Trebuie să recunosc, este un cartier rezidențial foarte frumos și dacă n-aș fi aici pentru nenorocitul acela de concurs, mi-ar plăcea să imortalizez răsăritul soarelui sau de ce nu, o zi ploioasă. Pentru că altfel nu aș avea ce să fac pe aici, casele sunt mult prea luxoase pentru bugetul meu și nici dacă aș economisi o mie de ani, tot n-aș reuși să-mi cumpăr una.

     Oftez, căci sunt înconjurată de atât de mult lux și opuleță, încă îmi vine să râd. E frumos, am recunoscut și eu, dar e și patetic. De ce să bagi atâția bani într-un astfel de cartier, când poți să stai foarte bine și în altă parte?

     Nu-mi dau seama când mă opresc din cercetat casele până în momentul în care atrag câteva priviri asupra mea. Și exact așa cum mă așteptam, oamenii de aici au cel puțin șaizeci de ani. Le zâmbesc stânjenită de privirea ce mi-o oferă și avansez în inima cartierului. Aici, treaba stă diferită, încă nimeni nu a început să decoreze și profit de asta ca să fac câteva poze. Odată ce mă voi întoarce la motel, voi face un mic montaj ca să am poze dinainte și după ,,transformare".

     Rămân surprinsă de frumusețea soarelui ce se întrezărește printre două proprietăți și nu mă pot abține să nu prind câteva imagini. Nu cred că e un lucru atât de rău că am venit până aici pentru acele poze. Nu cred că aș fi avut o altă ocazie să vin aici și să văd lucrurile astea frumoase.

     — Ce naiba! Strig când simt o mână pe umărul meu.

     Mă întorc repede și văd un bărbat înalt care mă privește amuzant. Îmi ridic o sprânceană și nu mă pot abține să nu îl privesc. Pot să jur că are un corp lucrat pe sub hainele groase pe care le poartă, dar piesa de rezistență, rămân ochii lui de un verde închis în care poți să te pierzi foarte ușor și cu siguranță are jumătate din vârsta oamenilor pe care credeam că îi voi găsi aici.

     Buzele roșii i se curbează într-un zâmbet în colțul gurii și nu pot să mă abțin să nu mă enervez.

     — Îmi pare rău că te-am speriat, spune cu zâmbetul pe buze. Își coboară privirea mai jos pe corpul meu, dar se întoarce repede la ochii mei.

     — Văd că îți pare rău! Spun furioasă și îmi mut privirea spre aparatul pe care l-am scăpat din cauza sperieturii. Mă aplec să îl ridic și mă uit repede să văd dacă s-a spart sau nu.

     — Nu asta era intenția mea, doar că te-am văzut și mi-am dat seama că ești nouă pe aici.

     — În primul rând nu e treaba ta dacă sunt noua aici sau nu și îmi datorezi un aparat nou pentru că l-am spart pe ăsta din cauza ta!

     — Nicio problemă, spune și își dă ochii peste cap, lucru ce mă enervează și mai tare. Apropo, eu sunt Mădălin.

     — Poți fii și dracu, că nu-mi pasă!

     — Mereu ești așa înțepată? Întreabă confuz.

     — Sunt cu cine vreau! Îi strig în față și trec de el.

     Am început și eu ziua cu bine și mi-a stricat-o nemernicul ăla în cinci minute. Nu credeam că o să dau peste îngâmfați aici! Era mai bine oameni de peste șaizeci de ani, măcar ăia nu mă încurcă să îmi fac treaba.

     Mă uit la camera din mâna mea și oftez. Abia ce mi-am cumpărat-o, nu cred că am apucat o lună să mă bucur de ea. Iar acum nu mai am banii necesari să îmi cumpăr o altă cameră, e destul de scumpă. Am noroc că mi-am adus și cealaltă cameră cu mine, astfel cred că șeful îmi făcea o criză de zile mari și mă lăsa și fără serviciu în prag de sărbători.

     Ajung la motel, mă închid în cameră și merg spre pat. Îmi iau laptopul și cealaltă cameră și mă așez pe salteaua moale. Îmi iau o punga de chipsuri din rusac și mă pun pe treabă. Iau cardul din camera de fotografiat și transfer pozele în laptop.

     Azi plănuiam să fac mai multe poze și cu orașul, dar se pare că mâine am cu o treabă în plus. Credeam că o să îmi fie mai ușor, dar se pare că e mai dificil să fac poze într-un oraș necunoscut în care oamenii sunt obsedați de Crăciun.

     După ce s-au transferat pozele, pe cele cu orașul le pun în două foldere ca să nu le pierd, iar cele cu razele soarelui le pun în folderul meu personal. În acel folder am mai multe poze persoanele pe care le fac mereu. Am aparatul de fotografiat cu mine oriunde merg și nu există o zis să nu fac poze la ceea ce mă fascinează.

     Cristian e singurul care a văzut acest folder, mereu m-a susținut și îmi spunea că trebuie să fac ceva cu pozele astea. Să le arăt cuiva sau să îmi fac propria afacere, deoarece sunt foarte bune.

     Dar nu am nici curajul și nici bugetul necesar pentru așa ceva. Deși acesta era visul meu complet.

     Îmi place ce fac acum, doar că uneori e stresant. Trebuie să am pozele perfecte, fără nicio greșeală. Să le editez corect și totul să fie perfect când le predau șefului. Și stau zile și nopți pentru a face ceva bine, iar nesătulul ăla de șef nu e mulțumit niciodată. Naiba să îl ia și pe el că m-a trimis aici!

     După ce am terminat cu sortarea pozelor, telefonul începe să sune și văd poza Mariei pe el. Îl scot de la încărcat înainte să-i răspund.

     — Și cum e în paradisul Crăciunului? Mă întreabă direct și pot să jur că zâmbește.

     — Bună și ție Maria! Nu e nici cum aici, am început mai rău decât îmi imaginam. Spun și îmi las capul pe pernă.

     — Cum așa? E unul dintre cele mai frumoase cartiere din țară. Cum să nu îți placă?

     — Nu am zis că nu îmi place, e drăguț. Doar că mi-am spart camera din cauza unui nemernic. Și acum trebuie să lucrez cu cea veche și o să îmi fie mai greu.

     — Uuu, deci ai întâlnit un bărbat! Spune-mi repede cum este! E frumos?

     — Dracu s-a uitat la el! M-a speriat și mi-a căzut camera pe jos. Numa să mă uit la el nu îmi ardea. În fine, cum mai e treaba pe la birou.

     — E bine, doar că azi s-a întâmplat cea mai bizară chestie. Șeful ne-a adus prăjituri la toți din birou și nimeni nu știa de ce.

     — Știu eu, se bucura că m-a trimis la dracu în praznic și el stă bine mersi acolo. Pufnesc și îmi desfac punga cu cipsuri.

     — Eu aș fi vrut să fiu în locul tău acolo, cu siguranță m-aș distra. Vorbim mai târziu, am puțină treabă. Spune și închide fără să mai apuc să spun ceva.

     Îmi bag telefonul la încărcat, îmi iau laptopul în brațe și îmi caut un film. Cu siguranță o să îmi pierd ziua uitându-mă la filme și mâncând prostii. Dacă tot mi-a fost distrusă de un nemernic, măcar de restul să profit.

     Tresar speriată când îmi aud telefonul sunând. Mă frec la ochi și îmi dau seama că am adormit în fața laptopului. Îmi caut aparatul ce mi-a distrus somnul și îmi dau ochii peste cap când văd că este un e-mail de la muncă.

     Șeful e atât de amabil, încă mi-a transmis sejur plăcut și să profit de peisaj. De parcă eu aș fi înnebunită după prostiile pe care m-a pus să le imortalizez. Pufnesc exasperată și mă uit la ceas. E abia ora douăzeci și două, însă somnul mi-a fost distrus, așa că fără să mă gândesc de două ori, îmi iau pe mine o pereche de blugi, o bluză și bascheții. Dacă tot sunt aici pentru treabă, să fac măcar niște poze la luminile care sunt deja instalate.

     Ajunsă la recepția motelului, constat că nu e nimeni, însă nici nu-mi prea pasă. Inspir adânc aerul rece și zâmbesc. Ador briza aceasta răcoroasă! Te face să te trezești de-a binelea. Fiind aproape de cartier, o iau pe jos în timp ce admir cerul înstelat. Mereu mi-a plăcut noaptea, să văd stelele și să încerc să deslușesc constelațiile. Probabil că dacă nu aș fi devenit fotograf, aș fi fost un astronaut.

     Ajung repede la destinație și când văd cât de mult s-a schimbat cartierul în doar câteva ore, zâmbesc în timp ce pufnesc. Oamneii ăștia sunt nebuni! Atât de nebuni, încât aproape și-au încărcat casele cu beculețe. Bun venit factură groasă la electricitate, rămas bun biletelor din portofel sau de pe carduri, depinde de situație. Nu pot să nu râd la gândul ce mi-a traversat mintea.

     Îmi pornesc aparatul și aștept câteva clipe ca să se pornească, noroc că micile gadgeturi se potrivesc și la acest aparat, astfel reușesc să fac niste fotografii cât de cât acceptabile. Nu mă atardez prea mult pe decorațiuni, căci altceva îmi atrage atenția. Uitându-mă de-a lungul aleei, îmi sare în ochi cerul sclipind în mii de culori, de parcă tocmai ar exploda o oreolă boreală.

     Mă pierd în peisaj având ochii sclipind ca la un copil mic. Cred că este unul din cele mai frumoase lucruri pe care le-am văzut vreodată. Îmi revin repede și prin câteva poze pe care abia aștept să le editez puțin.

     Acaparată de ceea ce fac, tresar atât de tare în momentul în care aud un claxon, încă aproape îmi scap și acest aparat pe jos. Aproape, căci l-am prins chiar înainte să ajungă la picioarele mele.

     — Frumos reflex.

     — Tu! Mă întorc atât de repede spre vinovat, încă aproape mă împiedic.

     — Eu. Îmi arată un zâmbet atât de larg și demn de reclamele pentru paste de dinți, încât i se reflectă în geamuri. Îl urăsc și mai tare!

     — Ce dracu e cu tine? Nu te-au învățat părinții că nu e frumos să sperii oamenii?
Îmi îngust privirea și dacă aș putea, l-aș rade pe cap într-o fracțiune de secundă!

     — Pe tine nu te-au învățat părinții că nu e voie să umblii de una singură la ore târzii? Și într-un loc unde nu-l cunoști.

     Îmi dau ochii peste cap și dau să mă întorc la ceea ce făceam mai devreme; adică fotografiatul lucrurilor interesante, nu pierdutul timpului cu idioți. Însă ușa mașinii se deschide și-mi oprește accesul. Cum naiba a reușit să deschidă portiera de pe partea pasagerului?

     — Să te fut! Mi-ai spart aparatul cel nou, aproape mi l-ai spart și pe acesta. Acum vrei să mă și răpește?

     Își ridică o sprânceană și mă privește amuzat. Să-i fut și ochii ăia atât de mișto!

     — Vreau doar să te duc la cină, că din câte aud, nici tu nu ai mâncat.

     Când aud cuvântul mâncare, stomacul meu începe să scoată niște sunete și mai stridente față de ceea ce scotea acum cinci minte. Urăsc când mi-e foame. Și urăsc că el are dreptate, deși nu-l cunosc.

     — Promiți că dacă urc în mașina ta nu mă duci într-o pădure ca să mă dai de mâncare la animalele sălbatice? Sau mai rău, să mă mănânci tu. Mă strâmb la ideea asta și-mi scutur capul. E de la luminițe, o iau razna. Râsul lui mă scoate din gânduri și-mi focusez din nou atenția asupra lui.

     — Te-aș mânca eu, dar altcumva. Într-un mod în care ți-ar plăcea și ție.