LA RASCRUCE DE DEMONI 

7

- Dar... cel pe care l-am văzut eu era maro, spuse Helen.

- Îți spun că e negru ca smoala, șoptesc eu, stând pe patul surorii mele cu caietele împăștiate în jurul nostru.

- Locul ăsta e sinistru, murmură ea, trasând câteva linii pe caietul de schițe în încercarea de-a crea o rochie, dar modelul nu-i ieșea, așa că a mâzgălit pentru a treia oară.

- Poate sunt doi? Întreabă ea.

- Ca cei doi frați morți? Întreb eu, iar ea pufăi enervată, dând cu palma în mine.

- De ce trebuie să fi atât de goth și de emo și de.. Uh. Nu te înțeleg, copile. Mă refer.. poate sunt doi ogari și cineva îi lasă să se plimbe pe aici, spuse ea, privind scurt pe geam ca și cum ar căuta ceva.

- Ce e ? O întreb curios.

- Hey...o să sune ciudat, dar... vrei să dormi cu mine la noapte? Mă îngrijorează vechimea casei, se aude mereu de parcă acoperișul e gata să cadă și în caz de ceva... să ne găsim mai ușor, spuse ea, privind prin al doilea geam al camerei ei și apoi prin cel micuț din baia deschisă.

Am privit și eu, încercând să văd ce vede și ea, dar geamurile erau goale, fără grijlaje, acoperite doar de perdele albe gălbui , iar afară nu se vedea decât o rază de soare ce se ascundea la loc după nori.

Părea că avea să plouă, o spunea și vântul care sufla haotic, de parcă lua cu el toată casa.

- Bine, replic eu. Dar acum trebuie să plec la seminar. Mă iei după ce termin? O întreb.

- Nu știu, trebuie să merg să cumpăr perdele noi și alte chestii cu mama, spuse ea, căutându-se de ceva prin buzunare, dar nu găsise încă.

- Mi-ai văzut pastilele de slăbit?

- Nu. Încă le mai iei? Credeam că te îngrașă și mai tare.

- Da, dar ii le dau unei colege. Doctorul i-a recomandat același brand și nu le găsește la farmacia de aici.

- Oh. Poate le-ai lăsat în poșeta din mașina, spun eu. Și atunci cu ce vin acasă? Facultatea e la cinsprezece minute cu mașina.

- Așteaptă la Bailey's Den, localul pe lângă care am trecut când mama și-a vărsat sucul pe cămașă. Îi spun colegei cu pastilele să te ia și te ducă până la drumul de la răscruce. De acolo poți să vii pe jos, că e doar un kilometru de mers.

- Nu sunt sigur că știu unde e.

- E semnul cu litere roșii neon și un bucătar care face cu ochiul deasupra. E mai mare decât acoperișul, sigur îl vezi.

Helen a reușit totuși să mă ducă până la seminar, iar ea și mama mi-au făcut cu mâna din mașină, înainte să accelereze subit spre 45 Avenue Green, acolo unde se afla unul dintre cele trei magazine de mobilă și decorațiuni din oraș.

Am intrat repede înăuntru, mergând cu pași repezi până am ajuns în clasă și le-am văzut pe gemene salutându-mă, așa că m-am așezat lângă ele, la marginea rândului.

- Hey, le spun, zâmbindu-le. Nu vă supărați dacă stau iar lângă voi, nu?

- Sigur că nu, au răspuns la unison, zâmbind cu gura până la urechi.

- Atunci nu te superi dacă stau și eu, spuse o voce din spatele meu, suflându-mi aer cald pe ceafă , înainte să mă împingă mai încolo și să se trântească lângă mine.

- Ce vrei, Danny? Întreabă... Anne?

Iarăși nu-mi pot da seama cine e cine, acum că stăm pe locuri diferite.

- Vreau doar să-l cunosc pe noul venit, spuse el, rânjind și privindu-mă în față, dar eu oftam obosit.

Numai cu el nu voiam să mă complic.

- Nu sunt sigur că și Eric vrea să te cunoască, spuse cealaltă geamănă, privind peste bancă direct la Danny, al treilea de lângă ea pe rând.

- Eric! Ce nume drăguț, spuse el, încercând să se joace cu o șuviță ondulată din părul meu, dar i-am dat mâna la o parte.

Șatenul roșcat mă privi intens preț de câteva secunde și apoi se ridică de lângă mine, întorcându-se în rândurile de sus.

- Ne mai vedem, păpușă, șopti el, privind cu coada ochiului, iar eu am înghițit în sec.

Păpușă?

- Nu-ți face griji, Eric. Avem noi grijă de tine, spuse una din gemene, mângâindu-mă pe spate, iar eu am oftat adânc.

- Merci, murmur eu.

Toată ora aveam impresia că sunt privit, fie cu ură, fie cu ceva necunoscut. Poate e din cauza faptului că sunt străin, dar am impresia că n-o să-mi fie ușor să mă adaptez. Fie și cu gemenele lângă mine, povestindu-mi întâmplări de la fermă sau locuri de văzut din oraș, ce se poartă în materie de brățări colorate, ca cele de pe mâinile lor care mai aveau puțin și explodau, împușcându-i pe toți cu câte o perlă de plastic. 

Chiar și așa, aveam un sentiment neplăcut , iar pe parcursul întregului seminar - scurt din cauza vremii rele și anulat din cauza fiicei profesorului ce și-a spart gura, căzând când încerca să sară pe fereastră pentru a-și întâlni iubitul la cabana lui Morris - am mâzgălit o pagină întreagă de figuri necunoscute, dar care îmi dădeau și mie fiori.

Imediat cum s-a aflat vestea și toată lumea a ieșit val vârtej din clasă, aproape țopăind de bucurie. Am plecat și eu de acolo, după ce am făcut schimb de numere cu gemenele, mergând agale pe strada și înfiorându-mă din cauza frigului. Vântul bătea cu putere, lovindu-mă în față , dar în mod straniu, străzile păreau atât de liniștite.

Asta până când am ajuns la Bailey's Den, localul indicat de Helen. Înăuntru era gălăgie de la câțiva colegi și muzica pop ce răsuna în surdină. O atmosferă tipică unui orașel de provincie.

 I-am trimis mesaj surorii mele și m-am așezat la o masă în apropiere de ușă, bătând cu degetele pe masa de granit subțire și crem, așteptând un răspuns de la sora mea. Am bătut și mai repede când trecuseră zece minute, iar Helen nu răspundea. Mai rău e că era și Danny acolo și după felul în care mă privea, cred că o să vină aici să mă sâcâie. 

"-Ne mai vedem, păpușă!"