Fac un pas în spate când Kaiden intră în sală și închide ușa în urma sa.

Din câte știu Kaiden nu este din această facultate... Sau cel puțin nu l-am văzut aici niciodată.

Brunetul e perfect făcut dar dacă inima e neagră, degeaba are frumusețe.

Se uită la mine și îi simt privirea peste corpul meu mic și subțire.

Îmi încleștez trânsoarea în jurul pensulei pentru pictură când îi întâlnesc privirea.

- Ce vrei?

Întreb eu într-un final, după mai multe minute de liniște.

Kaiden se uită la mine, probabil gândindu-se la un răspuns.

- Niște informații.

Răspunde într-un final.

Informații? Ce fel de informații?

Înghit în sec și îmi îndrept spatele, stând la fel de dreaptă ca el.

Postura pe care o are ar putea băga în boală orice femeie. O mână în buzunar și puțin sprijinit de ușă. Cămașa albă și pantaloni, lungi, de blug au combo-ul perfect.

- Vreau să știu coșmarul lui Harper. Acum.

Ordonă el și eu îmi deschid ochii surprinsă de cererea lui.

De ce l-ar interesa temerile sau coșmarele lui Harper?

- Nici dacă aș știi nu ți-aș spune ție!

Vocea mea rămâne calmă și expresia mea nu trădează nici un fel de emoție.

Rânjește și scutură din cap, amuzat și iritat.

- Careva să zică că nu știi coșmarele prietenei tale?

Întreabă amuzat, scoțându-și mâna din buzunar.

Nu răspund. Aleg să mă uit la el, încercând să termin discuția cât mai repede.

El înaintează și i-a o pensulă, o tăviță de culori și se așează în fața pânzei mele.

- Știi, niciodată nu mi s-a părut că un om ar trebuii să fie speriat de ceva. Spune și trage o dungă neagră, după continuând: Dar nici să minți despre coșmarurile care te bântuie în fiecare seară, spune și adaugă mai multe dungi, dar nu pot să observ mai bine din cauza corpului lui masiv. Dar prietena ta nu pare să aibă vreun coșmar, indiferent de situație. Se ridică și lasă pânza, apropiindu-se de mine. Dar îmi place să devin coșmarul oamenilor mincinoși, prințesă. Rânjește și pleacă.

Când mă uit la pânză, văd un desen. Nu înțeleg ce este desenat dar pot vedea ura și suferința cu care aceste dungi au fost pictate. Poate că și el are un coșmar. Poate și el vrea să fugă de viață. Poate și el vrea să-și sfârșească chinul.

Lăs pânza așa cum e și ies din sală. Merg încet spre sala de clasă unde am matematică. Nu știu cine a crezut că prima oră este potrivită pentru matematică dar nu prea a gândit.

Intru și îmi lăs geanta pe spătarul scaunului, așezându-mă și așteptând ora.

Oamenii încep să se adune în clasă și când îmi ridic capul o văd pe Harper lângă mine.

- Ce faci? O întreb și ea ridică privirea din pământ.

- Eu? Sunt bine, mersi. Spune și se uită din nou în pământ.

Mă uit la ea dar când profesoara intră în clasă și ne salută îmi pierd concentrarea de la Harper și mă axez pe lecție.

Din când în când o mai văd pe Harper cum se pierde în gânduri dar își revine repede când profesoara îi face observație.

Harper nu e genul care să nu se concentreze la ceva ce este important dar nici genul care atunci când îi faci o observație, ea să facă într-un fel și să i se mai facă încă o dată observație. Ceva s-a întâmplat cu ea, și nu cred că este de bine.

Când ziua era aproape finalizată și cursurile încheiate, mereu trebuie să apară o 'problemă'. Așa cum a apărut Dominic în curtea Facultății și acum Harper îi ține o morală de la fiică la tată.

Dominic venise cu intenția de a ne lua dar când la văzut pe Kaiden acolo, a izbucnit o mică ceartă.

Margaret se uită la teatrul din sufragerie, în timp ce dă din cap și își face treaba în bucătărie. Eu am preferat să o ajut, sau maine bine spus să stau pe un scaun privind-o deoarece nu mă lasă să o ajut.

- Jur pe Dumnezeu că familia asta mă va ucide psihic. Murmură ea în barbă în timp ce dă din cap, gustând supa pentru cină.

Se uită la mine și privirea ei spune "du-te și potoleștei" și eu oftez.

Oricât de mult aș urâ ca cineva să se certe, nu mă pot băga între Dominic și Harper.

Problemele lor și relația dintre ei nu o pot schimba, nici dacă încerc.

Tresar când Harper intră în bucătărie, și Margaret ridică privirea, plictisită.

Harper se apropie de mine si se așează pe un scaun de lângă, ignorând privirea lui Margaret.

- Nu-l pot înțelege, blondo! Parcă a luat-o razna, nu poate să vină acolo și să-l bată doar pentru că este la aceiași facultate! Nu are nici un drept! se revoltă Harper.

Mă uit la ea atent, gândindu-mi răspunsurile.

- Acum tu ești revoltată pentru că...? Lăs fraza în are încercând un motiv bine întemeiat pentru frustrarea ei.

Harper ridică privirea din farfuria cu biscuiți și mă privește fix în ochi.

- Sunt revoltată pentru că tata nu poate venii acolo și să bată pe cine are chef! Înțelegi?

Vocea lui Harper e dureros de tristă. Ori e tristă pentru că s-a certat cu Dominic, ori este supărată pentru că Dominic la bătut pe Kaiden.

Una din două, cu siguranță!

Harper se ridică și se uită la mine.

- Vii să ne uităm la un film? Vocea ei este calmă. Mult mai calmă.

- Sigur, dacă asta te ajută. Zâmbesc leneș.

Surâde zgomotos și mă ridic, urmând-o până în living unde deschide televizorul, pornind un film.

Peste o oră unde am plâns din cauza filmului, Harper a adormit la finalul său.

Când filmul s-a încheiat, mi-am șters lacrimile rămase și după am luat o pătura subțire, învelind-o pe Harper și lăsând-o să doarmă.

Când urc scările să mă îndrept spre dormitor, găsesc ușa biroului lui Dominic descrisă.

Mă opresc în fața ușii când îl văd pe Dominic dormind liniștit pe canapeaua neagră de piele.

Nici nu știu când am pășit în față dar m-am trezit lângă canapea, în picioare, uitându-mă la el.

Când doarme e așa liniștit și drăguț la prima vedere.

Luminile lunii îi luminează chipul făcut de Satana în persoană.

Dar dacă stai să te gândești, tot corpul lui este făcut de Satana. El este păcatul care mă va omorâ.

Mă uit așa atentă la corpul lui întins pe bucata de piele, că nici măcar nu-mi dau seama că mă privește.

Icnesc când mână lui o ia pe a mea și mă poziționează deasupra lui, întinsă peste corpul lui masiv.

Își pune mâna după ceafa mea și îmi obligă capul să se odihnească pe pieptul lui.

Când încerc să mă ridic, pur și simplu mă apucă de șolduri și mă trage înapoi, frecând-umă de erecția lui.

Înghit în sec când îmi șoptește:

- Ești obsesia care mă va ucide, Josephine.

Șoptește cuvintele și după își odihnește mână pe spatele meu. Adormind ușor.

Îmi închid și eu ochii ușor, lăsând căldura corpului lui să mă învăluiască. Respirăm la unison până când singurul lucru pe care îl mai țin minte cum am murmurat ceva și după am adormit.