⠀
⠀
⠀
⠀
- Și până la urmă ce ai de gând să faci? îl întreabă curioasă Artemis. După ce i-a povestit cum a cunoscut-o el pe Iris, au decis să caute o soluție împreună. Roșcatul nu voia să o piardă pe fată. Îi plăcea de ea, iar prietena lui i-a oferit diverse idei.

- Ei bine, știu că mi-ai dat o mulțime de idei, însă nu o să pun în aplicare niciuna dintre ele, anunță Dionis, iar blonda mai că își dă o palmă peste față.

- Deci mi-am răcit gura degeaba ca să te ajut? Tu ești tâmpit?

- Poate, îi face el din ochi și zâmbește larg. Sunt prea complexe pentru mine. Vreau să fac ceva care mă reprezintă pe mine, recunoaște.

Privirea lui Artemis se înmoaie instant, deoarece băiatul avea dreptate. Ținea cu adevărat la acea pământeancă, așa că trebuia să-i arate asta prin modul său.

- Asta e de admirat, Dio! îl felicită. Și ce propui?

- Am să găsesc unde stă și o să vin la ea la ușă. Îmi voi turna la rândul meu un pahar de vin în cap. Poate o să i se facă milă de mine și o să mă accepte.

Blonda își lăsă capul să se izbească de suparafața de lemn a mesei. Regreta că l-a lăsat măcar să-și deschidă gura pentru că spunea doar prostii.

Dacă până acum avea suspiciuni în privința iubirii sale față de Iris, acum era convinsă că avea inteții foarte seriose legate de ea. Devenea așa pămpălau când se îndrăgostea cu adevărat de cineva.

Îi părea într-un fel rău pentru Iris. Urma să se pricopsească cu un idiot pe capul ei.

- Retrag ce am zis, anunță Artemis.

- Te referi la faptul că m-ai făcut tâmpit? întreabă roșcatul cu o sprânceană ridicată.

- Nu, tâmpit încă ești, își mișcă ea capul în sens negativ, și oftă lung printre buze, gândindu-se la planul pe care urma să-l urmeze Dionis.