Ținându-se strâns de mână, ajunseseră în sfârșit în pădure. Acolo, Cara îi povesti și-i descrise toate detaliile despre părerea Thanei față de el.
     Poate toate aceste lucruri vi se pot părea absurde, ridicole sau chiar banale, având în vedere că cei doi s-au cunoscut printr-o așa zisă "unire a destinelor". Nici nu cred că mai este nevoie să mai vorbim despre minunata lor dragoste la prima vedere.
     Totuși, celor doi le-a venit o idee. Vrând să rămână împreună, s-au decis să-și păstreze relația în mod secret, pentru a putea scăpa de criticile dure ale Thanei.

     — Pădurea aceasta mi se pare minunată, nu crezi? spuse Cara uitându-se prin jur.

     — Ai dreptate, chiar este cu adevărat magnifică, chiar dacă la exterior nu pare așa.

     — Tu...ai mai fost aici în pădure? îl întrebă Cara pe Ethan cu o mică ezitare.

     — Nu chiar, dar sunt sigur că vom putea explora această pădure cât de curând posibil, răspunse acesta ținând-o de mână.

     Între timp, Thana străbătea târgul de lângă oraș. La un moment dat, își dăduse seama că nu mai are rost să-i caute pe cei doi tineri. Cu cuțitul în geantă, se întoarse acasă. Ajunsă în fața casei, își ridică încet capul întorcându-l către pădure.
     Având ochii mijiți și plini de furie, știa că trebuie să se gândească la orice alternativă de căutare a celor doi îndrăgostiți. Într-o secundă, se îndreptă cu pași grăbiți către pădure. Acolo trebuiau să fie. Locul de care Thana îi spusese Carei să se ferească dintotdeauna.
     Sentimentul de a nu fi în stare să-i controleze viața surorii ei o făcea pe Thana și mai furioasă. Îi făcea sufletul să ardă, precum un trandafir stacojiu, ofilit.

     Cara și Ethan începuseră să se plimbe prin pădure, simțindu-se eliberați de tot ce înseamnă umanitate și dorința de a fi controlat de altcineva, iar amândoi aveau ceva în comun. Un lucru pe care numai Thana îl putea observa pentru a putea profita de el.
     Aceștia erau înzestrați cu o bunătate rar întâlnită și un suflet cald, blând, care te făcea să zâmbești, să te simți în siguranță. De aceea, ei doi se simțeau în siguranță arunci când erau împreună. Doar ei. Nimeni altcineva care să le stea în cale. Problema era că, fiind oameni atât de buni la suflet, în subconștientul lor erau conștienți, mai ales Cara, de riscurile pe care urmau să și le asume. De dragostea lor care ar fi putut fi spulberată în orice secundă de o singură persoană capabilă de așa ceva.
     Thana, nu avea doar puterea de a ucide, aceasta avea puterea de a-i face pe oameni să sufere, alături de propria lor persoană dragă. Deoarece ea nu avea nevoie de iubire din partea nimănui. Ba mai mult. Relația dintre Cara și Ethan era o problemă gravă care-i stătea în cale și care nu avea de gând să-i dea pace, până când nu va pune în sfârșit mâna pe cuțit.
     Planul Thanei nu era unul stabil. Era mai de grabă acel plan în care, în proporție de 85%, trebuia să conțină o manipulare emoțională, dar dură, ca să nu pară nimic suspect din partea ei. Că doar nu avea să devină o persoană draguță peste noapte, nu?

*

     În mijlocul pădurii, se afla un copac bătrân, cu crengi groase, dar rezistente și cu frunze mari și verzi. Cara se opri în fața copacului, admirându-i splendoarea nemaivăzută de nimeni până acum. Uitându-se înapoi în timp, își adusese aminte de poveștile spuse de sora ei despre această pădure, ca fiind un loc sinistru, unde au murit mulți oameni, având chiar o prăpastie la capăt. Era confuză și nedumerită. Își iubea sora cu orice preț, iar lucrurile transmise de către aceasta, în legătură cu pădurea, cu Ethan, o făceau tristă. Stătea și se gândea dacă viața era de fapt, o prăpastie, unde ajung acolo oamenii care nu se pot apăra singuri, indiferent pe cine au alături.
     Singura ei persoană de încredere era cel care o privea cum nu a mai privit-o nimeni în ochi, iubirea dintre cei doi fiind sigură, dar nu puternică. Erau în pericol, fără să-și dea seama, absorbiți de lucrurile magnifice din jurul lor.

     Thanei nu i-a luat mult până să ajungă și ea în centrul pădurii, foarte aproape de cei doi. În pădure, majoritatea copacilor erau de dimesiuni mari, acest lucru fiindu-i de ajutor, pentru a se putea ascunde cu ușurință. Cu pași ușori și înceți, ajunsese în sfârșit la un alt copac mare și gros, aflându-se îndeajuns de aproape de cei doi.

     — Iubesc locul acesta, mi-aș dori să rămânem aici pe vecie, spuse Cara suspinând.

     — Și eu, aprobă Ethan dând ușor din cap, mai ales că în acest loc suntem în siguranță. Departe de toate lucrurile urâte, pădurea asta pot spune că-i cel mai frumos loc pe care l-am văzut vreodată. Totuși, nu prea îmi place să o zic, dar ce vei face cu sora ta? O vei lăsa singură? Fără să știe unde ești?

     — Cred că mă voi întoarce acasă, deși nu vreau să plec sub nicio formă! Acum că mă gândesc mai bine, mă simt cam prost că am plecat așa de capul meu fără să o anunț, dar în același timp dacă i-aș fi spus că vreau să mă întâlnesc cu tine nu m-ar fi lăsat, așa că nu știu ce să fac.

     — Cred că dacă te vei duce acasă să-ți ceri scuze, poate că nu va mai fi atât de rău. Nu știu ce să zic, înțeleg că sora ta nu mă place și probabil că așa va rămâne. Trebuie doar să o ținem departe de acest loc, pentru a nu fi expuși acțiunilor ei viitoare.

     — Ai dreptate, răspunse Cara îmbrățișându-l strans. Și de fiecare dată când dorim să ne întâlnim, vom ști exact unde!

**

     Auzind toate acestea, Thana se îndreptă cu grijă înapoi către casă. Trebuia să ajungă înaintea Carei, ca să nu pară nimic suspicios.
     Cara, ajunsă în fața ușii de la casă, bătu ușor înghițind în sec. Thana stătea liniștită în bucătărie, spălând vasele, nescoțând vreun cuvânt.
     Cara închise încet ușa și se opri. Stătea nemișcată ca o statuie, inima bătându-i cu rapiditate. Simțea cum nu mai era capabilă să scoată vreun cuvânt, începând să înghită din nou în sec și să devină agitată. Până la urmă, reușise să se adune în așa fel încât să se facă auzită de către sora ei.

     — Thana, spuse ea încet cu jumătate de gură, îmi cer scuze.

     În acel moment, Thana oprise robinetul, ștergându-și mâinile de apă cu un prosop. Liniștea din acea încăpere era de-a dreptul ucigătoare.
     Se întoarse cu fața către ea și-i spuse:

     — Sunt foarte dezamăgită de tine, Cara. Am fost atât de îngrijorată, neștiind dacă o să te mai întorci, eu, nici nu mai vreau să discut, zise Thana ținându-și brațele încrucișate. De acum în colo, sper să mai asculți și de sfaturile mele. Mă doare! Mă doare să realizez că ne-am înstrăinat atât de mult!

     Cara stătea cu capul în pământ, simțindu-se oarecum vinovată pentru faptele ei.

     — Se face târziu, ar fi bine să te culci, spuse Thana.

     Cara încuviință și se duse în camera ei, adormind pe loc.