Capitolul o să mai necesite o editare.

 _______________________________________

          „Se bucura?" din nou m-am uitat cu coada ochiului la el şi când privirea mi-a poposit peste mâinile noastre împreunate, am simţit cum mă doare şi mai tare pieptul, iar golul interior parcă se contractă şi se expansionează haotic, dereglat.

          Chase niciodată nu..., el... a fost mereu aşa? Nici nu pot să-mi adun gândurile, din cauza zumzetului care îmi zboară pe la urechi şi îmi împunge timpanele. Mă doare capul şi parcă mi se face rău deodată. Îmi duc singura palmă liberă la gură şi privesc cu ochii mijiţi prin geamul maşinii, la pădurea care din nou se îngroapă în negură şi dispare în neantul pământesc. Nu îmi pot explica cele întâmplate, căci deja focul se ridică şi mă arde complet.

          Ce sărut... aproape că am cedat complet. Aş fi fost în stare să merg mai departe, norocul chior fiind acela că afară frigul ne împungea mai rău ca nişte săgeţi ascuţite, îndemnându-ne să găsim adăpost. Luna mai strălucea şi ea din când în când, atunci când pătura de nori se mai risipea pe alocuri, dar nu îndeajuns încât să ne arate calea, Chase fiind totuşi nevoit să aprindă farurile.

          Mă strângea destul de puternic de mână, cât timp conducea. Era în stare şi de aşa ceva... mare îmi era mirarea. Nu îl mai văzusem atât de sentimental, de fapt nu îmi închipuisem niciodată că mă va săruta sau îmi va oferi astfel de tandreţuri. Stomacul mi se întorcea pe dos şi parcă simţeam nevoia să regurgitez. Cu greu m-am abţinut, dar nu mai suportam să-i simt căldura, îl voiam departe acum, măcar câteva secunde ca să-mi revin din cauza trăirilor cutremurătoare de adineauri.

          Am încercat să-mi retrag mâna, dar nu mi-a permis să fac aşa ceva, iar strângerea sa a devenit mult mai fermă, mai puternică şi sigură, chiar se încruntase, dar nu nervos. De parcă i-ar fi fost frică să-mi da drumul. Era emoţionat? Ce plânuia. Atâtea întrebări îmi străbăteau mintea, încât nu ştiam ce să mai aleg. Am continuat să tăcem până ce am ajuns acasă, el a trebuit să-mi dea drumul şi a făcut-o. Maşina a parcat-o în garaj, iar apoi am intrat pe uşa afară în casă. Lumine încă erau aprinse, cel puţin, cele de la dormitorul alor noştri. Ne-am făcut simţită prezenţa, mama a fost prima care ne-a întâmpinat la capătul scărilor, cu zâmbetul ei cald şi liniştit.

          — Vă este foame, să ştiţi că am făcut curcan la cuptor şi o salată, pe care o găsiţi în frigider.

          — Mulţumim, am răspuns la unison şi i-am făcut mamei semn că suntem bine şi că poate să meargă să doarmă liniştită. A dat din cap în semn aprobator şi a dispărut din cadrul scărilor. Închizând uşa de la dormitor în urma ei.

          — Ţi-e foame?

          Mi-am întors ochii înspre Chase, care aştepta cumite un răspuns.

          — Nu, cred că voi merge să-mi fac un duş şi după mă pun în pat, a fost o zi lungă, ciudată şi obositoare.

          Tâmplele mi le simţeam cum pulsează la fel ca alte părţi din corpul meu, picioarele şi mâinile. Frigul de afară era îngrozitor şi mă afectase destul de rău. Acum nici nu îmi puteam explica cum de rezistasem atât de mult în pădure, de unul singur. Adevărul era că Chase fusese salvarea mea. Însă acest aspect nu îl scutea de gestul pe care îl făcuse, acela de a mă săruta atât de... nărăvaş. Trebuia să-mi sortez gândurile, dar cât mai departe de el pe moment, fiindcă doar stând cu el în hol, mai rău mă simţeam decât bine.

          — Rowen, eu...

          — Nu mai contează Chase, hai să mergem să dormim, cred că avem nevoie de somn mai mult ca orice pe lume în clipa aceasta.

          Se vedea că doreşte să mai spună ceva, dar s-a oprit şi doar a dat din cap. Am urcat sus la etaj cu foarte mare grijă, nu mai eram siguri pe noi dacă părinţii noştri adormiseră, totuşi încă părea să mai fie lumina aprinsă în cameră.

          Eu am intrat direct în baie, iar Chase se făcuse că pleacă, dar l-am simţit cum se ascunde la scurt timp după uşă, privind prin crăpătură. Eram aproape gol şi voiam să-mi dau jos pantalonii şi să mă bag sub jetul de apă, însă m-am oprit, căci deja simţeam cum iar mă umplu de nervi. Aşa că încă întors cu spatele înspre uşă, l-am întrebat:

          — Vrei să te uşurezi sau...?

          — Da, însă mai pot aştepta.

          Nu îl credeam, dar totuşi l-am lăsat să intre, doar ca să termine odată cu teatrul acesta. Nici că mi-a mai păsat, m-am dezbrăcat de tot şi am pus pantalonii peste coşul de rufe, frumos împăturiţi şi am deschis uşa de la cabină şi m-am vârât sub duş, dând drumul la apă. Mă simţeam ciudat, ştiindu-l atât de aproape, îmi viola intimitatea. Îi puteam simţi ochii cum încearcă să treacă bariera de sticlă a cabinei şi ce-i drept putea vedea destul de vădit formele prin geam.Am încercat să-l ignor, oricum avea să plece la un moment dat. Dar nu o făcuse prea rapid, însă după încă câteva minute, în care îşi spălase dinţii, mi-a urat noapte bună şi a dispărut din baie. Puteam răsufla uşurat în sfârşit. Însă nu puteam nega faptul că era destul de deranjantă această jenă ce o resimţeam prin tot trupul meu. Când eram mai mici, aveam aceiaşi situaţie dar ceva mai atenuată decât acum. Trecerea timpului şi-a pus amprenta asupra relaţiei noastre destul de bine şi nu mai mă simţeam aşa de sigur pe mine că aveam să ne întoarcem la acele vremuri frumoase care totuşi au existat într-un trecut uitat de soartă.

Era atât de bine sub picăturile de apă, care într-un ritm alert se loveau neputincioase de mine, scurgându-se în şiroaie pe trupul meu, aterizând la picioarele mele. A fost o zi grea, dar nu îmi mai venea să plâng, dar ochii tot mă dureau, iar golul din stomac nu dispăruse.

* * *

          Mai voiam să dorm, dar ciripitul păsărilor era infernal. Mi-am scos capul din pernă şi l-am întors înspre ceasul de pe noptieră, era doar ora opt dimineaţa şi mă simţeam de parcă am fost la război. Cu greu am reuşit să mă ridic, mă săgetau toţi muşchii şi aproape că cedasem durerii, căzând din nou în pat. A trebuit să mă ridic brusc, dar nu a fost o idee prea bună, căci a urmat o uşoară ameţeală şi picioarele mi s-au împleticit şi am picat în fund, pe podea precum o piatră.

          Somnul nu îmi fusese aşa de dulce pe cum crezusem. Nici duşul nu mă ajutase atât de mult, doar fusesem relaxat preţ de câteva minute, până ce adormisem, iar acum eram secat de putere, de parcă aş fi stat toată noaptea treaz. Totuşi eram bucuros că nu visasem nimic şi măcar două sau trei ore am dormit câtuşi de puţinul profund.

          Jaluzelele erau uşor crăpate, lăsând dungi luminoase să pătrundă în cameră, retezând zonele pe care le dominau. Părea să fie o vreme frumoasă astăzi, prin urmare trebuia să-mi revin din amorţeală şi să mă fac util. Îmi puteam continua pictura, dar nu acasă, undeva departe, poate în pădure. Căci doar acolo îmi camdoream să-mi petrec timpul, lipsit de contact uman. Poate aş fi putut să-l iau şi pe tata cu mine, aşa am mai fi petrecut timp împreună.

          Când am ieşit pe uşa de la cameră, de la parter se auzeau râsete. Toată familia era jos în bucătărie, doar eu reprezentam piesa lipsă. Nu m-am grăbit să cobor, dar m-am sprijinit de balustrada scărilor şi am ascultat în tăcere tot ce vorbeau ei. Erau fericiţi, iar Chase făcea glume şi asta îi înveselea pe ai noştri. Cu adevărat, erau nişte zgomote plăcute, acel gen de zgomot care îţi umple inima de bucurie, lucru pe care eu nu l-am prea resimţit atât de intens în ultimi ani. Într-un final am coborât şi ei m-au întâmpinat ca întotdeauna cu veselie, cu zâmbetele pe buze.

          — Bună dimineaţa! Am spus eu primul, cam ruşinat, căci toate privirile erau aţintite asupra mea. Mi-am tras repede un scaun şi m-am aşezat.

          Mama nu a mai stat la taclale şi a adus ibricul unde făcuse cafeaua, turnându-mi într-o ceaşcă. Aburi s-au ridicat în aer, ajungându-mi până la nări. Mireasma rămânea inconfundabilă şi extraordinară. Nu puteam spune că eram un aşa mare fan al cafelei, dar îi adoram mirosul, deoarece întotdeauna îmi fura gândul, purtându-mă spre meleaguri exotice. 

          Tata a zâmbit şi părea bine dispus, poate că până la urmă caracterul nonconformist şi degajat al fratelui meu îi pria. Tot ceea ce conta era ca el să se simtă mai bine cât încă mai este printre noi. Din nou am resimţit acel junghi toracic, ca o chiară care îmi strânge ferm inima între coaste, iar ochii mi i-am simţit înţepaţi de lacrimi. Am încercat să mă gândesc la altceva, dar parcă imaginea dezolantă cu Juan Martin întins într-un coşciug părea să îmi fi rămas bine imprimată pe retină. Ah, cât de mult uram emoţiile acestea, toate se năpădeau asupra mea prea repede. Dar el era încă aici, cu zâmbetul până la urechi, privindu-ne tăcut şi savurând clipele acestea de viaţă.

          — Am înţeles că ieri v-aţi întâlnit cu Sofia a lui Gordon, aţi fost în oraş?

          Mama reuşise să-mi smulgă mizerabila compătimire de sine, însă subiectul abordat nu era unul chiar preferat. Devenisem inexpresiv şi îi răspunsesem foarte retras, rece şi încet. Chase îşi drese vocea şi încercă să lămurească treburile.

          — Da, a venit la mine cu probleme de maşină, doar o ştii, caută atenţie când nu o primeşte de la alţii. A reuşit să-l scoată şi pe Rowen din rutina lui ce-a de taină, însă nu a fost o întâlnire chiar plăcută. La bar Mike a fost drăguţ şi am mai schimbat două, trei vorbe, însă cu lăsarea serii şi răsărirea unor evenimente mai... speciale, ca să le spun aşa, a trebuit să ne luăm rămas bun de la Sofia.

          — Înţeleg dragule, păi sper ca următoarea întâlnire să fie mai pe gustul vostru. Sincer, chiar o compătimesc câteodată, pare să fi intrat într-un cerc vicios, din care nu prea mai are scăpare, sper să se pună pe picioare într-o zi.

          Am surâs amuzat. Sofia nu avea să iese din rahatul în care sigur s-a băgat singură, nu mi-ar fi fost marea mirare să aflu că se droga sau se prostitua la ieşire din orăşel. Oricum virgină nu mai era şi chit că al ei chip era parcă sculptat în porţelan, timpul nu avea să o ierte, păcatele trebuie plătite, iar soarta e mai necruţătoare decât moartea în sine.

          —Nu fiţi prea asprii copii, e doar un alt suflet rătăcitor şi pierdut în oceanul acesta de mistere. Sigur undeva în adâncul ei suferă, căci toţi o facem la un moment dat.

          — Aşa este... a venit replica lui Chase, care nu m-a înduioşat, însă m-a lăsat cu o grămadă de semne de întrebare. Nu eram atât de în stare să critic sau să judec pe nimeni, trebuia să las trecutul îngropat, nu să sap după comorile pe care întotdeauna le-am dispreţuit.

          M-am rezemat de spătarul scaunului, iar mam a venit să-mi pună omletă în farfurie, alături de un pahar cu suc de portocale. Tipic unor dimineţi matinale ca acestea. I-am mulţumit şi am început să înfulec. Chase pe de altă parte, era sătul, căci refuzase oferta mamei. Poate ciugulise noaptea trecută sau poate că se trezise ca şi găinile ca să mănânce. Nu aveam să ştii prea curând şi nu mă interesa atât de tare.

* * *

          Pe la prânz am scos pânza şi şevaletul afară pe verandă. Mama a ieşit şi ea alături de Juan Martin, care de data aceasta făcuse un efort să umble pe ambele sale picioare. Se aşezaseră pe băncuţă, uitându-se încântaţi la ceea ce urma să continui să pictez.

          Mama era mult mai curioasă de procesul pe care îl executam pentru a realiza această creaţie, la început a trebuit să-I povestesc câte ceva despre culorile alese şi apoi de întreaga compoziţie. Tata, stătea rezemat şi ne asculta cu ochii închişi, el deja ştia baza, nu mai era nevoie să facă vreun comentariu. Chase ieşise şi el, doar că se refugiase în garaj, ca să verifice maşina, din câte înţelesesem, trebuia schimbată o piese, care anume? nu aveam habar... Când venea vorba de astfel de drăcovenii, eram bâtă. Pentru mine pictura era cea mai de valoare, o înţelegeam perfect şi mă puteam transpune oricând în orice creaţie de genul.

          Era de asemenea şi o mare încântare să-i pot eleva pe ai mei în tainele desenului, nici unul din ei nu poseda abilităţi artistice, poate doar mama mai obişnuia să coase, la fel ca bunica, care şi aşa murise când eu avusesem cinci ani. Din păcate nu aveam atâtea amintiri cu ea şi dacă existau, imaginea lor era vagă, înceţoşată. Şi totuşi nu uitasem cum obişnuia să-mi tricoteze bluze haioase de iarnă.

          O luasem de la început, înmuiam pensulele în apă, curăţându-le puţin, iar apoi le treceam prin ulei şi după aceea în vopseaua propriu-zisă. Nu doar plăcere puteam primi din partea acestui proces, cât şi o apropiere a eului meu lăuntric, ţesut în fire de imaginaţie şi cunoştiinţe cosmice. Mă pierdeam în universul creat de mintea mea şi încetul cu încetul tabloul prindea formă, contur, iar personajele nu mai erau atât de înegrite de tăciune, ci radiau a strălucire, a lumină şi a culoare.

          — Este atât de frumos fiule!

          Îşi dusese palmele la gură, încercând să-ţi estomeze suspinul de bucurie, o treceau lacrimile, iar tata era acolo, în spatele ei, atingând-o de umăr, oferindu-i confort. Nu era nevoie să mă întorc, ca să ştiu cum se arăta în faţa mea. Bătrână, dar tot frumoasă, ca o zână nemuritoare a codrului. Chiar şi cu puţinele riduri ce îi brăzdau fruntea, buzele sau linia ochilor, ea tot avea să fie mai strălucitoare decât orice din lumea asta.

          — Mami, tabloul e pentru tine şi pentru tata! Vi-l las amintire, ca să ştiţi cum v-aţi iubit şi cum totul biruie chiar şi moartea.

          — Oh, Rowen, e... este aşa de frumos! Nici nu ştiu ce să mai spun, băiatul meu drag!

          Şi-a întins mâna ca să mă apuce de hanorac, nu mi-a mai dat drumul. Nu o mai interesa dacă stătea inconfortabil sau dacă mai târziu umărul îi va da de furcă. Voia să-mi simtă prezenţa, voia ca eu să nu o mai părăsesc. Dar oare eram în stare să-i ofer aşa ceva? Toţi ani aceştia am fugit şi am fugit, ca acum să fac cale întoarsă, dar asta doar fiindcă am regretat şi m-am simţit vinovat...

          Cumva îi stârnisem curiozitatea şi lăsase maşina pentru puţin, doar ca să se apropie de noi, pentru a vedea minunăţia. La început nu s-a pus lângă mine, doar a privit de la distanţă pictura, care încă nu era terminată. Însă după câteva clipe i-am simţit respiraţia cum se loveşte de ceafa mea.

          — Încă mai am desenul cu superman pe care mi l-ai făcut cadou de ziua mea. E lipit de dulap şi dimineaţa când mă trezesc mă întâmpină. Îmi reaminteşte de zilele bune.

          Mâna lui s-a strecurat uşor pe lângă a mea şi degetele sale mi le-au atins pe ale mele, mângâindu-le încet şi având grijă ca doar noi doi să fim conştienţi de acest act ludic, îmbibat într-o inocentă senzualitate, menită să mă stârnească şi să-mi reamintească de păcatul de noaptea trecută. Nu îmi permiteam luxul de a mă retrage brusc, cu toate că tresărisem la început. Trebuia să-l iau uşor, cu frumosul, să mă scuz şi să intru în casă pentru câteva minute.

          — Perfect, oricum eu am nevoie la baie, m-am împroşcat cu motorină şi trebuie să mă spăl. Hai să vezi în ce stare bună este desenul din cameră!

          — Dar te cred pe cuvând dragă frate, nu e nevoie. Du-te la baie!

          Niciodatănu m-a ascultat, asta pentru că mereu am fost mezinul, iar el capul familiei,aripa care avea să mă călăuzească, fratele perfect ce avea îndatorirea de a-mipurta de grijă. Câteodată îmi doream să nu-l fi cunoscut... Am fost tras şiîndemnat să urc scările, ai noştri ne-au asigurat că tabloul are să fie înmâini bune cât noi suntem plecaţi. Marea mea îngrijorare nu era pânza, cigândul că Chase are să facă ceva deplasat din nou. 

          — Mai uşor, nu e nevoie să mă tragi în halul acesta!

          Şi-a cerut scuze abia când mi-a dat drumul şi deja eram ajunşi în camera sa. Încăperea purta parfumul său şi chiar eram mirat că păstra curăţenie, când era mic întotdeauna era dezordine, dar poate că se maturizase.

          A indicat cu degetul unei lipise desenul şi trebuia să-i dau dreptate, era încă într-o stare aproape perfectă, dar foaia se mai îngălbenise pe parcurs, iar stratul de scotch părea dublu, sigur se mai dezlipise de câteva ori. În sinea mea am râs şi inima parcă din nou mi s-a umplut de bucurie. Era totuşi ceva care trezea în lăuntrul meu stări de pace şi melancolie.

          — Ai dreptate, arată bine, dar anatomia lui Superman e cam de mâna a doua. Puteam face mai bine.

          Mi-am întors capul în direcţia lui privindu-l din cap până în picioare. Era îmbrăcat într-o pereche de blugi albaştrii, spălăciţi şi zgâriaţi pe alocuri, deasupra avea doar un tricou uzat. Poate că atunci când lucra cu maşinile, se împodobea în zdrenţe ca să nu îşi murdărească straiele cele bune. Şi totuşi acest aspect mai neîngrijit şi ca de stradă îl prindea bine, îi oferea un plus şarmului pe care oricum îl stăpânea cu brio.

          A făcut un pas înainte şi apoi încă unul, strigându-mi numele. Am tresărit, parcă smuls din visare şi când am realizat că vrea să vină mai aproape, m-am dat înapoi, ca din păcate să mă lipesc de uşa dulapului. Nu puteam nici să mă strecor uşor pe lângă el, era cu mult mai lat în umeri şi mai musculos decât mine. Eu eram ca o aşchie, pe lângă un trunchi falni precum el.

          Această apropiere era periculoasă şi de loc sănătoasă. Eram fraţi într-un final, chiar dacă vitregi... iar lui îi ardea de lucruri necurate ca acestea. Nu îl puteam înţelege, chiar şi dacă eram gay.

          — Chase, te rog să te dai, mama şi tata se vor îngrijora.

          — Nu au motive reale, ştiu că suntem în casă, la loc ferit. Ei oricum sunt prea absorbiţi de tabloul tău. Eşti foarte talentat, mereu ai avut un simţ artistic inedit şi asta este foarte atrăgător la tine.

          Spunea toate acestea atât de aproape de urechea mea. În momentul în care şi-a lăsat buzele să cadă în scobitura dintre claviculele mele, am crezut că iau foc. Am dat cu capul în lemnul dulapului şi am scâncit de durere. El a râs doar şi şi-a ridicat faţa, cu nasul atingându-mi bârbia, urcând într-un ritm încet în sus, spre baza buzelor mele. Cu dinţii m-a muşcat de buza inferioară şi a tras de ea. Ochii mei nu puteau crede ce făcea, era nebun de legat. Cum de putea să fie în stare de aşa ceva... de când... de când î-l interesam în felul acesta?

          — Chase! Am reuşit eu să articulez, dar cu greu. Numai! Lasă ghidușiile...

           A murmurat ceva, fără să-mi dea drumul la buză. A tras de ea, până ce am simțit o ușoară durere, când am deschis gura ca să protestez din nou, s-a năpustit cu un sărut adânc asupra mea. Imobilizându-mă complet și înăbușindu-mi dorința de a mă mai zbate.

          Respiram şi expiram pe nas şi parcă foame de a ne domina unul pe celălalt a devenit mai puternică. Descopream o latură a mea pe care nu o mai întâlnisem, dar de care poate că eram conştient în adâncul sufletului meu. Era o nebunie totală şi totuşi nu ne lăsam. Când ne-am despărţit gurile una de cealălaltă, am respirat cu plăcere aerul. Ochii îmi era traversai de o ceaţă deasă, iar Chase la rândul său gâfâia mulţumit şi obosit.

          — Te plac foarte mult.

          — Poftim? L-am întrebat eu printre gurile de aer pe care le inspiram.

          — Rowen te plac, de fapt cred că te iubesc foarte mult şi nu ca pe un frate...

          Nici că am mai spus ceva în următoarea secundă şi l-am împins ca să pot să ies din cameră. Avea mult tupeu şi foarte multă stamină, pe care să o consume cu mine... mă dezgusta. Cum de îmi permisesem să cedez?