Nu știu cum a reușit să mă convingă să urc în mașina lui, dar acum că mă aflu la unul din cele mai bune restaurante din București, cu un meniu în mână, nu mai pot să protestez cu nimic. Mă uit peste toate denumirile ciudate pe care le-au dat mâncării și mă strâmb.

     — Ce s-a întâmplat? Nu-mi spune că ești una din alea ce refuză să mănânce orice provine de la animale și că le iei apărarea indiferent de situație.

     — Dacă tu zici să nu-ți spun, atunci îți fac pe plac. Îi fac cu ochiul și încep din nou inspecția mea minuțioasă a meniului. Fructe de mare și alte prostii care sunt pe aici, nu sunt pe placul meu.

     — Au și mâncare vegetariană, la sfârșitul meniului. Își drege glasul și îmi vorbește de parcă aș fi cea mai mare vegetariană din lume.

     — Cine a spus că aș mânca doar ierburi? Îmi ridic o sprânceană și-l privesc peste cartonul rigid.

     Ridică din umeri și încearcă să-și mascheze zâmbetul din colțul gurii. Când se pregătește să răspundă, chelnerul îl întrerupe și ne întreabă dacă am făcut alegerea meniului. Acesta își comandă una din ciudățeniile peste care am sărit eu mai devreme și chiar în momentul în care mă pregătesc să-i răspund bărbatului din fața mea, îmi sar ochii pe niște piept de pui la grătar cu ciuperci și nu știu ce alte prostii pe lângă.

     Îi ușurez munca și îi cer pieptul de pui, ciupercile și cartofi prăjiți. Ignor privirea insistentă a lui Mădălin și îi cer o cola. Ce ar fi o mâncare bună fără cola? Nimic. N-ar avea nici un gust. Bărbatul zâmbește în timp ce notează în carnețel și aprobă tăcut.

     — Nu încetezi să mă surprinzi! Se lasă pe speteaza scaunului și mă privește atât de intens, încât aproape mă înec cu propria salivă.

     — Adică? Nu înțeleg. Încerc să rup contactul vizual, însă în zadar. Dacă mai continuă așa, risc să mă lichedifiez la picioarele lui.

     — Nu tu salată, nu tu mâncare light, nu tu regim. Ești cumva vreun extraterestru?

     Îmi prind baza nasului între degete și masez ușor zona, mai mult pentru a-mi masca râsul ce mă năpustește. Zânul ăsta cred că a crescut în pădurea din spatele casei bunicilor mei. Altă explicație nu am.

     — Auzi, zânule, nu știu cu ce tipuri de femei ești tu obișnuit să te afișezi, dar eu nu sunt nici pe jumătate ca și alea. Nu trebuie să-mi explici că observi asta. Eu când mi-e foame, mănânc, nu răbd foame. Și ți-am mai spus, nu sunt erbivoră.

     Mă privește surprins, însă nu spune nimic. Și bine face, că cine știe ce îi mai spuneam ca să-i închid gura aia ispititoare. Mâncarea ne este adusă și când îmi văd farfuria plină, încep să salivez. Nici dacă aș vedea un mister muscle dezbrăcat în fața mea nu aș reacționa atât de brusc.

     Inspir adânc mirosul îmbietor și apuc tacâmurile numai decât. Foamea e mai mare decât orice regulă de aur ale bunelor maniere. Și până la urmă, dă-le-ncolo de reguli, stomacul meu e lipit de coaste. Gem ușor când gustul divin îmi atinge papilele gustative. La naiba, nu știam că-mi e atât de foame.

     — Mai ușor războinic-o, că nu-ți fură nimeni farfuria. Idiotul mă privește amuzat și-mi vine să-i bag furculița între ochi.

     — Dacă aș fi gemut sub tine, nu ai mai fi spus să o iau mai ușor.

     Îi scot limba într-un mod copilăros, știu asta, dar nu mă pot abține. Mădălin începe să tușească dintr-o dată și mă întind după carafa cu apă ca să-i umplu un pahar și să i-l ofer.

     — Zânule, dacă știam că ești atât de pudic, nu mai spuneam nimic.

     — Prințesă, dacă mai scoți multe pe gura aia a ta, s-ar putea să te iau pe tine ca desert.

     Îmi măresc ochii și nu mai spun nimic. Bucuros de efectul cuvintelor lui, îmi face cu ochiul și continuă să mănânce de parcă n-a făcut nici o aluzie că m-ar vrea dezbrăcată în patul lui.

     Terminăm de mâncat și părăsim restaurantul într-o liniște deplină. O liniște prea mare și apăsătoare. Când ajungem la mașină, îl văd ezitând. Încearcă să spună ceva, însă nu știu ce are în minte. O, nu! Doar nu mă va lăsa aici, de una singură, la o oră atât de târzie. Însă îmi spulberă gândurile în momentul în care îmi deschide portiera mașinii. Urc sceptică fără să comentez și aștept cuminte să mi se alăture și el.

     — Ok. Ce se întâmplă cu tine? Acum eziți din a mă duce acasă sau să mă abandonezi pe o margine de drum?

     Râsul lui mă face să mă încrunt și să-l privesc și mai sceptică decât înainte. Ce am spus atât de amuzant?

     — De fapt, am asta pentru tine.

Ochii încep să-mi sclipească în fața obiectului ce mi-l înmânează. Nu! Nu pot să cred! E un aparat de fotografiat de ultimă generație. Fără să mă gândesc, sar pe el și-l strâng în brațe. Gest idiot, căci odată ce parfumul său îmi gâdilă nările simt cum picioarele îmi cedează. Noroc că suntem în mașină.

     Mă îndepărtez puțin de el și îl privesc în ochi. La rândul lui mă privește și sunt foarte sigură că acești ochi de un verde smarald înnebunește toate femeile. În momentul în care își apleacă capul spre mine, îmi închid ochii și aștept sărutul. Mă sărută scurt pe buze, apoi se îndepărtează. Mă privește în ochi pentru câteva secunde, apoi își pune o mână pe obrazul meu și își lipește buzele de ale mele încă o dată. Întemeiază un al doilea sărut mult mai lacom.

     Limba lui ajunge între buzele mele, iar când deschid gura și limbile noastre se întâlnesc, scap un geamăt mic. Las camera pe bancheta din spate și îmi pun o mână pe ceafa lui, trăgându-l mai aproape de mine și pe cealaltă o pun pe piept.

     Când simt că nu mai am aer, mă îndepărtez de el, îl privesc o secundă în ochi, iar apoi mă las pe scaun. Face și el același lucru și stăm câteva minute în liniște. Cred că fost cel mai bun sărut din viața mea. Nu credeam că o să se întâmple asta când am fost trimisă aici.

     Când pornește mașina mă trezesc din visare și îmi iau repede aparatul de fotografiat în mână. Mă uit entuziasmată la el și până și mie îmi vine să râd cât mă bucur pentru acest aparat. Zici că sunt un copil de cinci ani care a primit păpușa mult visată. Tresar când Mădălin își pune o mână pe coapsa mea, îmi ridic privirea spre el și văd cum rânjește.

     — Am nevoie de adresă. Spune și mie îmi vine să îi dau cu apărutul în cap.

     Îi dau adresa și îi iau mâna de pe coapsa mea. Cu siguranță se amuză pe faptul că mă sperie pentru a nu știu câta oară. Iar nemernicul știe să profite de situație și cred că o face intenționat. Cred că acesta este hobby-ul lui preferat: să sperie lumea de pe stradă.

     Îmi dau ochii peste cap și îmi mut privirea de pe el, pe aparat. Îl desfac din cutie și-l întorc pe toate părțile, apoi apăs butonul ce-i dă viață. Nu îmi vine să cred că am în mână un aparat de mii de dolari. Abia am avut banii necesari să îmi cumpăr un aparat nou și la cât de mult a costat ăla, mi-e și frică să mă gândesc cât a costat ăsta. Și sunt sigură că a costat triplu față de celălalt.

     Când acesta se deschide, nu mă pot abține și-i fac o poză cum stă concentrat la volan. Tresare ușor când blițul se declanșează și mă privește încruntat.

      — Ce-i? Voiam să-l testez.

     La intrarea în cartier, văd câteva case care au luminițele aprinse, iar acest tablou de culori e foarte frumos. Chiar dacă nu îmi place chestia asta cu decoratul caselor, nu pot să mint că la unele case sunt frumoase și chiar se poate vedea cu ușurință cât de multă muncă a fost depusă.

     Ridic aparatul și nu mă pot abține să nu fac niște poze, cred că Mădălin observă ce vreau să fac și încetinește puțin. Fac câteva poze, apoi mă uit la ele. Până și eu mă mir cât de frumoase au ieșit. Dacă șeful ala nemernic nu îmi dă un premiu pentru toate pozele astea, îl scuip în față. Merit o mărire de salariu pentru câte îmi face.

     — Deci, să înțeleg că ești fotograf sau e doar o pasiune? îi aud vocea lui Mădălin și zâmbesc timid, dar nu îmi întorc privirea spre el.

     — Da, sunt fotograf la o agenție din București. Am fost trimisă aici să fac niște poze la un stupid concurs de Crăciun, unde cea mai frumoasă casă decorată, câștigă.

     — Oh, e tot ce spune, iar eu îmi întorc privirea către el. Se uită concentrat la drum, dar nu mai spune nimic.

     Confuză, îmi întorc privirea spre drum și încerc să mă gândesc ce l-a deranjat atât de tare. Un gând îmi trece prin minte și mă uit repede la el. Dacă și el participă la concursul ăla și l-a deranjat că am spus că e stupid? Dar eu cred că doar persoanele de peste cincizeci de ani participă la astfel de concursuri. Nu cred că el e atât de disparat de Crăciun, încât să participe la așa ceva. Nu-i așa?

      Adică, cineva care e apropiat vârstei mele, nu poate fi atât de tâmpit încât să se înscrie într-un concurs de Crăciun, unde se pune accent pe decorații și nimic altceva. Și dacă mă înșel? Dacă și el va participa?

     Ajungem în fața motelului și îmi iau încet geanta de pe scaun, și o pun pe umăr. Nu știu dacă s-a supărat, dar nu am mai vorbit deloc până am ajuns aici. Îmi iau aparatul în mână și zâmbesc.

     — Mulțumesc pentru aparat și pentru cină, sparg eu liniștea, iar atunci își ridică privirea spre mie și zâmbește.

     — Nu trebuie să îmi mulțumești, eu ți-am spart aparatul celălalt. Deci, îți eram oarecum dator.

     Când observ că privirea lui îi cade pe buzele mele, îmi mut privirea și îmi fac de lucru cu geanta. Deschid ușa de la mașină și ies din ea. Mă îndrept spre intrarea în motel încercând să nu mă mai gândesc la buzele lui peste ale mele.

     — Stai! Mă întorc cu fața spre mașină și îl văd cum mă privește prin geamul deschis. Cum te cheamă?

     — Îți spun altădată, strig suficient de tare cât să mă audă, îi fac cu ochiul și mă întorc pe călcâie.

     Intru în camera mea cu zâmbetul pe buze, mă comport ca o fată de cincisprezece ani care a avut primul ei sărut. Îmi las lucrurile lângă pat și mă arunc în el. Îmi duc degetele la buze și le ating ușor. Închid lumina, trag cearceaful pe mine și adorm cu gândul că poate mâine am să îl revăd.

_______________________________________
     Știu că acest capitol trebuia să apară ieri, însă treaba cu pregătirile de sărbători a fost mult prea mare. Și nici nu mi-am dat seama că n-am postat la timp.

      Însă, cu această ocazie, reușim, împreună cu Geo12233, să vă urăm un Crăciun plin de magie și să vă aducă Moșul exact ceea ce v-ați dorit.

      Crăciun fericit tuturor! ❤️