„Inocență spulberată de realitate"

                    Visul unui copil de a-și strânge în permanență mama de mână poate fi spulberat într-o secundă de lăcomia și setea de sânge a unora. Nevoia de a se simți mai bărbați îi împinge pe cei ca ei să domine femeile și să ofere coșmaruri copiilor. Să obțină ceea ce vor, doar prin violență și gloanțe. Eram neajutorat atunci, un puști cu sufletul transformat în cenușă de focul nemilos al faptelor lor.

                    Însă niciunul nu va putea trăi îndeajuns încât să ceară milă. Ea a cerșit mila lor și a primit în schimb moarte. Imaginea zâmbetului ei îmi va rămâne întipărită în minte pentru totdeauna. La fel și glasul melodios care mă fascina cu poveștile înainte de culcare. Toate îmi definesc acum existența.

                    Toți vor îngenunchia la mormântul ei și vor implora să le fie cruțată viața. Doar unul singur îi va privi de sus, în semn de răsplată. Deși considerat trădător, și-a ispășit pedeapsa cu ani în urmă în același loc, oferind pace sufletului mamei mele.

                    În tot acest timp, nu am întâlnit pe nimeni care să aibă aceeași ură imensă în suflet față de ei. Să li se poată citi dorința de răzbunare în ochi, asemeni mie. Dar în noaptea asta, totul s-a schimbat. Am văzut pentru prima dată ură în ochi cuiva, poate o ură mai puternică decât aș putea eu vreodată să am. Privirile lor dure, măcinate de tinerețe, sunt ațintite asupra mea, așteptând un argument pentru refuzul dat.

          — Ce motive ar putea avea niște copii ca voi să îi urască pe ei? alimentez discuția cu o întrebare.

          — Dar tu? continuă băiatul din fața mea, ce părea să fie cel mai vorbăreț dintre toți.

          — Poate ar fi mai bine să plecăm, replică una dintre tinere, privind în jur. Își vor da seama că s-a întâmplat ceva când nu vor primi vești de la oamenii lor.

          — Așa este, completează băiatul care mă ajutase să mă echilibrez mai devreme. Ești destul de bun, Justițiarule. Poate vom face echipă cândva, încheie el, apoi toți se risipesc printre containerele din port.

                    După plecarea lor, nu îmi rămâne altceva de făcut decât să mă întorc acasă și să îmi pun gheață în locul unde primisem lovitura. În apropierea locuinței, mă strecor spre grădina din spate pentru a putea intra pe geam. A devenit o obișnuință să fac asta, deoarece nu doresc să atrag atenția. Odată ajuns în cameră, îmi dau jos bandana de pe față și gluga de culoare neagră, apoi deschid dulapul pentru a-mi lua alte haine.

                    Este destul de târziu, așa că nu mai îndrăznesc să anunț că am sosit pentru a nu-l deranja pe maestrul Shen, care probabil a adormit. Mă schimb în ceva lejer, o pereche de pantaloni și un tricou, după care ies din dormitor să iau gheață. Spre surprinderea mea, în bucătărie îl găsesc pe bătrân, care părea bucuros să mă vadă. Era ceva neobișnuit, deoarece niciodată nu m-a așteptat.

                    Acesta mi-a făcut semn să mă așez la masă alături de el, iar eu am respectat dorința lui, dar nu înainte de a scoate din congelator o pungă de gheață. M-am așezat, iar în timp ce îmi tamponam ceafa, probabil vânătă, el a început să îmi vorbească.

          — Ești bine, fiule?

          — Exceptând amețeala și durerea, sunt bine, îi răspund cu o tonalitate schimbătoare din cauza senzației provocate de gheață.

          — Ai folosit „chi-ul" ? mă întreabă acesta.

          — Nu. Îmi ia prea mult timp să canalizez această energie, îi spun mestrului, observând cum își schimbă expresia feței. Trebuie să existe o cale prin care să folosesc puterea fără toată acea concentrare.

          — Există, replică scurt bătrânul.

          — Atunci ce mai așteptăm? Învață-mă! rostesc destul de entuziasmat.

          — Nu este ceva ce poți învăța, băiete. Dacă nu vei putea stăpâni acea putere, te va devora din interior.

          — Sunt pregatit, replic punând punga pe masă. Dacă vreau să îi opresc, trebuie să stăpânesc pe deplin această putere.

          — Nu ești încă pregătit, Danny.

                    O liniște apăsătoare s-a așternut în încăpere, iar maestru Shen s-a ridicat greoi de pe scaun, înaintând spre ușa ce duce în sala de antrenamente. Fără să scoată vreun cuvânt închide ușa în urma lui, lăsându-mă singur. Într-un final părăsesc și eu încăperea, țintind patul ca destinație finală. Oboseala și-a pus amprenta, deoarece în numai câteva minute visele mi-au acaparat simțirile.

          — Danny, se aude vocea unei femei, care îmi rostește numele. Danny.

                    Tresar, ridicându-mi capul, și observ în jurul meu doar iarbă. O lumină puternică mă împiedică să disting silueta ce se îndreapta spre mine, însă confuz, rămân nemișcat. Îmi dau seama, odată cu apropierea, că acea persoană este chiar femeia care mi-a dat viață. Se așează lângă mine, însa nu spune nimic. Mă măsoară din priviri, zâmbind continuu și lăsând un moment de tacere să persiste. Ezit să scot vreun cuvant sau să schitez vreun gest, admirând frumusețea ei. La un moment dat aceasta începe să îmi mângâie obrazul, minunâdu-se.

          — Baiatul meu este acum un barbat în toata firea, vociferează femeia tandru.

          — Un bărbat care te va răzbuna, zic hotărât, moment în care ea îsi mută mâna pe barbia mea.

          — Danny, nu lăsa răzbunarea să te distrugă. Destinul tău este mai mare decât îti poți închipui.

          — Ce vrei să spui? o întreb, privirea mea confuză, fiind ațintită asupra ei.

          — Vei întelege, dragul meu. Tu ești cel ales.

          — Ales pentru ce? o întreb din nou, însă de data aceasta nu primesc niciun răspuns.

                    Femeia îsi retrage mâna de pe barbia mea, apoi se ridică. Cu pași mărunți înaintează spre lumina orbitoare, lăsându-mă mai dezorientat și mai confuz ca înainte. În fundal, aud doar voci de copii, râsete nevinovate, iar în secunda următoare tot decorul se schimbă radical. Acel loc cu verdeață devine o încăpere întunecată, ce pare părăsită. Analizez fiecare colț cu privirea, căutând lucruri cunoscute, dar sfârșesc prin a mă ascunde după perete la auzul unor voci care veneau dinspre altă parte a casei.

                    În mijlocul camerei își fac apariția doi bărbați, care se ceartă aprig. Îmi mut capul astfel încât să îi pot vedea și să înțeleg mai bine despre ce vorbesc. Glasul unuia dintre ei îmi pare cunoscut, însă nu îl pot asocia cu nicio figură masculină întâlnită. Este ciudat.

          — Unde este băiatul? întreabă unul dintre ei, ridicând vocea treptat.

          — Probabil rătăcește pe străzi. Este singur și speriat, îi răspunde celălalt, așezându-se pe canapea. Sigur se va întoarce aici.

          — Îl vreau mort! A văzut prea multe și este un pericol pentru noi.

          — De ce spui asta? replică bărbatul de pe canapea. Este un copil, cine îl va crede?

          — Este fiul lui Walker, spune cel aflat în picioare, făcându-l pe celălalt să încremenească.

                    Acel bărbat îmi cunoaște tatăl, pe care eu nu am avut ocazia să îl întâlnesc niciodată. Pumnul mi se strânge din reflex, însă mă stăpânesc, dorind să aflu mai multe. La un moment dat, cu coada ochiului zăresc o siluetă de copil, intrând pe o ușă laterală, apoi urcă în grabă scările, ferite de privirile bărbaților. Sângele începe să îmi fiarbă în vene, iar inima să îmi bată cu putere.

                    Îl urmăresc pe puști până la etaj, menținând liniștea, până într-o încăpere, ce seamănă cu un dormitor. Imediat, atmosfera s-a contopit cu una dintre amintirile dureroase ale copilăriei mele. Eu eram acel copil speriat. M-am aplecat pe podea pentru a-l putea vedea mai bine, iar imaginea ochilor săi îngroziți mă marchează. Disperare, asta simt privindu-i lacrimile pe care le șterge cu mânuțele mici.

                    În încăpere își fac apariția cei doi bărbați, nervoși. Acum privesc tot ce s-a întâmplat din altă perspectivă, observând agitația tipului care încercase într-un fel să îmi ia apărarea mai devreme la parter. Se vede pe fața lui că nu este un criminal, cel puțin asta văd în acest moment, privindu-l de la același nivel. În dormitor apare și ce de-al treilea bărbat, care o aduce pe Helen, mama mea, care se zbate în strânsoarea lui.

                    Îmi doresc cu atâta ardoare să o protejez de fiarele aflate în jurul ei, însă descopăr că nu am nicio putere aici. Brațele mele trec pur și simplu prin ea. Este doar un vis, un coșmar, menit să îmi dezvăluie mai multe decât am reușit eu atunci să asimilez, copil fiind. Momentul în care individul îi sucește gâtul îmi dezlănțuie un fior rece pe șirea spinării și mă face să scot un țipăt acut, care îmi provoacă trezirea.

                    Mă sprijin în palme, respirând destul de sacadat și simt picăturile de transpirație care se preling pe obraji. Realizez că se crăpase de ziuă, datorită luminii difuze ce pătrunde în cameră, iar cu greu reușec să îmi revin din coșmarul avut.

                    În scurt timp mă pregătesc să plec la lucru, deoarece trebuie să îmi câștig existența și să acopăr toate cheltuielile casei. Îmi iau o pereche de blugi, un tricou albastru și o șapcă, după care ies din dormitor, înaintând spre bucătărie. Observ cu coada ochiului silueta maestrului, care studiază niște cărți vechi, dar nu îl deranjez și îmi văd de drum. Iau din frigider cutia cu prânzul, pe care el mi-o pregătește în fiecare diminață, precum un tată grijuliu, apoi pornesc spre locul de muncă.

                    Pe parcursul zilei nu întâmpin greutăți, ci doar mici dureri de cap, datorită luptei din seara precedentă. Nimic ce nu poate fi controlat cu o pastilă. La sfârșitul programului, după apusul soarelui, îl salut pe colegul meu, un om de treabă din cartierul nostru, după care fac o oprire la unul dintre magazinele alimentare. Intru pentru a cumpăra câte ceva, însă liniștea este perturbată de apariția unei femei care dă buzna, alergând cu disperare de doi bărbați. Aceasta se ferește de ochii lor printre rafturi, încercând să se facă nevăzută, dar ei o reperează lângă raionul de băuturi.

                    Asist la toată acțiunea, fiind pregătit să o ajut, deși identitatea îmi putea fi compromisă. Mă aplec după unul dintre cărucioarele din magazin, astfel încât să o pot vedea și îi fac semn să alerge spre mine. Aceasta înțelege că doresc să o ajut și face așa cum îi spun, în timp ce eu arunc câteva sticle în partea opusă a sa, distrăgându-le atenția indivizilor.

          — De ce te urmăresc ăștia? O întreb, dar ea nu îmi răspunde, se ridică și o ia la goană pe ușa din spate. Serios? îmi spun pentru sine, după care ies și eu în urma sa.

          — Hei! se aude vocea unuia dintre tipi, care ne remarcă ieșind.

          — De ce mă urmărești? replică fata, continuând fuga.

          — Cine sunt indivizii ăia și de ce te aleargă? îi răspund eu cu o altă întrebare, încercând să țin pasul cu ea.

          — Poate ar trebui să îi întrebi pe ei! se răstește aceasta.

                    Amândoi înaintăm în viteză pentru a scăpa de cei doi bărbați, însă aceștia stau lipiți de noi mai ceva ca scaieții. La un moment dat, fiind familiar cu locul prin care trecem, mă opresc pentru a-i înfrunta. În dreapta mea, fata se oprește, de asemenea, derutată de acțiunea mea. Indivizii încetinesc și ei pasul, însă exact unde îi voiam. Îmi strâng pumnii, gata să îi dobor, dar femeia se aruncă în fața mea, luptându-se cu ei. Inspir și expir adânc, apoi mă alătur ei într-o luptă corp la corp, până când acei bărbați cedează și nu se mai ridică de pe asfalt.

          — De ce mă urmăreați? îl întreabă pe unul dintre ei, prinzându-i bluza între degete.

          — Executăm ordinele.

          — Ordinele cui? continuă ea cu interogatoriul. Răspunde!

          — Nici nu ai idee cu cine te-ai pus fetițo, scuipă tipul acele cuvinte, iar ea îi aplică un pumn, lăsându-l lat.

          — Chiar trebuia să faci asta? o întreb, curios de reacția ei.

          — Urăsc să mi se spună fetiță, replică ea, făcând imediat o pauză. Tu de ce m-ai urmărit?

          — Aveai nevoie de ajutor, așa că am acționat.

          — Mă descurcam și singură, vociferează femeia, trăgându-și gluga și înaintând pe alee, cu mine în urma ei, bineînțeles.

          — Ești sigură de asta? În magazin tu erai cea care se ascundea.

          — Încetează! Se răstește aceasta, oprindu-se brusc și întorcându-se spre mine. Mulțumesc pentru ajutor! Acum pleacă! continuă ea, schițând un gest de durere.

                    Observ pe brațului său drept câteva urme pronunțate de sânge și o tăietură destul de adâncă. Probabil era rănită încă dinainte de a ajunge în magazin. Îi spun că trebuie tratată, altfel se va infecta, convingând-o astfel să vină cu mine. Deși abia o cunoscusem de câteva zeci de minute, simțul protectiv mă împinge să o ajut.

                    Ajungem într-un final acasă și spre surprinderea mea, nu dăm cu ochii de maestrul Shen. Urcăm în dormitorul meu, unde aceasta se așează pe marginea patului, privind în jur. Scot din dulap câteva bandaje și dezinfectant, apoi mă așez lângă ea, pregătit să îi dezinfectez rana.

          — Asta este camera ta? mă întreabă, focusându-și privirea asupra mea, însă eu nu îi răspund. Te-am mințit.

          — Te ascult, spun relaxat, continuând să îi tamponez tăietura.

          — Știu cine ești, replică fata, moment în care eu îngheț cu dezinfectantul în mână. De fapt mi-am dat seama în timp ce ne luptam cu bărbații aceia.

          — Nu înțeleg, adaug eu, prefăcându-mă că nu știu despre ce vorbește.

          — Ești un „art holder".

          — Ai ochi buni, o complimentez, observând cum aceasta își coboară privirea. Gata, ești ca nouă.

          — Mulțumesc, spune ea, ridicându-se odată cu mine de pe marginea patului.

                    Privirile noastre se intersectează involuntar, făcându-mi inima să tresară necontrolat pentru prima dată. Este o senzație ciudată, nouă pentru mine, mai ales pentru că nu o cunosc. Verdele ochilor ei îmi îngheață orice mișcare, tăindu-mi răsuflarea într-un mod inconștient. Instinctiv îmi ridic mâna de-a lungul brațelor, oprindu-mă în dreptul gâtului ei. Aceasta îmi prinde tricoul cu vârful degetelor, strângând ușor materialul.

                    Pieptul femeii se lipește de al meu, ceea ce îmi provoacă un nod în gât. Îmi aplec buzele spre ale sale, sărutând-o tandru. Continuăm să ne păstrăm buzele lipite în acel sărut mai bine de câteva minute, până când ea îl rupe la fel de ușor. Mă privește fix preț de câteva secunde, apoi mă trage de tricou, provocându-mi dezechilibrul. Mă prăbușesc peste ea între așternuturi, însă mintea pune un zid între noi, împiedicându-mă să continui. 

Ce părere aveți despre evenimente? Credeți că cei cinci tineri vor renunța atât de ușor? Despre ce putere vorbește maestrul Shen și de ce consideră că băiatul nu este încă pregătit? Va putea Danny să controleze acea putere? Ce credeți despre visul lui în care a văzut dintr-o altă perspectivă evenimentele din acea zi fatidică? Este acesta oare un semn din partea mamei sale care vrea să îl ajute, arătându-i micile detalii ale incidentului? Cine să fie misterioasa fată cu ochii verzi? Să fie ea o tănără orfană la fel ca el sau doar o femeie care caută necazuri? Ce părere aveți despre sărutul lor? Va continua seara pentru cei doi în această atmosferă?

Deci nu pot decât să mă bucur pentru succesul acestei lucrări. Nu credeam că va atrage atât de mulți cititori într-un timp atât de scurt. Se vede că povestea lui Danny v-a captat atenția și doriți să vă alăturați „luptei" sale pentru libertate. 

Vă mulțumesc din suflet pentru susținere și sper să vă placă acest capitol. Aștept părerile voastre! Înseamnă enorm de mult pentru mine!