Tot drumul, Cara zburda pe lângă Thana, ținând coșul strâns în mână și chicotind. Ajunse acasă, au lăsat coșurile pe masa din bucătărie. Thana deja voia să o bombardeze pe Cara cu tot felul de întrebări în legătură cu tânărul pe care l-a întâlnit în oraș.

     — Cine era băiatul ăla? întrebă ea aspru.

     — Nu știu, adică abia l-am cunoscut, zise Cara oprindu-se în a urca scările către camera ei.

     Imediat, Thana se îndreptă către aceasta, ștergându-și mâinile de apă pe un prosop, ținând ochii un pic mijiți și respirând rapid.
     Cu cât se uita mai insistent la ea, cu atât simțea că i se taie Carei respirația. Se apropie încet, luând-o mai apoi de mână, suspinând.

     — Știi cât de mult țin la tine, nu-i așa? Nu cred că vrei să mă rănești cu acest om necunoscut.

     La un moment dat, Cara a coborât de pe scări, cu mintea încețoșată, neînțelegând de ce sora ei era atât de disperată să o țină departe de iubire. Uitându-se în ochii Thanei, putea vedea cât de "îngrijorată" și supărată devenise.
     Cum am spus, Thana este genul de persoană care te poate face să ai mustrări de conștiință în orice moment.

     — Știu că sună absurd, dar eu chiar am simțit ceva atunci când ne-am întâlnit. Ca o scânteie! Cred...cred că îl iubesc, spuse ea cu jumătate de gură.

     Thana, auzind toate acestea, reușise să-și păstreze calmul îndeajuns, încât să schițeze un mic zâmbet, pentru a-i arăta surorii ei că totul este în regulă.
     O luă în brațe și-i spuse:

     — Of, draga mea. Știu că îți este greu, dar crede-mă, nu-i decât o perioadă de timp. Totul va trece, trebuie doar să ignori aceste semne! zise ea insistent.

     — Nu, tu nu înțelegi! Doar lasă-mă în pace! răspunse aceasta fugind după aceea în camera ei.

*

     Mai târziu, Thana stătea și se uita pe geam, tot gândindu-se dacă era nevoie să apeleze la planul B sau nu. Dacă sora ei va decide să-i asculte sfatul, atunci nu va fi nevoită să facă ce nu ar trebui.
     Totuși, dacă nu o să-i asculte sfatul, ușor-ușor își va da seama de tot ce trebuie. Știa foarte bine că acel tânăr pe nume Ethan, încă se gândește la ea, odată ce Cara se gândea în continuare la el.

     În camera ei, Cara stătea în pat, plângând.
     "Trebuie să fac ceva, dacă voi încerca să îmi ignor sentimentele, cred că voi înebuni!", își spuse ea în gând.

     Camera acesteia nu era foarte mare. Acolo se afla un pat, o masă și un șifonier de lemn, iar în dreapta patului, paralel cu ușa, era un geam larg care dădea către orășelul din depărtare.
     Cara, dintr-o dată se ridică rapid din pat, deschizând geamul, luând mai apoi o gură de aer, deschizându-și ochii larg.
     Într-un final, se decise să-și urmeze inima, indiferent de ce ar spune sora ei!

     Într-o secundă, își schimbă rochia ei crem într-una bleu, își luă o geantă mică și zdrențuită de piele maro și porni la drum, iesind cu grijă, afară pe geam. Alergă cât o țineau picioarele, până la un moment dat, unde se opri și-și întoarse capul către pădurea bătrână.
     Clipind de mai multe ori, își revenise în fire, continuându-și drumul.

**

     — Cara, vino să mă ajuți în bucătărie! strigă Thana de la parter.

    Niciun răspuns. Strigă din nou mai tare.

     — Cara ce tot faci acolo?! Vino jos să stăm de vorbă!

     Enervată de atitudinea ei, se decise să urce scările cu pași greoi, pentru a vedea ce se întâmplă.
     Deschise ușa cu putere. Imediat, rămase șocată. Cara fugise.

     Trânti ușa, se apucă cu mâinile de păr și începu să scotocească peste tot prin cameră. Geanta dispăruse. Rochia crem rămăsese întinsă pe pat. Simțea că-și pierde mințile devenind din ce în ce mai agitată.
     "Cum a putut să facă așa ceva? Să fugă de acasă pentru un idiot!?" își spuse aceasta. Era clar că trebuia să meargă după ea și să o găsească cât mai repede posibil.
     De obicei, Thanei nu-i stătea în fire să piardă controlul, mai ceva să o ia razna în acest fel.

     Ieșise din cameră, coborând scările în viteză, luând un cuțit bine ascuțit din bucătărie. Își prinse rapid părul și-și dădu șorțul jos. În camera Thanei se afla în șifonier, o altă geantă de piele maro zdrențuită, de mărime mai mare. O luă rapid, punând mai apoi cuțitul în ea.

     Deschise ușa casei. Scoase cuțitul din geantă, se uită la el, și-l puse la loc.
     Mergând cu pași rapizi, se îndreptă către singurul loc unde ar putea fi Cara. În oraș.

     În același timp, Cara se afla deja acolo. Aglomerația era la fel de învolburată ca data trecută. Se uită de jur împrejur după Ethan, dar nu-l găsi.
     "Știu unde ar trebui să fie!" își spuse ea în gând. În centrul târgului! Acolo se întâlniseră cei doi pentru prima oară.
     Mergând prin mulțimea de oameni, la un moment dat, unde se afla o tarabă cu brățări și tot felul de bijuterii, îl văzu.

     — Dumnezeule, Ethan! strigă ea făcându-i cu mâna.

     Tânărul își ridică rapid capul, uitându-se în stânga și-n dreapta.
     Într-un final, Cara alergă către el.

     — Bună! zise ea trăgându-și sufletul.

     — Cara? Nu-mi vine să cred că ești tu! Cum mai găsit? răspunse acesta.

     — Nu știu, mi-era foarte dor de tine, de aceea am vrut să te caut!

     — Înțeleg. Mă bucur să te revăd!

     — Și eu, spuse Cara râzând.

     — Văd că de data aceasta ai venit fără sora ta.

     — Da, în legătură cu ea...este o poveste destul de complicată. Dar dacă vrei să-ți povestesc în detaliu, ar trebui să ieșim din aglomerația asta.

***

     Și asta au făcut. S-au luat de mână, mergând vioi către ieșirea din târg.

     — Cred că știu un loc unde putem merge! zise Ethan.

     Cara îl urmă, ocolind piața cea mare de lângă târg. În dreapta, departe de cele două locuri, se afla pădurea.