Mădălin

     Sunt un idiot! Cel mai mare idiot din câți există. Cum naiba am căzut în capcana lu' ăla? Îmi vine să-mi dau palme și să mă trezesc la realitate. Însă acum e prea târziu.

     Odată ce ea a intrat în clădire, am plecat de acolo. Ce mai era de făcut? Să stau acolo și să-mi plâng de milă? Nici vorbă! A fost o capcană benefică, căci mi-am dat seama de ceva și pentru asta ar trebui să-i mulțumesc. Cert, acum nu va mai dori să-mi vorbească, însă până la urmă, voi găsi eu o modalitate ca s-o fac să mă asculte.

     Dana... Ce nume poetic are. Niciodată nu mi-am imaginat că poate purta acest nume atât de important în lumea ebraică și celor care încă cred în astfel de lucruri Sfinte.

     Îmi las capul pe tetiera scaunului și oftez. Îmi vine să lovesc ceva, orice, numai să reușesc să-mi limpezesc mințile. Atracția pentru ea a fost mare din prima clipă, iar acum, îmi dau seama că înseamnă mai mult decât o simplă cucerire. Îmi doresc să încerc ceva mult mai mult cu ea. Și să fiu al naibii dacă nu voi face tot posibilul să-i arăt că nu este doar o joacă pentru mine.

     Parchez mașina în fața barului unde îmi las ofurile de fiecare dată când am unul, însă acum, este vorba despre o femeie și nu despre muncă. Doi din prietenii mei de nădejde mă așteaptă deja înăuntru, la o masă mai retrasă, având o vedere per ansambulu localului. Nici patronului nu-i sunt necunoscut, căci odată ce dă cu ochii de mine, îmi zâmbește și mă salută.

     Îi fac un semn discret din cap și mă îndrept spre cei doi prieteni ai mei. Îmi dau ochii peste cap când văd că deja și-au găsit prăzile din seara aceasta, dar îmi revin repede observând paharul meu cu tărie neatins de nimeni. Chiar am nevoie de o mică revigorare.

     — Nu! Să nu-mi spui că în seara asta nu vei agăța nimic. Sorin e cel care mă face să mă uit la el imediat ce am dat pe gât lichidul chilimbariu ce mă aștepta cuminte. Nici măcar nu mi-am salutat prietenii mai întâi.

     — Ți se pare ceva imposibil asta? Mă priveste cu o sprânceană ridicată până la mijlocul frunții sale și îmi vine să râd de modul caraghios în care arată.

     — Chiar e un lucru imposibil când vine vorba de tine.

     — N-am chef de femei în seara aceasta. Îi fac semn ospătarului să-mi mai aducă un pahar și îmi îndrept privirea spre prietenul meu ce mai are puțin și îi ies ochii din orbite.

     — Nu pot să cred! Tu nu ești Mădălin. Ești un extraterestu. E imposibil să pleci singur de aici.

     — Nu și de data aceasta. N-am nevoie de femei ca să-mi revin. Am nevoie doar de o singură femeie. Ultima parte o spun doar pentru mine. Și-mi vine să merg chiar acum la motelul acela nenorocit și s-o scot afară cu forța. Sau mai bine, să-i arăt cât de mare e atracția dintre noi chiar între cei patru pereți ai camerei care o găzduiește în ultimul timp.

     — Nu-mi spune că ți s-a pus pata pe o singură femeie. Privirea mea se îndreaptă atât de repede spre Silviu, celălalt prieten al meu, încât cred că voi ameți.

      — Pf... Ce te face să spui asta? Auzind asta din partea lor, mi se pare și mie ceva imposibil.

     — Modul tău ciudat de a fi! Îmi dau ochii peste cap și golesc și pe cel de-al doilea pahar, ridicându-mă în picioare.

     — Se pare că nu era o idee prea bună să vin aici. Nu mă ajutați deloc și dacă e să vă luați de mine, atunci mai bine plec.

     Ies afară din bar, iar aerul rece mă lovește din plin. Cu siguranță nu pot să las așa lucrurile între noi. Mai ales că în câteva zile eu voi pleca din nou de aici și nu știu dacă o să o mai văd vreodată după asta. Ajung la mașină și când dau să deschid ușa, îmi amintesc că am băut un pahar. Lovesc cu pumnul în geamul mașinii și pornesc pe jos spre motelul în care stă Dana.

     Cu siguranță nu ăsta este finalul serii la care m-am așteptat când m-am întâlnit cu ea. Cred că am avut prea multe așteptări de la ea, iar asta m-a dat total peste cap. Până acum o vedeam ca pe o provocare, voiam să văd ce face, cum se comporta și când îi voi afla numele. Dar acum că știu toate astea, de ce nu mă pot gândi la altceva înafară de ea? De ce dacă am obținut ceea ce-mi doream, încă mi se pare cea mai interesantă și misterioasă persoană?

     După aproximativ treizeci de minute de mers pe jos, ajung în fața motelului și încerc să mă calmez ca să nu îi speriu pe angajați. Sunt foarte nervos pe mine că am plecat așa că un laș de acolo, în loc să stau să confrunt situația și să aflu ce își dorește ea de la mine.

     Ce am fost eu pentru ea în aceste zile în care ne-am cunoscut?

     Intru în motel și mă apropiu încet de recepție. O femeie până în șaizeci de ani își ridica privirea din ziar, își dă puțin ochelarii mai în jos pe nas și mă privește curioasă.

     — Bună seara, cu ce vă pot ajuta? Doriți o cameră? Spune și își pune ziarul lângă ea ca să mă poată privii mai bine.

     — Nu, aș dorii să aflu camera unei cazate de-a dumneavoastră.

     — Numele complet vă rog.

     — Aici este o mică problemă, nu-i știu numele complet. Dar sunt sigur că dacă vă uitați puțin peste cazați, o veți găsi. Îmi bag mâna în buzunar și scot o bancnotă pe care o împăturesc în mai multe pliuri și i-o întind discrec. Mă privește cu o sprânceană ridicată și oftează.

      — Spuneți ce știți despre ea.

      — Numele ei este Dana.

     — Stați o secundă, să văd ce pot să fac. spune și își așează ochelarii pe ochi și merge spre calculatorul de lângă ea.

     Mă uit în jurul meu și îmi place cum e decorat motelul. Poate e puțin exagerat cu ghirlandele de pe pereți, dar chiar e plăcut și pot simții spiritul Crăciunului care se apropie.

     — Îmi pare rău, dar Dana care a fost cazată la noi în ultimele două luni, și-a achitat camera și a plecat acum treizeci de minute. Mai vreți să vă ajut cu ceva? Întreabă plictisită și își ia ziarul înapoi în mână.

     — Nu, mulțumesc oricum.

     Ies afară din motel, mă opresc si mă sprijin de primul perete care îmi iese în cale. A plecat acum treizeci de minute? Cum? Concursul încă nu a început, parcă trebuia să stea până la finalul lui.

      A plecat fără să îmi spună ceva, deci cu siguranță am fost doar o distracție pentru ea în toate aceste zile. Lovesc peretele și mă ridic. Credeam că își dorește ceva de la mine, felul în care mă privea, în care mă săruta, totul a fost fals? Nu îmi vine să cred că am căzut în capcana ei, poate până la urmă bărbatul ala avea dreptate...

      Sunt un mare prost!