„O adolescentă rebelă cu inimă de copil." așa mă numea el. Cât îmi este de dor să aud acele cuvinte din gura sa, chiar dacă uneori tot el era cel care mă certa pentru belele în care intram. Nu aveam vise pe atunci, nu voiam mai mult decât îmi oferea fiecare zi. Tot ce îmi doream era ca acesta să se întoarcă întreg acasă în fiecare seară, să îmi povestească fiecare mișcare din timpul cursei.

               Îmi amintesc cum de fiecare dată îl așteptam în camera sa, privind pe fereastră către aleea din fața casei. Tresăream la fiecare zgomot de motor pe care îl auzeam, sperând că va apărea din capătul străzii. Imediat ce auzeam motorul mașinii mă repezeam spre scări, gata să îi sar în gât, bucurându-mă de prezența lui.

               Totul a luat sfârșit în acea zi blestemată. O seară liniștită avea să fie începutul unui coșmar, menit să ne schimbe destinele. Venise mai devreme decât ne obișnuise pe mine și pe mama, fiind foarte binedispus. Și-a aruncat jacheta pe marginea unui scaun și s-a trântit pe canapea, deschizând televizorul. Îl priveam nerăbdătoare, așezată în dreapta lui, ca un pui de cățeluș ce dorea atenție. Observase agitația emanată de mine, dar nu se obosea să schițeze vreun gest. La auzul soneriei telefonului a sărit dintre pernele canapelei, răspunzând pe un ton destul de ciudat. Tot ce vorbise mă făcuse să devin și mai curioasă, înțelegând că va participa din nou în câteva ore la o cursă.

          — Vreau să vin şi eu cu tine, i-am spus, fixându-l cu privirea. Te rog! Măcar de data asta.

          — Nu insista. Este destul pentru tine că știi unde merg. Ce să cauţi tu acolo? m-a întrebat el, ridicându-şi jacheta de pe marginea scaunului. E trecut de ora ta de culcare.

          — Este abia ora opt. Ce oră de culcare? Haide, te roagă surioara ta. I-am spus, împreunându-mi mâinile şi provocându-i amuzament.

          — Bine, dar...

          — Da! am ţipat, sărindu-i în braţe. El a râs ştrengăreşte, apoi m-a împins spre ieşire.

          — Haide, durerea mea de cap.

          — Te-am auzit!

               Ne-am urcat în maşina lui, pardon, iubita lui. Mai nou, Lena, noua lui maşină e iubita lui. Am urât încă de la început această pasiune a sa pentru cursele de maşini. Am încercat să îl dezvăţ de obiceiul ăsta prost, dar degeaba. L-am încuiat în camera lui, a sărit pe geam. I-am luat cheile de la maşină, a pornit-o din fire. I-am distrus maşina cu vopsea, şi-a luat una nouă. I-am promis însă că nu îi voi spune nimic mamei. Cred că l-ar strânge de gât dacă ar afla ce face. Şi poate aşa este mai bine pentru noi, mai ales ştiind cât a suferit când tata a ales să plece să muncească în Istanbul. Nici nu mi-am dat seama că aproape ajunsesem, lucru datorat vitezei acestui şofer cu adrenalină în sânge.

          — Coboară. O parchez şi vin imediat.

          — Bine, i-am spus, coborând relaxată din maşină.

               Urmărindu-l pe Jacob cum parchează, am simţit o respiraţie caldă în ceafă. M-am întors şi în faţa mea se afla un băiat înalt, care mi-a întins un pahar, cel mai probabil cu alcool. L-am analizat preț de câteva secunde, apoi am luat politicos paharul, deşi mi se părea foarte dubios tipul.

            — Mulţumesc.

            — Nu te-am mai văzut pe aici, a replicat acesta, sprijinindu-se de capota unei maşini.

             — E prima dată când vin la curse, i-am zis eu, ducând către nas acel pahar de plastic, fiind lovită de un miros puternic de alcool.

             — Ce spui? Îţi fac un tur?

             — Îţi fac eu un tur la asfalt, s-a auzit vocea furioasă a lui Jacob, care într-o clipă a ajuns între mine şi acel băiat.

             — Uşurel Yilmaz, fac şi eu o cucerire.

             — Cucerirea ta se întâmplă să fie soră-mea, i-a aruncat fratele meu acele cuvinte, încordându-şi muşchii. Să nu te mai apropii de ea!

             — Jacob, nu s-a întâmplat nimic. Doar vorbeam, m-am repezit în faţa lui pentru a stinge scânteia scandalului, fiind imediat trasă de acesta spre un grup de şoferi.

                  Mergeam în urma sa, întorcându-mi capul înapoi de câteva ori, însă acel tip dispăruse. De ce era Jacob aşa de nervos... și cine era acel băiat misterios, pe care frate-miu aproape că îl ucidea din priviri? Privind în toate părţile, mi-am dat seama că se pregătea cursa. Toţi şoferii şi-au aliniat maşinile la linia de start trasată cu un spray colorat.

            — Jacob, pot veni cu tine? m-am avântat curajoasă, prinzându-i portiera.

            — Exclus! Te-am adus aici, dar în cursă nici să nu aud, îmi spunea el, în timp ce îşi făcea ultima verificare la maşină. Este periculos.

            — Dar pentru tine? Pentru tine nu e periculos? Dacă păţeşti ceva? continui, încercând să îl opresc.

            — Nu voi păți nimic. Rămâi aici cu Zach. O să termin cursa în câteva minute.

            — Jacob, ascultă-mă! Măcar o dată în viața ta, ascultă-mă, replic printre lacrimi.

            — Promit că mergem să mâncăm înghețată după cursă, kiddo, spune el, încercând să mă liniștească.

                 Mi-a spus acele cuvinte, finalizând toată conversaţia, pupându-mi creştetul. La atingerea buzelor lui de fruntea mea, parcă m-a străfulgerat o nelinişte apăsătoare, o frică de necontrolat. Aveam sentimentul că asta va fi ultima noastră întâlnire, că aceasta cursă va fi ultima pentru el.

            — Zach, te rog opreşte-l. Nu îl lăsa să concureze, m-am repezit către prietenul lui, pe care Jacob îl considera ca un frate.

            — Îl cunoști prea bine. Nu va renunța la cursă.

                 Fluierul de start s-a auzit, iar maşinile au pornit în viteză. Toată cursa, filmată ilegal cu ajutorul camerelor de trafic, era redată pe câteva televizoare aflate în portbagajele unor maşini. Trebuie să opresc cursa! Asta mi-am spus atunci. Ştiam că va păţi ceva. Am văzut pe capota unei maşini nişte chei, aşa că, profitând de neatenţia lui Zach, le-am luat şi am deschis portiera vehicolului.

           — Jacob, veteranul nostru, este pe primul loc, urmat de oponentul său? s-a auzit vocea unui băiat.

                Eu am rămas rezemată de portieră şi am urmărit, agitată, maşina lui Jacob pe ecranul televizorului. Mă liniștisem oarecum, fiind conștientă că totul se va termina și el va ajunge la linia de finish. Acel sentiment, a fost însă spulberat într-o secundă, deoarece maşina lui s-a izbit de marginea ultimului pod din cursă, rostogolindu-se peste acesta. Singurul sunet pe care l-am scos a fost un strigăt disperat, urmat de lacrimile ce curgeau necontenit pe obrajii mei.

          — Jacob! am strigat, paralizată de frică în timp ce mulțimea de oameni se îndrepta spre pod.

               Am reușit să ajung în dreptul zonei de impact, rezemându-mă de balustradă și privind neputincioasă cum mașina sa se scufunda. Pupilele alergau dintr-o parte în alta a malului, în speranța că vor zări trupul lui. Totul mi se părea un coșmar din care doream cu ardoare să mă trezesc.

          — Jacob! Unde eşti? Jacob! continuam să ţip, speriată.

          — Adela, mi-a şoptit Zach, trăgându-mă înapoi câţiva paşi. O să îl găsim, promit.