trigger waring: tulburare de alimentație

   Pe cât de mult iubeam serile de vineri pe atât de mult uram diminețile de sâmbătă. E ca și cum ai urca 300 de trepte pentru a ajunge în locul tău preferat de pe întreaga planetă și doar o fracțiune de secundă mai târziu cazi în gol. Aveam o durere cap de îngrozitoare, ochii îmi erau umflați și mă uram din tot sufletul pentru faptul că nu fusesem în stare să mă demachiez înainte să mă arunc în pat. Mă trezisem de aproape treizeci de minute, dar încă nu găsisem forța necesară să îmi părăresc patul. În fiecare dimineață de sâmbătă eram atât de extenuată încât îmi juram că nu o să mai pierd vreodată nopțile, însă știam foarte bine că mă mințeam singură.

   Evenimentele de seara trecută nu îmi mai părăseau mintea și probabil ăsta era și unul dintre motivele pentru care în dimineața asta mă simțeam mai rău că niciodată. Care erau șansele să mă trezesc în primul rând la concertul idiotului cu care mă certasem în cafenea? Și care erau șansele ca acesta să aibă o întreagă criză nervoasă doar pentru că am refuzat să fac sex cu el? E absolut dezgustător și numai gândul ăsta îmi provoca o senzație de greață oribilă. Într-un alt context probabil aș fi acceptat fără să stau pe gânduri pentru că da, tipul era foarte atractiv și părea că știe ce face, însă era un nesimțit, misogin cu accese de furie și peste asta nu pot trece cu vederea.

   Când în sfârșit am avut energia necesară să cobor din pat primul lucru pe care l-am făcut a fost să îmi târăsc picioarele către frigider pentru ca stomacul meu urla după mâncare. Ajunsă în bucătăria mea, am apucat mânerul ușii frigiderului, însă ceva m-a oprit.

   Eva, nu-mi-am spus în mintea mea.

   Trecuseră deja două zile de când nu mai mâncasem absolut nimic și aveam de gând să continui cu asta. Aveam autocontrol și știam foarte bine că nu voi putea continua prea mult timp așa, dar pentru un moment mă simțeam bine și mă simțeam chiar mai bine în momentul când vedeam cum kilogramele începeau să scadă.

   Mi-am retras mâna de pe mânerul frigiderului și în schimb am apucat două cuburi de gheață din congelator pe care mi le-am îndesat imediat în gură. Citisem undeva că gheața îți domolește senzația de foame.

   M-am dus înapoi în patul meu dezordonat și mi-am apucat telefonul de pe noptieră. Când am deschis ecranul am observat că aveam 6 apeluri nepreluate. Am deblocat imediat telefonul, fiind curioasă cine putea fi persoana care mă sunase și nu mare mi-a fost mirarea când am văzut că toate cele șase apeluri au fost de la tata.

   Un oftat mi-a scăpat printre buze și pentru câteva momente am rămas blocată cu degetul pe ecranul telefonului, gândindu-mă dacă să îl sun sau nu. Mi-aș fi dorit să îl apelez și să vorbesc ore în șir cu el, însă faptul că nu aveam nicio veste bună pe care i-aș fi putut da-o mă demoraliza complet. De când m-am mutat în New York tot ce am reușit să fac a fost să îmi găsesc un loc de muncă într-o cafenea mizeră, să iau cluburile la rând și să adopt o pisică căreia nici măcar nu am fost în stare să îi pun un nume.

   Nu eram încă pregătită să fac față vocii sale complet dezamăgite, așa că am ales să amân momentul când îl voi suna.

   Am trântit telefonul înapoi de pe noptieră și m-am afundat înapoi în așternuturile mele călduroase, însă nu m-am bucurat prea mult de senzația asta, întrucât am auzit cum cineva îmi bătea puternic în ușa. M-am ridicat ca arsă, murmârând câteva înjurături. Din câte îmi aduc aminte nu așteptam pe nimeni. Cine dracului putea fi?

   Bătăile zgomotoase s-au oprit de-abia în momentul când am apucat clanța ușii și am deschis larg ușa. În momentul când am văzut cine era persoana care se afla în spatele ușii tot ce îmi doream era să o strâng de gât.

   — Norah, pentru numele lui Dumnezeu, de ce bați așa? M-ai speriat de moarte, am întrebat-o eu pe șatena care imediat ce i-am deschis și-a făcut loc pe lângă mine pentru a intra în apartamentul meu.

   — Nu am voie să îmi vizitez cea mai bună prietenă? a zis ea, prefăcându-se ofensată. Plus că se pare că ai câte ceva de povestit, a rânjit ea, făcând semn spre gâtul meu.

   Mi-am dus ca arsă mâna spre gât și imediat amintiri de seara trecută au început să mi se deruleze în minte.

   Al dracului să fii, Harry!

   M-am aruncat pe unul dintre scaunele mele din bucătărie și am scăpat un oftat de frustare.

   — Ți s-au cam aprins călcâiele după creț, nu? a râs Norah, lovindu-mă ușor cu cotul.

   — Nici nu știi, am spus eu ironică, însă tristețea citindu-mi-se în glas. Nu trebuia să merg aseară în spate, am fost o proastă, m-am plâns eu prietenei mele.

   Orice fel de entuziasm sau amuzament i s-a șters complet de pe față, fiind înlocuit de îngrijorare. Mi-a cuprins fața între palmele ei, făcându-mă astfel să îi întâlnesc privirea.

   — Eva, ce ți s-a întâmplat? a întrebat ea speriată, îndepărtându-mi câteva șuvițe de păr de pe față.

   — Să spunem doar că Chiara avea dreptate când a spus că sunt niște nesimțiți, a fost tot ce am reușit să îi spun, nedorindu-mi să îi dau prea multe detalii.

   Nu îmi place să mă deschid în fața oamenilor, nici măcar în fața Norei. În momentul când te deschizi în fața cuiva devi vulnerabil, iar pentru a fi vulnerabil e nevoie să ai încredere în acea persoană, iar experiența mea destul de scurtă de viață m-a învățat să nu am încredere în nimeni.

   Singura ei reacție a fost să mă cuprindă într-o îmbrățisăre atât de strânsă încât aveam impresia că o să îmi strivească toate organele interne. Aș fi putut sta în îmbrățisarea asta ore întregi. Sunt atât de recunoascătoare că o am pe Norah în viața mea.

   — Îmi pare rău să aud asta, nu ar fi trebuit să te încurajez să mergi, mi-a șoptit ea, în timp ce continua să mă țină strâns în brațe.

   — Nu e vina ta, am oftat eu. Dacă nu m-as fi lăsat eu dusă de val nu s-ar fi întâmplat așa ceva.

   Chiar nu era vina ei.

   — Mă gândeam doar că a trecut destul de mult timp de la...știi tu ce și poate aveai și tu nevoie să te distrezi, mi-a spus ea, continuând să își plimbe mâinile firave pe spatele meu, în speranța că îmi va oferi înțelegerea de care am nevoie.

   Am nevoie să mă distrez, bineînțeles, dar de atunci noțiunea de distracție s-a limitat pentru mine.

   Când m-am desprins din îmbrățișare, din dorința de a schimba subiectul și de a nu o afunda și pe ea după mine în butoiul cu tristețe, am întrebat-o:

   — Apropo, care-i treaba cu tine și blondul ăla?

   La auzul întrebării mele, șatenei i s-a întins un zâmbet radios pe buze.

   — Niall? a întrebat ea copilărește, aproape roșind în momentul când i-a pronunțat numele, iar eu doar am dat din cap. Am fost la el, eram amândoi morți de beți și am mai și tras de câteva ori dintr-un pai, dar per total fost genial, mi-a explicat ea gesticulând.

   Mă bucur că măcar una dintre noi avusese o seară bună.

   — Nu cred că va mai fi și o a doua oară totuși, a continuat ea, uitându-se în jos spre unghiile ei, evitându-mi privirea.

   — De ce zici asta?

   Ea doar a ridicat din umeri, iar când în sfârșit și-a găsit cuvintele a zis:

   — Probabil sunt doar una dintre multele tipe cărora le-o trage după concert.

   Mi-am dat ochii peste cap și mi-am poziționat mâinile pe umerii săi.

   — Norah, nicio ființă vie de pe planeta asta nu ți-ar rezista. O să te sune când nici nu te aștepți, i-am spus eu, din dorința de a-i ridica încredere în sine.

   Ea a mimat un "sigur" ironic, iar mai apoi o liniște s-a lăsat asupra noastră, probabil amândouă reflectând asupra evenimentelor de noaptea precedentă în tăcere. Fusese o noapte interesantă pentru amândouă.

   — Lucrezi diseară? am spart eu liniștea într-un final.

   — De-abia la miezul nopții încep, mi-a răspuns ea imediat.

   Norah era dansatoare într-un club de noapte destul de bine cunoscut din New York. Adesea am observat cum oamenii o privesc cu ochii iscoditori în momentul când menționează ceva legat de meseria sa, însă eu o admiram enorm. Îi admiram puterea, încrederea în sine și, bineînțeles, faptul că reușise să își achite taxa de școlarizare de una singură. În ochii mei, Norah este exact modelul femeii puternice, sigure pe ea și care nu se lasă călcată în picioare de nimeni și nimic, motiv pentru care noi două ne aflăm la poli total opuși.

   Între noi două s-a lăsat din nou o liniște apăsătoare, fiecare dintre noi fiind mult prea afundată în propriile ei gânduri. Mi-am  ținut privirea ațintită în jos pentru momente îndelungate, însă când în sfârșit mi-am ridicat-o nu am dat de ochii negri scânteietori ai Norei. Am găsit-o pe această cu privirea focusată pe mâinile sale pe care și le poziționase în poală. Se juca cu unghiile sale, parcă găsind o distragere în asta. Părea că o macină ceva.

   Sunt destul de sigura că dacă există un motiv pentru care Norah este atât de pierdută în propriile gânduri, acela nu este nicidecum Niall. Pentru ea, bărbații întotdeauna vin și pleacă și niciodată nu s-a lăsat afectată de asta. ,,Erau mai mult un accesoriu"–după cum susținea chiar ea.

   Când a simțit cum ochii mei o săgetau îngrijorați, și-a ridicat brusc privirea din pământ. A scăpat un oftat printre buze, iar mai apoi a început să își plimbe palmele pe materialul blugilor săi.

   — Eva, a vorbit ea pentru prima dată de când mi-a întâlnit privirea îngrijorată. Cred că trebuie să îți spun ceva, a zis ea, fapt ce mi-a făcut ochii aproape să iasă din orbite de îngrijorare.

   — Norah, ce s-a întâmplat? am întrebat eu îngrijorată

   —Nu, nu, nu, stai calmă, a spus ea cu o voce domoală. Nu e nimic grav, e pur și simplu...ceva de la care nu-mi pot lua gândul și simt nevoia să spun cuiva, a continuat ea, vorbind foarte repede, parcă dorindu-și să scape de o povoară.

   Chipul Norei este întotdeauna o rază de soare, mereu cu zâmbetul pe buze și cu ochii strălucind, însă acum în doar o fracțiune de secundă fața i s-a albit, iar ochii i s-au golit de entuziasm. A mai scăpat un oftat, înainte de a începe să vorbească:

   — E legat de club. S-au întâmplat niște lucruri dubioase în ultimul timp.

   M-am apropiat mai mult de ea și i-am apucat mâinile între ale mele, uitându-mă empatic la ea, sperând că o să înțeleagă că sunt alături de ea și aici să o ascult.

   — Două colege de-ale mele, Julia și Amber, au dispărut, a spus ea, apoi a înghițit în sec.

   Involuntar sprâncenele mele s-au încruntat, îngrijorarea crescând în mine.

   — Julia e încă de negăsit, dar Amber, a spus ea și făcut o pauză în care doar a privit în gol, a fost găsită moartă, a încheiat ce avea de spus și și-a strâns ochii, ținându-și lacrimile.

   Din instinct, mi-am dus palma la gură, acoperindu-mi buzele larg deschise de uimire. Ochii mei erau larg deschiși și sprâncenele ridicate mult mai mult pe fruntea mea decât în mod normal. Nu îmi venea să cred ce tocmai auzisem.

   —Nu pot să cred, mi-am găsit eu cu greu cuvintele. De ce nu vorbește nimeni despre asta? am întrebat eu, făcând referire la faptul că în presă nu s-a adus niciodată vorba de acest caz și până la urmă era unul dintre cele mai selecte cluburi din New York, este imposibil ca informația asta să nu fi ajuns la urechile mass-mediei.

   — Zach a avut destul de mulți bani încât să îi plătească să nu vorbească despre asta, mi-a explicat ea. Dacă s-ar fi vorbit despre asta, i-ar fi scăzut numărul de clienți și ăsta e ultimul lucru pe care și-l dorește.

   Am oftat îngândurată, privind-o pe prietena mea cum își mușcă buza de inferioară de stres și cum ochii îi lucesc din cauza lacrimilor ce stau să cadă.

   — Îmi e frică, Eva, a mărturist ea și am simțit cum inima mi se frânge în mii de bucățele la auzul glasului ei îndurerat.

   Mi-am întins brațele și am strâns-o într-o îmbrățișare. Îmbrățișările Norei mă ajutau enorm de mult în momente în care ma simțeam complet la pământ și speram că îmbrățișarea mea, pe cât de neînsemnată în aparență, o va ajuta cel puțin la fel de mult.

   — Te-ai gândit să îți dai demisia? am întrebat-o eu, în mintea mea demisia părând singura soluție prin care poate fugi de frica sa.

   Îmi plimbam degetele prin părul ei lung și negru, în timp ce ea își îngropase fața în umărul meu, în continuare încercând să facă față lacrimilor ce o încercau.

   E înfiorător felul în care lucrurile pot escalada–acum doar câteva minute eram în poziția Norei, iar ea în a mea, iar acum iată-ne aici.

   — Știi doar cât de mult a durat să găsesc job-ul ăsta și câte refuzuri mi-au fost date peste nas înainte de a fi acceptată într-un loc. Dacă mi-aș da demisia, mi-aș asuma riscul de a rămâne fără bani pentru o perioadă pe care nu o pot determina, mi-a vorbit ea, fără să se desprindă din brațele mele.

   Nu știu cât timp am stat așa, dar ne-am desprins de-abia în momentul în care materiaulul tricoului meu era la fel de ud de parcă îl afundasem într-un recipient plin ochi de apă, iar fața Norei era roșie ca focul și ochii uscați, semn că plânsese până în momentul în care rămasese fără lacrimi.

   — O să fie bine, i-am spus, mângâindu-i brațul, încercând să îi arăt în toate modurile posibile că sunt alături de ea.

   Nu m-aș fi așteptat vreodată că în spatele unuia dintre cele mai bine famate cluburi din New York se ascund atât de multe secrete murdare.

știu că primele capitole sunt cam plictisitoare, dar promit că urmează lucruri muuuuult mai interesante<3