*La media îl avem pe Hyss*

Luna august, 2022

Am auzit niște țipete înainte ca o bubuitură să cutremure totul în jur. Ochii mi simțeam foarte grei, iar ceva cald îmi păta mâna.

Presimțeam că este sângele unei persoane atât de cunoscute, iar gândul ăsta mi-a produs un fior pe șira spinării. Dintr-o dată, o sirenă s-a auzit și m-am simțit ridicat de la sol...

Luna septembrie, 2022

Îmi deschid încet ochii iar în raza mea vizuală apare sora mea, Claudia. O panică de necontrolat mi se așterne în tot corpul când îi văd niște lacrimi curgând șiroaie pe obraji.

O apuc de mână, aceasta imediat deschizându-și ochii. Un zâmbet șters îi pleacă din colțul gurii și mă cuprinde mai tare.

— Doamne, Hyss, cât mă bucur că ești bine.

Exclamă ușurată. Își duce mâna liberă la față și își șterge lacrimile.

— Unde sunt? o întreb.

Ezită câteva secunde pentru a-și găsi cuvintele potrivite. Sau poate, îi e frică? Frică de...ce?

— La...spital. îndrugă cu voce scăzută.

Instinctul mă îndeamnă să privesc în jur. Pereții și cearceafurile albe parcă mă orbesc. Mă ridic mai bine în șezut pentru a mă uita în jur.

În patul vizavi de mine, fix în fața mea, se afla o persoană. Oricât de sus aș încerca să mă ridic tot nu îi pot vedea fața.

Ușa cabinetului în care mă aflam se deschide, iar în el apare o asistentă, cam la 30 de ani. Privirea îi cade pe patul meu, iar atunci când observă că m-am trezit înclină ușor din cap. Se duce cu pași rapizi spre patul din fața mea. Un sunet ciudat și iritant de la aparatul la care este conectată o persoană umple camera.

Claudia începe să se agite, mutându-se de pe un picior pe altul. În ochii ei apar din nou lacrimile de mai devreme. Fața asistentei i se schimbă, de parcă i-ar părea rău de ceva, sau de acel cineva.

De ce plutește atmosfera asta de tristețe în cameră? Nu e ca și cum am murit. M-am trezit, iar acum tot ce vreau este să mă întorc acasă.

— Îmi pare foarte rău, oftează asistenta.

— A murit? întreabă speriată sora mea.

Asistenta preferă să iasă în fugă pe ușă decât să-i răspundă la întrebare. Gata, oficial sunt mai confuz ca niciodată.

— Cine să moară? întreb, deja scos din sărite.

Din nou sunt tratat cu indiferență, așa că mă ridic și mă îndrept spre patul cu persoana misterioasă.

Un chip palid și extrem de cunoscut stătea întins pe cearceafurile albe. Pământul începe să mi se cutremure sub picioare când îmi dau seama că întinsă acolo era...Melisa.

Era chiar ea.

Mii de bandaje îi acoperea pielea delicată. O prind de mână și i-o duc spre inima mea. Inima mea bate, a ei... . Gândul ăsta mă face să vărs o lacrimă ce cade și se prelinge de-a lungul brațului ei.

Toate coșmarurile mele s-au adeverit. Inima fetei pe care o iubesc și pe care o să o iubesc la nesfârșit s-a prăbușit. S-a spart în mii de bucăți înainte ca eu să fac asta cu un motiv, cu un scop întemeiat.

Dintr-o dată, Claudia vine și mă prinde de braț. Încearcă să-și acopere suspinele care nu încetau să apară, cu palma.

Era prietena ei cea mai bună. La școală și la petreceri tot timpul le vedeai împreună. Nu cred că a existat minut în care să se despartă.

— De ce, Hyss? murmură printre suspine. De ce ai pus-o să urce cu tine pe motor?

— Nu am crezut...

— Ce nu ai crezut? ridică vehement tonul. Era-i beat, Hyss. Credeai că o să ajungeți întregi acasă, fără nicio zgârietură?

Cuvintele ei îmi pătează sufletul de vinovăție. Eram vinovat. Trebuie să recunosc asta.

Se desprinde de mine și se apropie de patul Melisei. Se lasă pe vine lângă ea, îi prinde mâna și i-o sărută.

Își întoarce capul spre mine și spune:

— Pleacă, Hyss! îmi ordonă. Fugi din locul ăsta, fugi din țara asta. Imediat după ce o să ieși din spital poliția o să te caute. Asta vrei? Vrei să ajungi la închisoare?

Se oprește câteva secunde pentru a-și aduna vorbele și continuă:

— Ai omorât un om, Hyss! mă apostrofează. Și n-ai omorât pe oricine, ci pe singura muză din viața ta. Ești un criminal, îți dai seama?

Lacrimile i se plimbă șiroaie pe obraji. E rănită, la fel ca mine.

Ești un criminal, îți dai seama? Cuvintele ei mi se învârt în creier.

Sunt un criminal. Sunt un criminal. Sunt un criminal. Am omorât-o pe Melisa. Am omorât-o pe Melisa. Am omorât o parte din mine.

Îmi pun mâinile în cap și încep să mă trag de păr. E prea mult totul pentru mine.

Înainte de a respecta ceea ce mi-a zis Claudia, mă apropii de pat. Mă pun în poziția Claudiei și îi șoptesc Melisei, suficient de tare încât să mă poate auzi și sora mea:

— Îmi pare rău, iubito. Nu o să vărs nicio lacrimă. Sunt un criminal și asta voi rămâne. Singur și fără ajutor.

Mă ridic din nou în picioare și o iau spre ușa cabinetului. Mă uit peste umăr la Claudia cum plânge fără să se oprească.

— Pleacă și nu te mai întoarce niciodată aici...

Ies pe ușă și nu mai aud niciun cuvânt rostit de ea.

O omorâsem, definitiv.

Iar acum, greseala se plătește.

Primul capitol din cartea asta.
Aștept păreri despre ea, atât aici cât și în privat.
Vă mulțumesc că sunteți alături de mine!
Kiss lovee :))))