- În parcarea din apropierea docului, povestea entuziasmată șatena.

Înaltă, cu părul de culoarea castanelor coapte, Lynna era cea mai energică din echipă. Curioasă și cu simțul umorului bine dezvoltat, mereu apărea cu noi idei.

- Eu nu știu, răspunse Garlen, calm.

- Te iau eu de acasă. Vin pe la ora 22. Să fii în fața blocului, bine?

Băiatul zâmbi ușor, lăsând la vedere caninii ușor ascuțiți. Pielea ușor bronzată, ochii verzi și părul deschis îl făceau să pară un vampir modern. Purta, de obicei, blugi și hanorace largi care îl întinereau cu câțiva ani.

- Astry! Vrei să vii și tu? Se strâng multe grupuri în seara asta. Se pariază la greu, ridicase vocea șatena.

Cu o permanentă privire iscoditoare, Lynna își strânse ultimele lucruri de pe birou și le îndesă în poșeta pătrățoasă.

La câțiva metri de biroul ei, Astraea tăcea. Își așeză geaca de piele pe umerii acoperiți de un tricou subțire, cu modele florale. Părul blond deschis, cu nuanțe de argint era prins într-o coadă simplă și se legăna, urmărind mișcările ei.

- Voi merge acasă. Poate altă dată.

Nu zâmbi, nu râse. Mereu pasivă și concentrată pe ceea ce face. Mintea îi zbura mereu la cu totul altceva. Avea o privire cercetătoare și îi plăcea să analizeze fiecare detaliu. Chipul alb, natural, părea de marmură, împietrit. Doar clipitul te făcea să nu o confunzi cu o statuie.

- Ești sigură? Este o întrecere foarte interesantă. Vor veni și cei din Oxia.

Irisurile de culoarea frunzelor arămii fixau creștetul lui Astraea. Aceasta stătea cu spatele la cei doi colegi, dorind să evite contactele.

- Nu, mulțumesc, Lynna!

Își așeză cureaua poșetei pe umăr și o luă la pas spre ieșire, fără să privească înapoi. Cobora fiecare treaptă din marmură albă, gânditoare. Ziua i-a mers bine, și-a terminat toate sarcinile din săptămâna respectivă. Era începutul weekendului.

Împinse ușa din sticlă și ieși afară. Aerul serii îi făcuse pielea de găină. Trase în piept mirosul aerului de vară, privind în zarea luminată slab de Lună și stele. Coborî cele câteva trepte din fața clădirii impunătoare, luând-o spre apartament.

Câte o mașină trecea pe lângă ea, dar nu băga în seamă. Lui Astraea nu îi era frică. Îmbrățișa cu bucurie străzile scufundate aproape complet în beznă, luminate doar de un bec singuratic. A învățat de la Erebus să iubească întunericul și să îl vadă ca pe un prieten.

Singurul prieten care îi mai aduce aminte de fratele ei preaiubit.

Dintr-o dată se auzi niște pocnituri, urmate de alte sunete identice. Se opri și își ridică privirea spre cer, unde se vedeau lumini colorate. În irisurile precum petalele albăstrelelor se oglindeau luminile colorate de pe cer, provenite de la artificii.

Se gândi la propunerea Lynnei. Este curioasă de întrecerile din seara aceasta, dar... Mereu este un dar. Nu îi plăcea să meargă cu grupuri. Voia să se bucure singură, în liniștea ei de întrecerea găștilor. Oxia îi cunoștea ca fiind niște motocicliști plini de răutate. Toți din micul orășel spuneau că au limbile acoperite cu venin și în urma lor rămâne doar haos. Sunt pentru a treia oară veniți aici, având propria lor tradiție, însă ea nu i-a văzut niciodată.

Erebus a făcut parte la început din grupul lor, când Astraea avea doar doisprezece ani. El i-a promis că îi va cunoaște pe Oxia când va împlini șaisprezece ani. Înainte de a împlini vârsta, întunericul abisului s-a coborât asupra ei, întemnițându-i inima și schimbând-o pentru totdeauna.

Oftă și își privi ceasul de la mână. Mai erau două ore până când ar trebui să înceapă spectacolul. Avea timp de gândire destul să decidă dacă merge sau nu.

Iuți pasul, strângând mai bine marginile gecii la piept. Putea să facă duș, să ia cina și să termine de citit cartea pe care a început-o.

****

Se schimbă într-un top negru, simplu, asortat cu niște colanți comozi. Își trase geaca peste umeri, apoi și-a scos părul de sub aceasta. Trase de elastic, lăsând firele să se reverse peste spate. Își privi reflexia în oglindă și oftă în timp ce își fixa cu privirea a doua jumătate a corpului. Avea șolduri late, picioare lungi și tonifiate, acompaniate de o ușoară burtică. Urcă cu privirea în sus spre sânii micuți, cupa B, îmbrățișați de brațele subțiri și osoase. Nu vedea nimic atrăgător la ea.

Chipul oval, cu nasul ascuțit și buzele aproape egale nu aduceau cu Erebus. Ea era opusul lui aproape în totalitate. Își privi gâtul, unde vinișoare albastre contrastau cu pielea albicioasă. Doar sângele îi unea. Claviculele ieșeau în evidență, fiind o moștenire genetică.

O moștenire genetică ce o ducea doar ea mai departe, fiind unicul vlăstar al familiei sale.

Închise ochii cu putere și își presă buzele într-o linie subțire. Nu avea de ce să se mai gândească la asta, însă continua să o facă după ani de zile. Urma să dea ochii cu persoane ce posibil îi cunoscuseră fratele și nu o încânta deloc acest lucru. Ar fi vrut să rămână acasă, dar ceva o împingea să iasă din apartament și să dea nas în nas cu o parte din amintirile fratelui ei.

Deschise ochii și apucă dintr-un colț al camerei poșeta mică, din piele maro. Aruncă telefonul înăuntru și ieși pe ușa apartamentului în viteză, de parcă era gata să părăsească orașul. Nu își opri imboldul de a pleca pentru că era conștientă de faptul că dacă rămânea încă o secundă s-ar fi răzgândit. Aproape scăpă cheile din mână când se chinuia să blocheze ușa apartamentului.

Ajunsă afară, aerul nopții îi făcu pielea de găină. Dinspre doc venea un miros de cauciuc ars. Liniștea nopții era spartă de muzică rock și urletele ce răsunau din când în când. O luă pe scurtătura ce ducea printre blocuri și își simțea inima cum îi urcă în gât. Cu cât se apropia de doc mai mult, cu atât îi creștea anxietatea cauzată de noile persoane și noua situație cu care se va confrunta. Nu se simțea în largul ei absolut deloc.

Cotise la dreapta, pe după o fostă hală, mare și părăsită și se lovi de un gard înalt, din plasă. Își încruntă fruntea, neînțelegând ce caută acolo. Ultima dată când trecuse pe acolo era liber, iar acest lucru se întâmplase nu de mult.

Înjură în gând și dase să întoarcă, însă ceva îi sărise în ochi. Lumina provenită de la un bec singuratic se oglindea în metalul plasei tăiate. Gardul se pare că a fost spart de, probabil, niște adolescenți ce foloseau aceeași scurtătură ca ea. Buzele i se întinse într-un mic zâmbet și se apropie de gaură. Trase de gard și se aplecă, mergând pitită pe sub el. Părul i se agăță și gemu iritată.

- Chiar a fost nevoie de așa tâmpenie? șopti enervată.

Se puse în genunchi și își trase părul, apoi trecu. Se ridică, expirând obosită. Privirea îi căzu pe întregul cadru: o mulțime imensă de adolescenți și adulți, mașini zgomotoase, boxe, băutură și motociclete. 

- Uau! șopti încet, doar pentru ea.

Chiar a fost luată prin surprindere de atmosfera văzută din umbră, aflându-se la distanță considerabilă de grupuri. Îi plăcea să privească nevăzută chipurile adolescenților în timp ce trăgeau pe nas de pe capota unei mașini. În partea opusă se afla un foc de unde venea mirosul de cauciuc ars. Mai multe fete râdeau cu beri în mână, în timp ce altele încingeau atmosfera cu mișcări provocatoare pe ritmul muzicii asurzitoare. În aer plutea mirosul de fum, țigară, alcool și droguri, ceea ce îi provoca o greață lui Astreae. 

Se aplecă să își curețe colanții de culoare neagră de praf, însă o rafală de aer îi făcu părul să se miște în lateral, oprind-o. Imediat, zgomotul puternic de motoare deveni centrul atenției.

Își ridică capul și privi impasibilă în față, în timp ce își aranja părul. Grupul de motocicliști se opriră la zece metri de ea, în lumina becurilor din port. Se aflau destul de aproape cât să îi poată urmări ascunsă.

- Hei, hei, Dornvil! Sper că nu ne-ați dus lipsa! țipă unul dintre ei.

Țipătul lui a răsunat mai presus de restul zgomotelor, provocând delir în rândul tinerilor. Se pare că Oxia era foarte așteptată și foarte privilegiată, dat fiind faptul că muzica, țipetele și restul motoarelor s-au oprit.

Astraea își încrucișă mâinile la piept, ușor înfrigurată. Îi măsură atent pe cei șapte tipi ce formau banda. Purtau geci de piele, negre, sclipitoare, iar pe spate aveau pictat numele bandei - Oxia, alături de simbolul lor - vipera. Cel care vorbea era mai în vârstă, avea corpul mai masiv și bine dezvoltat. Cu toate acestea, era un bărbat atrăgător și bine-făcut.

- Hei, hei, Ulysses! ieșise din mulțime un tatuat, înalt și solid ca un brad. Ce faci, vere? Ai reușit să ajungi pe la noi? Mă gândeam că v-au oprit niște păsărici, hehe.

- Păsăricile nu ne-au oprit. Sunt cina de la miezul nopții. Ele urmează după întrecere.

Ulysses îi face din ochi unei tinere îmbrăcate indecent, care se afla lângă el. Aceasta zâmbește larg și îi trimite o bezea. Astraea își încreți pielea frunții, dezgustată de reacția tipei. Ura comportamentul de genul și nu reușea să înțeleagă care era problema fetelor de își doreau cu atâta ardoare să atingă intim pe cineva dintr-o bandă populară cu scopul de a se simți importante. Pe lângă acest lucru, se vedea clar că era mai tânără decât însăși Astraea.

Luându-și ochii de la cei doi, tânăra își plimbă privirea peste ceilalți ce păreau grupați. În spatele lui Ulysses se aflau doi tineri cu ochelari cu rame negre. Corpurile erau mai zvelte și slabe, având părul colorat în diferite nuanțe, dar înfățișau răceală și strictețe prin poziția impunătoare. Nu afișau niciun zâmbet sau interes pentru tinerele ce încercau să îi ademenească. 

Unul dintre motocicliști, blond spălăcit, dispăru cu un grup de adolescenți departe de doc, spre o zonă întunecată. „Afaceri ilegale", își spuse în gând Astraea. Era deja obișnuită cu asemenea comportamente. Știa mereu ce înseamnă o retragere de genul. La scurt timp, unul dintre colegii lui, șaten și înalt, îl urmă. Era un fel de bufon al bandei, dat fiind faptul că e foarte vorbăreț cu toată lumea din jurul său și prieten cu dozele de bere.

În mijlocul grupului se afla un tip brunet, cu reflecții aurii. Avea un breton lung, care îi umbrea ochii. În schimb, rânjetul nu îi părăsea chipul. Brațele puternice erau întinse pe coarnele motocicletei, ținând o doză de Cola între degetele noduroase. El era altfel. Își ascundea ochii și se menținea zeflemitor cu persoanele din jurul său. Lângă el apăru o tânără brunetă, cu ochelari rotunzi, de vedere și compleu mulat pe corp. Purta un luciu de buze cu sclipici și își apropie capul de urechea motociclistului.

„Îi propune o partidă", constată Astraea în mintea ei.

- Scuze, draga mea, dar nu cred că suntem compatibili. Ultima dată ai cam început să sforăi înainte să începe, râde și bea o gură din Cola. 

Răspunsul lui i-a făcut pe cei din jurul său să aclame, în timp ce bruneta mulată rămase palidă. Avea trăsături frumoase, dar trebuia să se aștepte că cei din Oxia au venin pe limbă.

Astraea a rămas și ea șocată de răspuns, însă nu reuși să își scoată din minte râsul lui ușor răgușit, ce i-a transmis fiori pe șira spinării. Avea un accent ușor britanic, dar vocea era mieroasă, caldă și în același timp, rece, distantă. Era atrăgător, iar corpul ei răspundea pozitiv.

Brusc, tânărul își întoarse fața spre ea. Pentru o clipă, i se păru că văzuse o particulă de lumină ce se reflectă în ochii săi, printre firele de păr. Era ascunsă în brațele întunericului, dar se simțea privită. Nu îndrăzni să se miște sau mute privirea. Se simțea conectată cu perechea de ochi ascunși în spatele bretonului. Nu știa cine e cu adevărat, dat fiind faptul că cei din bandă foloseau și nume false, însă privirea lui era copleșitoare. Îi crea furnicături pe tot corpul, iar obrajii au început să se înfierbânte. 

Se simțea incomod, dar nu avea curaj să plece. Ochii ei erau lipiți de trupul necunoscutului, acoperit de geaca din piele și blugi spălăciți. Era ceva magnetic, electrizant între ei. 

Inima bate cu putere în piept, iar creierul se întreabă cine este. Universul părea că a trimis-o cu un scop aici, iar acela e de a-l vedea pe acest motociclist.

Tot universul îi oferă cadoul de a-i auzi numele sau porecla:

- Rune, hai cu mine să luăm marfa, se adresă un coleg de al lui.

Abia atunci chipul lui primise o însemnătate. Acum putea să și-l imagineze cu rânjetul său, având numele lui pe buze.

„Rune... Atât de simplu, patru litere, dar cu efect."

Tânărul își dezlipi privirea abia atunci și plecă cu colegul lui. Astraea închise ochii și expiră pentru a se calma. Nu trebuia să fie aici. Inspiră adânc și se întoarse cu spatele, gata să plece, dar atunci își aude numele strigat:

- Astraea, tu ești?

____________________

¹οχιά = din greaca veche, viperă