc ochii,și fac forțări uriașe să nu izbucnesc în plâns în timp ce urc scările spre dormitorul lui Kyan.Îmi simt pieptul încărcat de o greutate ciudată,o greutate apăsătoare,care se accentuează în clipa în care bat la ușa camerRei sale.E liniște pe coridorul semiîntunecat,iar în toată liniștea asta îmi pot auzi inima cum îmi bate,gata să-mi sară din piept.Mă apropi și mai mult de ușă,și bat din nou.Trece un minut,trec două...și abia atunci când mă rotesc pe călcâie ca să plec,ușa se deschide în urma mea. Întorc capul imediat,iar privirile noastre se întâlnesc pentru câteva clipe.Ritmul respirației mele se mărește treptat,în timp ce Kyan continuă să mă privească.Nu pot ghici ce se ascunde în spatele privirii sale,deși mi-aș dori foarte mult.

-Ayla...

Vocea lui Kyan sună neobișnuit de calmă,iar acest lucru îmi face picioarele să mi se înmoaie.Încerc să articulez câteva cuvinte,însă buzele nu vor să se miște.

-Ce faci aici?mă întreabă Kyan pe un ton extrem de blând.

-M-a rugat Maddison să rămân puțin cu tine,spun în cele din urmă.Nu o să stau foarte mult,promit.Te simți bine?îl întreb,în cele din urmă.

-Presupun că da.Ce te face să crezi că nu sunt bine?

Nu-i răspund.Deocamdată.În schimb mă rotesc pe calcâie și cobor scările spre bucătărie.Nu trebuie să mă întorc ca să-mi dau seama că și el vine după mine.Pentru că îl cunosc.Pur și simplu îi simt prezența în spatele meu.Și totodată simt o ciudată stare de liniște.Prezența lui îmi oferă liniște.N-aș fi crezut vreodată că după toate acele momente tensionate dintre noi,vom ajunge să stăm sub același acoperiș mai mult de zece minute,fără să ne certăm.

-Ce dorești să mănânci?îl întreb când se așează la masă.

-Nimic.Nu mi-e foame,îmi răspunde pe un ton neutru.

-Dar...trebuie să mănânci ceva.Ai slăbit mult în ultimul timp și nu arăți prea bine,spun pe o voce joasă.

-Nu trebuie să arăt foarte bine,pentru ca să fiu plăcut de femei,îmi spune pe un ton arogant.

Îmi dau ochii peste cap și mă îndrept spre frigider de unde iau două roșii și un pachet de unt.Spăl legumele,iar mai apoi le așez pe o farfurie,de unde încep să le tai în felii.

-Ayla...Oprește-te câteva minute,te rog!

Continui să tai tomatele,încercând să-i evit privirea.Ochii săi de un verde crud,mă străpung până în adâncul sufletului,însă mi-e teamă să mă întâlnesc cu ei.Mi-e teamă de furtuna din priviriea sa,și de furia de pe chipul său.

-Te rog,spune acesta din nou,acum mai aproape de urechea mea.

Mă întorc cu fața spre el,însă evit să-l privesc în ochi.Nu mă pot confrunta acum cu profunzimea lor.Kyan îmi caută privirea,însă eu continui să i-o evit.Ochii săi mă intimidează și mă intrigă de-o potrivă.Îi iubesc și îi urăsc în același timp.Cum poate cineva să aibă sentimente contradictorii pentru o pereche de ochi atât de frumoși?

-De ce nu mă privești în ochi?mă întreabă Kyan pe un ton atât de jos,încât de-abia îl pot auzi.Uită-te la mine,Ayla,îmi spune acesta,prinzându-mi bărbia cu degetul mare și cel arătător,și forțându-mă să-l privesc în ochi.

-Ce vrei,Kyan?îl întreb speriată.

-De ce ești aici,Ayla?Spune-mi.

-Voiam să mă asigur că ești bine...Pentru că Maddison e foarte îngrijorată pentru tine.

-Dar tu...Tu nu ești?

-Ba da,Kyan.Pentru că îmi pasă mult prea mult de tine ca să te las în voia sorții.

-Nu face asta,Ayla.Te rog!

-Ce să nu fac?

-Nu te îndrăgosti de mine.Sunt un nemernic,iar tu nu meriți pe cineva ca mine lângă tine.Ești mult prea bună pentru mine,iar eu mă tem că într-o zi îți voi frânge inima și n-aș putea să te văd suferind.Niciodată.Pentru că,la naiba,Ayla!Mă faci să simt atât de multe lucruri.Mă faci să te doresc în atât de multe feluri,încât mă tem că te voi face să plângi.Iar tu ai plâns prea mult.Mult prea mult încât să mai verși o lacrimă și din cauza mea.Stai departe de mine,Ayla!Nu o să repet asta la infinit.M-ai făcut să spun te rog de atât de multe ori în ultimul timp,încât încep să cred într-o schimbare.Mă faci să devin un om mai bun.Pentru tine.Pentru noi...Sună atât de ciudat cuvântul ăsta,atunci câmd îl rostesc eu,încât nici nu mai pot să cred în verosimilitatea sa.Doar tu mă faci să cred în lucrurile frumoase...Însă când tu pleci,toate se duc o dată cu tine,iar eu nu mai rămân cu nimic,în afară de aroma parfumului tău,ce îmi persistă în nări zile și nopți de-a rândul.Nu vreau să îți frâng inima,fată frumoasă.Te rog,Ayla,stai departe de mine!

Discursul lui Kyan mă lasă fără aer,și de-abia când termină pot respira normal.Nici nu mi-am dat seama că nu respiram,ci că îi sorbeam cuvintele.N-am crezut că omul ăsta e capabil de atâta sinceritate și sensibilitate.Fără să gândesc ceea ce urmează să fac,îl prind de mâini,iar el mă privește surpins fiind de gestul meu.

-Am încercat să stau departe de tine.Și nu pot.Pur și simplu nu am cum să te țin la distanță de mine.Ai o influență mult prea mare asupra mea,Kyan.De fiecare dată când te privesc în ochi,îți văd și suferința din ei.Te văd cum te stingi ușor-ușor pe dinăuntru.Ești neputincios,Kyan!Nu înceraca să mă respingi...Știu că nu mi-ai putea face rău,spun și îi zâmbesc încurajator.

-De unde știi?Nici măcar nu mă cunoști,Ayla...

-Știu asta.Am știut-o de la bun început.Pentru că dincolo de scutul ăsta de protecție pe care îl ții împotriva oamenilor,se află un suflet bun,dar rănit,care are nevoie de ajutor.De o nouă speranță.De un nou motiv pentru a trăi.

-Nu ști nimic despre mine...

-Atunci dă-mi voie să te cunosc,Kyan.

-Nu înțelegi să stai departe de mine?mă întreabă acesta pe un ton exasperat.

-Nu,spun cât se poate de hotărâtă.

-De ce,Ayla?

-Dacă fericirea și liniștea ta sufletească depind de mine,voi trage cu dinții de asta.Și nu o să mă poți opri,Kyan Magnuson!Pentru că atunci când îmi propun ceva,nici însuși diavolul nu mă va opri din asta!

Kyan ar trebui să înțeleagă că atunci când îmi propun ceva,duc acel lucru la bun sfârșit,chiar dacă acesta implică și riscuri.Sunt dispusă să merg până în pânzele albe pentru noi,indiferent ce ar însemna asta.Mă întorc la gătit prânzul,însă mintea îmi zboară la conversația noastră,și la tot acel discurs ciudat de frumos de mai devreme. N-am de gând să renunț la el.Pentru că i-am promis lui Maddison.Și pentru că mi-am promis mie,că indiferent ce se va întâmpla între mine și el,nu voi renunța.

O oră mai târziu,termin de făcut mâncarea și decid să-l chem pe Kyan la masă.

-De unde știu eu că tu nu ești o criminală în serie și că nu vrei să mă otrăvești?mă întreabă Kyan pe un ton jucăuș.

-Nu mă mai tachina!Chiar gătesc foarte bine.

-Mda,sigur,spune acesta schițând un zâmbet.

-Ești imposibil!Spun aruncându-i o privire urâtă.N-am otrăvit pe nimeni cu mâncarea mea,până acum.

Kyan izbucnește în râs,și fără să vreau o fac și eu.Ne petrecem următoarele câteva secunde râzând,glasurile noastre umplând întreaga casă de o atmosferă mult mai plăcută.

Zece minute mai târziu,mâncăm amândoi în linște,până când,Kyan se decide să spargă tăcerea dintre noi.

-Mâncarea asta e pur și simplu delicioasă.Sărut-mâna de masă!

-Mă bucur că ți-a plăcut,spun zâmbindu-i.

-Acum înțeleg de ce te-a iubit Liam atât de mult...

La auzul vorbelor sale,ochii mei se măresc,și o senzație ciudată pune stăpânire pe mine. Nu sunt pregătită să vorbesc despre Liam.Kyan îmi observă nervozitatea și stânjeneala,deoarece își cere scuze imediat,luându-mi mâna într-a sa.

-Îmi pare rău,Ayla.N-am știut că nu ai trecut încă peste asta.

-E în regulă,Kyan...de fapt am trecut,însă doare încă.E o rană nevindecată.

- A fost unul dintre prietenii mei buni din timpul liceului.Era un tip foarte de treabă și un amic de nădejde.

- A fost un om...nu apuc să-mi termin fraza pentru că lacrimile încep să-mi cadă șiroaie pe față,împăienjenindu-mi privirea.

Pentru mine,rana morții lui Liam nu e încă vindecată.Va trebui să mai treacă o bună perioadă de timp,până să mă obișnuiesc cu asta.

Nu-mi dau seama când Kyan s-a ridicat de pe scaun,decât atunci când îi simt brațele puternice în jurul meu.Căldura sa inexplicabil de plăcută îmi oferă o stare de bine și oarecum mă liniștește pe dinăuntru.Mă eliberează din strânsoarea sa și imediat am senzația că ceva îmi lipsește.Se apleacă pe vine în fața mea,obligându-mă să-mi aplec privirea spre el.Îmi prinde capul între palmele sale,iar cu degetele mari îmi șterge lacrimile de la ochi.Întreg corpul îmi tremură sub atingerile sale plapânde.

-Îmi pare rău,nu am vrut să aduc subiectul ăsta în discuție.Te rog nu mai plânge,pentru că fiecare lacrimă de-a ta îmi arde inima puțin câte puțin.Iar fără inimă n-aș mai putea fi al tău.

- E în regulă,Kyan.Sunt ok,spun pe o voce răgușită.

-Ești sigură?Mă întreabă acesta,privindu-mă îngrijorat.

-Da.Sunt bine.

În ultimele minute,inima mea a uitat să-și mai facă treaba,iar respirția mi-a luat-o din nou la goană.Kyan mă zăpăcește de tot,iar cuvintele pe care mi le spune,îmi înmoaie sufletul,făcându-l să pară ca de gelatină.Sunt luată din nou prin surprindere,atunci când acesta mă trage spre el într-o îmbrățișare strânsă,după care am tânjit atât de mult.Inspir și expir parfumul său de colonie combinat cu mirosul de gel de duș,miros care mă relaxează și mă liniștește în același timp.

Stăm în această poziție câteva clipe,și după ce ne desprindem din îmbrățișare mă ridic de la masă și încep să adun vesela și tacâmurile.Zece minute mai târziu eu și Kyan terminăm de spălat vasele și de făcut ordine în bucătărie,îmi dau seama că timpul s-a scurs atât de repede încât afară s-a întunecat deja de multă vreme.Mă uit pe geam puțin îngândurată,apoi la ceasul de pe telefon...am pierdut și ultimul autobuz spre casă.Nu-mi rămâne decât să o iau pe jos.

-Kyan,spun în cele din urmă,eu ar trebui să plec.S-a făcut deja destul de târziu și nu aș vrea să te mai deranjez.

-Unde crezi că pleci la ora asta?

-Acasă,spun pe un ton neutru.

-Nu te pot lăsa pe drum singură la ora asta.Dacă ți se întâmplă ceva?Dacă te răpește cineva?Nu,Ayla.În niciun caz nu te las să mergi acasă la ora asta.

-Dar,Kyan...

-Fără dar,Ayla!Nu pot permite să ți se întâmple ceva.În plus poți rămâne aici peste noapte.Am să-ți las camera mea,iar eu am să dorm aici pe canapea.

-În niciun caz!Nu pot dormi...

-Nu poți dormi fără mine?Știam eu,spune acesta pe un ton plin de sarcasm.Uite cum facem atunci:o să împărțim aceeași cameră,cu condiția să rămâi peste noapte.

-Dar nu am haine de schimb,mă plâng eu.â

-Trebuie să aibă Maddison,și ar trebui să îți vină bine,pentru că aveți cam aceeași înălțime.

Deși Kyan a anticipat bine modul în care hainele acelea îmi vin,totuși nu pot să nu mă gândesc la felul în care va decurge noaptea în același pat cu Kyan.Recunosc că mă simt puțin stânjenită de situația asta,însă privirea plină de drăgălășenie pe care mi-o oferă Kyan îmi mai alungă din starea neplăcută. Privirile noastre se întâlnesc,iar el îmi zâmbește.Simplu,frumos și sincer,așa cum nimeni n-a mai făcut-o de mult. Simt nevoia să-i întorc gestul,iar zâmbetul meu îl face și mai fericit.

-Poți veni mai aproape,îmi spune el,în cele din urmă.Să știi că nu mușc,continuă acesta,râzând.

-Mi-e bine și așa,spun privind-ul în ochi ca să pot citi ce i se ascunde în ei.

-Vorbesc serios,Ayla.Vreau să te țin în brațe.Pentru că numai așa voi dormi liniștit.Te rog,adaugă acesta,pe cea mai sexy voce pe care am auzit-o până acum.

Sunt lucruri pe care niciodată nu o să le înțeleg la Kyan,oricât de mult mi-aș dori.Dar sunt și anumite momente în viață când pur și simplu nu-mi doresc să înțeleg nimic,ci să fac exact ceea ce îmi dictează inima.Iar în aceste clipe,în brațele lui,simt că lumea s-a oprit în loc,și că stelele s-au aliniat într-o constelație perfectă,iar aici la limita dintre vis și realitate,știu că momentul perfect nu exsistă decât în brațele persoanei care îmi este suflet pereche.