Se spune că totul are un început. Că dacă ești sortit să îți întâlnești dragostea în anumite circumstanțe, o vei întâlni fie că vrei sau nu. Dilema mea nu este aceasta, ci dacă îi sparg capul idiotului ce mă duce pe umărul lui, o să fiu condamnată pentru ucidere din culpă sau o să o să fie doar o tentativă de omor?

     — Îți jur că dacă nu mă lași jos în acest moment, nu știu dacă o să mai pot răspunde de actele mele.

     Am încercat totul. Amenințări, lovituri, proteste și nimic nu a funcționat. L-am tras și de păr, dar spui că are scalpul de fier. La naiba cu el că nu vrea să-mi dea drumul.

     — Dacă mă lași jos, promit că te ascult cuminte, te las să mă săruți și să-mi faci ce vrei tu.

     Vocea mea mieroasă îl face să se oprească pentru câteva secunde și îl aud oftând. Când credeam că mă va lăsa jos, își reia drumul. La naiba! Unde Dracu mă duce? În Honolulu? Că merge așa de câteva minute. Atât de ușoară sunt de nu dă semne de oboseală? Îmi vine să-l ucid! Cred că știa Dumnezeu de ce nu oferă puteri mai mari unei femei; n-ar mai existat bărbați pe planeta aceasta, ar fi morți cu toții.

     Când aud cum deschide o ușă și după întrăm într-un imobil, îmi dau seama că mă duce pe acoperișul de unde mi-a arătat întregul cartier. Nu am de ales, așa că mă liniștesc și aștept să ajung pe acoperiș, ca mai apoi s-o iau la fugă. Deși ceva din interiorul meu îmi cere să-l ascult ce are de-mi spus, partea demonică îmi dictează să-i sparg capul odată ce voi avea picioarele din nou pe pământ.

     Oare va plânge cineva după el?

     Când picioarele îmi ating solul, răsuflu ușurată. Nu știu ce aș fi făcut dacă nu mă lăsa odată jos. Chiar dacă am încercat toate modalitățile de a scăpa din brațele lui, tot aș fi găsit eu ceva care să-l facă să-mi dea drumul.

     — Știu la ce te gândești, dar nu vei pleca de aici până nu mă vei asculta.

     — Și la ce mă gândesc, mă rog? Îl întrerup înainte să poată continua cu discursul lui. Vreau să-l aud vorbindu-mi din inimă, nu să-mi arunce niște cuvinte gândite pe drum.

     — În momentul acesta ai vrea să-mi rupi gâtul. Zâmbește în colțul buzelor și să-l ia naiba dacă nu e sexi ceea ce face. Îmi dau ochii peste cap numai să nu mă mai uit la el.

     — Asta a fost prea ușor. Ți-am strigat lucrurile astea de cel puțin o mie de ori. Ridic din umeri și mă răsucesc pe călcâie. Dacă tot mi s-a proptit în ușa ce îmi oferă libertate, măcar să profit de peisaj.

     — Uite ce e Dana, nu te gândi că am un discurs pregătit pe drum, pentru că am fost mai concentrat să nu te scap decât pe niște cuvinte. Așa că, la naiba, am început să țin la tine mai mult decât m-am așteptat și am început să mă îndrăgostesc de tine cu adevărat.

     Se oprește din vorbit și mă opresc și eu din plimbat fiind cu spatele la el. Nu, nu poate vorbi serios. Este imposibil!

     — Știi că nu mai suntem adolescenți, nu? Și că nu ne putem îndrăgosti în doar câteva zile. Ești conștient că peste puțin timp eu nu voi mai fi aici, iar tu îți vei relua viața de Don Juan?

     — Atunci rămâi lângă mine și nu mai pleca. Toată chestia cu soțul fals și distanța la care m-ai supus, m-a ajutat să-mi dau seama că te vreau lângă mine.

     — Nu pot...

     — De ce? Ce te împiedică să-mi mai oferi o șansă? Să ne mai oferi o șansă...

     Întrebările lui m-au luat prin surprindere. De ce nu pot să ne mai acordăm o șansă, așa cum a spus-o și el? Nici eu nu știu.

     — Pentru că îmi e frică, Mădălin!

     — Atunci hai să ne fie frică împreună!

     Mă lipește de el și mă strânge ușor în brațe.  Îmi pun capul pe pieptul lui și oftez. Sunt conștientă că nu o să meargă și că peste câteva zile totul o să dispară. Dar asta nu înseamnă că nu pot să mă bucur de el în zilele astea.

     Îmi ridic puțin privirea ca să mă pot uita la el. Cu siguranță nu era în planurile mele să vin aici să dau peste un bărbat frumos și să ajungă să îmi placă de acest bărbat. El a făcut ca aceste săptămâni să nu fie un dezastru. Dacă nu eram puțin curioasă de el, sigur aș fi mers la șeful meu, l-aș înjura, iar apoi mi-aș da demisia.

     Se apleacă ușor spre mine și își lipește ușor buzele de ale mele. Se desprinde după câteva secunde și îmi dă o șuviță de păr după ureche. Mi-aș fi dorit să mă cunosc cu el în alte circumstanțe și cu siguranță la București. Nu în cartierul ăsta în care totul este foarte exagerat.

     Abia aștept să mă întorc la viața mea plictisitoare din mijlocul București și să dau uitare acestui cartier. Dar sper că nemernicul ăsta care mă strânge în brațe să vină cu mine. Vreau să încerc o relație cu el, deși sunt conștientă că nu va ține.

     Telefonul meu sună scurt făcându-mă să mă desprind de Mădălin și să mi-l scot din buzunar. Citesc mesajul lui Andrei și nu mă pot abține să nu îl înjur în gând. Doamne ferește să editeze trei fotografii fără mine.

     — Trebuie să plec, șoptesc și mă desprind de tot de el. Fac doi pași în spate, iar el se încruntă puțin, dar aprobă dintr-o mișcare a capului.

     Tot drumul spre motel a fost o liniște apăsătoare. Știu ce așteaptă, doar că nu pot să i-o spun. Mi-e frică și nu cred că sunt pregătită suta la sută pentru o relație cu el. Ajungem în fața motelului și mă ia de mână.

     — Ne vedem mâine? Întreabă privindu-mă direct în ochi.

     — Mâine am multă treabă cu pozele. Nu cred că o să am timp să mi-l...

     — Ne vedem mâine la micul dejun, vin după tine și mergem să mâncăm la un restaurant, apoi te aduc înapoi ca să lucrezi.

     Mă întrerupe și se apropie de mine. Mă sărută pe obraz, iar apoi face un pas în spate ca să mă poată privii.

     — Bine. Spun și mă întorc cu spatele la el mergând spre clădire.

     Când ajung în camera mea îl văd pe Andrei cu laptopul în brațe și măncând din punga mea de chipsuri. Cum naiba a intrat în camera mea?

     — În sfârșit ai ajuns! Credeam că frumosul ăla te-a răpit de tot. Spune amuzat și se ridică din pat.

     — Aș vrea eu, șoptesc și mă așez pe scaun.

     Andrei îmi așează laptopul în brațe, iar apoi se dreaptă spre ușă.

     — Stai puțin! Ce faci? Unde mergi? Avem de editat pozele!

     Se întoarce spre mine cu mâna încă pe clanță.

     — Tu ai de editat poze, eu mi-am făcut treaba aici. Merg să mă distrez și eu.

     Spune și iese din cameră. Mă uit câteva secunde la ușă, iar apoi la laptop. Să-l ia dracu de nemernic, mă lasă pe mine să editez singură. Închid laptopul și mă arunc în pat. S-o creadă el că stau toată noaptea să editez și el merge la dracu' să-l ia. Mi-a stricat toată ziua omul ăsta!

     Doar nu crede că o să editez o sută de poze cu casele alea horror pe care le-am văzut astăzi. Nici nu am de gând să mă apropii de ele. Să facă el tot, că de asta a venit aici, să mă ajute. Nu să meargă să se distreze. Dacă stau să mă gândesc mai bine nici nu ai unde să te distrez în locul ăsta. Cred că cea mai mica vârstă din oraș are cel puțin patruzeci de ani. Nu am văzut prea mulți tineri aici și oricum nu sunt cine știe ce. Doar Mădălin care este o excepție frumoasă.

     Închid lumina mă învelesc bine și dorm cu gândul că mâine dimineață am să-l revăd.