Ayla

        Amețeala începe să se instaleze în trupul meu încă din prima secundă în care am deschis ochii. Lumina puternică ce străbate printre perdele mă forțează să-mi mijesc ochii. Îmi mișc încetișor capul și simt cum camera începe să se învârtă o dată cu mine. Printr-un efort supraomenesc reușesc să mă ridic în capul oaselor și în secunda următoare privirea mi se oprește asupra siluetei care doarme pe fotoliul din colțul camerei. Imaginile din noaptea trecută încep să se perinde în fața ochilor,însă nu-mi aduc aminte  cum am ajuns aici. Tot ce îmi amintesc este că am ieșit cu Kyan și că m-a dus într-un loc drag sufletului său, însă firul evenimentelor se rupe brusc.

           Fără să îmi dau seama ce naiba fac,mă ridic din pat și mă îndrept tiptil spre fotoliul unde doarme Kyan. Mă aplec la nivelul chipului său,privindu-l cum se odihnește. Pieptul i se ridică și coboară ritmic, în timp ce fața îi e îndreptată spre fereastră. Soarele  de octombrie îi mângâie blând chipul și abia acum realizez cât de obosit e. Cearcănele de sub ochi trădează orele,poate chiar zilele în care nu a dormit. Fără să conștientizez că fac cea mai mare greșeală, încep să îi mângâi obrazul,ajungând până la linia maxilarului, perfect conturată. Kyan se foiește în scaun,iar eu îmi retrag mâna instantaneu.

      — De ce te-ai oprit?mă întreabă acesta cu ochii încă închiși.

      Mă ridic din genunchi,îndreptându-mă spre fereastră. Trag perdelele,lăsând lumina soarelui să pătrundă în încăpere. Dau să mă îndepărtez din fața ferestrei,însă mă lovesc de un trup dur.

       — De ce te-ai oprit?reia Kyan întrebarea,răsucindu-mă cu fața către el. Chipul său e atât de aproape de al meu încât pot să-i văd ochii de culoarea caramelului topit,privindu-mă fix. Simt cum mâna i se așează pe coapsa mea și tresar atunci când atingerea sa îmi provoacă furinicături pe piele. Inima începe să-mi bată cu atâta putere încât am impresia că îmi va ieși din piept în orice clipă și că se va face bucăți la picioarele sale.

          —Dormeai,Kyan. N-aveai cum să îți dai seama că am făcut asta.

           —Dar ai făcut-o,spune acesta apropiindu-și chipul și mai mult de al meu,până când nasurile noastre se întâlnesc.

           — De unde ști că am făcut-o?răspund după câteva minute în care le-am spus plămânilor mei să respire.

            —Pentru că te cunosc. Îți cunosc atingerea,șoptește acesta la urechea mea.

        Simt cum întreg corpul mi se furnică sub respirația sa caldă și am nevoie de câteva clipe pentru a-mi reveni la normal. Nu știu cum naiba reușește să mă facă să mă simt atât de vulnerabilă în fața sa. Nu reușesc să înțeleg cum de am ajuns să mă cutremur la auzul vocii sale. Habar nu am ce vrea Kyan de la mine. Nu știu ce intenții are,și cu toate astea mă intrigă și mai tare. Mă face să vreau să-l cunosc și mai mult,deși știu că acest lucru nu se va întâmpla niciodată.

          În mintea mea încep să se formeze imagini din povestea mea și  a lui Liam,iar chipul iubitului meu îmi apare în fața ochilor și automat mă îndepărtez de Kyan. Nu pot să-i fac asta lui Liam. Nu pot să merg mai departe oricât de mult mi-aș dori să-l cunosc. Nu mi-aș ierta-o niciodată. Nu pot continua să păstrez în mintea mea imaginea iubitului meu și să mă gândesc la Kyan ca la ceva anume. Țin prea mult la Liam ca să fac asta,iar Kyan nu ar merita să fie tratat așa. Cel puțin nu de mine.

          Mă îndepărtez de Kyan,evitând să-l privesc în ochi. Știu că dacă aș face-o aș întâlni o pereche de ochi furioși iar acesta e singurul lucru pe care vreau să-l văd.

           —Nu pot să fac asta,Kyan.

           — Ce să faci?mă întreba acesta pe un ton vizibil iritat.

            —Nu pot să fiu în aceeași încăpere cu tine și să continui să mă gândesc la Liam. Nu îi pot face asta nici lui,nici ție.

           —Ce naiba te-a apucat?Despre ce vorbești?întreabă acesta,ridicând puțin tonul.

           După câteva clipe în care am evitat să îl privesc în ochi,îmi ridic privirea din pământ,aceasta întâlnindu-se cu cea furioasă a sa. Înghit în sec,încercând să-mi reprim senzația de gol din stomac.

           —Kyan,te rog...te rog,pleacă. Așa e cel mai bine pentru amândoi. Așa nu vei suferi nici tu,nici eu.

            —Nu poți să-mi faci una ca asta,mă înțelegi?Tocmai când am crezut că pot avea încredere în tine,vi și îmi ruinezi orice speranță. Habar n-ai ce ai făcut cu mine în clipa asta. Mi-am oferit sufletul pe tavă, și ți-am arătat o parte din mine, noaptea trecută, iar tu ai decis să mături cu el pe jos!Nici nu mai știu ce să zic,Ayla. De fapt cred că nu sunt multe de zis aici.

          Pe fața lui Kyan se pot citi dezamăgirea și durerea,iar în clipa asta regret tot ce i-am spus acum câteva minute. Aș vrea să repar toate astea,însă știu că orice aș face sau spune acum,e de prisos. Nimic din ce i-aș putea spune n-ar schimba ceea ce simte el acum pentru mine.

         —Uite cum facem,Ayla: voi pleca în clipa asta de la tine și jur pe ce am mai sfânt că nu te voi mai căuta niciodată. Voi face tot posibilul să nu îți mai ies în cale din această clipă. M-ai dezamăgit cumplit. Dintre toți oamenii în care aveam încredere,tu ai fost ultima persoană  care mă așteptam să îmi facă una ca asta.Și spunând toate acestea iese din cameră, trântind ușa în urma sa.

         Rămân privind în gol,și instantaneu simt cum lacrimile îmi împânzesc privirea. Regretul începe să se instaleze în sufletul meu și abia acum îmi dau seama cât de mult l-am făcut să sufere. Mă simt oribil. N-ar fi trebuit să-i fac una ca asta. N-ar fi trebuit să-l compar pe Kyan cu  Liam și să cred că aș putea să-l rănesc pe iubitul meu,când acesta nici măcar nu mai e printre noi. Poate ar trebui să încep să-mi văd de viața mea și să încetez să mă mai gândesc atât de mult la Liam. Da,l-am pierdut,însă asta nu înseamnă că ar trebui să mai pierd și alte persoane doar pentru că el nu mai există.

        Privesc încă spre ușă sperând să-l văd pe Kyan intrând în încăpere,însă în loc de asta în cadrul ușii își face apariția Hallie,care se apropie de mine și imediat mă cuprinde în brațe. Fără să mai conștientizez  ceea ce fac încep să plâng atât de tare încât am impresia că o să mă rup în mii de bucăți. Simt cum durerea îmi cuprinde întreg trupul și că orice aș face acum ar fi în zadar. Așa că mă rezum la asta. Plâng,plâng și iar plâng până când nu mai am lacrimi pe care să le vărs. Îmi simt obrajii grei de la lacrimile ce se usucă pe măsură ce timpul trece. Nu știu cât timp am stat în brațele prietenei mele,însă îi sunt foarte recunoscătoare pentru că alege să nu-mi pună nicio întrebare.

          Sunt conștientă de faptul că n-ar fi trebuit să-i fac asta,chiar acum când am început să-l cunosc puțin. S-a deschis în fața mea, iar eu n-am făcut altceva decât să mătur cu sufletul său pe jos,să-mi bat joc de el.

         Mi-aș dori atât de mult să pot scăpa de cătușele timpului,să pot merge mai departe fără să mai privesc în urmă și să privesc cu lacrimi în ochi toate fotografiile,gândindu-mă la tot ce am pierdut. Nu e vina mea că Universul a ales să mă despartă de jumătatea mea. Nu e vina mea că încep să am sentimente pentru Kyan,sentimente pe care de altfel nu le înțeleg. Nu m-am simțit niciodată astfel în preajma nimănui. Nimeni în afara lui nu m-a făcut să mă simt vulnerabilă sau să îmi doresc să fiu atinsă și mângâiată în orice fel.

           Aș fi vrut să nu plece. Aș fi vrut să mai stea alături de mine și să-mi ofere atenție, să mă atingă așa cum numai el știe să o facă. Aș fi vrut să îi spun "Stai" în loc de "Pleacă." Aș fi vrut să îi spun că am nevoie de el la fel de mult cum am nevoie de aer,cum am nevoie să respir.

             Îmi simt sufletul încărcat de regret și vinovăție și știu că orice aș face sau aș spune în acest moment,n-ar putea schimba nimic. Sunt convinsă că merit toată ura și respingerea sa. Nu mă aștept să mă ierte, însă voi face tot posibilul pentru a-mi repara greșala. Voi face tot ce e nevoie ca să fiu iertată și ca tensiunea dintre noi să se evapore.

        Îmi ridic capul de pe umărul prietenei mele,respirând adânc. Ochii îmi sunt încă înlăcrimați,atunci când decid să-mi coninui ziua,fie și ea dificilă.

       — Crezi că ești în stare să mergi azi la spital?Pot să te înlocuiesc sau să vorbesc cu doctorul Lucas să te înnoiască.

       — Nu,nu,nu,spun repede înainte ca Hallie să pună mâna pe telefon și să-l sune pe doctor. Voi fi gata în zece minute.

      —Dar trebuie să te odihnești. Ai suferit ieri o cădere de tensiune,iar stresul te poate afecta.

      — Am nevoie să fac asta. Am nevoie să ies din casă și să mă concentrez pe altceva. Dacă voi sta în pat și îmi voi plânge de milă,nu voi ieși câștigată. Trebuie să fac altceva pentru a-mi alunga gândul ăsta.

     —Ayla...Trebuie să îți spun ceva.

     — S-a întâmplat ceva?

     — Mda,răspunde Hallie cu o oarecare șovăială în glas. A venit o tipă, Maddison parcă îi era numele,blondă cu ochi căprui, cred. Voia să vorbească cu tine.

    — Despre?întreb tot mai curioasă.

    —Cred că e iubita lui Kyan,spune Hallie atât de repede încât de-abia reușesc să înțeleg ce spune.

      Simt cum mi se prăbușește întreg cerul în cap și că îmi pierd din nou echilibrul. Nu cred că poate fi adevărat. Dacă e,atunci de ce Kyan a reacționat așa mai devreme? Sau de ce mi-a mărturisit toate acele lucruri despre trecutul său?

       Mă sprijin de capul patului, încercând să-mi recapăt echilibrul și respirația în același timp. Privesc șocată spre prietena mea,pe fața căreia pot citi dezamăgirea.

    — Și am avut încredere în el,spune Hallie  atât de încet.

           Îmi trebuie câteva secunde bune până să îmi dau seama ce tocmai a spus Hallie. O privesc cu uimire,iar aceasta își dă seama că i-a scăpat porumbelul,pentru că mă privește cu vinovăție.

            —Ce-ai făcut?o întreb pe cel mai calm ton posibil?

             —Ști aseară când ți s-a făcut rău?

     Încuviințez fără să mai adaug și altceva. N-am cum să uit seara trecută.

            — Kyan te-a adus acasă și m-a rugat să-l las să stea cu tine,ca să se asigure că ești în regulă și...

         Hallie se oprește,apropiindu-se de mine cu pași mărunți. Mă privește, așteptându-mi reacția. Nu știu ce să spun.Kyan mă derutează mult prea mult. Dacă în secunda asta mă face să mă simt vinovată pentru ce s-a intamplat între noi dimineață,acum mă simt din ce în ce mai confuză. Nu știu ce gândește. Nu știu ce simte. Dacă nu-l înțeleg cum să-l ajut?

       — Continuă,Hallie,te rog. Am nevoie să știu tot ce a spus.

      —M-a rugat să avem încrede în el.

     — Ce a spus?însist eu.

     — A spus că de o săptămână se simte foarte prost și că ar vrea să facă ceva pentru tine,însă nu poate. Ar vrea să te ajute,cred.

            Pentru câteva clipe uit cum să respir, și asta pentru că răspunsul prietenei mele mă pune din nou pe gânduri. Lacrimile mă podidesc din nou,iar de data asta simt nevoia să fiu singură. Nu mai pot să mă confrunt cu toate stările astea contradictorii,trebuie să știu un lucru, o dată pentru totdeauna.

           Fără să mă mai gândesc prea mult,intru sub duș,pornind apa caldă. Lichidul fierbinte îmi detensionează mușchii încordați,însă nu și creierul,care continuă să proceseze toată conversația pe care am avut-o  cu Hallie mai devreme. Imagini din noaptea trecută îmi revin în minte ca într-un film de acțiune.

          Kyan e indecis.

          Kyan e nehotărât.

          Kyan e bipolar.

            Totul e atât de confuz pentru mine... Oricât aș încerca să-l înțeleg pe Kyan Magnuson,în secunda următoare tot ce am crezut despre el se schimbă.
    
           Mi-aș dori să nu regret că l-am cunoscut. Mi-aș dori să nu regret că i-am salvat viața. Dacă m-ar înțelege câtuși de puțin poate nu s-ar purta așa cu mine. Poate m-ar trata altfel. Iar eu nu știu cum să-l fac să vadă asta. Nu știu cum să-l fac să înțeleagă că acel accident i-a mai oferit o șansă la viață. O șansă de a fi fericit.

         Stau sub duș mai mult decât deobicei și îmi dau seama de asta atunci când aud câteva bătăi  în ușa de la baie. De cealaltă parte a ușii,Hallie mă strigă panicată.

      Opresc apa și ies din duș înfășurându-mi un prosop în jurul taliei. Încep să-mi usc părul de culoarea  focului,și fără să vreau,mintea îmi fuge la Kyan și la ochii săi încântători. Închid pentru câteva clipe ochii și pot să simt atingerea sa pe întreg trupul. Pielea începe să mi se furnice,numai când mă gândesc la modul în care m-a mângâiat în această dimineață. N-ar trebui să mă gândesc la asta,dar fără să vreau o fac. Nu știu ce se întâmplă cu mine și de ce mă gândesc la el în acest fel.

       —Ayla!E aici Maddison. Și vrea să îți vorbească.

       Vocea prietenei mele mă trezește din reverie, făcându-mă să mă întorc cu picioarele pe pământ. Îmi piaptăn părul la repezeală și ies din baie,încercând să îmi calmez bătăile inimii.

      Maddison mă așteaptă pe canapeaua din sufragerie,și atunci când mă observă se ridică timidă de la locul ei,apropiindu-se de mine.

        — Bună,Ayla!Eu sunt Maddison,prietena cea mai bună a lui Kyan. Face o pauză scurtă, după care continuă: știu câte ai facut pentru el. Știu că ai fost acolo pentru el,chiar dacă nu erai obligată. Si iti multumesc. Vreau însă să îți spun ca de ceva timp, Kyan nu prea se odihnește si nu mănâncă cum ar trebui și mă întrebam daca nu ai putea sa stai cu el macar două zile pe săptămână pentru a-l ajuta să își revină cat de cat. Stiu ca nu esti obligată,dar tu îl înțelegi cel mai bine...

      Nu nu îl înțeleg. Aș vrea să o fac,dar nu pot.

     Aș vrea să o refuz pe Maddison,dar nu pot.

        Aș vrea să spun nu,dar gura mea spune altceva.

        Respir.

         Inspir.

       —Da,am să-l ajut,dacă si el vrea asta.