Alcoolul îmi e cel mai bun prieten.

   La finalul zilei, când soarele dă să se scufunde în spatele clădirilor înalte, iar eu trag draperiile pentru că urăsc lumina aurie apusului, singurul care e în continuare acolo pentru mine e alcoolul.

    E ca acel prieten cu care chiar dacă nu vorbești zilnic, întotdeauna există ceva care te trage înapoi spre el de fiecare dată când vrei să destăinui vreo veste cuiva, fie ea bună sau rea.

   Însă nici gustul său pe care papilele mele gustative și-ar doar să îl prelungească pentru o eternitate și nici senzația de euforie în care îmi învăluie fiecare mușchi în parte nu sunt cele care mă trag înapoi înspre el de fiecare dată, ci versatilitatea sa.

   E fascinant felul în care alcoolul reușește să îmi fie atât acel prieten cu care râd incontrolabil, dansez până picioarele își pierd stabilitatea și cânt până îmi pierd glasul, cât și prietenul care îmi oferă umărul său când am nevoie.

   Oamenii sunt ființe complexe. Atât de complexe încât oricât am încerca, nu vom înțelege niciodată complexitatea unul altuia.

   Dar alcoolul o face.

   Vodka e pentru când mă înec în propriile-mi sentimente.

   Tequila e pentru când vreau să îngrop orice inhibiție.

   Whisky e pentru când vreau să mă simt încrezătoare.

   Însă în momentul de față mă simțeam de parcă fusesem trădată de cel mai bun prieten. Era de parcă după ce petrecusem o zi întreagă sub cerul însorit alături de cel mai bun prieten, fusesem părăsită chiar în momentul în care norii gri au împânzit albastrul cerului. Era de parcă stăteam de una singură sub stropii reci de ploaie.

   Inclusiv alcoolul mă părăsise.

   Mi-aș fi dorit încă să îmi distorsioneze toate simțurile, astfel încât creierul meu să nu poată să pună cap la cap tot ceea ce se petrecea în jurul meu și să nu înțeleagă tonul cu subînțeles și zâmbetul ștrengar al lui Seth, dar nici expresia complet împietrită al lui Harry.

  ,,Nu-i așa, Harry? "–aceste trei cuvinte care ascundeau atât de multe înțelesuri în spatele lor se repetau iar și iar în mintea mea, iar zâmbetul de pe fața acoperită de tatuaje a omului din fața mea îmi rămăsese întipărită pe retină.

   Într-adevăr, poate sunt eu cea paranoică, poate cuvintele "tot ceea ce s-a întâmplat" nu făceau referire la dispariția celor două fete despre care Norah îmi povestise, însă instinctul îmi spunea că tonul vocii și privirea lui Seth nu erau pur întâmplătoare, iar acesta și Harry știau mult mai mult decât lăsau să pară.

   Cu siguranță știau.

   — Poate fi, am auzit în sfârșit după secunde îndelungate cum vocea lui Harry îi răspundea lui Seth.

   M-am întors ca arsă înspre el, mișcându-mă în sfârșit din locul meu în care rămăsesem înțepenită încă de când acea pereche de ochii asemenea unui onix negru s-au poposit asupra mea.

   Când i-am întâlnit chipul lui Harry, am înghițit în sec și mi-am încruntat sprâncenele, privindu-l cum bate cu degetele în suprafața de lemn a barului, semn că se simțea pus sub presiune. Fața îi devenise albă ca varul, toată roșeața din obraji făcându-se complet dispărută, iar maxilarul i se încleșta și descleșta continuu.

   Era pentru prima dată când îl vedeam pe Harry așa–agitat, poate chiar speriat, deși cred că mă pripesc când folosesc un cuvânt ca "speriat" pentru a-l descrie. El, persoana care abundă în încredere în sine și aroganță, se transformase în ceva de nerecunoscut–era de parcă toată personalitatea îi fusese secată și în locul său rămăsese doar un copil speriat și de umbra sa.

   L-am auzit cum a tușit forțat și deodată și-a ridicat ochii dinspre degetele care băteau fără oprire în lemnul barului. Smaraldele din irișii săi l-au ochit numaidecât pe Seth și mi-au evidat complet privirea mea contrariată.

   — Dar nu pe atât de periculos pe cât se crede, a continuat el, luându-l prin surprindere pe omul din tatuat căruia îi simțeam respirația drept în ceafă.

   Figura lui Harry s-a schimbat complet. Cred că asta mă terifia cel mai tare la el–cât de rapid era capabil să treacă de la o stare la altă. Chipul speriat și intimidat de atitudinea lui Seth dispăruse complet, iar Harry cel pe care îl cunoșteam mult prea bine–cel plin de el și cu un complex de superioritate gigantic, își făcuse din nou apariția și își reluase postura intimidantă.

   — Asta voiam să aud, Styles, am auzit drept răspuns și deja puteam vizualiza rânjetul ce se întindea pe fața lui Seth.

   M-am întors ca arsă înspre el, sperând cu disperare că expresia sa îmi va trăda vreun indiciu, însă am dat doar de tipicul rânjet ce scotea la iveală dinții săi aurii.

   — Iar tu, am fost luată prin surprindere când ochii săi negri s-au reațintit asupra mea, înțepenindu-mă în loc, ai grijă! a spus autoritar.

   În lipsă de reacție, doar am dat din cap și l-am urmărit cum se ridică de pe scaunul său, menținându-și totuși privirea în continuare strict asupra mea.

   Odată ce picioarele sale au atins podeaua șubredă, am observat cum distanța dintre noi începuse să se micșoreze, așa că primul meu instinct a fost să mă îndepărtez cât mai mult. Din nefericire, spațiul meu era unul limitat, așa că m-am lovit cu spatele de lemnul dur al barului și i-am lăsat lui Seth îndeajuns loc încât să se apropie de mine.

   — Tu, a repetat el când a ajuns atât de aproape încât îi puteam simți căldura respirației sale pe pielea mea , de data asta aproape șoptit, doar ai grijă, a încheiat brusc.

   Nici nu am apucat să concep un răspuns că acesta s-a întors pe călcâie și chipul tatuat i s-a făcut nevăzut în jocul de lumini al clubului. Fiind luată de val de intensitatea tuturor trăirilor care m-au încercat într-un interval de timp paradoxal de scurt, pentru câteva secunde am rămas înghețată în locul meu, procesând tot ceea ce ochii îmi văzuseră și urechile îmi auziseră.

   Sunt doar paranoică.

   Sunt doar paranoică.

   Sunt doar paranoică.

   Asta era tot ceea ce mintea îmi repeta, asemenea unei casete stricate.

   Harry nu știe nimic despre tot ceea ce s-a întâmplat în clubul lui Zach, nu are de unde să știe.

   Sunt doar paranoică.

   Fie paranoică, fie nu, trebuie să scap de aici cât de repede cu putință.

   Am înghițit în sec și pentru prima dată de când a plecat Seth, m-am întors înspre locul în care stătea Harry care nu scosese nici măcar un cuvânt. Când ochii săi i-au întâlnit pe ai mei, am simțit încă o dată nevoia de a înghiți în sec, însă gura era mult prea uscată. Am tras aer adânc în piept și când am văzut că buzele sale dădeau să se întredeschidă, i-am tăiat-o scurt:

   — Du-mă acasă!

   Imediat ce cuvintele au trecut printre buzele mele, între sprâncenele sale s-a format o cută adâncă, maxilarul i s-a încleștat, iar brațele i s-au încordat pe sub materialul cămășii.

   — Poftim? a întrebat el, pe fața sa așternându-se din nou o altă nouă emoție, de data asta părând ceva a fi mânie.

   — Exact ce ai auzit, Harry, du-mă acasă și du-mă acum.

   Acestea fiind spuse, am coborât de pe scaunul înalt, iar imediat ce picioarele mele au întâlnit podeaua am regretat instant că nu am mai stat măcar pentru câteva secunde pe nenorocitul ăla de scaun, întrucât statura înaltă a lui Harry o domina pe a mea, făcându-mă să mă simt de parcă eram o căprioară încolțită, însă de data aceasta singurii care mă încolțeau erau irișii verzi și pătrunzători ai lui Harry.

   Am înghițit în sec, simțindu-mă de parcă privirea lui Harry îmi înrădăcinise picioarele în locul acela nenorocit din care nu mă puteam clinti.

   — Dacă pleci acum, a început el și am fost luată prin surprindere de sunetul pe care l-a făcut podeaua în momentul în care picioarele sale au atins-o, orice fel de înțelegere am făcut se va duce.

   Deși revenise la statura sa obișnuită, în continuare mă simțeam inferioară în fața sa, de parcă sugea din mine chiar și cel mai mic și neînsemnat strop de încredere pe care l-aș fi putut avea și se hrănea cu asta.

   — Tu alegi, a zis el nonșalant, lipsindu-și pieptul de al meu, spulberând spațiul neînsemnat dintre noi.

   L-am urmărit cu teamă cum și-a ridicat mâna și între degetele sale acoperite în cerneală neagră a apucat una dintre șuvițele părului meu. Harry reușea să facă dintr-un gest pe care într-un orice alt context l-aș fi considerat tandru, un gest plin de mânie, ce îmi făcea sângele să înghețe în vene.

   Am strâns din buze în timp ce cu coada ochiului urmăream cum părul meu auriu dansa printre degetele sale lungi și osoase.

   În timp ce continuam să evit a face contact vizual direct cu el, puteam simți cum verdele arzător nu se dezlipea de pe fața mea, iar rânjetul, pe care deși nu îl vedem, îl puteam vizualiza cum i se întipărise pe buze.

   — Tu alegi, Eva, a zis de data aproape șoptit, apropiindu-se periculos de mult de urechea mea și transmițând în interiorul meu un fior ce mi-a traversat întreg corpul, din creștetul capului și până în vârful picioarelor.

   Am oftat, inspirând aerul înăbușit dintre noi care pare nu era îndeajuns pentru două persoane și înainte să apuc să cuget, buzele mele au început să dea glas unor cuvinte alandala:

   — Știi ceva, Harry, e de ajuns că te-am lăsat să mă aduci în locul ăsta, am început eu, totodată gesticulând în toate direcțiile. Nu am de gând să mă mai las manipulată încă o dată.

   În tot timpul ăsta, rânjetul său i-a adâncit gropița și mai adânc în obraz. M-am smucit cât mai departe de el, dezlipindu-mi pieptul de al său și desfăcându-mi șuvița din jurul degetului său. Am respirat ușurată când am observat că nu are de gând să distrugă din nou distanța dintre noi și am ales să continui ceea ce aveam de zis:

   — O să plec singură de aici, am aruncat cuvintele și am putut observa cum instantaneu sprânceana sa dreapta i s-a ridicat pe frunte, iar cealaltă s-a încruntat, formând un rid adânc.

   Și-a trecut vârful limbii peste buzele uscate și a scăpat un râset scurt, parcă în batjocură.

   — Sunt băută și e miezul nopții, așa că mor, sper să mă ai pe conștiință!

   Nu știu de unde a venit acea propoziție, dar cert e că Harry nu m-ar avea pe conștiință.

   — Singurul lucru pe care l-aș putea avea pe conștiință ar fi regretul că nu eu am făcut-o, a spus-o nescăpându-mă din priviri nici măcar pentru o secundă.

   Cuvintele sale mi-au făcut ochii parcă să iasă din orbite, buzele să mi se întredeschidă, iar pulsul să mi se accelereze nebunește. Am înghițit în sec și mi-am strâns brațele la piept, prinzându-mi coatele pentru a domoli tremuratul ce nu ezitase apară.

   Zâmbetul pe care îl purta în continuare pe față și simplitatea cu care rostise acele cuvinte înfiorătoare mi-au dat de înțeles pentru a o suta oară că trebuie să mă țin cât mai departe de el, nu știu nimic despre și mai mult de atât, nu știu de ce e în stare.

   M-am întors pe călcâie și am plecat de acolo înainte de a mai apuca să arunc o altă privire figurii sale, făcându-mi loc prin mulțimea de trupuri ce se bucurau de atmosfera clubului.

   Acum e acum.

   Când briza răcoroasă a vântului de primăvară târzie mi-a brăzdat pielea obrajilor, am realizat că sunt în mijlocul unui cartier care îmi era complet necunoscut, nu aveam mașină, iar noaptea era în toi.

   Am oftat puternic și am scotocit prin buzunar după telefonul meu, iar când l-am scos, am dat mesaj primei persoane care mi-a venit în minte:

către Norah: poți să vii să mă iei de undeva? nu am cu ce să ajung acasă.

   Degetele mele au tastat cu rapiditate cuvintele, în speranța că prietena mea va răspunde în timp util și voi pleca de aici înainte de a da iar nas în nas cu Harry.

   Am așteptat minute îndelungate, însă telefonul meu nu primea nicio notificare din partea Norei. Eram destul de sigură că asta era una dintre serile ei libere, așadar singura varianta era că prietena mea se culcase și îmi va vedea de-abia dimineața mesajul.

   Am tras aerul rece pe nări și am început să derulez prin contactele pe care le aveam în telefon, însă niciunul dintre numele inscripționate nu îmi erau de ajutor.

   Doar în momente ca acesta realizezi cât de singuri ești de fapt.

   Plimbându-mi în continuare degetul pe ecran, am dat peste un număr de telefon care mi-a sădit un gram de speranță în suflet și anume numărul Chiarei. Nu am considerat-o niciodată pe Chiara prietenă, însă în momente ca ăsta părea singura mea salvare.

   Am început din nou să tastez același mesaj pe care i l-am trimis și Norei, iar din fericire răspunsul a venit la doar un minut distanță:

Chiara: sigur, fato! dă-mi locația!

   Când mesajul mi-a apărut pe ecran, mi-am închis ochii și mi-am dat capul pe spate ușurată, mulțumindu-i universului că îmi oferise o portiță de scăpare. Cu mâinile tremurând, i-am distribuit Chiarei locația mea, iar aceasta m-a anunțat că va fi aici numaidecât.

   Mi-am unit palmele între ele, și mi le-am plasat sub bărbie, nevenindu-mi să cred că după toate cele întâmplate, seara asta luase sfârșit.

   Îmi simțeam cum pielea mi se făcuse de găină și cum genunchi îmi tremurau incontrolabil, pe spatele meu zăcând privirile bărbaților tatuați ce își făceau veacul în fața barului, etalându-și fie motocicletele, fie mașinile pe care nu mi le-aș permite vreodată în viața.

   Menținându-mi mâinile chiar sub bărbie și ochii înspre cerul înstelat, speram că în cele câteva minute pe care le mai aveam de petrecut aici nu se va mai întâmpla nimic.

   Nu vor mai da iar de Harry.

   Cu atenția asupra stelelor ce împodobeau cerul, am observat mașina neagră decapotabilă ce parcase în fața mea de-abia în momentul în care am auzit un claxon asurzitor.

   Am tresărit, însă o stare de liniște m-a cuprins în momentul în care am dat de ochii verzi ai Chiarei și de bretonul ei haotic. Spre surprinderea mea, Chiara ocupa locul pasagerului, iar cel din stânga era ocupat de un bărbat căruia nu îi puteam distinge mult prea bine trăsăturile prin negura nopții.

   Însă când am dat de o pereche de ochi negrii migdalați și de un păr negru din care ieșeau câteva șuvițe rebele, am înțeles perfect cine era.

   Zayn.

   Ce căuta Zayn aici??

   Zayn-prietenul lui Harry.

   Nu pot avea încredere în Zayn, mi-am spus eu în mintea mea.

   Chiara s-a întins și mi-a deschis portiera, întrucât eu rămăsesem înrădăcinată în același loc.

   Mi-am făcut loc pe bancheta din spate, iar cum am ocupat locul, bruneta s-a întors ca arsă înspre mine, săgetându-mă cu privirea sa îngrijorată.

   — Eva, ce dracu cauți aici? a fulgerat ea.

   Nu îi puteam spune că venisem aici cu Harry.

   Nici în ruptul capului.

   — Am ieșit cu niște colegi de muncă, am mințit eu, însă cuta dintre sprâncenele Chiarei refuza să își facă dispariția. M-am dus până la baie și când m-am întors plecaseră, m-am afundat eu și mai tare în minciună. Am sunat-o pe Norah, dar cred că doarme deja, așa că te-am sunat pe tine.

   Chiara arăta de parcă nu credea niciun cuvânt și o simțeam suspicioasă, însă într-un final a înghițit invenția mea de ultim moment, iar eu am răsuflat ușurată.

   — Locurile de genul pot fi foarte periculoase, Eva, am auzit vocea calma lui Zayn pentru prima dată de când eram în mașina asta, iar imediat după am auzit-o pe Chiara cum a aprobat convingătoare.

   — Doar ai grijă, a venit bruneta în completarea sa, sunt mulți ciudați prin zonă.

   Am dat din cap și, aruncându-mi privirea în oglinda retrovizoare, am dat de întunecimea ochilor lui Zayn ce nu mă scoteau din priviri. Am fost luată prin surprindere de expresia sa ce nu trăda niciun fel de emoție, însă rămânea ațintită asupra mea.

   Vocea Chiarei devenise doar un zgomot de fundal, concentrarea mea rămânând în continuarea caotivată de irișii negrii ai lui Zayn.

   Am înghițit în sec și am început să mă mișc în locul meu, privirea sa transmițindu-mi o stare de dizconfort în întreg corpul.

   Zayn știa mai multe decât voia să arăte.

   Simțeam asta.