— Dio... rostește blonda pe un ton compătimitor. Parcă acum nu mai avea nevoie să reasculte povestea asta. Îi era greață.

— Lasă-mă să spun, am ajuns la partea cea mai bună. La Iris...

Artemis oftează, dar îl lasă să-și continue povestea, fiind conștientă că a lovit un punct sensibil. Probabil că discuția lor era o greșeală. Totuși, putea vedea privirea blândă din ochii prietenului ei și totodată dorința de a vorbi despre ce s-a petrecut.

— Știi cât de mult detest culoarea verde? Sau orice nunață de verde? De fapt, e o întrebare ce nu are nevoie de răspuns. Ei bine, Iris era îmbrăcată cu o rochie verdre și arăta splendid în ea. Ironic, nu-i așa?

Tânăra se așeză pe bordură, nu prea departe de băiatul roșcat ce părea că era într-o situație asemănătoare ei. Îl privi preț de câteva secunde, fiind oarecum intrigată de acesta.

— Zi grea să înțeleg? sparge ea liniștea după câteva clipe. A avut nevoie de puțin curaj pentru a deschide o conversație și spera că nu a făcut o greșeală.

Dionis lăsă stica în jos, până ce fundul aproape gol atinse asfaltul. Vocea fetei a oprit firul amintirilor care i se desfășurau în minte. Aproape că îi era recunoscător, deoarece toul se încheia la mereu la fel, și iar începea în același mod dureros.

Alcoolul nu-l ajuta să uite de întâmplări, din contră, îl ajuta să le vadă mai clare. Ca și cum le retrăia, fiind prins într-un cerc infinit și zdorbit de fiecare dată.

La vederea rochiei ei, în mod normal, expresia lui ar fi devenit una scârbită datorită culorii hidoase pe care o purta, însă acum nu avea o problemă cu asta. Verdele îi pune în evidență părul blond și pielea deschisă, pe lângă faptul că era extrem de frumoasă.

— Greu nu e adjectivul potrivit, spuse roșcatul cu o urmă de amuzament. Oarecum era surprins că mai putea să râdă în starea asta.

— Atunci care ar fi cel potrivit? întreabă Iris confuză. Ce i s-a întâmplat mai exact de a ajuns așa? Cu siguranță ceva mult mai rău, dar ce? Băiatul chiar o intriga.

— De ce ești atât de curioasă? își ridică sceptic o sprânceană, neștiind motivul pentru care era interesată de el. Arăta groaznic. Semăna cu un om al străzii care a rămas fără casă.

— Vreau să uit de problemele mele, și dacă le aflu pe ale tale...

— Vei realiza că viața ta nu e atât de rea, continuă Dionis, realizând ce voia să spună. Ea rămase tăcută și doar încuviință din cap, ușor rușinată.

Roșcatul nu mai spune nimic, în schimb, se ridică încet și precaut de pe bordură. Starea lui euforică nu-l ajuta la nimic, îi oferea doar dureri de cap.

— Vrei să pleci? întrebase Iris pe un ton dezamăgit, crezând că l-a incomodat datorită curiozității ei.

— Vrei să vii cu mine? răspunse el cu o întrebare, făcând-o pe brunetă să zâmbească larg.

— Mi-ar plăcea.

Sfat: nu e chiar ceea ce pare