Sneak peak

Punga a alunecat nevăzută pe sub tejghea, ascunsă între bancnote. 

- Unde îi găseşti pe ăştia? îi şopti Bert.

  Marcus a ridicat din umeri, luând suma de bani returnată de la omul din magazia de închiriat bărci. Evident, era un rest mai mare decât cel pentru bilet. Bert a avut satisfacţia de a-i număra pe ascuns în timp ce Marcus l-a lăsat singur, alăturându-se bătrânului din magazie.

   Ajunși pe ponton, îl privea pe angajat cu ochii întredeschiși cum dezlega nodurile unei bărci. Soarele se afla deasupra capetelor lor, oglindindu-se orbitor în apa lacului. Marcus și-a dus mâna prin păr, privind bărcile oamenilor care se legănau în depărtare.

- Preţul era dublu, a vorbit către bătrân după ce un grup de oameni a trecut pe lângă ei.

   El şi-a continuat treaba în linişte, de parcă nu s-ar fi auzit nici musca. Marcus se sprijini pe un picior, făcând lemnul putred de sub tălpi să scârțâie. Bătrânul și-a șters fruntea cu încheietura, apoi s-a ridicat spre Marcus. Puținele fire albe de pe cap îi fluturau jalnic în vânt.

- După ce mă asigur că nu mi-aţi dat busuioc sau alte condimente tăiate, dau şi cealaltă parte din sumă. Nu mă lua de prost, spuse şi îşi îngustă ochii.

  Cu o privire rece, vânzătorul a trecut pe lângă el, împingându-l din umăr. Mirosul de apă salină, amestecat cu cel înțepător de iarbă îi gâdilă nările. Marcu a rămas ferm pe poziţie, zâmbind.

- Nu încă, șuieră el, făcându-l pe clientul său să se oprească.

  Bătrânul privi adolescenţii ce aşteptau în faţa magaziei, apoi se întoarse spre el, ridicând din sprânceana albă.

- Vreo problemă, băiete?

- Am cerut două bărci, tataie! se auzi altă voce.

    Bert apăru lângă ei, înşfăcând biletele din mâna prietenului său şi fluturându-le în faţa lui.  Vânzătorul nu a răspuns, dar s-a conformat, detaşând încă o barcă de doc în timp ce mormăia în barbă. Marcus a dat din cap recunoscător, apoi cei doi au fost lăsaţi singuri pe pontonul de lemn.

- Am numărat bani și nu sunt... , începu Bert.

- Ştiu.

   Theodore l-a informat în legătură cu noul client de pe Lista neagră. Principalul motiv pentru care nu mai primea comenzi de la alţii era faptul că tot timpul plătea jumătate din preţ. Marcus profita de fiecare client refuzat şi se adapta la situaţie. Era greu să intrii pe piața neagră și să ai un număr considerabil de clienți, așa că a fost nevoit să îi "pescuiască" pe cei disperați.

- De aceea i-am dat jumătate din gramaj, rânji el către partener.

   Blondul a început să râdă. S-a aşezat pe scândurile de lemn în timp ce Marcus se plimba în jurul lui. Se uita din când în când la ceas, apoi la lumea care apărea lângă lac.

-Tsc. Se pare că prietena lui Dephne l-a speriat pe noul nostru prieten.

- Și îmi doream să îl jefuiesc..., oftă Bert în spatele lui.

   Marcus i-a aruncat o privire scurtă.

- Am înțeles! ridică blondul mâinile în aer. E înlocuitorul lui Foster. Nu e distracție.

   Sentimentul de control îi era de mult implantat în minte, pășind câteodată peste teritoriul prieteniei. El observase asta la Marcus de când l-a întâlnit în Cavernă, băgându-și nasul peste tot.

  I-a lăsat nasul spart în acea seară.

- Încă..., mormăi Bert.

    Propoziția a rămas în aer când Marcus a șuierat, concentrat pe altceva. Provind spre o parte mai izolată de la marginea lacului, a văzut ce i-a distras atenția. Ascunsă de solul denivelat și de bucăți mari de rocă, se afla Astrid, alături de Radar și de Theodor.

   Bert și-a încleștat pumnii, pufnind.

- Tu ai chemat-o, nu-i așa?

   Marcus continua să o privească. Deși niciodată nu îi cerea sprijinul, ea era mereu acolo. Începea să se întrebe dacă avea suspiciuni fără rost asupra lui Cassian. Astrid și-a irosit mult timp cu treburile lui, care nu duceau de prea multe ori la rezultate. Aștepta să vadă până când ea va avea răbdare cu...

- A trecut de la fostă la bonă? mârâi el. Ce e în capul tău Marcus? Nu vreau să asist la încă o dramă cu ea și cu sora ta când...

- Dephne? și-a coborât brusc capul spre Bert. Ea nu vine.

    Ultima frază a spus-o îndoielnic. Nu a luat nico clipă în considerare venirea ei. Sora lui nu se mai implica în treburile lui de când s-au mutat în Innsbruck.

- Ba să știi. Chiar vine.

    Vocea lui Bert l-a scos din gânduri. Cu o privire încețoșată, privea valurile apei cum se loveau de ponton, așteptând o explicație. A scuturat scurt din cap, eliminând orice îndoială.

- Nu, spuse cu o hotărâre oarbă. Mi-ar fi spus ceva. Tu de ce crezi asta?

   Bert putea cu greu să ignore entuzasmul fratelui său în urmă cu câteva seri. Cum a ajuns mai devreme de miezul nopții acasă, l-a găsit pe el treaz. Gus i-a umplut capul tot restul nopții despre ieșirea lui la cofetărie, unde a întâlnit-o pe Dephne. Cu atât mai mult, s-a simțit mândru să îi cunoască o parte din orar, ieșirea de sâmbătă la lac, dar fratele lui mai mic părea neștiutor de venirea ei.

,,Păstrează-mi o barcă în weekend. " el rânji când își aminti cuvintele ei de la înfruntarea din bloc. Să înceapă distracția.

- Era o bănuială, dădu el însă din umeri către Marcus.

     Corpolentul și-a scos bricheta argintie din buzunar și a început să deschidă capacul repetat. Orice argument cu băiatul Sahir ar fi fost în van dacă nu îi dădea dreptate. Orice adevăr, fie cât de mic, era negat cu înverșunare de către el, iar asta îl aducea pe Bert la capătul liniei. Odată depășită, făceau schimb de pumni în față. Ziua aceea era importantă, cel puțin așa credea Marcus, și nu era momentul potrivit pentru o mutilare reciprocă.

- Ieri ce ai vrut să îmi spui? și-a întors capul spre Marc, închizând bricheta, care sclipi o ultimă oară înainte să se întoarcă în buzunar.

- La barul unde trebuia să ne vedem specific noi doi?

    Brunetul s-a așezat pe scândurile de lemn lângă el, plasându-și mâinile pe genunchi.   O barcă ce tocmai plecase a creat un mic val sub ponton, care se bătea un scândurile umede ce îi susțineau. Marcus a respirat adânc, apoi s-a întors către el. Bert privea dincolo de bolovani mica lor grupă.

- Ți-a făcut Astrid o favoare de nerefuzat? l-a tachinat Marcus, lovindu-l ușor cu umărul. Cum a fost cu Radar?

    Bert s-a întors spre el nervos. Piercingul din arcadă freamăta.

- Cum crezi că a ieșit, ei?

   Marcus a zâmbit amuzat. Și-a trecut mâna prin păr până la ceafă, bătând vârful la unul dintre tenișii de un cui ruginit, scos din lemn.

- Nu i-ai aflat nici numele? a încercat el să-și ascundă zâmbetul, dându-și capul pe spate.

     Radar era o fire foarte retrasă, mai ales cu băieții. Prima oară când o întâlnise nu putea vedea decât disperarea din ochii ei, dar de când grupul a început să se mărească, ea e aproape de nerecunoscut.

-Atâta vreme cât nu te-ai ales cu o lovitură la bijute..-

   Două mâini l-au prins de guler și l-au tras în picioare. Lemnul a trosnit puternic sub cei doi. Corpolentul scrâșnea din dinții, în timp ce pupilele i se mișcau frenetic, țintindu-l inelele din jur de un verde spălăcit. Vocea lui ieșea din gâtlej sacadat și încet, pe un ton mai jos decât de obicei.

-Nu... mă... testa, Maimuță.

     Bert i-a dat apoi drumul, făcând câțiva pași în spate. Marcus și-a scuturat musca invizibilă de pe umăr, apoi s-a așezat înapoi pe ponton, zâmbind cu jumătate de gură.

- Norbert...

- Am să-ți scot limba aia ascuțită într-o zi.

  Zâmbetul i-a pierit complet de pe chip. Și-a reprimat dorința de a se ridica și a se confrunta cu blondul. În schimb și-a ținut încordați muschii, expirând apăsat în timp ce își apleca capul spre lac.

- Cercel, începu Marcus cu o voce serioasă. Stai jos.

    Niciun scârțâit de lemn nu se auzi. Bert stătea pe loc, privindu-l de sus cu o expresie ce nu era nevoie ca Marcus să o vadă ca să își dea seama că partenerul lui începea dezbinarea grupului de la rădăcină.

     Vorbele lui Azar îi revenau în minte ca sunetul unui arcuș ce îi zgâria creierii. Din nou. Și din nou.

- Ține bărbia mai sus.

     Avea doar opt ani, dar energia unuia de cinci. Nu îi plăcea să fie ținut în casă, iar fiecare joc cu sora lui începea să îl plictisească. Cum nu putea sări gardul înalt din gratii din jurul casei, dădea târcoale în fiecare colț în care avea acces.

- Treizeci și unu..., se auzi numărătoarea lui Dephne din laterala vilei.

    Încerca să rămână singur de ce va vreme, de când a pus ochii pe pușca lungă a tatălui său ce atârna pe peretele din holul principal. Niciodată nu i s-a părut atât de fascinantă, pierzându-se în decor cu alte decorațiuni din marmură sau piei roșiatice de vulpi.

- Axează-te pe țintă, Marcus, îi porunci bărbatul din spatele lui.

     Încercarea lui de a pune mâna pe armă a fost mai zgomotoasă decât plănuise. Colaborantul tatălui său a intrat în casă, văzându-l pe băiat prăbușit pe podea, cu un tablou căzut peste el. Marcus s-a ridicat speriat și s-a uitat în spatele noului venit, așteptând privirea de gheață a tatălui său. Nu era nimeni în în urma bărbatului, care se apropia în pași mari și lenți spre el. Copilul și-a luat repede privirea de pe taurul auriu de pe cureaua lui, privindu-i vârful pantofilor. Nu se aștepta să vadă praf pe pielea neagră, fiind obișnuit să îi vadă pe ai tatălui său în care își putea vedea reflexia. A inspirat adânc mirosul de mașină ce venea odată cu adultul și a așteptat.

    În loc să îl trimită la tatăl lui sau să-l pălmuiască, domnul în palton negru a ridicat tabloul și l-a atârnat înapoi de perete, apoi a luat pușca în mâini. Marcus îl privea fascinat.

- Știi că asta nu e o jucărie de copii, nu?

   Băiatul a dat încet din cap, cu privirea în podea. O dată s-a  comportat nerespectuos cu un asociat de-al domnului Sahir, dar s-a învățat minte. Stătea tăcut și aștepta ca restul să treacă pe lângă el. La fel cum trecea și tatăl lor pe lângă ei.

- Haide, i-a spus atunci, iar copilul l-a urmat înspăimântat până în curtea din spatele vilei.

   Au trecut prin șirurile de gard viu, cunoscând fiecare colț de vie de la nenumăratele zile de joacă. Cu toate acestea, a rămas surprins când s-au oprit în fața ușii ruginite, înfășurate în ramuri de struguri. Nu a văzut-o niciodată deschisă. Freamăta de curiozitate să afle ce se află după. Dar nu era singur dacă dorința va fi plăcută sau nu. Bărbatul l-ar putea bate oricând.

Din buzunar, bărbatul a scos un inel cu chei. A deschis ușa dintre vlădițele de viță de vie, iar Marcus privea cu ochi mari poligonul ce se dezvăluia în fața lui. O păpușă din paie stătea pe un stiv de metal în depărtare, găurită pe alocuri. Terenul pustiu, acoperit de nisip îi aducea aminte de o scenă de la televizor, plină cu turiști pe plajă. Diferența era că nimeni nu se afla pe nisip cu ei, iar ceva îi spunea că acel loc secret avea să rămână între cei doi.

Azariah s-a așezat pe vine, sprijinind arma de pământ. Privea înspre păpușa de paie.

- Vreau să iei în serios ce am să-ți arăt acum.

   Băiatul a dat din cap, apoi Azariah a continuat, întorcându-și capul spre el.

Terenul amenajat avea dincolo de el o pădure de pini. Glasul unei vrăbii se auzi dintr-un pom din preajmă. Ar fi chemat-o alături de ei, să descopere noua locație, să găsească ciocănitoarea pe care au admirat-o la televizor, să găsească mușuroiuri de...

- Nu vei avea voie să spui nimănui ce se întâmplă aici, înțeles?

    Atunci își aminti că sora lui încă număra afară pentru jocul de-a vatea scunselea. Nu îi mai auzea numărătoarea surorii sale din acel loc.

Era primul secret față de ea, unul care avea să fie începutul a multora.

Marcus a dat din nou din cap.

- Vreau să te aud.

   Arma lucea sub soare. Își putea imagina cât de rece era suprafața metalică a mânerului. A luat în pumn nisipul răcoros și a tras aer adânc în piept . Și-a ridicat privirea și a întâlnit-o pe a lui. Totul curajul i s-a scurs printre degete simultan cu nisipul. A înghițit în sec, apoi a spus cu un glas stins:

- Nu voi spune nimănui.

  Mâna osoasă a omului s-a încordat pe capătul puștii.

- Încă o dată, îi ordonă.

   Ceva în vocea lui îl îmbărbăta. Nu era o replică tăioasă la fel cum le auzea prea des atunci când tatăl lor îi certa. S-a îndreptat de spate și a vorbit din nou, cu o voce mai vie.

- Nu voi spune nimănui ce se întâmplă aici, domnule!

   Colțurile buzelor i s-au ridicat până când bărbatul îi zâmbea larg. Mușchii băiatului i s-au relaxat din senin. Azariah l-a bătut pe umăr, apoi s-a ridicat în picoare, ridicând arma.

- Îmi poți spune Azar, îi zâmbi băiatului de sus înainte să tragă.

*

- Optzeci și patru, optze...

Primul foc de armă a făcut-o pe micuța Dephne să tresară. Și-a îndepărtat palmele de pe perete și a deschis ochii. Un stol de păsări se ridică din coroana unui copac din depărtare. Fata privi spre vie.

- Marcus?

Recunoștea acel sunet din filme, însă nu își putea imagina că putea fi atât de puternic în realitate. Nu putea percepe cât de aproape era de ea.  Dacă a intrat cineva în incintă?

S-a îndreptat spre parcarea din fața vilei, sperând ca tatăl ei să fi sosit acasă. Sandalele i se loveau puternic de asfaltul de beton. Nu știa cum să reacționeze singură într-o situație periculoasă. Lecțiile de supraviețuire din filmele de acțiune erau inutile. Ea nu era un super-erou. Nu era înaltă ca tatăl ei ca să-i sperie pe intruși.

În parcare se afla o singură mașină, iar aceea nu era a tatălui său. Ar fi fugit ca de foc de aceea, dacă nu ar fi recunoscut-o. Acolo se afla băiatul. Acolo l-a întâlnit pe Samuel. Dar de data aceea, dincolo de geamurile fumurii, nu se afla niciun prieten.

Nu avea pe nimeni în casă la acea oră. Erau doar cei doi frați, care se jucau. Sau cel puțin asta voia Dephne. Acel joc era mai nou preferatul lui, ceea ce nu o încânta. De dragul fratelui său, accepta și acea îndepărtare lentă, dar sesizabilă dintre ei.

Panglica roșie i-a căzut din jurul părului în timp ce și-a întors capul spre vie. Un nou sunet de armă. Lacrimile se adunau la colțurile ochilor în timp ce alerga spre intrarea în casă. Își mișca mâinile în jurul corpului în speranța că va merge mai repede, dar în schimb doar obosea.

-Marcus, stop joc! țipă ea în gura mare când a trecut pragul.

Prima oprire a fost la bucătărie. El obișnuia să se ascundă în cămară, unde devora borcanele cu dulceață ale bucătăresei. Era gol.

A ajuns în salonul mare, unde de obicei se ascundea după draperiile mari de satin. Le-a tras cu mânuțele ei mici pe toate până când întreaga încăpere a fost luminată. Geamurile de o dimensiune copleșitoare o priveau pe copilă, șoptind secretele și bârfele pe care le împărtășea bătrânei lor atunci când pândea pe cineva de acolo, urmărind cum intrau invitații în curte.

A părăsit ferestrele, căutând după fiecare colț din salon o umbră sau un picior ieșit din ascunzătoare.

- Am zis că e gata jocul! țipă ea încă o dată înaintând pe hol.

   A deschis ușa cu o viteza de i-ar fi spart capul fratelui său dacă s-ar fi ascuns după ea, dar nu mai gândea clar. Ușa s-a lovit cu putere de perete, făcându-i loc fetei în camera lor. Câteva foi cu desene au zburat pe covor la venirea ei.

- Marcus, se întâmplă ceva în vie și...

Dincolo de paturile lor nu se afla nimeni. Focul de armă se dezlănțui continuu începând de atunci, vibrând din întreaga vie până în casă.

Bang.

Bătrâna bucătăreasă nu era atunci acasă. Se întorcea de la cumpărături abia peste jumătate de oră, iar pentru Dephne și cinci secunde erau mult. Cinci secunde de liniște până la următorul glonț.

Bang.

A sărit câte trei trepte până la parter, de unde picioarele ei slăbuțe se împiedicau tot timpul pe drum, ridicându-se rapid din mâini de fiecare dată.

Bang.

Sunetul se auzea din ce în ce mai tare. A trecut pe lângă un gard viu, după care zări între frunzele de viță de vie o ușă. S-a oprit din alergat și s-a întors la acea intrare nou deschisă. Cu pași nesiguri, fata a strâns materialul fustei. Palmele o usturau de la căzături.

Sufletul ei se ridică până în gâtlej când îi auzi vocea lui Azariah. Asta putea să însemne un singur lucru: tatăl lor era acolo. O parte din ea răsuflă ușurată că îi va proteja de intrusul înarmat. Atunci de ce încă s-ar fi auzit arma dacă el era acasă?

- Acum e rândul tău.

  S-a apropiat în liniște de ușă. Curiozitatea a învins frica și a urmărit întâlnirea tatălui său cu asociații. Spre surprinderea ei, acolo se afla doar asociatul. Cu fratele ei.

- Ține bărbia mai sus.

Ușurată că părintele ei nu era acolo să o prindă lângă polingonul din afara casei, s-a așezat pe pământ, privind activitatea cu interes. Printre firișoare verzi i se dezvăluia fratele ei, ținând pe umăr o armă mai mare decât acesta.

- Axează-te pe țintă, Marcus, îi porunci Azariah.

Mâinile ferme ale bărbatului le ghidau cu precizie pe cele ale lui Marcus, îndreptând arma spre o țintă nevăzută. Îi venea să chicotească la vederea mâinilor lui micuțe, tremurânde. În contrast cu postura nesigură și încovoiată a băiatului, Azariah era întruchiparea unei staturi fără cusur. Umerii lați se întrezăreau sufocați de o cămașă albă șifonată la spate, ca de obicei. Cu picioarele înalte implantate în pământ și coloana dreaptă spre cer, zeul mitologic luă pușca de vânătoare din brațele muritorului și o poziționă pe umăr. Cu o ultimă privire aruncată în jur, de parcă știa că cineva asista la scenă, ființa omniscientă lansă glonțul din țeavă, ce șuieră înfiorător prin aer. Liniștea reveni apăsătoare la scurt timp, păsările fiind de mult plecate din împrejurimi.

După marea reprezentație, Azariah predă arma copilului, trosnindu-și pumnii. Dephne, dezamăgită de terminarea demonstrației, s-a întins pe iarbă, făcându-se comodă. O mică gărgăriță se plimba pe o tulpină de aproape, ignorată cu desăvârșire de copilă.

Micul foșnet îi atrase ochii negrii ca abanosul dincolo de gard. Privirea pătrunzătoare a lui Azariah o împietri o secundă, dar nu dură mai mult. Și-a lăsat coada scurtă să cadă dincolo de umeri, apoi, lovindu-l pe fratele ei în spatele genunchilor, l-a ajutat să își îndrepte poziția.

Asimila ca un burete fiecare sfat, fiecare gest al profesorului, idolatrizându-l din motive evidente. Iritată de neîndemânarea fratelui său, s-a ridicat în mâini, pregătită să încerce și ea trasul armei. Speriată de mișcarea bruscă, insecta zbură deranjată în jur, făcând-o pe Dephne să dea din mâini frenetic și să cadă în fund.

Marcus se opri din lecție, privind înspre vie.

— A venit cineva, șopti băiatul peste umăr.

Păpușoiul de paie din poligon avea zece găuri prin el, dintre care jumătate erau de câțiva ani în urmă, iar patru date de Azariah atunci. Lăsându-se pe vine cu pușca sprijinită în nisip, bărbatul îi arătă cu degetul copilului ținta lor, ignorând descoperirea de dinainte.

— Câte găuri ai dat în el? îl întrebă pe Marcus în șoaptă.

Mijind ochii spre țintă și stând să se gândească, băiatul se aplecă spre profesor și îi răspunde pe același ton șoptit.

— Șase.

Apăru un rânjet scurt pe fața bărbatului. Se ridică la scurt timp, scrutând gardul din viță de vie. Doi ochi căprui îl studiau acum fără a se feri.

— Am să-ți dau încă o lecție azi, Marc, băiete.

Marcus, concentrat în renumărarea găurilor de pistol, tresări la auzirea numelui său.

— Acum? zâmbi copilul, absorbit de toate lucrurile noi pe care le vedea.

Reamintindu-și de intrusul neidentificat, coborî vocea:

— Dar e cineva aici, domnule Azar.

— Cu atât mai bine, spuse, rânjetul începând să crească în dimensiune. Îți vei vedea adversarul.

La o fluturare din mână, Dephne sări de după peretul verde și veni spre ei cu entuziasm. În ciuda juliturilor care se vedeau mi jos de fusta rochiei, fetița pășea zâmbitoare.  În loc de cosițele împletite, părul liber îi acoperea obrajii palizi .

— Acum ai să vezi cum e să pierzi, continuă bărbatul, cu ochii rămași pe ea. Ești pregătit?

Un sâmbure de invidie se împământă înăuntrul băiatului, unul de care nu era conștient pe atunci. Încrederea și atenția pe care domnul Azar i-o purta surorii lui îl întrista și înfuria. Cele zece minute în care s-a distrat, a făcut ceva diferit și a învățat ceva uimitor, i-au fost furate.

— Nu, răspunse cu tărie, bătând cu piciorul în nisip.

— Atunci nu ești vrednic să ții o armă în mână.

Fără alte clarificări, profesorul trecu pe lângă el și o întâmpină pe noua lui elevă, ce ajunse lângă ei.

— Am văzut ce făcea fratele meu, arătă Dephne spre păpușoiul din depărtare. Mă învățați și pe mine, domnule?

— Nu cred că mai am ce să te învăț, nu-i așa, Deph?

Bazându-se doar pe ce a văzut, Dephne a ridicat pușca grea pe umăr și s-a uitat prin lentilă. Se descurca la fel de prost ca fratele ei, dar continua să încerce cu mâinile tremurânde pe trăgaci. Mai avea amintirea sunetului înfiorător de o oră în urmă . Din cauza înălțimii eu și a țintei mai înalte, ținea capul armei înclinat în sus. A tras o dată, căzând pe spate din cauza puștii grele și a forței de tragere.

Auzindu-l pe fratele ei cum râde, s-a ridicat din nou. Un strigăt

Lecțiile pe ascuns ale lui Azariah au mai continuat, dar Marcus nu avea voie să mai încerce să tragă. Totuși, bărbatul îl chema în poligon de fiecare dată și îi adresa întrebarea: ,,Ești pregătit să pierzi?" Răspunsul era întotdeauna nu, în speranța ca devotamentul și răbdarea lui să-i câștige încrederea profesorului, dar tot ce afișa Marcus era nerozie și încăpățânare.

Prea mult a trecut până să își dea seama că a greșit. Răspunsul era defapt ,,Da".

Trebuia să fie pregătit de înfrângere, pentru a ști cum să se ridice în picioare din nou.

*

— Limba mea ascuțită are să îți spună multe până să fie tăiată.

   Marcus s-a întors cu corpul încet spre el, aruncându-i o privire ce nu o mai văzu decât în prima seară de la Cavernă.

— Stai jos.

     Iar atunci partenerul său s-a supus.