Acum mult timp, de când omenirea a luat naștere, odată cu ea au fost create și sentimentele. Un om, ca oricare altul existând pe Pământ, își poate descoperi propriile principii pe care le va urma mai apoi, în următoarea sa viață.
     Fiecare persoană se exprimă în felul ei, atunci când vine vorba de un anumit sentiment. Există multe sentimente și emoții pe care noi le trăim, încă din prima zi de naștere.

     Iubirea de exemplu, este considerată, de cele mai multe ori, un sentiment destul de dificil. Aceasta nu poate fi întotdeauna înțeleasă din prima. Ea vine cu adevărat, la momentul potrivit, de aceea nu trebuie să ne lăsăm copleșiți de superbitatea pe care ne-o poate oferi.
     În zilele de astăzi, o grămadă de oameni din toată lumea, ajung să abuzeze de dragostea oferită lor, nefiind în stare să o dea mai departe.

     Nu știu de voi, dar am auzit eu într-o zi, o poveste despre o fată. Și nu era orice fel de fată, în niciun caz! Cu siguranță, nu avea puteri supra naturale sau oricare alte puteri despre care se mai vorbește uneori prin lume. Ea era mai pe scurt, o fată simplă. Un om simplu. Care-i plăcea să arate întregii lumi, sentimentul ei cel mai de preț: iubirea. La început, poate suna destul de banal. "Cum adică iubirea?", "Nu toată lumea s-a născut cu iubire-n suflet?". Uite că în povestea aceasta pe care o știu eu, vă pot dovedi exact opusul.

     Fata de care urmează să vă vorbesc se numește Cara. Ea are ochii de un verzui strălucitor și părul de un maroniu-deschis. Pielea albă, catifelată; buze mici și rozalii, ieșind în evidență.
     Acum că am terminat cu descrierea acesteia, poate ar trebui să vă spun câteva lucruri și despre sora ei mai mare, Thana. Având douăzeci de ani, Thana își cunoaște dintotdeauna scopul pe care-l are în viață. Nu-i cea mai pricepută atunci când vine vorba de afecțiune, dar dacă se străduiește, la un moment potrivit va fi în stare să păcălească și să manipuleze pe oricine dorește.

     Sufletul Thanei, putem spune că este alcătuit din dragostea fața de persoana proprie, pe care nu mulți sunt în stare să o întâlnească. Fiindu-le chiar greu să și-o exprime. Aceasta este de statură înaltă, cu părul de un maroniu-închis și ochii negri.
     Cu cât își construia singură propria personalitate, cu atât dezvolta un aer destul de narcisist, chiar dacă nu și-l arăta de fiecare dată. Ea este acea persoană care se poate face plăcută de oricine, mai ales atunci când lucrurile nu merg bine. Totuși, iubirea pentru Thana poate fi considerată absolut absurdă sau chiar o pierdere de timp, în special afecțiunea oferită din partea unui partener.

*

      Thana și Cara locuiau într-o căsuță mică, care a fost de mult a părinților lor. De când erau mici, înainte de moartea acestora, nu se știe dacă următoarele acțiuni erau doar în mintea Thanei, dar dintotdeauna ea o vedea pe Cara ca fiind "favorita familiei", într-un fel sau altul. Dar oare de ce într-un fel sau altul? Există doar două opțiuni. Ori părinții ei chiar îi ofereau mai puțină atenție, deoarece era sora mai mare și deja se presupunea că trebuie să aibe responsabilități; ori era atât de geloasă pe sora ei, încât își forma gânduri pe care este în stare să le creadă, chiar și acum. În acest moment, totul stă la latitudinea dumneavoastă. Veți afla pe parcurs care dintre aceste variante s-au întâmplat cu adevărat.

Vineri, ora 08:07 

     De dimineață, Cara se trezi plină de energie. Soarele strălucea pe cer, iar păsările ciripeau melodios. Acesta da început de zi minunată! Thana era în bucătărie, spălând niște vase. În acea bucătărie de un gălbui spălăcit și lemn vechi, se afla o masă dreptunghiulară alături de câteva scaune. 

     În timp ce Cara se afla în camera ei de la etaj, Thana, după ce terminase de spălat și uscat toate vasele, se repezi enervată către unul dintre geamurile din încăpere. Îl închise pe unul dintre ele rapid, trăgându-i mica draperie, pentru a nu mai intra atât de multă lumină.
     Imediat își făcu și Cara apariția.

     — Era și timpul. Ce ți-a luat atât? zise Thana pe un ton calm.

     — Știu, îmi cer scuze, dar știi cât de mult îmi place să mă dichisesc atunci când vine vorba de plecat în oraș.

     — Termină cu prostiile și haide odată!

     Amândouă au ieșit din casă, ținând câte un coș gol pe o mână. Aproape de locuința lor, se afla o pădure. Unii oameni, spun că o grămadă de persoane au dispărut și au fost omorâte, după ce au încercat să exploreze acel loc. Alții spun că la capătul acelei păduri periculoase, se află o prăpastie imensă, de care nu mulți au curajul să se apropie. Singura excepție, putem spune că sunt oamenii care au încercat să se sinucidă de-a lungul timpului, evident, nu multora le-a reușit.
     Îndreptându-se către micul orășel, Cara a stat pentru o clipă, uitându-se insistent la copacii bătrâni de unde începea pădurea, în timp ce adia ușor vântul.

     — Să mergem, Cara! spuse Thana trăgând-o pe aceasta de mână.

**

     Casa lor, la prima vedere părea că era situată pe un câmp, iar dacă te uitai în dreapta, putea-i vedea de unde începe pădurea. Pentru a ajunge în orășel, cele două au coborât într-o vale, până au dat de un pârâu. După ce au sărit peste pârâu, au mers tot înainte pe un drum neasfaltat, plin de petre, nisip și praf.
     Între timp, s-au îndreptat către o piață destul de aglomerată, plină de oameni care alergau de colo-colo. Thana era atentă să nu cumva s-o piardă pe Cara din vedere.

     — Tu du-te și ia toate cele necesare, de restul mă ocup eu, zise Cara. Promit că nu o să mă pierd, nu-ți face griji!

     Thana suspină, dându-și discret ochii peste cap, într-un final acceptând.
     După ce s-au despărțit, Cara se uită din jur în prejur, admirând toate lucrurile care-i săreau în ochi. Soarele blând, tarabele cu fructe și legume proaspete, chiar și aglomerația de peste tot. A tras aer adânc în piept, continuându-și mai apoi drumul.

     Pe un alt culoar, aproape de cel unde era Cara, se afla un băiat de statură medie, cu păr castaniu și ochi albaștri. Văzându-și de treabă, fără aș da seama, dădu peste Cara care tocmai începuse să alerge cu o pungă mică de franzele în mână.

     — Dumnezeule, îmi pare așa de rău! Cred că te grăbești, lasă-mă să te ajut, spuse el.

     — Oh, mulțumesc. Foarte frumos din partea ta, iar dacă tot veni vorba, să ști că nu mă grăbesc atât de tare pe cât crezi, răspunse aceasta.

     — Înțeleg. Ethan este numele meu, sunt de aici din oraș.

     — Eu sunt Cara, am venit cu sora mea pentru a cumpăra câteva lucruri necesare. Ne-am despărțit, iar adineauri încercam să o găsesc.

     — Dacă dorești te pot ajuta eu!

     — Sigur, de ce nu? zise ea zâmbind.

     Imediat, amândoi au pornit la drum. Cu cât mergeau mai mult, cu atât Cara simțea cum îi bate inima mai tare, ochii devenindu-i larg deschiși, iar obrajii căpătând o culoare rozalie intensă. În acel moment, era cea mai fericită persoană din lume.
     Uitându-se la Ethan, îi observă ochii, zâmbetul, făcând-o fără să-și dea seama, să se îndrăgostească de un străin pe care l-a cunoscut cu douăzeci de minute în urmă.
     Iar dacă stăm să ne gândim un pic, atunci când acest băiat va da cu ochii de Thana, automat în acel moment nu se va mai putea întâmpla nimic bun.

***

     Până la urmă, în depărtare, Cara își observă sora printre mulțimile de oameni, făcându-i cu mâna pentru a se îndrepta către ea. Thana imediat o văzu, alături de Ethan, mergând mai apoi cu viteză către ei.

     — Cara, ce tot faci? Pe unde ai fost și ce cauți alături de un străin?! zise aceasta iritată.

     — E în regulă, sunt bine. Mulțumește-i lui Ethan pentru ajutor!

     — Pentru ce ajutor? Îl cunoști?! gesticulă Thana, în timp ce se uita urât la el.

     — Stai calmă! L-am cunoscut în timp ce voiam să te caut pe tine. Atunci mi-am dat seama că nu mă descurc singură, iar după toate acestea l-am întâlnit pe Ethan. Este foarte de treabă!

      — Bine, bine, termină odată. Am înțeles, gata! Acum că avem tot ce ne trebuie hai acasă, spuse Thana apucând-o din nou de braț pe Cara.

     În timp ce se îndepărtau, Cara își luă la revedere de la Ethan, sperând că se vor mai întâlni.
     Acesta rămăsese singur, în mijlocul drumului, luându-și și el un semn de rămas bun.