10k+ cuvinte. this chapter is a trip. dați un shot de fiecare dată când Harry rânjește and u r gonna be WASTED.

   Urăsc zilele de luni. De fapt, urăsc zilele de luni la fel cum urăsc fiecare zi a săptămânii de luni până joi. E frustrant felul în care societatea ne-a făcut să urâm cu atâta ardoare anumite zile ale săptămânii și să așteptăm cu nerăbdare ultimele trei zile ale sale. Viețile noastre au devenit doar un ciclu care se repetă la nesfârșit în exact același mod.

   Urăsc capitalismul.

   Însă ceva mă făcea să urăsc ziua asta de luni mai mult decât de obicei. Nu știu dacă era din cauza orei de vârf care aglomerase întreaga cafenea sau din cauza zilei îngrozitoare pe care o avusesem ieri. Aș vrea să pot îngropa undeva în cel mai întunecat colț al minții mele amintirile din prima parte a zilei și să mă bucur de "actul meu de rebeliune" din ultima parte, însă asta mă făcea să mă simt și mai oribil decât mă simțeam ceva.

   Chiar dacă în sfârșit puteam spune că îi plătisem lui Harry cu aceeași monedă, sentimentele de vinovăție și îngrijorare creșteau de la secundă la secundă în interiorul meu și simțeam că în curând voi exploda.

   Îmi era frică. Eram deja obișnuită cu sentimentul de frică, îl simțeam adesea în preajma lui Harry, însă de data asta mă simțeam cu adevărat în pericol. Știam foatte bine că dacă va afla vreodată voi intra în mari belele.

   Dar nu va afla niciodată, nu? Nu are cum.

   Vorbisem cu Norah în dimineața asta și mi-a povestit cum poliția le-a spart petrecerea, însă nimic mai mult. Toți oamenii pur și simplu s-au cărat când au auzit sirenele mașinilor de poliție, însă nu au avut timp să baricadeze ușa de la intrare așa cum au mai făcut în alte dăți, așa că s-au ales cu o amendă.

   Tot Norah mi-a zis că erau atât de obișnuiți cu poliția spărgându-le petrecerile, încât niciunul dintre ei nu părea mișcat. Au continuat să fumeze iarbă și să bea pentru că oricum nu aveau nevoie de zeci de oameni care să îi înconjoare pentru asta, era oricum un obicei ce făcea parte din rutina lor.

   Am fost puțin dezamăgită să aud asta. Chiar dacă mă bucuram să aud că nu făcusem mari ravagii cu ,,plângerea mea", mi-ar fi plăcut să aud măcar că Harry a fost măcar puțin mișcat de frică.

   N-a fost să fie.

   Revenind la aglomerația din cafenea, colega mea, Allison, alesese să își ia o zi liberă așa că astăzi trebuia să mă descurc pe cont propriu și să suport de una singură comentariile acide ale lui Grace. Încercam din răsputeri să țin pasul cu preparatul băuturilor, luatul comenzilor de la masă și celor de la coada de oameni care voiau să comande la pachet, însă totul era mult prea copleșitor.

   Uneori o uram pe Grace (de fapt, mai mereu) pentru că refuză să angajeze pe altcineva în afară de mine și Allison. În zilele când una din noi nu era prezentă, era o adevărată corvoadă să faci față.

   Când în sfârșit cafeneaua s-a mai golit și mai rămăseseră ocupate doar câteva mese, mi-am permis să îmi iau o pauză de câteva minute. Nu am ieșit din spatele tejghelei, pentru că știam că un client nou putea apărea oricând, iar Grace ar face crize dacă nu ar fi nimeni acolo să îi ia comanda. Doar am rămas acolo, luându-mi telefonul și plimbându-mi degetul pe ecran, în speranța că voi găsi ceva interesant.

   După câteva momente în care m-am bucurat de liniștea din cafenea, fredonând versurile melodiei ce răsuna în surdină de la  micul radio, sunetul făcut de clopoțelul de lângă ușă m-a anunțat că cineva tocmai intrase în cafenea și aveam să mă întorc înapoi la lucru. Mi-am pus telefonul înapoi în buzunarul șorțulețului meu și mi-am ridicat privirea spre ușa cafenelei, însă ceea ce tocmai am văzut m-a făcut să rămân înțepenită în loc, de parcă picioarele mele prinseseră rădăcini.

   Am observat cum de după ușă și-a făcut apariția în cafenea o persoană care mi-a sărit în cale din pură întâmplare de mult prea multe ori în ultimul timp. Reacția mea instinctiva a fost să îmi ciupesc brațul pentru a mă asigura că nu visez, însă totul era cât se poate de real. Harry tocmai ce intrase pe nenorocita aia de ușă.

   Purta un tricou negru ce părea a avea inscripționat nume trupei Iron Maiden, o cămașă cu carouri albastre și negre, o pereche de blugi negri și avea același mers al său care emana doar aroganță și încredere în sine. Când a intrat, nu s-a obosit să își dea jos perechea de ochelari de soare negri ce se odihnea pe nasul său, așa că simțeam cum amintiri din seara aceea mă lovesc.

   Imediat cum am realizat că ceea ce se desfășura în fața ochilor mei era realitatea și mintea nu îmi juca feste din nou, am făcut primul lucru care mi-a venit în minte. M-am aruncat pe jos și m-am ascuns în spatele tejghelei.

   Sunt jalnică.

   Mi-am strâns ochii și mi-am mușcat buza de jos, ideea că Harry urma să ajungă îndreptul tejghelei în orice secundă dându-mi emoții uriașe. Nici nu știu de ce eram atât de terifiată. Să fie oare din cauza faptului că e posibil ca Harry să fi aflat ce am făcut? Sau pur și simplu sunt terifiată de el?

   Scârțâitul podelei se auzea din ce în ce mai tare sub pașii săi, iar în momentul când s-a oprit, inima mi-a stat în loc. Am înghițit în sec și mi-am strâns ochii și mai puternic decât erau deja, sperând în continuare că nu mă văzusem până acum și nici nu mă va vedea.

   Bineînțeles că te-a văzut, idioato.

   Am mai stat pentru câteva momente  în liniște deplină, chiar și respirația păstrând-o cât mai silențioasă de teama că ar putea auzi-o. O mică parte din mine încă spera că nu mă văzuse, pe când cealaltă–cea realistă, era conștientă că aveam să îi întâlnesc privirea încruntată și rânjetul tipic.

   Curând am început să aud cum degetele sale băteau în suprafața metalică a tejghelei, de parcă nerăbdarea sa dădea pe din afară. Am înghițit din nou în sec, sperând că poate așa scap de senzația de uscăciune ce îmi invadase gâtul. Mi-am lipit spatele și mai puternic de tejghea, parcă dorindu-mi să mă ascund în interiorul ei, ci nu în spate. Încă mă rugam pentru o minune, speranța că nu mă văzuse atârnând de un fir de ață.

   Tot ce speram era să nu apară Grace fix acum pentru că nu știu cum aș putea să îi explic de ce sunt în spatele tejghelei, aruncată pe podea în timp ce un client așteaptă să i se ia comanda.

   Toate rugăciunile mi-au fost spulberate în momentul în care vocea sa groasă s-a făcut în sfârșit auzită:

   — Ai pierdut ceva?

   Demnitatea.

   Mi-am strâns ochii, urându-mă pentru fiecare decizie pe care am luat-o, însă urându-l și mai mult pe el, așa că nu m-am ridicat de acolo.

   — Așa îți întâmpini toți clienții, în genunchi? Sau am primit tratament special? i-am auzit deodată accentul puternic, doar tonul vocii sale făcându-mă să pot vizualiza deja rânjetul ce parcă îi rămăsese întipărit pe față.

   — Futu-i, am murmurat eu mai mult pentru mine, dându-mi o palmă mintal pentru ce decizii idioate am putut lua.

   M-am ridicat cu greu, amânând cât mai mult momentul când îl voi revedea, iar când în sfârșit m-am ridicat, l-am găsit exact așa cum îmi imaginasem. Se sprijinea cu coatele de tejghea, zămbind doar cu unul dintre colțurile buzelor, iar ochelarii fumurii încă îi acopereau ochii.

   — Cât profesionalism, a rânjit el, iar eu doar mi-am dat ochii peste cap.

   — Bună ziua și bine ați venit la The Expresso. Cu ce vă putem servi azi? mi-am spus eu politicos monologul pe care îl repet de sute de ori pe zi, zâmbind și comportându-mă de parcă în fața mea era un client ca toți ceilalți pentru că Harry exact asta era.

   Numai că restul clienților nu îmi fac aerul să îmi rămână în gât și inima să îmi bată mult mai repede.

   A început să își plimbe privirea pe panourile din spatele meu, unde erau înșiruite toate sortimentele de cafea.

   — Hmm... a murmurat el, apucându-și bărbia între degetul mare și cel arătător și mijlociu, făcând imposibil pentru mine să nu observ felul în care brațul său se încordează sub materialul subțire cămășii. Vreau o cafea neagră, fără zahăr, a zis în cele din urmă.

   Am dat din cap și m-am întors cu spatele, sperând din tot sufletul că nu am observat că mă holbam puțin. Doar puțin.

   Nici nu am apucat să mă întorc bine că vocea sa m-a făcut să mă întorc:

   — Știi, îmi pari foarte cunoscută, a spus el gânditor, iar eu mi-am dat ochii peste cap la afirmația puerilă.

   Va pretinde că nu mă cunoaște de fiecare dată când mă revede?

   Sau poate nici măcar nu pretinde.

   Poate toată iarba pe care o fumează i-a afectat exact partea creierului care gestionează memoria.

   — Harry, crede-mă, sunt sătulă până peste cap de teatrul tău ief–am început eu să vorbesc, însă am fost întreruptă chiar înainte de a a termina tot ceea ce aveam de zis.

   — Scarlett Stark?

   Când urechile mele au auzit că numele ăsta i-a părăsit gura, involuntar buzele mele s-au întredeschis, iar ochii mi s-au lărgit de uimire. Degetul său arătător era îndreptat spre mine și au început să mă treacă toate transpirațiile, simțindu-mă de parcă eram sub acuzație. Mi-am încruntat sprâncenele, privind cum rânjetul său se întinde din ce în ce mai mult pe măsură ce secundele mele de tăcere se prelungesc.

   — Nu am nici cea mai mică idee despre ce vorbești, m-am bâlbâit eu, mișcându-mi capul în stânga și în dreapta.

   — Nu ai? a întrebat el, înclinându-și capul înspre dreapta și privindu-mă amuzat pe sub lentilele fumurii ale ochelarilor săi.

   — Nu, am zis eu scurt, încercând să par cât mai sigură pe mine.

   — Deci tu nu ești Scareltt Stark? a întrebat-o încă o dată, parcă făcând intenționat pe neștiutorul.

   — Nu.

   S-a sprijinit din nou de tejghea, însă de data asta micșorând spațiul dintre noi, astfel făcându-mi ritmul inimii să fie unul mult mai accelerat. Oricât de mult aș spera să mă creadă, era evident că știe că mint.

   — Interesant, a zis el, de data asta apropierea dintre noi făcându-mă să îi simt respirația mentolată.

   Am dat din cap, formându-mi buzele într-o linie dreaptă și sperând că limbajul corpului meu nu mă dădea de gol.

   — Ai idee cât plătești pentru acuzația sub o falsă identitate? a întrebat el deodată, iar în momentul în care și-a încheiat propoziția, am simțit cum stropi de sudoare îmi alunecă pe frunte și cum aerul pe care îl respiram parcă nu le era de ajuns plămânilor.

   Mi-am deschis buzele, în căutarea unor cuvinte pe care le-aș putea spune, însă mintea mea era complet goală.

   — O să te luminez eu, mi-a luat-o el înainte, dregându-și glasul înainte de a începe iar să vorbească. Cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, a spus el rece, expresia sa faciala fiind o stână de piatră.

  — Harry, îți pot expli—am început eu să vorbesc panicată, însă m-a întrerupt brusc.

   O parte din mine se bucura că fusesem întreruptă, nu aveam nici cea mai mică idee cum aș fi putut explica asta.

   Am fost o idioată și atât, asta e singura explicație.

   — Nu am nevoie să îmi explici nimic, a spus simplu și aș fi răsuflat ușurată la afirmația sa, însă știam mult prea bine că nu avea să fie chiar atât de ușor.

   — De unde ai știut? am șoptit eu întrebarea care zăcea în spatele minții mele încă de când a spus pentru prima dată nenorocitul ăla de nume, astfel recunoscând indirect, însă știam mult prea bine că ar fi fost în zadar să continui să neg.

   — N-am știut, a spus el și a dat din umerii. Doar bănuiam. Reacția ta doar mi-a confirmat totul.

   Mi-am lipit palma de frunte și am simțit cum emoțiile pun stăpănirea pe mine, simțindu-mi pielea fierbinte și ritmul inimii accelerat.

   Am dat de belea.

   — Nu o să spun niciun cuvânt despre asta, a zis el într-un final și brusc ochii mei s-au indunat în speranța.

   Am respirat ușurată doar pentru o secundă, înainte ca Harry să înceapă să vorbească din nou.

   — Cu o condiție, a spus el și și-a ridicat degetul arătător în aer.

   — Nici nu mă miră, am murmurat eu, neașteptându-mă la altceva din partea sa.

   Până la urmă, trebuie să plătesc într-un fel sau altul pentru idioțenia mea.

   Am oftat și l-am urmărit cum își dă perechea de ochelari jos, parcă intenționat prelungind așteptarea.

   — Ieși cu mine, a spus el hotărât, ochii aceia care rămăseseră bine imprimați în subconștientul meu fixându-i pe ai mei.

   La auzul condiției sale, am pufnit involuntar. Ultimul lucru pe care mi-l doresc ar fi să îmi rup din timpul meu liber pentru a-l petrece cu Harry.

   — Nici în ruptul capului, am spus eu hotărâtă.

   — Atunci n-ai decât să suporți consecințele legale, a ridicat el din umeri, folosindu-se toți termenii ăștia elevați de parcă nu tocmai încerca să mă șantajeze în cel mai josnic mod.

   Mi-am dus brațele la piept, strângându-mi puternic coatele pentru a masca faptul că începusem să tremur din toate încheieturile.

   — Nu o să ies cu tine, am repetat eu, susținându-mi în continuare afirmația. Orice altceva, dar nu asta.

   — Nu e loc de negocieri, Eva. Ori vii, ori prințesei îi va fi pătat cazierul și nu își dorește asta, nu-i așa? a întrebat el retoric, ochii săi privindu-mă diavolește.

   — Nu mă poți șantaja așa, am spus eu printre dinți, apropiindu-mă din ce în ce mai mult de el.

   — Ba pot și o fac, a spus el ferm, mai apoi mușcându-și interiorul obrazului  drept și urmărindu-mi îndeaproape reacție cu același aer arogant.

   Mi-am pus fața în palme și am pufnit disperată, nepăsându-mi nici de cei câțiva oameni din cafenea care m-ar putea auzi și nici de Harry care mă privea rânjind, amuzat de reacția mea.

   Sunt o idioată.

   Care erau șansele să afle? Și care erau șansele să afle numele exact?

   Și acum nenorocitul profită de situație, șantajâdnu-mă să ies cu el.

   — Nu pot să ies cu tine, șefa mea nu mi-ar da voie să plec înainte să mi se termine tura, am venit eu cu o explicație care era cu adevărat plauzibilă.

   Harry și-a trecut limba peste buze, mai apoi prinzând-o pe cea de jos între dinți și și-a ridicat încheietura mai aproape de ochi, mijindu-și-i la ceasul pe care îl purta.

   — Tura care se termină în 5 minute? a întrebat el, ridicându-și sprânceana dreapta, iar eu doar l-am privit confuza. E 9:25.

   Am tras aer adânc în piept, în încercarea de a mă calma și am început să îmi plimb palmele transpirate pe materialul șorțului meu.

   Dacă el chiar credea că voi ieși cu el, după tot ceea ce mi-a făcut, se înșală amarnic.

   El părea complet nemișcat de frustrarea mea, sprijinindu-și coatele pe tejghea și rotindu-și fiecare inel de pe deget în parte în timp ce mă privea cu ochii săi diabolici.

   — Ăsta. E. Șantaj, am scuipat eu fiecare cuvânt, îndreptându-mi arătătorul spre el și apropiindu-mă și mai mult de el până în momentul în care îi puteam auzi ritmul respirației, iar frunțile noastre aproape se atingeau.

   — Scopul scuză mijloacele, a spus el calm, calmitatea sa fiind contrară nervilor ce clocoteau în interiorul meu, rânjetul nepărăsindu-i față. Consideră-te norocoasă că scapi atât de ușor.

   ,,Ești pe muchie de cuțit cu mine” erau singurele cuvinte care răsunau în mintea mea. Orice ar fi, nu am de gând să ies cu Harry. Mi-a demonstrat în repetate rânduri ce persoană îngrozitoare este și încă nu știu toate lucrurile de care este în stare.

   — Harry, nu o să vin—am început eu, mișcându-mi capul în stânga și în dreapta, însă el m-a întrerupt înainte de a apuca să termin.

   — Nu o să vii? a întrebat retoric, lipindu-și pumnii de suprafața metalică a tejghelei și îndreptându-și spatele, astfel făcându-mă să mă simt mică și neajutorată cu înălțimea sa.

   Am înghițit în sec, vrând să mă dau în pas în spate pentru că distanța dintre noi devenise aproape inexistentă, însă ceva m-a oprit. Trebuia să fac față.

   — Eu ți-am oferit o șansă, Eva, a spus el și brusc s-a depărtat de mine. Dacă tu dai cu piciorul, n-ai decât să plătești, a spus și a început să meargă cu spatele spre ușa pe care tocmai intrase, nedezlipindu-și privirea diavolească de pe mine.

   Am început să mă agit, privindu-l cum se depărtează din ce în ce mai mult și știind că odată ce va părăsi acea ușă, voi plăti mult mai aspru decât aș plăti ieșind cu el o seară.

   E doar o singură seară.

   Un singur colț al buzelor sale era ridicat într-un zâmbet satisfăcut, fiind parcă mândru de haosul pe care reușise să îl creeze.

   — Stai, Harry! am țipat eu, luând în câteva secunde impulsiv o decizie pe care probabil o vei regreta. O să... o să ies cu tine, m-am bâlbâit eu și am văzut cum zâmbetul său creștea de la secundă la secundă.

   — Știam.

   Propoziția, pe cât de simplă și scurtă, pe atât de multă aroganță emana. Mi-am dat ochii peste cap și m-am întors la a strânge lucrurile din cafenea pentru a îi evita privirea, știind că va trebui să o îndur întreaga seara.

   După ce am strâns rapid totul și am curățat mesele, încercând din răsputeri să îl ignor pe Harry care stătea sprijinit de ușa de la intrare cu brațele strânse la piept, mi-am dat șorțul jos, l-am aruncat în cuier și eram gata de plecare.

   — Gata? a întrebat Harry când m-a văzut ieșind din spatele tejghelei, iar eu i-am răspuns printr-un dat din cap plictisit.

   Ochii săi mi-au traversat întreg corpul pentru ultima dată înainte de a ieși din cafenea, iar eu doar mi-am dat ochii peste cap la gestul său grosolan. Nu aveam energia necesară să mă mai cert cu el, tot ce voiam era ca seara asta să se termine cât mai repede.

   — Vreau să mă duc până la magazin înainte, am spus eu plicitistă, când am observat că Harry deja își scosese cheile de la mașină și și le învârtea pe deget.

   — Fie.

   Am pornit împreună spre magazinul care se afla fix lângă cafenea și când am ajuns în dreptul său, Harry a deschis ușa și mi-a făcut semn să intru.

   — Doamnele primele, a șoptit el amuzat, lipindu-și buzele de urechea mea.

   — Ce gentleman, am spus eu ironică și am intrat repede în magazin, lăsându-l în urmă.

   Tot ce voiam era o sticlă de apă pentru că simțeam cum gâtul mi se uscase, așa că am apucat prima sticlă de apă pe care am găsit-o și m-am așezat la coada interminabilă. În tot timpul ăsta, Harry s-a ținut tăcut după mine, ca un copil mic care stă după fusta mamei lui când aceasta e la cumpărături. De-ar fi așa tăcut tot timpul.

   În timp ce stăteam la coadă, am început să citesc eticheta sticlei de apă pe care o țineam în mână, dorindu-mi să îmi mențin atenția ocupată pe orice altceva în afară de Harry. Nu îmi explic de ce brusc e atât de tăcut, liniștea asta atât de inconfortabilă făcea tensiunea să fie și mai sufocantă.

   — Și... Ce mai face Luke? a spart deodată Harry liniștea, iar prima mea reacție a fost să îmi încrunt sprâncenele și să îmi ridic ca arsă privirea înspre el.

   — Poftim? am întrebat eu, fiind cu adevărat confuză.

   — Luke, a repetat el același nume de mai devreme. Tipul cu care ai plecat acasă de la petrecerea de sâmbătă, a explicat el în continuare.

   Mi-am deschis buzele și am scăpat printre ele o prelungire a literei "a" imediat ce realizarea m-a lovit.

   Cum de ținuse el minte asta?

   — Nu te privește pe tine, am murmurat eu pe sub barbă, parcă nedorindu-mi să neg complet că a fost sau e ceva între mine și acel Luke.

   Deși chiar nu fusese nimic. Ba chiar îi uitasem și numele.

   A rânjit și și-a îndreptat privirea spre pământ, abținându-se să nu râdă. Când și-a ridicat înapoi privirea, ceva din magazin i-a atras atenția și s-a îndreptat spre acel lucru. L-am urmărit în tăcere și confuzie cum se îndrepta spre lucrul pe care pusese ochii–un bol întreg plin de brichete care se afla fix pe raftul de lângă noi.

   — Și... Deci nu e iubitul tău? m-a luat prin surprindere cu întrebarea sa, în timp ce căuta de zor în micul bol.

   — Iubit? am pufnit eu amuzată.

   Repet, îi uitasem numele. Cum ar putea crede că e iubitul meu?

   — Nu pari genul de persoană căreia să îi placă chestiile de o noapte, a spus el, fiind în continuare concentrat pe maldărul de brichete.

   — Știi, Harry, cred că ești mult prea ocupat să îți dai cu părerea despre ce fel de persoană par ca să îți dai seama ce fel de persoană sunt, am spus eu, ducându-mi brațele la piept, câștigând din partea sa doar jumătate de zâmbet cu subînțeles care îi scotea gropița din obrazul drept în evidență. Dacă nu m-am culcat cu tine atunci, nu înseamnă că nu îmi plac chestiile de o noapte, am mințit eu.

   Ei bine, doar parțial. Obișnuiau să îmi placă.

   A râs zgomotos, nepăsându-i că eram în mijlocul unui magazin și ignorând complet micul meu comentariu. S-a întors înapoi înspre mine, iar în fracțiune de secundă era din nou în spatele meu, însă mi-am menținut privirea în față, nedorindu-mi să dau de ochii săi.

   — Deci nu l-ar deranja dacă aș face asta? a șoptit el, iar înainte de a putea procesa cuvintele sale, am simțit cum mâinile sale îmi apucă șoldurile, trăgându-mă înspre el și lipindu-mi spatele de abdomenul său, învăluindu-mă în căldura corpului său.
  
   Mișcarea sa bruscă m-a făcut să scap un scâncet involuntar, iar degetele sale ce îmi strângeau puternic șoldurile și mă țineau cât mai aproape de el îmi făceau respirația să devină una greoaie.

   — Nu, am șoptit eu mai mult pentru mine răspunsul, însă întrucât distanța dintre noi era aproape inexistentă, a auzit și deja îi puteam vizualiza zâmbetul ăla nenorocit.

   Mâinile sale se plimbau în sus și în jos pe șoldurile mele, transmițând un val de căldură în întreg corpul meu. Degetele sale lungi s-au împletit între ele, astfel mâinile sale oprindu-se pe abdomenul meu și ținându-mă cât mai aproape de el. Mă simțeam de parcă mă topesc în căldura pe care corpul său o emană.

   Și-a pus bărbia pe umărul meu, buzele sale fiind la distanță de doar câțiva centimetrii de mandibula mea.

   — Nici pe tine nu te-ar deranja? a șoptit el, buzele sale pline fiind periculos de aproape de urechea mea.

   Am tras aer adânc în piept la auzul întrebării sale. Știam foarte bine că dacă voi recunoaște, automat el a câștigat, așa că doar am înghițit în sec și am tăcut mâlc. Mi-am ridicat mâna și mi-am plasat-o deasupra mâinilor sale care mă țineau strâns lipită de pieptul său, însă chiar când începusem să mă acomodez cu senzația, s-a desprins.

   Fracțiune de secunde mai târziu l-am regăsit înapoi în dreapta mea, buzele sale fiind arcuite într-un rânjet satisfăcut, fiind mândru de reacțiile pe care le-a reușit să le scoată de la mine. Mi-am retras ca arsă mâna din locul de unde până acum fusese a sa și mi-am dus brațele la piept, comportându-mă de parcă nimic nu se întâmplase, pielea nu îmi ardea și inima nu aproape îmi sărea din piept.

   Am oftat și mi-am reîntors privirea spre coada din fața, încercând din răsputeri să mi-o mențin acolo, însă cu coada ochiului îl puteam observa pe Harry cum scotocește după ceva în buzunar. Curioasă fiind, m-am întors și când am văzut obiectul pe care îl ținea în palmă, mi-am ridicat una dintre sprâncene în confuzie.

   Era o brichetă. O brichetă roz.

   Din multitudinea de brichete care exista în bolul ăla a ales fix o brichetă roz?

   — Ți se potrivește, am spus eu, făcând evident faptul că eram ironică.

   Și-a dus mâna dreaptă la inimă și și-a deschis larg buzele, prefăcându-se ofensat.

   — Vrei să spui că bricheta asta nu e masculină doar pentru că e roz? a spus el dramatic, fluturând bricheta în aer.

   — Nicidecum, am râs eu. Spun că se potrivește de minune cu varietatea de culori pe care o porți, am spus ironică, făcând referire la hainele sale complet negre, singura pată de culoare fiind carourile verde închis de pe cămașă.

   — Se numește eleganță, a zis el, ridicându-și degetul arătător în aer. Voi americanii n-ați înțelege asta.

   Ultima sa replică chiar a stârnit un râs din partea mea. Dintr-un motiv sau altul, începusem să mă simt ceva mai în regulă în preajma lui Harry. Mă simțeam de parcă vocea aceea din mintea mea ce urla că Harry e o persoană oribilă care m-a amenințat în repetate rânduri și care m-a șantajat să fiu acum aici, acum tace mâlc.

   Ironic, nu-i așa?

   Îmi lipsea totuși vocea aia. Nu puteam să îmi dau voie să mă apropri prea mult de Harry, știam foarte bine cât de periculos ar fi asta.

   Când în sfârșit coada s-a terminat și am plătit sticla de apă, am părăsit magazinul. Mă simțeam de parcă trecuse o eternitate de când intrasem.

   Ajunși înapoi în plină stradă, am dat să mă îndrept spre mașina lui Harry, însă acesta și-a ridicat mâna și mi-a făcut semn să mă opresc.

   M-am oprit în fața sa, urmărindu-i acțiunile, fiind curioasă de motivul pentru care ne oprisem.

   L-am urmărit cu privirea cum a scos din buzunar un pachet de Marlboro roșu din care a scos o țigară pe care a apucat-o între degetele sale acoperite de inele, iar mai apoi între buzele sale rozalii. A început să scotocească după o brichetă și când în sfârșit a găsit-o, a dat foc capătului filtrului, trăgând cu putere. Maxilarul i s-a încleștat, scoțând și mai mult la iveală ascuțimea liniei maxilarului său, iar apoi s-a relaxat la loc când a suflat printre buze pâcla de fum cenușiu.

   Prea pierdută în a îi urmări mișcare, nici măcar nu am observat bricheta cu care își aprinsese țigara. Era bricheta roz.

   — Harry, știi că nu ai plătit plătit pentru aia, nu? am întrebat eu impacientată.

   — Da, a spus el simplu, fumul părăsindu-i buzele totodată.

   Mi-am mișcat capul în stânga și în dreapta și mi-am strâns ochii, neînțelegând o iotă.

   — E Walmart oricum, a zis el, citindu-mi nedumerirea de pe față.

  — Și?

  — E o companie oribilă care își exploatează angajații, o să își permită să acopere căcatul ăsta de brichetă, a spus el niște cuvinte pe care nu m-aș fi așteptat vreodată că le voi auzi ieșind din gura lui și pe care mi-a luat ceva timp să le procesez.

   — Asta nu înseamnă că poți să furi! am zis eu deodată, aproape țipând.

   Ultimul lucru pe care mi-l doream era să intru în probleme din cauza lui.

   Spre surprinderea mea, nu am primit nicio reacție din partea sa. Doar a continuat să își fumeze țigara și să sufle fumul cu colțul gurii, asta motivând-mă să continui:

   — Dar dacă asta te face să te simți ca o persoană mai bun–am fost întreruptă chiar înainte de a apuca să termin ceea ce aveam de spus de Harry care brusc s-a apropiat amenințător de mult de mine, lovindu-și pieptul puternic de al meu.

   Am înghițit în sec la contactul brusc. Expresia sa facială se schimbase radical, irișii săi verzi scăldându-se în furie ca în nenumăratele dăți anterioare.

   — Crezi că vreau să mă simt ca o persoana bună, Eva? a scuipat el cuvintele. Chiar crezi că eu aș vrea asta?

   Nodul care mi se pusese în gât nu mi-ar fi dat voie să vorbesc nici dacă mi-aș fi dorit asta. Ochii lui încruntați nu îi scoteau din priviri pe ai mei.

   — Crezi că ești o persoană bună, Eva? a întrebat el deodată, luându-mă prin surprindere.

   — Da, am spus eu cu încredere.

   Sunt o persoană bună. Nu am făcut niciodată nimic ce m-ar categorisi ca o persoană rea.

   — Pentru că ești naivă, a spus el printre dinți, verdele ochilor săi devenind mult mai întunecat pe măsură ce arunca unul după altul cuvintele. Ești naivă și fricoasă, pentru că asta presupune să fii o persoană bună, a continuat el, ridicându-și mâna în care nu ținea țigara și apucându-mi o șuviță de blond între degetele sale. De ce aș vrea să fiu așa? a șoptit el.

   Nu am mai zis nimic altceva, ar fi fost în zadar.

   Eram naivă. Dacă nu aș fi fost naivă, nu aș fi fost nici aici, nici în multe alte situații unde naivitatea mea m-a dus. Și eram fricoasă. Dar am trecut prin anumite lucruri care mi-au implantat frica undeva mult prea adânc în subconștient, iar acum sunt nevoită să trăiesc cu ea.

   Dacă Harry consideră că naivitatea sau frica sunt cele care fac o persoană să fie una bună, atunci sigur e dereglat mintal.

   Am tresărit sub atingerea sa în momentul în care am simțit cum degetul său mare îmi traversa linia maxilarului, iar arătătorul și mijlociu îmi țineau bărbia.

   — Și încă ceva, a șoptit el, apropiindu-se chiar mai mult de mine, de când ai impresia că ești tu în măsură să îmi spui mie ce să fac? a întrebat el, privindu-mă cu aroganță și făcând referire la momentul când i-am spus că nu poate fura din magazin.

   Mi-am încruntat ochii la el, privindu-l cum făcea tot ce îi stă în putință pentru a mă intimida.

   — Te urăsc, am dat eu drumul cuvintelor înainte de a apuca să cuget asupra lor.

   Instantaneu am simțit cum panica se instalează în corpul meu, regretând ceea ce tocmai spusesem, însă nu mi-a venit să cred ochilor când am observat că reacția sa era departe de cea la care mă așteptam. A râs scurt, continuând să își plimbe degetele pe mandibula mea.

   Metalul rece al inelelor lui îmi transmiteau un fior rece ca gheața în întreg corpul, fiind în completă concordanță cu pielea ce-mi ardea.

   — E reciproc, a rânjit, dând drumul maxilarului meu și depărtându-se de mine.

   Am rămas pentru câteva secunde în loc, restabilindu-mi ritmul respirației și încercând să îmi repun în ordine gândurile. Într-un final mi-am ridicat privirea spre Harry care deja se îndrepta înspre mașina sa. Am încercat să îl prind din urmă, însă picioarele sale mult mai lungi decât ale mele îi făceau să fie mult mai ușor să meargă repede.

   Când am ajuns în dreptul mașinii sale, am observat că era identică cu cea a lui Niall–roșie și decapotabilă.

   Asta dacă nu cumva era aceeași.

   Harry mi-a deschis portiera și aștepta să intru, iar eu mi-am făcut loc în interiorul mașinii, păstrându-mi expresia una neutră. L-am privit cum a trecut prin fața capotei, mai apoi neobosindu-se nici măcar să își deschidă portiera, pur și simplu a sărit peste ea.

   Motorul a scos un sunet ce a răsunat zgomotos pe străduța mult prea puțin populată, iar mai apoi mașina a început să alunece lin pe străzile New York-ului. Din cauza vitezei pe care mașina o prinsese și a vântului ce nu refuza să bată, șuvițele mele blonde au început să se împrăștie în toate direcțiile, stârnind un râset din partea lui Harry. Era o senzație plăcută să simt adierea rece a vântului printre buclele mele.

   Când în sfârșit am reușit să îmi fac părul să stea locului, mi-am întors pentru prima dată privirea spre el. Își ținea doar unul dintre brațe încordat pe volan, pe când celălalt atârna de portieră, între degetele sale încă aflându-se țigara din care mai trăgea din când în când. 

   Privirea sa era ațintită înspre drum, lăsându-mă astfel să îi analizez mai bine profilul. Își încleșta și descleșta maxilarul continuu, scoțând și mai mult în evidență structura osoasă bine definită a feței sale.

   — Unde mergem? am vorbit eu pentru prima dată de când ne-am urcat în mașină.

   — O să vezi, a răspuns sec, înainte de a își mula perfect buzele pe filtrul alb al țigării.

   Mi-am dat ochii peste cap la răspunsul lui vag. Nici nu ar fi trebuit să mă aștept la altceva din partea lui.

   Aveam o frică uriașă de necunoscut, iar când Harry–cea mai imprevizibilă persoană, mă duce într-un loc despre care care nu vrea să îmi spună nimic, acea frică se intensifică de la secundă la secundă. Am simțit cum palmele au început să îmi transpire, așa că am început să mi le trec peste materialul blugilor.

   — Faci asta des, i-am auzit deodată vocea lui Harry și mi-am întors ca arsă privirea spre acesta.

   — Ce? am întrebat eu confuză.

   El nu mi-a răspuns, ci doar și-a înclinat capul înspre poala mea, făcându-mă să înțeleg că se referea la faptul că îmi ștergeam încontinuu palmele de blugi.

   — Obicei prost, am șoptit eu, referindu-mă mai degrabă la motivul pentru care fac asta, ci nu la actul în sine.

   El a răspuns doar printr-un murmurat, asupra noastră lăsându-se liniștea, singurele lucruri care se mai făceau auzite fiind adierea vântului și melodia de la radio.

   — Ce obiceiuri proaste mai ai? a spart el deodată liniștea, luându-mă prin surprindere cu întrebarea sa.

   Mi-am încruntat sprâncenele și mi-am întors capul dinspre drum înspre el.

   — Poftim? am întrebat eu confuză, neînțelegând de unde venea întrebarea sa.

   — Ce obiceiuri proaste mai ai? a repetat el aceeași întrebare, de parcă nu o auzisem de prima dată.

   Nu m-am putut abține și am pufnit amuzată, ducându-mi brațele la piept. Am o listă întreagă de obiceiuri proaste pe care le-aș putea numi într-o clipită, unul dintre ele fiind chiar el.

   Dar de ce l-ar interesa asta?

   — Trebuie să ai, a spus el, întorcându-se spre mine și privindu-mă printre genele sale lungi.

   — Nu te interesează, am fulgerat eu ceea ce gândeam.

   — Chiar nu mă interesează, a spus el nonșalant.

   Așteptam ca după propoziția asta să urmeze un ,,dar'', însă liniștea s-a reinstalat.

   — Atunci de ce mai m-ai întrebat? mi-am ridicat sprânceana dreaptă, privindu-l.

   — Pur și simplu, a zis sec și m-am abținut din răsputeri să nu pufnesc exasperată la răspunsul său vag.

   Vântul îi răvășise buclele ciocolatii, astfel că o șuviță îi atârna pe frunte, însă nu se obosea să o dea la o parte. M-am făcut mică în locul meu, îndreptându-mi genunchii spre portieră, ci nu spre el și încercând să mă bucur de melodia de pe fundal.

  Îmi era destul de greu să mă bucur de In Bloom de la Nirvana în timp ce eram tentată să trag cu ochiul în stânga mea, pentru a îl vedea pe Harry.

   — Plus că, vocea sa m-a trezit din transă, lucrezi pentru Zach, nu poți spune că nu ai obiceiuri proaste, s-a întors înspre mine, rânjind cu subînțeles.

   La auzul cuvintelor sale, pentru un moment am rămas cu buzele întredeschise, în lipsă de răspuns. Am uitat complet de faptul că el crede că eu sunt dansatoare la Fireflies, ci nu Norah.

   Am înghițit în sec și mi-am trecut limba peste buze, încercând să scormonesc în mintea mea după un răspuns care să nu sune suspicios, însă ochii arzători ai lui Harry care nu mă scoteau din priviri nu mă ajutau.

   — E un obicei prost faptul că muncesc? i-am răspuns eu printr-o întrebare, luând la întors vorbele sale.

   — Nu asta am spus, Eva, mi-a zis el, o cută adâncă formându-i-se între sprâncene. Ai putea fi și o prostituată, crede-mă, chiar nu mi-ar păsa, a spus cu aceeași atitudine nepăsătoare. Dar știi tu mai bine la ce mă refer când spun obiceiuri proaste, a continuat, menținându-și privirea în față, însă cu coada ochiului urmărind reacțiile mele.

   Mi-am mișcat capul în stânga și în dreaptă, fiind de-a dreptul confuză. Nu am nici cea mai mică idee ce se așteptă să îi spun sau în ce fel ar putea avea de-a face cu Zach și clubul, însă fața mea exprima pură confuzie.

   — Chiar nu știu, am șoptit eu.

   A dat din umeri nepăsător și a rânjit pe sub barbă, refocusându-și atenția asupra drumului. Eu am încercat să îmi mențin mintea ocupată, uitându-mă în jurul meu și am început să mă fâstâcesc în locul meu în momentul în care am observat cât de mult ne depărtasem de Brooklyn.

   Mașinile începuseră să se împuțineze, iar luminile să nu mai fie chiar atât de strălucitoare. Ajunsesem într-o zonă destul de rău famată a New York-ului–zonă în care nu am mai fost până acum. Fusesem atât de absorbită de discuția pe care o avusesem cu Harry, încât nici măcar un strop de atenție nu am aruncat în jurul meu.

   M-am uitat în stânga și în dreapta câteva momente, înainte ca Harry să parcheze mașina în fața unei clădiri mici care părea a fi un club.

   — Ce facem aici? am întrebat eu îngrijorată, urmărindu-l cum coboară din mașină și cum face ocolul mașinii pentru a ajunge în dreptul portierei mele și a mi-o deschide.

   Am pășit afară din mașină, iar primul lucru pe care l-am făcut a fost să încerc să cuprind cu privirea tot peisajul din jurul meu. Clubul nu era unul atât de mare și nicidecum unul exclusivist. Arăta mai degrabă ca un bar de cartier, unde locatarii pierd vremea. Din interior bubuia muzica rock, iar în fața sa erau câțiva bărbați îmbrăcați în totalitate în negru și erau parcate numeroase motociclete.

   — O să vezi, mi-a șoptit Harry, punându-și bărbia pe umărul meu pentru a îmi putea șopti în ureche și mâinile pe șoldurile mele, îndemnându-mă astfel să merg.

   Fața mea exprima un mix de confuzie și teamă, neașteptându-mă că pentru el ,,Ieși să ieși cu mine?” însemna să mă ducă într-un local dubios dintr-un cartier și mai dubios.

   Mâna sa mă ținea strâns lipită de corpul său, fiindu-mi astfel destul de greu să maschez faptul că genunchii începuseră să îmi tremure. În momentul în care am trecut de pragul clubului, m-a luat de nas mirosul de alcool ieftin și fum de țigară, iar urechile mi-au fost atacate de ritmurile melodiei rock ce răsuna din boxe.

   În interior arăta exact așa cum îmi imaginasem. Era împânzit de lumini puternice ale căror culori se schimbau constant, podeaua din lemn era șubredă și pun pariu că scârțâia sub picioarele mele, dar muzica acoperea sunetul, iar undeva într-un colț îndepărtat era barul. Erau și câteva mese, dar erau lipite de pereți, astfel oferindu-le loc oamenilor pentru a dansa.

   Eu îl urmăream pe Harry îndeaproape în mulțimea de oameni. Ironic, dar într-un loc ca ăsta, cel mai în siguranță mă simțeam cu el. Când am ajuns în dreptul barului, a dat drumul șoldului meu, iar eu m-am așezat pe scaunul înalt.

   — Acum o să îmi spui de ce am venit aici? l-am întrebat imediat ce a luat loc pe scaunul de lângă mine.

   — De ce nu? mi-a răspuns la întrebare cu o altă întrebare, iar dat fiind faptul că scaunele noastre erau atât de apropiate am simțit cum genunchiul său s-a lipit de al meu.

   — Mereu dai răspunsuri așa vagi? am întrebat eu, deja fiind sătulă de răspunsurile pe care reușesc să le scot de la el.

   — Depinde de întrebare, a rânjit el. Pot da și răspunsuri foarte detaliate, dacă asta vrei, a șoptit el,totodată piciorul său lipindu-se complet de al meu.

   Nu m-am obosit să îmi mut piciorul, nu era o senzație atât de neplăcută să îl simt atât de aproape.

   Sau cel puțin nu mai era.

   Mi-am dezlipit privirea dinspre a sa, fiind tentată de o altă priveliște. În fața mea se întindeau rafturi întregi pe care erau așezate una lângă alta sticle de alcool. Nu era nimic mult prea extravagant, cum era în Fireflies, dar era mai mult decât de ajuns pentru mine.

   Am zâmbit la vederea acestui detaliu, doar un strop de entuziasm începând să apară în interiorul meu. Poate că seara asta nu o să fie chiar atât de rea.

   Evident, nu a avut un început prea promițător, însă am încredere că nu va continua în același ritm. Dacă o să fiu beată, probabil o să îmi fie mult mai ușor să ignor atitudinea lui Harry.

   — Nu au Pina Colada sau vin rose, să știi, vocea sarcastică lui Harry m-a readus la realitate imediat ce am observat felul în care ochii îmi sclipeau la sticlele de băutură.

   M-am întors înspre el, expresia mea fiind una nemișcată de gluma sa.

   — Îți asumi că beau Pina Colada sau vin rose doar pentru că sunt femeie? am întrebat eu, ridicându-mi sprâncenele acuzător.

   — Nu, nicidecum, a râs el, făcându-și astfel mult mai evidente gropițele. De fapt, aș fi zis că bei apă plată cu lămâie.

   Mi-am dat subtil ochii peste cap pentru probabil a suta oară pe ziua de azi, iar apoi mi-am reîntors atenția înspre rafturile acoperite în întregime de alcool. O idee mi-a fulgerat creierul și a fost nevoie să îmi mușc buza de jos pentru a îmi ascunde zâmbetul ce mi s-ar fi întins pe buze.

   — Beau același lucru ca și tine, m-am întors spre Harry și l-am luat prin surprindere cu entuziasmul brusc.

   Acesta doar și-a încruntat sprâncenele și a clipit de câteva ori în mod repetat, nezicând nimic.

   — Vedem cine se îmbată primul, am rânjit eu, știind că nu are cum să refuze așa o propunere, însă reacția sa a fost una la care nu mă așteptam.

   — Eu nu beau, mi-a răspuns Harry simplu, formându-și buzele într-o linie dreaptă, iar pe mine lăsându-mă fără vreun alt răspuns.

   Acum, uitându-mă în urmă, realizez că îl văzusem pe Harry trăgând pe nas linii de cocaină și trăgând din joint-uri, însă niciodată bând alcool–lucru destul de impresionant pentru o persoană ca el.

   — Trebuie să conducă cineva la întoarcere, nu-i așa? a venit el deodată cu o explicație care părea plauzibilă.

   Drogat notoriu, dar șofer prudent, mi-am spus eu în sinea mea, dar m-am abținut de la comentarii, starea sa deja părând una nu prea bună.

   Curând a apărut și barman-ul. Acesta l-a întâmpinat pe Harry de parcă îl știa de o viață, însă el a părut complet nemișcat de atitudinea prietenoasă a barman-ului, tratându-l cu aceeași aroganță cu care tratează pe toată lumea.

   I-am cerut un shot de tequila și când am văzut lichidul auriu cum umple paharul puțin câte puțin, entuziasmul creștea în mine. Am dat numaidecât primul shot al serii și am lăsat căldura lichidului intoxicant să îmi gâdile papilele gustative, bucurându-mă de senzație.

   Primul shot cu siguranță nu e o senzație plăcută, e mai degrabă una adictivă care te face să vrei să îl dai și pe următorul.

   — Și deci... Scarlett Stark? am auzit vocea amuzată a lui Harry cum spunea nenorocitul de nume din cauza căruia am ajuns aici.

  L-am ignorat complet și am mai dat rapid un shot de tequila pe gât.

   — Ești fiica pierdută a lui Tony Stark sau? a întrebat el deodată, câștigând din partea mea un râs forțat care s-a transformat într-un sughiț.

   — Ești foarte amuzant, am murmurat eu, pierdută în gândurile mele și privind cum paharul gol zace pe bar.

   — De ce ai făcut asta, Eva? m-a surprins cu întrebarea sa.

   De fapt, m-a surprins mai degrabă tonul vocii sale. Știam că vom purta conversația asta cândva și știam că îmi va adresa exact întrebarea asta, însă nu m-aș fi așteptat că tonul său va fi unul atât de calm.

   Voi mai avea nevoie de încă un shot pentru a purta conversația asta.

   — Eram nervoasă, am început eu să vorbesc, alcoolul din sistem făcându-mă să fiu mai sinceră decât de obicei. Și supărată. De fapt mai mult nervoasă decât supărată.

   Ochii lui Harry erau ațintiți asupra mea, absorbindu-mi și cel mai mic gest.

   — Știai că vei prinsă, a spus el, păstrându-și tonul vocii ferm.

   De fapt, nu știam. Nu m-aș fi așteptat în veci vecilor că va afla.

   — Poate îmi plac pedepsele, am șoptit eu, mușcându-mi buza de jos, alcoolul vorbind înainte ca eu să apuc să cuget.

   Prima sa reacție a fost să își mute privirea pe orice altceva în afară de mine și să își încordeze cu putere maxilarul. L-am urmărit cum a tras puternic aer pe nări, menținându-și privirea focusată spre orice altceva, dar nu pe mine, evitându-mă complet.

   — Îmi pare rău, am oftat eu, fixându-i ochii lui Harry, sperând că astfel îi dau de înțeles că eram cât se poate de onestă. A fost nasol? am întrebat eu, beția spunându-și cuvântul.

   — A venit poliția, nimic ieșit din comun.

   Eu doar am dat din cap și mi-am îndreptat privirea spre podea, însă altceva mi-a atras atenția. Mi-am oprit privirea asupra picioarelor noastre–picioarele sale lungi erau de-o parte și de alta a alor mele, creierului meu părându-i se atât de drăguț gestul ăsta atât de mic și probabil neînsemnat.

   Mi-am ridicat capul înapoi înspre el, având un zâmbet tâmp pe față.

   — Polițiștii sunt niște javre, a murmurat Harry.

   Mi-a pierit complet zâmbetul tâmp de pe față, mintea mea intoxicată neînțelegând din prima de unde veneau cuvintele lui Harry.

   — Tata e polițist, m-am bâlbâit eu.

   Sprâncenele lui Harry i s-au ridicat pe frunte, iar buzele i s-au întredeschis, însă nu l-am lăsat să înceapă ce avea de zis:

   — Te aprobam, polițiștii sunt niște javre. Toți, m-am bâlbâit eu în beția mea, iar el doar a murmurat ceva pe care oricum nu am auzit din cauza muzicii.

   Alt obicei prost–vorbesc prea mult când sunt beată.

   Pierdusem deja numărul shot-urilor în momentul în care mi-am pus ambele coate pe bar și am început să fredonez melodia ce răsuna în întreg clubul. Sweet Child O' Mine de la Guns n' Roses e cu siguranță o melodie pe care chiar dacă nu aș mai auzi-o pentru o eternitate, când aș reasculta-o i-aș știi fiecare vers în parte la perfecție.

   Pierdută în ritmul melodiei, m-am ridicat de pe scaun, luându-l pe Harry prin surprindere.

   — Dansează cu mine! am spus eu, țipând pentru a acoperi muzica.

   O să regret asta.

   — Eu nu dansez.

   — Te rog, am insistat eu, alcoolul dându-mi tot curajul și încrederea asta de sine.

   — Nu.

  — Te rog, m-am milogit eu în continuare, clipind în mod repetat și privindu-l pe sub gene.

   — Nu, a spus el și am observat cum linia maxilarului său a devenit mult mai proeminentă când a scuipat cuvântul.

   Am întins mâna și am dat să îi apuc încheietura, însă el a fost mult mai rapid decât mine, oprindu-mă și apucându-o el pe a mea. Am scâncit printre dinți când degetele sale s-au încolăcit cu putere în jurul încheieturilor mele și m-a tras brusc către el, lipindu-mă de pieptul său.

   — Eva, am zis nu, a spus el printre dinți, privindu-mă amenințător.

   Brusc, din linia dreaptă pe care o formau, buzele sale s-au ridicat într-un rânjet.

   — Dar poți să dansezi pentru mine, a șoptit el, privindu-mă cu ochii săi diabolici și încă nedesprinzându-mă din strânsoarea sa.

   Mi-am trecut vârful limbii peste buze și m-am depărtat de el, mergând cu spatele către mulțimea de trupuri care danseau pe ritmurile melodiei, însă nedezlipindu-mi ochii de pe Harry. Nu m-am adâncit prea mult în mulțime, dorindu-mi să rămân în câmpul vizual al lui Harry.

   Am început să îmi mișc șoldurile în ritm cu versurile melodiei ce curgea prin boxe. La început, mișcările mele erau timide, însă când am simțit privirea arzătoare a lui Harry cum îmi traversa întreg corpul, am devenit mult mai încrezătoare în mine și în felul în care corpul meu se unduia.

   Mi-am ridicat mâinile în aer, iar mai apoi mi le-am coborât în jos, traversându-mi lent întreg corpul, timp în care mi-am menținut privirea fixată pe Harry. Nu am putut să nu observ felul în care își ținea buza de jos între dinți, nedezlipindu-și ochii de pe mine, dar și felul în care a început să se foiască în locul său, în nevoia de a se adjusta.

   Eu aveam efectul ăsta asupra sa.

   Un zâmbet mi s-a arcuit pe față și involuntar mi-am lăsat capul pe spate, bucurându-mă de euforia de care aveam parte.

   Nici nu am realizat că melodia s-a schimbat, însă corpul meu a reacționat mai repede decât mintea mea, astfel că șoldurile mele au început să se miște mult mai agresiv. Încă îi simțeam privirea lui Harry pe mine, așa că am decis să îl tachinez puțin și m-am întors, lăsându-l să arunce o privire și spatelui meu.

   Era o senzație inexplicabilă să dansezi singură, într-o mulțime de oameni–ciudată, dar plăcută. Îmi dădea mult mai multă putere și încredere în mine.

   Nu m-am mai bucurat de senzația asta pentru mult timp pentru că deodată am simțit cum două mâini îmi apuă talia și un alt corp se lipește cu putere de spatele meu. Nu a fost nevoie să mă întorc, pentru că mirosul de mosc a lui Harry mi-a invadat nările și m-am lăsat să mă topesc în căldura emanata de trupul său.

   — Știam eu că o să dansezi cu mine, am șoptit eu, lăsându-mi capul pe spate pentru a-i întâlni privirea lui Harry și nu mare mi-a fost surprinderea când l-am găsit deja rânjind la mine.

   Mâinile sale au coborât încet dinspre talia mea înspre șolduri și s-au oprit pentru un moment acolo, făcându-mi corpul să fiarbă sub atingerea sa. Degetele sale s-au împleticit între ele pe abdomenul meu, trasând linii fine.

   L-am luat prin surprindere în momentul în care mi-am împins fundul spre el, în ritmul muzicii. Drept răspuns, degetele sale m-au strâns mult mai puternic, iar corpurile noastre au început să se miște în sincron.

   Harry mi-a dat la o parte buclele de păr care îmi curgeau pe umeri și și-a îngropat fața în scobitura gâtului, plasând un prim sărut pe pielea mea ce mi-a făcut întreg corpul să tresare.

   Îmi lipsise asta.

   — Cred că cuiva îi place mai mult decât ar trebui, a șoptit el în urechea mea, iar eu, ca drept răspuns, doar am continuat să îmi mișc șoldurile.

   Săruturile au coborât unul după altul înspre baza gâtului, iar când a ajuns acolo, am simțit cum cu vârful limbii a trasat o linie până în dreptul urechii mele. Oricât de mult nu aș vrea să îi dau satisfacția asta, involuntar am lăsat un geamăt înfundat să îmi scape printre buze.

   — Când te freci așa de mine, a început el să îmi șoptească în ureche, aproape uit cât de mult te urăsc.

   Am rânjit la auzul vorbelor sale, iar apoi m-am întors brusc, de data asta fiind cu fața înspre pieptul său. Mi-am ridicat mâinile, agățându-mi-le în jurul gâtului său.

   — Și eu, i-am răspuns eu și am simțit cum mâinile sale mi-au apucat talia, trăgându-mă cât mai aproape de el.

   Mi-am împletit degetele în buclele sale ciocolatii și l-am tras înspre mine, lipindu-i fruntea de a mea. Buzele noastre erau la doar câțiva centimetrii unele de altele și amândoi respiram greoi, de parcă aerul dintre noi nu era de ajuns pentru a ne umple plămănii. Eram atât de aproape de a-l săruta.

   Însă nu am făcut-o.

   În schimb, buzele sale mi-au atacat din nou gâtul, iar eu mi l-am lăsat pe spate și mi-am închis ochii, oferindu-i astfel mai mult loc pe care îl putea ,,exploata".

   Alcoolul ce îmi zburda prin vene îmi aplifica fiecare simț și îmi făcea mintea să zboare în locuri la care nu m-aș fi gândit vreodată că ar ajunge.

   Pierzându-mă în senzația pe care mi-o dădeau buzele lui Harry ce se presau de gâtul meu și trupul său care era aproape unul și același cu al  meu, mintea mea nu a gândit înainte de a îmi apropia buzele de urechea sa și a îi șopti:

   — Cred că o să mai am nevoie de un shot pentru a face ce face ce urmează să fac.

   Și-a ridicat capul din scobitura gâtului meu, reîntmpinându-mă cu buzele sale arcuite într-un rânjet, înțelegând imediat ce apropo îi băteam.

   Drept răspuns, i-am zâmbit și i-am apucat încheieturile, trăgându-l după mine prin mulțimea de petrecăreți, până în momentul în care spatele meu s-a ciocnit de barul de lemn.

   Am sărit pe scaunul înalt și Harry m-a luat pe nepregătite în momentul în care mi-a apucat coapsele, mi-a deschis picioarele și și-a făcut loc între ele. Mâinile sale mi-au cuprins talia, iar eu mi le-am înconjurat pe ale mele în jurul gâtului său pentru mai multă stabilitate.

   — Cred că n-ar mai trebui să bei, a șoptit el, nasul său gâdilându-l pe al meu, însă nu am apucat să dau un răspuns pentru că deodată am văzut cu coada ochiului cum cineva s-a așezat pe scaunul de lângă scaunul meu.

   Înainte să apuc să îmi întorc capul, am auzit un tuset forțat și apoi o voce groasă, semn că persoana respectivă fumase puțin prea mult:

   — Styles! Omule! Pe unde ai umblat?

  Mi-am întors ca arsă privirea spre sursa de proveniență a vocii și am încercat din răsputeri să îmi maschez orice reacție ce ar fi putut părea ofensatoare. Omul din dreapta mea părea să aibă doi metrii înălțime și doi metrii lățime, corpul său fiind acoperit de mușchi. Era îmbrăcat din cap până în picioare în negru, iar fața sa era decorată cu cerneală neagră.

   Nu m-am uitat pentru mult timp la el, doar înfățișarea sa intimidându-mă, așa că mi-am întors privirea înapoi spre Harry. Sprâncenele sale erau încruntate, săgetându-l cu privirea pe omul din fața sa, iar maxilarul său era strâns încleștat, semn că nu era tocmai confortabil cu prezența noii persoane.

   — Pe aici, pe acolo, a murmurat Harry, dând unul dintre răspunsurile sale. 

   Am simțit cum brațele sale se încordează în jurul meu, semn că era tensionat.

   Nu cred că îl văzusem vreodată pe Harry așa.

   — Aici îți aduci mai nou gagicile? a rânjit străinul cu aspect înfricoșător, desfăcând cu dinții capacul sticlei de bere pe care o ținuse până acum în mână.

   Cum își permite să vorbească așa, de parcă eu nici măcar nu aș fi aici? Buzele mele au luat forma literei "O", însă înainte de a da drumul unor vorbe necugetate, ochii amenințători lui Harry i-au fixat pe ai mei. Era de parcă mă avertizase din priviri.

   — E doar o prietenă, a spus Harry și am simțit cum mâinile sale mi s-au desprins din jurul taliei și au poposit pe coapsa mea.

   Gestul său nu a fost nici măcar pe aproape un gest sexual, ci mai degrabă unul protector. Cu mâinile încă înconjurate în jurul gâtului său, simțeam cum clocotește de nervi, oricât de tare încerca să mascheze asta.

   Străinul și-a ridicat unul dintre colțurile buzelor, scoțând la iveală doi dinți aurii ce îi completau perfect înfățișarea.

   — Toate sunt doar niște prietene, a oftat el.

   Nu i-a dat lui Harry timp să reacționeze, întrucât și-a întins mâna tatuată înspre mine, luându-mă prin surprindere.

   — Seth, mi s-a prezentat acesta, ținându-și mâna îndreptată către mine.

   Am înghițit în sec și mi-am îndreptat mâna tremurândă spre acesta, sperând din tot sufletul că acest detaliu va trece neobservat.

   — Eva, m-am bâlbâit eu, însă m-a luat prin surprindere când, nu doar că mi-a apucat mâna într-a sa, ci a și ridicat-o aproape de fața, plasându-și buzele pe dosul palmei mele.

   Ochii lui Harry au urmărit îndeaproape interacțiunea noastră, remarcându-mi teama pe care eșuam lamentabil la a o ascunde și strângându-mi ușor coapsa, acesta fiind felul său de a-mi reaminti că el era chiar aici.

   — Mă bucur să te cunosc, Eva, a spus străinul, ținându-mi mâna într-a sa pentru câteva secunde în plus, făcându-mi pulsul să accelereze nebunește.

   I-am răspuns doar printr-un zâmbet forțat, iar când în sfârșit mi-a dat drumul mâinii și a rupt contactul vizual, ochii săi au început să coboare în jos înspre restul corpului meu.

   — E onoare pentru mine să știu că ai adus o domnișoară așa frumoasă în bodega mea de bar, i-a spus el, adresându-i-se lui Harry, însă ținându-și privirea ațintită înspre mine.

   Dezgustător.

   — Ar trebui, i-a răspuns Harry arogant.

   Deodată am auzit cum celălalt lângă de mine a începât să scârțâie, semn că cineva tocmai se așezase. Mi-am întors privirea și am dat de un om care respecta exact același ,,cod vestimentar" ca toate celelalte persoane din clubul ăsta, fața sa era brăzdată de copci și avea o sticlă de bere ce zăcea pe bar lângă el.

   Când i-am analizat mai bine fața individului, ochii mei aproape că au ieșit din orbite, iar sprâncenele mi s-au adâncit mult mai mult pe față. Era tipul de la Fireflies. Era tipul care aproape m-a violat la Fireflies.

   Am înghițit în sec și mi-am retras cât de repede am putut privirea, întorcându-mă înapoi înspre Harry și găsindu-l pe el la fel de impacientat ca și mine.

   Conversațiile dintre Seth și omul respectiv erau pentru urechile mele ca sunetul unei casete stricate, întrucât în mintea mea începuseră să se deruleze întâmplările din seara aceea, iar creierul meu nu se putea focusa pe nimic altceva. Încercam din răsputeri să îmi țin respirația sub control, iar ochii mei se focusaseră asupra unui punct fix.

   Harry mi-a observat schimbarea de stare și am simțit cum degetele sale au început să se plimbe pe piciorul meu, încercând să îmi calmeze emoțiile.

   — Styles, asta nu-i javra lui Zach? am auzit deodată acea voce dezgustătoare.

   Asta a fost picătura care a umplut paharul. M-am întors ca arsă înspre el, privindu-l cu sprâncenele încruntate, însă singura sa reacție a fost să își lărgească și mai mult rânjetul dezgustător.

   — Ce dracului tocmai ai spus? am răbufnit eu și am simțit cum mâinile lui Harry s-au încordat în jurul meu.

   — Vrei să îți mai sparg încă o dată nasul? Poate de data asta înveți să îți ții dracului și gura, a scuipat Harry cuvintele printre dinți, însă totodată păstrându-și tonul calm

   — Puștiule, tu ai idee cine sunt eu? a râs el batjocoritor.

   — Știu. Știu că ești un jegos ordinar, i-a răspuns Harry, desprinzându-se de mine și apropiindu-se amenințător de el.

   În momentul în care nu am mai simțit corpul lui Harry atât de aproape de al meu, am simțit cum panica începuse să mi se accelereze.

   — Poți să îmi spargi nasul de câte ori vrei, dar mă întreb ce părere va avea Enzo despre asta când va afla că ai făcut-o pentru o nenorocită de curvă a lui Zach!

   În mod normal, aici ar fi fost momentul în care aș fi intervenit, însă am preferat să îmi țin gura și să nu îi fac lui Harry mai multe probleme decât avea deja.

   Harry nici măcar nu a stat pe gânduri înainte de a îi apuca gulerul cămășii strâns între pumni săi, ridicându-l cu putere de pe scaunul său. Omul nici măcar nu a tresărit la mișcarea bruscă a lui Harry, părea complet nemișcat de toată situația, ba chiar amuzat.

   — Mai spune o dată! a mârâit printre dinți, furia sa făcându-i vena de pe gât mult mai proeminentă. Hai, mai spune o dată!

   Maxilarul lui Harry era încleștat, iar ochii săi încruntați se coloraseră în cea mai întunecată nuanță de verde. Și-a ridicat și celălalt pumn, fiind pregătit să îl lipească de mandibula omului din fața sa, însă doar cu o fracțiune de secundă mai devreme, Seth s-a ridicat din locul său și le-a întrerupt altercația. I-a apucat materialul tricoului lui Harry și l-a desprins cu putere.

   L-am auzit pe Harry cum a protestat nemulțumit, însă Seth i-a tăiat-o scurt:

   — Ultimul lucru de care am nevoie e să vină iar poliția aici, Styles, a răbufnit Seth, scuipând printre dinți și plin de mânie cuvintele.

   I-a dat drumul tricoului lui Harry și s-a îndreptat amenințător spre celălalt:

   — Iar tu, Axel, cară-te de aici până nu te dau eu afară.

   Axel s-a ridicat nonșalant din locul său și s-a făcut nevăzut în mulțimea de oameni, după ce a spus:

   — Ne mai vedem noi.

   Am tras aer adânc în piept, simțindu-mă de parcă e pentru prima dată când plămănii mei primesc suficient oxigen. Am scăpat un oftat printre buze și întâmplările care se petrecuseră mult prea repede au început să se rederuleze în mintea mea.

   Mi-am întors privirea înspre Harry, care ocupase locul de lângă mine, și am observat cum bătea nervos din picior și își ținea pumnii încă încleștați pe suprafața barului.

   — Nenorocitul, a murmurat el pe sub barbă, iar eu am dat să mă apropi de el, însă nu am apucat pentru că vocea lui Seth m-a făcut să îmi întorc capul înspre el.

   — Deci lucrezi pentru Zach? m-a întrebat, ochii săi negri nescoțându-mă din priviri.

   — Da, am mințit eu, încercând să sun cât mai sigură pe mine.

   — E destul de periculos, a continuat el. Mai ales cu tot ceea ce se întâmplă acum.

   Mai ales cu tot ceea ce se întâmplă acum? Norah a spus că Zach a plătit bani grei pentru a nu se afla ,,tot ceea ce se întâmplă acum”. De unde Dumnezeului știa el?

   Mi-am încruntat sprâncenele în confuzie, privindu-l cu coada ochiului pe Harry care părea că începuse să acorde atenție discuției noastre.

   — Nu-i așa, Harry? a întrebat Seth, buzele arcuindu-se într-un rânjet cu subînțeles, privirea sa fixând-o în continuare pe a mea, ci nu pe a lui Harry.