Toată luna aceea, de fiecare dată când Thana și sora ei se pregăteau să ia provizii, Cara mereu găsea câte o scuză să umble prin târgul de lângă oraș de una singură. Ea și Ethan știau de fiecare dată unde și când să se întâlnească pe ascuns. Chiar dacă Thana era deja cu un pas înaintea lor, nu avea de gând să se dea de gol prea curând. Voia să aștepte până la momentul potrivit.
     Totuși, uneori i se părea destul de ciudat faptul că sora ei nu suspecta absolut nimic. Imediat cum ajungeau la târg, Cara o înteba pe Thana dacă se pot despărți pe acele drumuri aglomerate, tocmai ca să profite de momentul perfect de a se vedea cu perechea ei de suflet. După ce primea aprobarea de la sora ei, într-o secundă se făcea nevăzută.
     Departe, în spatele unei tarabe din fundul târgului, Ethan o aștepta în fiecare săptămână, de obicei sâmbăta sau duminica, pe Cara, pentru a-și continua mai apoi drumul către copacul din pădure. Cei doi se luau de mână, alergând cât îi țineau picioarele.

     Thana le știa deja fiecare pas, fiecare mișcare. Cum am mai spus, trebuia doar să aștepte până era cazul să spargă ghiața la momentul potrivit. Uneori, ca să fie sigură că aceștia nu plănuiesc ceva împotriva ei, reușea să se strecoare printre mulțime și să-i urmărească cu atenție, exact cum a făcut-o din prima zi în care a aflat de locul lor secret. Pe lângă toate aceste lucruri, în serile de sâmbătă, înainte de culcare, Thana intra în camera surorii ei. Se așeză pe pat, o mângâie cu blândețe pe frunte și începu să-i povestească alte legende ale pădurii. Aceasta nu avea de gând să o lase pe Cara cu mintea nesupravegheată de către ea, nici de cum.

*

     — Nu uita, draga mea, spuse Thana în șoaptă, acea pădure este un loc mai groaznic decât ți-ai putea imagina vreodată. Să nu uiți vorbele pe care ți le zic!

     Iar de fiecare dată, Cara avea un sentiment de vinovăție în suflet, chiar dacă știa că toate acele povești nu sunt adevărate. Sau poate, încă nu sunt, dar vor fi. Mai de vreme sau mai târziu. Indiferent, Thana era deja cu toate răspunsurile în mânecă pe care le-ar fi putut deține la acel moment.
     Ethan și Cara străbăteau în lung și-n lat fiecare colțișor al pădurii. Singurul lucru pe care nu au fost în stare să-l găsească, era prăpastia pe care Thana o menționa aproape de fiecare dată când îi spunea Carei o poveste.

     — Eu tot nu înțeleg ce-i în capul ei, zise Cara, sprijinindu-se de un copac. Toată viața a încercat să mă țină departe de acest loc mirific! Nu știu unde-și dorește să ajungă...

     Pentru un moment, Ethan se așeză lângă ea, punându-și brațul peste umărul ei. Era ferm-convins că Thana nu va avea niciodată vreo intenție bună asupra Carei. Iar timp de câteva zile, începea încontinuu să se întrebe dacă acea prăpastie înfricoșătoare, nu era de fapt doar un mit. Toate poveștile Thanei le considera o minciună plină de toxicitate. La fel ca relația celor două, pe care numai ea putea să o strice.
     Avea multe în gând. Foarte multe lucruri pe care i le-ar fi putut spune Thanei dacă ar fi încercat vreodată să o rănească pe Cara. Și nu doar atât. Ethan era conștient de faptul că, indiferent de cât de mult ar încerca Thana să o manipuleze, aceasta tot ar fi iubit-o necondiționat.
     Într-un final, trase aer în piept și-și făcu un gram de curaj pentru a-i spune Carei ce crede el despre intențiile Thanei.

     — Cara, nu vreau să mă înțelegi greșit, dar Thana nu are deloc intenții bune asupra ta, zise el scurt.

     — Ce vrei să spui? întrebă ea curioasă.

     Acesta o apucă ușor de mâini, uitându-se intens în ochii ei.

     — Vreau doar să te fac să înțelegi un lucru foarte important, începu acesta. Sora ta, este...o persoană foarte rea! Știu că ți se pare absurd, știu că tu o iubești, chiar nu vreau să mă înțelegi greșit, dar crede-mă! Eu văd lucrurile altfel de cum le vezi tu când ea îți este alături.

    După vorbele lui Ethan, Cara se întristă un pic. În subconștientul ei, cu siguranță îi dădea cea mai mare dreptate, în legătură cu cele spuse. În același timp, cel mai urât lucru pe care l-ar fi putut accepta ar fi fost adevărul cumplit. Erau prea multe critici și gânduri care nu-i mai dădeau pace.
     Dacă e să privim din punctul lui de vedere, dacă Ethan s-ar fi aflat în locul Carei, atunci cu siguranță nu i-ar fi permis niciodată să-și bată joc de sentimentele pe care le deține.

**

     Se făcea târziu. Thana începea să își piardă cumpătul. Știind unde se aflau cei doi, nu mai avea niciun rost să meargă după ei.
     Cara, realizând cât a stat de vorbă în pădure, își luă în grabă la revedere de la Ethan, întorcându-se și alergând cât o puteau ține picioarele, înapoi către târg. Revenind, luă un coș de la o tarabă, începând mai apoi să se plimbe, să cumpere câteva legume, și să-și caute sora.
     Thana se plimba peste tot prin târg. Aglomerația începuse să-și facă din ce în ce mai mult apariția, fiindu-i greu să se uite după sora ei. După câteva minute, aceasta o zări printre mulțimea de oameni și se îndreptă cu pas grăbit direct către ea.

     Cara nici nu apucă să își ridice privirea pe care o ținea insistent în pământ, că imediat simți cum este trasă brusc de braț. Ea și Thana se îndreptau către ieșirea din târg. Cara era confuză și absorbită de reacția surorii acesteia, pe care abia a reușit să o proceseze.
     După ce au reușit să iasă din aglomerație, Thana îi dăduse drumul Carei la braț, ca să poată să-și tragă sufletul pentru câteva secunde.

     — În numele lui Dumnezeu, pe unde ai umblat?! începu ea.

     — Eu, cred că m-am rătăcit pe aici, adică nici nu mai știu ce s-a întâmplat! răspunse ea nesigură, masându-și brațul.

     — Nu mai știi ce s-a întâmplat? Da, cum să nu! spuse Thana încercând să rămână calmă. Nu știu dacă am dreptate, continuă aceasta, dar am senzația că mereu ești foarte grăbită. Ești cu capul în nori, iar acum ai vorbit de parcă ar fi prima oară când venim aici și stăm mai mult de două ore! Chiar nu mai am habar de ce să mai cred, cum poți să devi atât de imatură!? țipă Thana gesticulând haotic.

     — Îmi cer scuze. Nu am vrut să te supăr, îmi pare foarte rău, zise Cara începând să-i curgă o lacrimă din ochiul stâng, înghițind mai apoi în sec.

     Thana continuă.

     — Hai acasă, acum! spuse Thana apucând-o din nou de braț, ținând-o strâns ca să nu o mai piardă nicio secundă din ochi.

     Ajungând acasă, Cara se duse la ea în dormitor. Thana rămase singură, așezată la masa dreptunghiulară din bucătărie. Deja i se urcaseră la cap toate întâlnirile pe ascuns ale celor doi îndrăgostiți.
     Trebuia neapărat să apeleze la planul B. Lucrurile nu aveau cum să țină așa la nesfârșit.