Timp de o oră întreagă, Cara nu se ridică din patul ei. Nu mai era în stare de nimic. Nu mai avea puterea să facă ce a făcut prima oară. Să scape din acea casă și să reușească să își urmeze inima. Teoretic vorbind, putea foarte ușor să se strecoare din nou pe geam, pentru a fugi în pădure. Dar de data aceasta, riscul ar fi fost mult prea mare. Și cine știe la ce ar fi decurs Thana, dacă ar fi aflat.
     Cara începea să nu mai suporte poveștile ei, sub nicio formă. Nici nu avea curajul de a vorbi contra acesteia. De fiecare dată, după ce Thana ieșea din cameră stătea și se gândea profund la cuvintele rostite de Ethan. Totuși, nu putea să se dea bătută atât de ușor. Nu avea cum să-l lase pe Ethan la greu.
     Dintr-o dată, auzi o bătaie în geam. Era el! Se ridică brusc din pat, deschizându-l cu grijă.

     — Dumnezeule, ce e cu tine aici? șopti ea agitată. Dacă te vede Thana te va omorî!

     — Stai calmă! Am venit să-ți spun ceva important, ieși afară ca să mergem în pădure.

     — Nu pot, dacă mă mai prinde afară din casă fără voia ei, nu știu ce se va întâmpla!

     — Dar dacă fugim în pădure și nu ne mai întoarcem niciodată? sugeră el.

     — Nu-i atât de ușor, mi-e frică...

     Ethan trebuia neapărat să o țină pe Cara departe de Thana. Aceea era singura lor șansă, nu mai aveau de ales. Acum ori niciodată!

     — Indiferent de ce se va întâmpla îți promit că voi fi alături de tine, îi spuse Ethan întinzându-i mâna pentru a o ajuta să iasă pe geam.

     — Stai! Mă întoc imediat, ascunde-te! zise ea ieșind pe ușă.

     Voia să o caute pe Thana. Bucătaria era goală. Urcă din nou la etaj și bătu la ușa camerei ei. Imediat cum deschise ușa larg, Cara o îmbrățișă strans. Thana deveni confuză. Ce o apucase? Asta nu era de bine. Mai bine s-o lase așa, știa ce are de făcut pe mai departe. Cara zâmbi, intrând în camera ei, trântind ușa.

*

     După ce-și luase lucrurile necesare, cei doi au alergat cu grijă până în pădure, făcându-se nevăzuți. Cu excepția unei singure persoane, evident. Imediat cum dispăruseră după copacii foioși, Thana deschise puțin geamul, să ia o gură de aer. Deja acest joc începuse să i se pară extrem iritant.

     "Dacă vouă vă place atât de mult acest joc, atunci de ce să nu-l jucăm așa cum vi se cuvine?", își spuse ea scoțând încet cuțitul din geanta de piele zdrențuită. Încă nu era momentul să se ducă după ei. Voia să aștepte până apune soarele, ca aceștia să poată vedea în sfârșit adevărata natură din acea pădure.
     "Cine știe, poate vor ajunge să facă cunoștință și cu prăpastia."

     Cara și Ethan se aflau deja în fața copacului cel măreț. Ethan adusese de dinainte niște saltele și cearșafuri, pentru a sta acolo peste noapte fără să le fie frig. Dar până la urmă nu conta cât de urâtă era vremea de afară, tot ce conta era că sunt în sigurantă, pentru o perioadă de timp.
     Era ora 19:00. Soarele aproape că nu se mai vedea deloc pe cer. Afară se putea auzi cu ușurință șuieratul puternic al vântului. Thana ieșise din casă. Se uita insistent la cer. Urma să plouă, sau ba chiar, să fie o furtună!
     Un singur lucru avea pregătit de dinainte de apus. Și nu, nu era cuțitul din geanta ei.

     În acea casă veche, undeva în spatele scărilor de lemn, care duceau către camerele surorilor, exista o cameră întunecată. Aducea o tentă de subsol. Aceea era singura cameră din acea casă, de care Cara nu a știut niciodată. Acel subsol nu era foarte mare, chiar deloc. Tot ce știa Thana era faptul că puteai cu ușurință să închizi o persoană acolo. Fără lumină. Doar lemn pe jumătate putrezit.
     În camera acesteia, sub pat se afla o cutie cu o sfoară lungă și destul de groasă, niște bandaje rezistente și o cheie. Cheia de la subsol. Thana o luase imediat după plecarea Carei și lui Ethan. Camera era deja pregătită pentru unul dintre ei.
     Se făcuse 19:19. Thana țâșni din fața casei. Simțea cum încep tunetele să se facă auzite de către lume, la fel și ploaia.

     Cara adormise deja. Dormea buștean. Ethan se afla alături de ea sub frunzele copacului. Ar fi vrut să mai rămână treaz, doar în caz de orice. Nu a reușit. Încerca să stea cât mai aproape de Cara, ca să o protejeze. La un moment dat își dăduse seama că nu mai avea rost să privească prin jur. Deja se convinse că nu mai exista nici măcar un pericol.

**

     Tunetele începeau să se intensifice, la fel și ploaia. Era vremea perfectă pentru Thana ca să-și pună planul în acțiune. Avea totul pregătit. Geanta, unde se afla cuțitul și alte lucruri necesare. Se îndrepta către pădure, ținându-și capul drept.
     Cu cât se întuneca din ce în ce mai mult, cu atât pădurea începea să-și piardă din frumusețe. Pe lângă sunetul ploii și al vântului, pe cer se puteau vedea niște fulgere, care luminau norii în fiecare secundă. Thana ajunsese într-un final în centrul pădurii, unde se aflau cei doi. Reușise să facă un ocol, pentru a ajunge în spatele lor. Acolo, își întoarse rapid capul, conțându-și mai apoi sfoara cea groasă, împreună cu bandajele.

     Sunetele tunetelor îmcepuseră să se intensifice treptat. Nici măcar ciripitul agitat al păsărilor nu-l mai puteai auzi. Totul făcea parte dintr-un coșmar al oamenilor de rând și un vis al Thanei. Dintr-o dată, într-o secundă Thana o apucă de gât pe Cara cu sfoara, punându-i bandajul la gură. Rapid și discret. O târî prin pădure printre crengile căzute din copaci, din cauza furtunii, făcând din nou un ocol. Ethan încă dormea. Tunetele nu-l deranjau, dar nici nu-l făceau să conștientizeze că perechea lui de suflet a fost răpită.

     Cara încerca să țipe și să-și dezlege sfoara groasă de la gât. Degeaba. Frunzele ude de ploaie se lipeau pe rochia ei. Crengile de pe pământ îi zgâriau încontinuu mâinile și picioarele legate. Imediat cum Thana ajunse în fața casei, deschise ușa, aruncându-și sora brusc pe podea, lovind-o cu un picior. Cara se lipi de perete. O privea cu cea mai mare teroare, observând cum își scoate dintr-o dată cuțitul din geantă.
     Thana se apropie de ea. După ce-i tăie banda de la gură, stătuse un pic să-i admire frica necontrolată de pe față. Cara rămăsese împietrită.

     — Ce, ce ai făcut? spuse ea încet, tremurând de frig.

     — Oh, draga mea, zise Thana apropiindu-se, plimbându-i cuțitul prin păr, eu nu am făcut nimic. Tu ai cerut-o. Acum nu mai e cale de întoarcere!

     — Ce?...

     — Exact cum ai auzit, repetă ea calmă, totul e din vina ta. Ah, și nu-ți face griji de prietenul tău, voi avea eu grijă de el! răspunse aceasta, făcându-i o cicatrice pe față, aproape de ochiul stâng.

     Pe fața Carei începuseră să se așterne șiroaie mici de sânge. Imediat după ce-și termină discursul, Thana o apucă din nou pe Cara de braț și de corp, aruncând-o în subsolul din spatele scărilor și închizând ușa cu cheia. Cara începu să țipe din ce în ce mai tare. Se ridică în picioare, bătând cu mâinile în ușa groasă de lemn. În subsol era beznă. Nu exista nicio posibilă rază de lumină. Thana simțea cum sora ei începuse să ajungă-n culmea disperării. Se mai asigură odată că ușa subsolului era bine închisă, pornind din nou la drum.