Mi-am petrecut întreaga copilărie visând cu ochii deschiși la momentul când voi părăsi Denverul. Uram să mă trezesc în același pat din aceeași casă micuță și deprimantă din același cartier posomorât cu aceeași vecini care te săgetau din priviri de fiecare dată când te vedeau. Am văzut sosirea mea în New York ca pe o evadare dintre cei patru pereți pătați ai camerei mele-pentru că acel era locul unde îmi petreceam majoritatea timpului în vechiul meu oraș, ca pe un pas semnificativ spre regăsire și ca pe debutul unei noi ere. Însă oricât de mult aș adora New York-ul și tot ce îmi oferă acesta, seara trecută mi-a dat un motiv să îl disprețuiesc.

Imediat după ce am coborât din mașina lui Niall, am simțit cum întreg corpul îmi cedează-o durere ascuțită îmi bubuia capul, picioarele mele de-abia își găseau stabilitatea, iar o stare îngrozitoare de greață acaparase întreg sistemul meu. Norah a remarcat numaidecât faptul că nu eram în apele mele așa că m-a întrebat dacă nu cumva aș fi vrut să stau la ea peste noapte, iar eu am acceptat oferta fără să stau pe gânduri. Eram conștientă că să îmi petrec restul nopții singură ar fi fost un adevărat coșmar, așadar să mă foiesc pe canapeaua Norei în timp ce ea și Niall erau în camera de lângă a fost cu siguranță varianta mai bună.

Am încercat din răsputeri să mă las pradă somnului, însă de fiecare dată când închideam ochii parcă simțeam mâinile nemernicului aceluia cum îmi traversează întreg corpul, iar vocea sa atât de liniștită mi se repeta în minte, făcându-mă să tremur și să suspin îndurerată. De asemenea, în întunericul de sub pleoapele mele se derula imaginea lui Harry care îl lovea pe agresorul meu cu atât de multă mânie, de parcă singurul său scop era să scurgă și ultima picătură de viață din trupul nenorocitul ăluia. Sunetul asurzitor al acelui glonț, imaginea mâinilor însângerate ale lui Harry și a rânjetului de pe fața "clientului" nu îmi dădeau pace, astfel că m-am afundat în lumea viselor de-abia în momentul în care s-a crăpat de zi.

Nu știu cât am reușit să dorm, dar cert e că a fost un somn foarte neliniștit și tensionat. M-am trezit cu picioarele Norei de-o parte și de alta a taliei mele și cu mâinile sale pe o umerii mei, zgâlțâindu-mă.

- Trezirea, Frumoasa Adormită! a râs prietena mea, însă din partea mea a primit doar un icnet nemulțumit. E deja după-amiază, Eva, trezirea! a continuat ea, imediat ce a observat că nu aveam nici cea mai mică intenție să mă mișc.

E deja după amiază? Mă simțeam de parcă dormisem nu mai mult de cincisprezece minute. Am sărit ca arsă de pe canapeaua prietenei mele, făcând-o astfel și pe ea să alunece și câștigând câteva înjurături din partea sa. Mi-am aruncat privirea spre ceasul ce atârna plictisit pe perete. 2:26 pm.

- Cum dracului trece atât de repede timpul când dorm? am murmurat eu, frecându-mi ochii umfalți și înconjurați de pete de rimel.

- Neața, am auzit o voce care nu îmi aparținea nici mie, nici Norei și care avea un puternic accent irlandez.

Niall tocmai intrase în sufragerie, tot un zâmbet, grăbindu-se spre Norah pentru a-i plasa un sărut pe frunte. Oare era momentul să-l întreb dacă știe ceva de Harry? Nu e nimic ciudat, am tot dreptul să fiu îngrijorată, nu-i așa?

-Veniți diseară, nu? a întrebat blondul, uitându-se la prietena mea, însă adresându-ne amândouă întrebarea.

- Bineînțeles! a exclamat entuziasmată Norah, înainte ca eu să apuc să întreb despre ce era vorba.

Niall i-a zâmbit călduros, sărutând-o scurt pe buze, iar după ce și-a luat la revedere a plecat, lăsându-ne pe mine și pe Norah singure.

- Unde venim diseară? am întrebat-o eu în sfârșit pe Norah, privind-o confuză și cu sprâncenele încruntate.

- La Niall și restul, a zis ea simplu, aranjându-și lucrurile prin cameră. E o petrecere sau ceva de genul.

Mi-am dat ochii peste cap, trântindu-mă înapoi pe canapeaua de pe care tocmai ce mă ridicasem cu câteva minute în mână. Ultimul lucru pe care mi-l doream era să îmi petrec seara la o petrecere stupidă în loc să stau închisă în camera mea, cu o carte bună în mână.

-Nu vin, am zis eu simplu, iar Norah s-a întors spre mine, dându-și ochii peste cap.

-Ba o să vii.

-Ba nu! am protestat eu

Puteam face asta la nesfârșit.

-Eva, te rog vino! Ești mult prea încordată în ultimul timp, distrează-te și tu puțin! a continuat prietena mea cu stăruințele, așa cum face de fiecare dată când vrea ceva.

Iar eu cum sunt o persoană care ar face orice îi stă în putință pentru a-i mulțumi pe cei din jurul ei, nu a durat mult până m-a convins. Și până la urma exista și o parte bună-aveam șansa să îi mulțumesc lui Harry pentru seara trecută. Nu are nici cea mai mică idee cât de recunoscătoare îi sunt. Chiar dacă doar cu câteva minute înainte se comportase cu mine la fel de crud ca întotdeauna, simt că momentul în care mi-a sărit în ajutor este modul lui de a-mi arăta că nu este o persoană atât de oribilă pe cum vrea să pară.

Sunt totuși șanse atât de mari să mă înșel.

Norah a observat cum privirea mea a devenit brusc absentă și era de parcă nici nu o mai ascultam, așa că s-a așezat lângă mine și m-a privit cu ochii îngrijorați.

- Eva, îmi pare nespus de rău pentru aseară, a spus ea, punându-și mâna pe umărul meu. Nu mă așteptam că o să se întâmple așa ceva. Sunt sigură ca a fost îngrozitor, mai ales după tot ce s-a întâmplat cu-

La auzul vorbelor sale, mi-am ridicat palma și i-am făcut semn să tacă. Ea doar a dat din cap și și-a strâns buzele, semn că înțelesese că nu era un subiect pe care mi-aș fi dorit să îl abordez.

- Nu ar fi trebuit să fiu de acord cu asta de la bun început, a șoptit ea, uitându-se înspre poala sa pentru a îmi evita privirea.

Am oftat prelung printre buze.

- Nu te învinovăți pe tine, te rog, am șoptit eu.

Nu era vina Norei. Era numai și numai vina nenorocitului ăluia.

Am stat pentru câteva momente în tăcere, fiecare dintre noi pierdută în propriile griji și probleme. Când în sfârșit Norah a spart tăcerea dintre noi, atmosfera dintre noi devenise una mult mai degajată și reușisem măcar pentru un moment să alungăm din gândurile noastre evenimentele de seara trecută.

- Cred că avem amândouă nevoie de puțină distracție în seara asta, a vorbit ea entuziasmată, începând să sară în sus și în jos prin sufrageria sa.

Eu am râs pe sub barbă, un zâmbet mic apărându-mi pe față în timp ce o priveam pe prietena mea cum brusc a trecut la o stare mult mai veselă.

- Spune-mi te rog că vii la petrecere, a zis ea brusc, ochii lucindu-i asemenea unui cățeluș.

Am râs din nou, dând din cap în semn că da și am urmărit fiecare reacție a prietenei mele, observând cum devine din ce în ce mai acaparată de extaz.

- Vin la nenorocita de petrecere, i-am confirmat eu, de data aceasta cu cuvinte, iar ea m-a cuprins într-o îmbrățișare strânsă, trăgându-mă și pe mine după ea în extazul ei.

- Cum de mereu obți ceea ce vrei, manipulatoareo? am glumit eu.

- Am o mare putere de convingere, a spus ea cu o falsă aroganță, dându-și dramatic părul după umăr, iar eu mi-am dat ochii peste cap, râzând.

Mi-am adunat câteva dintre lucrurile aruncate pe podea și m-am îndreptat ca arsă către ușă.

- Te iubesc! a țipat ea, imediat ce a auzit cum am deschis ușa pe care mai apoi am trântit-o în urma mea.

***

Nu am nici cea mai mică idee cum timpul a trecut pe lângă mine, însă soarele făcuse deja loc stelelor pe cer, iar eu mă aflam în fața oglinzii mele, aranjându-mi mai bine rochia verde smarald.

-Cam îndrăzneață în seara asta, mi-a făcut Norah cu ochiul, privindu-mă admirativ din pragul ușii. Ești superbă!

Îmi spune asta doar pentru că îmi e prietenă și se vede nevoită. Știu foarte bine că sunt departe de a fi superba.

-Mulțumesc, am murmurat eu, trecându-mi încă o dată palmele peste bucata de material minusculă și catifelată pe care o purtam

Rochia se termină undeva puțin mai sus de mijlocul coapsei, are un decolteu adânc și bretele subțiri care refuză să stea locului. În ciuda tuturor complexelor pe care le dețin, hainele care îmi expun fără niciun fel de rușine rotunjimile corpului sunt singurele care mă fac să mă simt aproape încrezătoare. Aproape paradoxal aș spune, având în vedere că majoritatea persoanelor care se luptă cu acceptare propriei imagini poartă de obicei haine largi, care să nu dezvăluie absolut nimic din curbele trupurilor lor, însă pentru mine totul era diferit. Pantalonii largi și bluzele supradimensionate nu fac nimic altceva decât să îmi multiplice stările de anxietate și timorare. Mă fac să mă simt dezgustător.

-Gata? a întrebat Norah, înainte de a deschide ușa și a pleca spre o nouă petrecere la care mă văd obligată să merg

Am dat din cap scurt și mi-am luat un moment pentru a îmi analiza prietena. Norah era tot ceea ce o fată își dorește să fie-are pielea de porțelan, un corp atât de bine conturat și o personalitate care făcea să fie imposibil să nu o adori din prima clipă.

Am coborât împreună scările în grabă, iar din fericire drumul a fost unul liniștit, poate chiar mult prea liniștit. Fiecare dintre noi își vedea de activitățile ei, fie verificându-și machiajul, fie aranjându-și mai bine părul, astfel încât niciuna dintre noi nu a scos niciun cuvânt până în momentul când am ajuns la destinație. Norah a coborât din taxi entuziasmată, iar eu fix în urma ei, la fel de mohorâtă ca ultima dată când am călcat pragul acestei case. Impropriu spus "pragul" având în vedere că ne-am văzut nevoite să intrăm pe geam.

-Nu puteau repara și ei nenorocita aia de ușa? am întrebat eu exasperată, în timp ce săream peste pervazul ferestrei direct în mijlocul petrecerii

Lumini mov și albastre îmi afectau vederea, fiind nevoită să clipesc de câteva ori pentru a îmi acomoda ochii cu intensitatea culorilor ce umpleau camera. Strângându-mi ochii, reușeam să disting siluetele numeroșilor oameni ce fie dansau în neștire, fie se sărutau de parcă nu îi priveau zeci de ochi, fie trăgeau plictisiți din joint-uri gigantice. Bine cunoscutul miros de iarbă, sex și alcool ieftin mi-au invadat nasul încă din prima clipă când am ajuns cu picioarele pe podeaua încăperii.

-Dumnezeule, aia e cumva Chiara? a întrebat Norah deodată, acoperindu-și gura cu palma pentru a-și stopa râsul. Și ala e Niall? a continuat ea, de data asta mult mai șocată

În momentul când am auzit întrebarea prieteniei mele, traiectoria privirii mele a urmat-o întocmai pe a sa și mare mi-a fost mirarea când am văzut imaginea ce se derula în fața ochilor mei. În mijlocul camerei se aflau două recipiente gigantice pline ochi cu o substanță alcoolică pe care nu reușeam să o identific, din ele ieșeau două furtunuri în capătul cărora se aflau două pâlnii-una dintre ele se afla între buzele Chiarei, iar cealaltă între ale lui Niall. În jurul lor se formase un cerc de persoane care ovaționau complet extaziați, fapt ce îi motiva și mai mult pe cei doi "concurenți".

Unde dracului am ajuns?

-Te-am luat, fraiere! a țipat Chiara, ridicându-se brusc în picioare și arătându-i lui Niall degetele mijlocii

Cred că tocmai luase sfârșit mica lor competiție.

-Te-am lăsat să câștigi de data asta, Buttercup, i-a spus Niall arogant, ducându-și brațele la piept, însă Chiara își flutura în continuare degetele mijlocii în aer și se bucura de uralele celor din jur, nemișcată de atitudinea superioară lui Niall

Eu și Norah ne făcusem de ceva timp curaj să ne apropiem de cercul gigantic de persoane, însă a durat ceva până când Chiara ne-a remarcat prezența și a început să sară în sus și în jos de fericire, dând frenetic din coate prin mulțimea de petrecăreți pentru a ajunge mai repede spre

-Norah! Eva! Fetele mele! a exclamat bruneta, strângându-ne pe amândouă între brațele sale firave

Duhnea a alcool și tutun și era vizibil mai beată ca niciodată, însă arăta de parcă trăia cel mai bun moment al vieții sale.

-Pot să v-o fur puțin? vocea lui Niall m-a făcut să îmi ridic fața din umărul Chiarei și numaidecât i-am observat pe cei doi porumbei cum chicoteau

Nu înțeleg relația dintre cei doi, dar Norah pare fericită și asta e tot ceea ce îmi doresc.

-Mai întrebi? l-a întrebat prietena mea, iar imediat după l-a urmat prin mulțimea de petrecăreți, pierdându-se în ritmul melodiei ce răsuna.

-Sunteți dezgustători! a țipat Chiara cât de tare a putut, stârnind din partea mea un râset înfundat

Iar acum eram doar noi două.

-Tocmai mi-am băut greutatea în bere, dar cred că mă mai ține ficatul încă două-trei shot-uri, mi-a spus bruneta, indicând înspre dulapul plin până la refuz cu băuturi alcoolice

-Știi că nu te pot refuza! am rânjit eu, iar imediat după Chiara mi-a apucat mâna și împreună ne-am îndreptat spre bar

Nu, nu doar că nu voiam să îi refuz oferta Chiarei, dar papilele mele gustative aveau nevoie cu disperare să simtă gustul băuturii intoxicante. Dacă îmi doream să mă distrez în seara asta, fără să mă lovească de nicăieri amintiri de seara trecută, aveam nevoie să fiu amețită de-a binelea.

Nu am nicio șansă să supraviețuiesc petrecerii ăsteia complet trează, mai ales după toate evenimentele din ultimele zile.

Chiara a apucat prima sticlă de băutură incoloră pe care a găsit-o aruncată pe masă și a umplut până la jumătate două shot-uri. Imediat după s-a întors pe călcâie, în căutarea sucului de portocale, însă eu am întrerupt-o înainte de a apuca să îl toarne deasupra băuturii alcoolice.

-Mie nu-mi pune! am țipat eu pentru a acoperi muzica zgomotoasă, apucându-mi propriul shot

-Vodkă seacă? a întrebat bruneta, ochii săi albaștrii-verzui privindu-ma profund șocați

-Da, am zis eu hotărât, în ciuda faptului că uimirea de pe fața Chiarei mă amuza

Am dat împreună pe gât cele două shot-uri, iar de-abia în momentul când am simțit cum lichidul arzător îmi traversează întreg corpul m-am simțit cu adevărat satisfăcută. E o senzație atât de neplăcută, însă când firele de păr mi se ridică și ochii mi se schimonoesc în dezgust mă simt cu adevărat în al nouălea cer.

Mi-am luat din timp pentru a analiza tot ceea ce se întâmpla în jurul meu și am ajuns la concluzia că un singur cuvânt poate descrie atmosfera din această casă și acela este haos. Dar nu este haosul care te propulsează direct pe muchie de cuțit, la limita dintre a-ți pierde complet mințile și a-ți păstra sănătatea mintală intactă, ci acel haos care îți dă viață. Am avut câteva tentative de a mă aruncă în mijlocul haosului, însă nu aveam destul de alcool în sistem pentru a da complet uitării evenimentelor de data trecută. Și am dat shot după shot după shot până în momentul în care senzația de euforie era deja mult prea departe de mine și fusese înlocuită cu amețeală.

Mă trântisem pe podea, sprijindu-mă de perete într-un colț al camerei de unde observam în detaliu tot ceea ce se întâmpla în mulțimea de oamenii ce fie dansau, fie beau cantități imense de alcool, fie trăgeau linii de praf alb. Detest imaginea asta. Poate suna egoist, însă detest să-i văd pe oamenii ăștia atât de fericiți, având în vedere că de fapt erau atât de departe de a atinge fericirea.

-Nu dansezi? am auzit deodată o voce care deja începuse să îmi lipsească

Chiar mă întrebam când o să apară.

-Arăt de parcă mi-ar plăcea să dansez? am întrebat eu, fără ca măcar să îmi dezlipesc privirea de pe petrecăreții fericiți

Când eram beată eram mult mai curajoasă decât în mod normal. Adesea nu vreau să recunosc, însă am nevoie de alcool mai mult ca de orice atunci când vine vorba de interacțiuni sociale.

-Da, mi-a răspuns sec. Exact așa arăți.

Mi-am dat ochii peste cap, iar apoi i-am închis, lăsându-mi capul pe spate în căutarea unui moment de liniște, însă e imposibil să găsești așa ceva în mijlocul unei petreceri.

Harry era atât de tăcut încât începusem să mă întreb dacă nu cumva plecase, însă în momentul când am simțit că s-a aruncat pe podea lângă mine, nu știam dacă ar trebui să îi mulțumesc universului sau dacă ar trebui să îmi urăsc soarta. Rămâne de văzut.

-Jalnic, nu-i așa? a spus el într-un final, făcându-mă să îmi deschid din nou larg ochii și să îmi încrunt ușor sprâncenele în confuzie

De ce omul ăsta e mereu atât de acid cu cuvintele sale?

-Ce anume?

-Petrecerea asta. Și cât de fericiți sunt cu toții. Pun pariu că mâine se vor întoarce la viețile lor mizerabile, nu au niciun motiv să fie fericiți, a șoptit el, însă privirea mea era în continuarea fixată direct în față, încă neîndrăznind să dau ochii cu el

-Nu ,,jalnic" e cuvântul potrivit, i-am răspuns eu imediat ce mi-am înghițit nodul ce mi se pusese în gât ca de fiecare dată când încerc să vorbesc cu el. Aspir să ajung ca ei, am spus eu râzând, să mă bucur chiar dacă lumea din jurul meu se prăbușește.

Iar lumea mea chiar se prăbușa.

Un râset forțat i-a scăpat printre buze și chiar dacă nu îi puteam vedea fața deja îmi puteam imagina expresia sa facială. Îmi era întipărită pe retină.

-Oameni care se mulțumesc cu puțin, a spus el simplu, făcându-mă din nou să îmi dau ochii peste cap

-Complex de superioriate?! am întrebat eu, chiar dacă știam mult prea bine răspunsul

-Nu l-aș numi complex.

Sună exact ca ceva ce ar spune o persoană cu un complex de superioritate.

Când în sfârșit mi-am întors leneș fața spre a sa am observat că el deja mi-o luase înainte și avea privirea ațintită spre a mea. Îl puteam vedea mai bine acum că eram față în față și nu îl mai priveam doar cu coada ochiului. Dumnezeule, era atât de frumos. Nu știu dacă era sau nu vina alcoolului, însă parcă pielea îi strălucea mai puternic, buzele trandafirii îi erau mai pline, iar ochii mult mai strălucitori. Nu îmi puteam dezlipi privirea de sa, ochii săi aveau nuanța unei păduri întunecate, iar eu iubesc pădurile. Iubesc copacii înalți și deși, iubesc sunetul foșnetului frunzelor sub pașii mei, iubesc felul în care într-o pădure am toate motivele să simt incertitudine sau chiar teama, însă simt complet contrarul-mă simt liniștită, împăcată sufletește.

Asta erai tu, Harry? O pădure întunecată?

-Nu te mai holba, ciudato, mi-a spus el deodată, trezindu-mă la realitate

În mod normal m-aș fi ofensat, însă felul în care a spus-o, cu un zâmbet ștrengar pe buze, nu mi-a dat niciun motiv să mă simt ofensată.

-Tu ești ciudat, i-am întors eu vorbele, tot alcoolul pe care îl aveam în sistem făcând să fie aproape imposibil gânditul coerent

Mi-a zâmbit din nou înainte de a-și muta privirea din ce în ce mai jos. În mod normal mi-aș fi dat ochii peste cap, fiind sătulă peste cap de astfel de priviri, însă în momentul în care privirea sa s-a oprit pe un cu totul alt detaliu față de cel la care mă așteptam, m-am încruntat în confuzie.

Cu față încă puțin înclinată în jos, și-a ridicat ochii curios înspre ai mei.

-Frumos lănțișor, a șoptit el, apucând mica cruciuliță de argint între degetele sale subțiri

-L-am primit de la mama, i-am șoptit eu. Iar ea l-a primit cadou de la tata.

Când sunt beată tiind să împărtășesc mai mult decât este cazul.

Harry și-a ridicat din nou fața complet spre a mea, ținând în continuare micul pandativ între degetele sale și privindu-mă cu una dintre sprâncenele sale ridicate.

-Părinții tăi sunt cumva dependenți de cocaină? m-a întrebat el deodată, luându-mă complet prind surprindere cu întrebarea sa lipsită de filtre

Mi-a luat câteva secunde să procesez întrebarea pe care tocmai mi-o adresase, timp în care doar l-am privit cu ochii larg deschiși și cu buzele întredeschise.

-P-p-oftim? am întrebat eu, de-abia găsindu-mi cuvintele

-Îmi permiți? a întrebat el, îndreptându-și degetele spre închizătoarea lănțișorului meu, iar eu i-am răspuns printr-un dat din cap

Mi-a desfăcut cu grijă bijuteria delicată, vârfurile degetelor sale de-abia atingându-mi pielea gâtului, însă chiar și cea mai mică atingere îmi transmitea fiori în întreg corpul.

-Uită-te aici, mi-a spus el, ținând în mână pandativul. Dacă tragi de aici, crucea asta se va împărți în două, a început el să îmi explice, în mâna sa aflându-se două piese ce doar cu câteva secunde mai devreme alcătuiau una singură.

Îl piveam fascinată, impresionată și totodată contrariată. Cum dracului am purtat atâta timp la gât lănțișorul ăsta și de-abia acum descopăr asta.

-În partea asta pui praful, a continuat el, ridicând mai aproape de fața mea partea ce arăta ca un recipient minuscul. Iar partea asta te ajută sa faci liniile, mi-a spus el, de data asta ridicând cealaltă partea ce arăta exact ca o linguriță.

-Nu pot să cred așa ceva, a fost singura frază pe care am reușit să o formez, iar el mi-a răspuns doar prin rânjetul său tipic

Sunt convinsă că părinții mei ar fi fost la fel de în ceață ca mine, doar o minte țicnită ca a lui Harry poate folosi un pandativ pentru așa ceva.

Imediat după ce a adus pandativul la forma inițială mi-a înconjurat din nou lănțișorul în jurul gâtului, de data asta parcă intenționat odihinindu-și degetele mai mult timp pe pielea gâtului meu. Am tras aer adânc în piept cum degetele sale mi-au părăsit pielea, însă nu știu dacă am răsuflat de ușurare sau frustare.

-Uneori îmi lipsește mama, am șoptit eu încet după momente întregi de liniște între noi doi, însă nu destul de încet încât să nu fiu auzită

Instant m-am urât pentru felul în care cuvintele îmi scapă înainte de a apuca să gândesc.

-Uneori? a întrebat el

-Uneori. Alteori sunt recunoscătoare pentru faptul că nu mai e, am spus eu cât se poate de sinceră, iar imediat după replica asta amândoi ne-am reîntors privirile spre mijlocul încăperii în care ne aflam.

L-am auzit pe Harry cum a înghițit în sec, probabil neașteptatându-se să audă asta din partea mea. Și mai important, probabil neașteptatându-se că i-aș spune asta vreodată lui. Am fost luată prin surprindere de piciorul său care s-a lipit brusc de al meu, ignorându-mi complet instinctul de a mă muta câțiva centimetrii. Îmi plăcea senzația asta. Nu știu dacă era alcoolul care pusese stăpânire pe mine sau doar tânjeala mea după orice tip de atingere, însă să îi simt piciorul lui Harry ruinând orice spațiu dintre noi mi-a răspândit furnicături în întreg corpul.

Și iată-ne aici, stând împreună pe podeaua unei petreceri, bucurându-ne chiar și de cea mai mică atingere, în timp ce toți ceilalți se distrează de mama focului. Nu știu exact cât timp trecuse, însă mă simțeam de parcă ne aflam într-o mică bulă a noastră unde toți ceilalți ne puteau observa și compătimi pentru cât de triști păream, însă doar noi doi știam cu adevărat că ei erau cei triști.

Sau cel puțin asta îmi plăcea să cred.

Mi-am întors din nou tăcută privirea spre el, în speranța că de data asta o să îi întâlnesc profilul, însă ochii aproape că mi-au ieșit din orbite în momentul în care am realizat că privirea sa era de asemenea ațintită asupra mea. Din reflex, și-a întors numaidecât capul, de parcă faptul că mă privea era un secret ce nu putea fi divulgat, iar doar o secundă mai târziu am repetat și eu gestul său. Deși ochii mei fixaseră petrecerea ce era în toi, puteam simți cum pe buze i se întinde un rânjet în urma schimbului nostru de priviri.

În ciuda muzicii ce răsuna, între noi doi era o liniște înmormântală. Însă nu era nicidecum acea liniște incomfortabilă, era total contrariul. Nu știu dacă privirea sa care era complet diferită față de dățile trecute sau felul în care picioarele noastre se atingeau timid îmi induceau această stare de liniște, însă aveam atât de mare nevoie de ea. Aveam atât de tare nevoie de ea pentru că știam foarte bine că orice schimb de replici dintre noi nu s-ar termina niciodată bine.

Am simțit cum de nicăieri degetele lui Harry au început să se plimbe de-a lungul mandibulei mele și am încercat din răsputeri să îmi alung din minte momentele care îmi provocau senzația de deja-vu.

Deodată a rupt contactul vizual dintre noi, buzele sale năpustindu-se asupra pielii gâtului meu care tânjea după atingere de atâta timp. Buzele sale pline erau lipite de locul unde îmi simțeam pulsul alert, mai apoi urcând spre mandibulă pe care a plasat săruturi scurte până în dreptul bărbiei. Imediat ce a coborât iar spre gât, mișcările sale au devenit unele mult mai agresive, făcându-mă să îmi închid ochii și să îmi las capul pe spate, lipindu-l de peretele rigid. Săruturile sale au urcat spre ureche, prinzându-mi lobul între dinții săi, gest care mi-a transmis un val de plăcere în întreg pe corpul, fiind pe punctul de a scăpa un geamăt înfundat printre buze, însă m-am abținut din răsputeri. Nu aveam de gând să îi dau satisfacția asta.

Am simțit cum buzele sale întredeschise și-au găsit drumul înapoi spre gâtul meu, iar mai apoi înspre umerii mei dezgoliți. S-a oprit pentru o secundă, făcându-mă de data asta să simt căldura respirației sale, ci nu senzația buzelor sale pe pielea mea deja înfierbântată.

-Se pare, a spus el deodată, iar mai apoi mi-a sărutat din nou scurt umărul, că cineva, a continuat, imediat după plasând un alt sărut, vrea să fie pe partea mea bună, a încheiat cu încă un sărut scurt, iar mai apoi a revenit la ritmul său agresiv

-Mhm, am murmurat eu în lipsă de cuvinte

Nu voiam să fiu pe partea lui bună. Nu voiam nici măcar să fiu pe vreuna dintre părțile sale, fie ea bună sau rea. Harry era o persoană îngrozitoare și mi-a dovedit asta de nenumărate ori într-un timp foarte scurt, motiv pentru care doar gândul de a fi în preajma sa îmi provoca o senzație inexplicabilă.

Dar puteam face o excepție astă-seară. De mâine lucrurile vor reveni la normal.

Promit.

,Îl urăsc pe Harry. Îl urăsc pe Harry. Îl urăsc pe Harry-era singurul lucru pe care conștiința mea îl ura. Dar nu urăsc felul în care se simt buzele sale pe pielea mea.

Nu știu dacă gestul său venea din pură dorință sau doar era mânat de substanțele care cel mai probabil îi invadaseră sistemul. De asemenea, nu știu de ce eu am continuat. Conștiința mă mustra atât de tare, însă refuzam să o ascult chiar dacă știam mult prea bine că o să regret în momentul în care o să îmi recapăt coerența.

Faptul că știam cât de tare o să regret, dar totuși refuzam să mă ridic și să plec cât mai departe de acolo mă făcea să simt o senzație neplăcută de deja-vu. Din nou. Fiecare moment pe care l-am avut cu Harry din clipa în care l-am întâlnit și până acum alcătuiesc un ciclu de întâmplări care se termină în același punct-cu mine terifiată și perturbată.

Momentul nostru care era din ce în ce mai probabil să devină regretabil a fost întrerupt de un tuset forțat și zgomotos, în încercarea de a acoperi muzica asurzitoare din cameră. Buzele lui Harry mi-au părăsit numaidecât pielea, iar eu mi-am deschis ochii instantaneu. Primul lucru pe care l-am văzut a fost o pereche uzată de Doctor Martens și niște picioare lungi și zvelte. Mi-am ridicat privirea pentru a putea identifica persoana din fața mea, iar cum am văzut un păr brunet scurt și doi ochi verzi scânteietori am știut exact cine e.

-Eva? i-am auzit deodată vocea confuză.

niște momente soft<333 bucurați-vă de ele cât mai puteți
also la media poză cu lănțișorul Evei.