20

There are worse things than these miniature betrayals,
committed or endured or suspected; there are worse things
than not being able to sleep for thinking about them.
It is 5 a.m. All the worse things come stalking in
and stand icily about the bed looking worse and worse and worse."
― Fleur Adcock

Eric's pov

Stăteam la masă cu cafeaua în mână, bucurându-mă de căldura paharului de hârtie, iar Danny mă mângâia pe spate, după ce i-am povestit ce s-a întâmplat cu Helen. Nu știu de ce aveam încredere în el sau de ce stăteam în preajma lui după tot ce a încercat, dar ceva nu mă lăsa să-l îndepărtez, iar acum eram singur într-un oraș străin, unde secretele erau mai adânci decât izvoarele care vuiau în pădure.

- E nasol, spuse el, luând o gură din propria lui cafea și mă prinse de mână, forțându-mă să mă întorc spre el. Ochii aceia căprui care într-o zi păreau ciocolatii, în alta verzi ca smaraldul, iar noaptea prindeau o tentă roșiatică neobișnuită mă priveau insistent.

- Ce e? Chiar crezi că sora mea e o criminală? Îl întreb eu, încercând să înnec un posibil adevăr în zațul de cafea.

- Nu, nu din ce mi-a spus Cherry. Dar e ciudat că Cherry a fost găsită moartă în fața casei voastre și Helen a fost arestată, spuse el, mângâindu-mi degetele reci, oricât de mult am încercat să le încălzesc.

- Polițistul a spus că cineva le-a văzut ieri pe Helen și pe Cherry la cabana lui Morris. Un bărbat șaten ciocolatiu, înalt. Mecanic parcă, spun eu, și Danny tresări brusc.

- Ce e ? Îl întreb, când și-a ridicat mâna de pe a mea, privind în gol.

- Nimic, spuse el, clipind des și mă prinse iar de mână, împletind-o în a mea. Nu-ți face griji, o să se rezolve, spuse el, apropiindu-se brusc de mine și sărutându-mă blând pe buze.

I-am savurat gustul de cafea și zahar la plic, combinat cu dulceața lui și am închis ochii, lăsându-mă prins în vraja lui, acolo unde singura crima era cea a limbii lui care pătrunse în gura mea, abuzând fiecare colt până n-a mai rămas nimic de explorat.

Un tușit fals a rupt vraja și am deschis repede ochii, iar când am întors capul, în spatele nostru era chelnerița cu caiet de notițe, atrăgându-ne atenția. Abia atunci am simțit mâna caldă a lui Danny pe coapsa mea și am lăsat capul în jos.

- N-aș vrea să vă întrerup, dar unii clienți sunt homofobi și m-au trimis aici, spuse tânăra jenată.

- E okey, Casey, spuse Danny, zâmbind, iar tânăra oftă și plecă repede.

- Vezi ce fac din cauza ta? Întreabă el, rânjind și eu mi-am încrucișat mâinile la piept, lăsându-mă cu spatele pe spătar.

- Sigur, vina mea, mormăi eu, iar el surâse scurt.

Am zâmbit și eu scurt, dar știam că ziua mea nu începe bine.

  Aveam încă un presentiment neplăcut care plutea în aerul sufocant și cu miros de ploaie.

Nu prea am avut chef să merg la cursuri, iar Danny m-a luat cu el prin oraș, trăgându-mă după el până la secție , să vorbim cu polițistul ce mi-a arestat sora. Nu am văzut niciodată secția din Ivoryville, o clădire mică și uzată, crăpată pe alocuri ce semăna mai mult cu un bloc abandonat, iar singurul lucru care o făcea unitate publică era placa mare de deasupra, însă și ea părea că stă să cadă. Imediat cum am intrat în clădire, un aer rece mi-a trecut direct prin oase, făcându-mă să privesc în toate părțile.

- Înțeleg ce simți, spuse Danny parcă citindu-mi gândurile. Locul ăsta a fost azil înainte. Aici au murit 200 de oameni din cauza incendiilor și a virusului care a cuprins orașul acum mulți mulți ani, spuse el încet, trăgându-mă mai aproape de el pe holurile întunecoase, până când am dat de o încăpere ceva mai luminoasă, acolo unde avea un birou un polițist gras și cu ochelari de soare, stând pe spate atât avea loc în scaun și cu mâinile pe piept.

- Hey Frank, îți cade plăcinta de pe masă, strigă Danny amuzat, iar bărbatul tresări confuz, privind în toate părțile până când ne-a văzut pe noi.

- Ce cauți aici, clovnule? Întreabă bărbatul încruntat.

- Am venit să o vedem pe fata arestată pentru crimă. El e fratele ei, spuse Danny, trăgându-mă de mână până când am ajuns în fața lui și aproape de biroul bărbatului ce se holba insistent la picioarele mele, lingându-și buzele.

- Și dacă l-ai adus chiar tu aici, înseamnă că ți-a dat...

- Ai grijă, i-o tăie Danny scurt.

- Nu am dat nimic nimănui, vreau doar să-mi văd sora, spun eu, privindu-i pe amândoi.

- Așa e, lasă băiatul să-și viziteze surioara, spuse o voce necunscută din spatele meu, iar Danny mă strânse mult prea tare de mână, făcându-mi degetul mare să trosnească zgomotos.

Șatenul a întors capul repede spre un bărbat cu părul șaten ciocolatiu, o diferență subtilă de nuanță la păr și la ochi... însă cel mai mult la înălțime. Acesta se îndreptă spre noi, ajungând până în spatele meu și am realizat că era cu cel puțin un cap mai înalt decât mine și Danny, privindu-mă cu interes și rânjind.

- Ce cauți aici, Ben? Întreabă polițistul, stând plictisit cu o mână sub bărbie, tapându-și degetul pe mustața blondă.

- Am venit să vorbesc cu șeful despre caz, spuse el scurt.

- Lasă-mă să ghicesc...tu ești martorul, întrerupse Danny.

- Încerc doar să ajut orașul, spuse el zâmbind meschin și simțeam că ceva nu era în regulă.

Bărbatul își mută repede privirea spre mine, analizându-mă din cap până în picioare și lingându-și buzele flămând. Era un bărbat arătos, în ciuda peteleor de ulei de pe cămașa de culoare maro Van Dyke , dar avea un aer rece și perfid. De parcă atunci când te privea, îți citea și gândurile.

- Acum înțeleg, îi șoptise lui Danny, care se încruntă. Și nici nu te condamn, continuă el, ciufulindu-i părul tânărului.

- Ia-o la stânga, Ben. Șeful te așteaptă, spuse polițistul, completând o hârtie și apoi își întoarse capul spre noi. Și voi tot la stânga, îi spui Alissei să te ducă la sora ta.

Nu am apucat să spun nimic fiindcă Danny m-a luat de mână, trăgându-mă pe holurile întunecate și reci, pline de tablouri vechi cu chipuri sfidătoare și acoperite de un luciu neobișnuit ce reflecta puținele lumini puse din loc în loc.

Ajuns pe un alt hol din clădirea asta labirint, am zărit o femeie plinuță ce scria niște rapoarte pe o masă șubredă și cu telefonul în mână. Danny îi atrase atenția, spunându-i despre ce e vorba, iar ea se ridică și merse până la celula din spatele ei, bătând cu un baston negru în bări și strigând numele surorii mele. Apoi am auzit un sunet și imediat i-am zărit chipul lui Helen înregrit de întunericul celulei și umbrit de bările ruginite.

- Eric, spuse ea, iar ochii îi erau înroșiți și umflați. M-am apropiat de ea, luând-o de mâini și ea mi le sărută protectiv. Eric, ce fac mama și tata? Întreabă ea. De ce n-au venit?

- Stau de vorbă cu avocatul, îi replic eu. Or să vină și ei într-o oră. Până atunci rezistă, îi spun eu, strângând-o de mâini.

Erau atât de reci și fragile, încât mă temeam să nu se fărâme.

- Jur că n-am omorât-o eu, spuse ea cu lacrimi în ochi. N-aș fi putut să fac asta niciodată, reuși să spună printre suspine, lipindu-și fruntea de bări și chinuindu-se să se țină pe picioare.

În doar o noapte în celulă, părea că a slăbit enorm. Helen a fost mereu făcută, dar acum arăta ca un model slab și anorexic. Îi puteam vedea coastele prin bluza gri împrumutată de la mine. Atât de fragilă, atât de.... perfectă pentru un sacrificiu! Strigă mintea mea, îngrozindu-mă de propriile gânduri.

- Știu, te cred. O să te scoatem de aici, spun eu.

- Găsește-o pe cealaltă! Strigă ea deodată și se aruncă la pământ, punându-și mâinile în cap.

- Pe cine ? Întreb eu confuz, încercând să ajung la Helen printre gratii și să o ajut să se ridice.

- Pe cealaltă geamănă, reuși ea să spună răgușit, înainte să rămână fără voce și să tușească violent, împrăștiind o dâră de salivă pe blugii prăfuiți.

Femeia care era de gardă îi aduse repede un pahar cu apă, dar Helen abia a reușit să ia o înghițitură.

- Sora ta e epileptică sau are crize de astm? Întreabă ea brusc.

- Nu... nu din câte știu eu, reușesc să spun, privind în toate direcțile și simțind cum panica își face loc în mintea mea.

- Danny, i-al de aici! Fata trebuie tratată, spuse femeia, căutând frenetic cheile de la celulă în sertarele biroului șubred pus fix lângă, iar șatenul o ascultă, trăgându-mă de mână în ciuda protestelor.

Dar știam că nu pot protesta, fiindcă nu mai aveam putere. Să o văd pe Helen în starea asta era deja prea mult.

 Pe când Danny mă trăgea de acolo împotriva voinței mele, în fața ochilor mi se derulau toate întâmplările din noaptea în care am mers la cabană și până acum. 

Oare locul ăla e blestemat?