I can't move, breathe, speak or hear and it's so dark all the time. If I knew it would be this lonely, I would have been cremated instead. —

"Prisons are the temples where devils learn to prey. Every time we turn the key we twist the knife of fate, because every time we cage a man we close him in with hate."-― Gregory David Roberts

1

AM INSPIRAT ADANC- miasma unui cimitir ce se vedea în depărtare și am pășit pe cărarea cu pietre care ducea spre casă. De la mașină până la ușa neagră erau în jur de zece metri, dar mie se părea mai mult. Mergeam lent, târându-mi trupul obosit ca pe un bagaj greu, privind cu stupoare la casa ce se înălța înaintea mea. O construcție în stil baroc la fel ca genul de conac văzut în filmele de groază.

Era frumos, dar înfiorător în același timp.

Întreaga fațadă era de culoare albă- gălbuie , înegrită la margini, cu o ușă cu boltă neagră ca tăciunea , păzită de doi gargoi înfipți în perete de o parte și de alta, ca și cum cineva i-a bătut acolo în loc de cuie. De la cărarea unde era parcată mașina- lângă o fântână veche de piatră cu o găleată ruginită ce se legăna în vânt- întreaga fațadă era umbrită de pădurea din spatele fântânii, pe când restul conacului avea curtea din spate descoperită, ca și cum pădurea l-ar fi ascuns intenționat la Răscruce. 

O răscruce care nu atrăgea doar demoni și accidente, ci și multe ciori care gorăiau în jurul meu, zburând spre o fereastră îndepărtată de la etaj, dar acolo le-am pierdut din ochi.

Poate și-au găsit o pradă..

Lângă, drumul până la intrare era pavat cu pietre de aceiași culoare cu fântana, iar cărarea era împodobită de alte ciudățenii înfipte în pământ, statui care nu-și aveau locul sau ghivece de flori cu vegetație uscată. Am inspirat adânc, dar mirosul nu era unul tocmai plăcut și m-am grăbit să intru, sperând că măcar interiorul arată diferit.