Pe Sofia Gordon chiar nu o plăcea, iar în momentul de faţă ajunsesem să nu o mai sufăr absolut de loc. Mă aşteptasem la ceva mai elegant din partea ei, dar se părea că şi ea la rândul ei se încadra în acea categorie de oameni ce nu meritau nici „bună ziua".

          Barul lui Mike era deschis la orice oră și abunda în beţivi și persoane care se dădeau în vânt după jocurile de noroc sau biliard. Mari iubitori ai băuturilor, dar mulți nici nu știau să facă diferența între ceva de calitate și ceva ce nu se ridica la standarde înalte. Nici eu nu aveam parte de astfel de cunoștințe, dar măcar stăteam în banca mea, nu mă lăudam ca ultima speță de om și râdeam, horcăind și împroșcând lumea cu salivă, cum foarte mulți o făceau.

          Ochii mei scrutară împrejurimile și se vedea clar pe fața mea că eram indignat și nesatisfăcut în gusturile oripilante ale Sofiei. În marea mea disperare mă agățasem de geaca din pielea a lui Chase, lucru care și pe el îl uimise puțin, dar îi trecu repede mirarea, fiindcă realizase că nu eram obișnuit cu un astfel de ambiant. Din păcate nu îmi permiteam luxul să o refuz pe a noastră „amică" care oricum se freca de toţi, în încercarea ei şireată de a face rost de o băutură pe gratis. Avea farmec, şarm, o adevărată vulpe şi nu îi luă mult, iar victimele şi le putea număra pe degetele-i subţiri: doi sau trei tineri, care nu prea le aveau cu femeile şi se dăduseră pe brazdă odată ce Sofia le permisese fără pic de jenă să o privească cu ochi murdari şi doritori.

          Aproape că mi se întorsese stomacul pe dos, gemusem nesigur, iar Chase mă lovise încet peste spate, zâmbindu-mi scurt, din priviri înţelegându-ne câtuşi de puţinul. Dar nu puteam face asta, cerea imposibilul. Fratele meu era obişnuit cu acest loc, eu pe de altă parte nu. Călcasem doar de două ori în acest bar şi nici nu stătusem, mai ales că pe vremea aceea eram doar un mucos fricos, locul meu nu era aici.

          Nici de al naiba nu mă mişcasem din loc. Chase deja se aşezase la bar, salutându-l pe Mike şi poate chiar pe fiul bărbatului, care crescuse destul de mult. Era mai mare decât mine, cam de vârsta fratelui meu. Norocul lor, măcar se ştiau, dar eu nu mai recunoşteam feţele foarte bine.

          — Rowen, iuhu! Hai lângă mine, vin-o să ne cinstim, să închinăm pentru venirea ta înapoi acasă.

          Deşteapta vorbise prea tare, încât toţi aproape că o auziseră. Din nou îşi înfipse degetul în şuviţa aia buclată şi roşcovană, învârtind-o şi răsucind-o de satisfacţie. O făcuse intenţionat, nu doar ca să mă simt eu jenat şi mic, dar ca să-şi atragă şi asupra-i atenţie. Privirile nu întârziară în a apărea, multe foarte sceptice, umbrite de o curiozitate vagă. Poate nu mă recunoşteau sau poate că da, oricare dintre cele două variante, deja eram un om mort. 

          Mă pusese necuratul să merg cu ei. Era mult mai bine dacă rămâneam în casă, i-aș fi putut ține piept mai mult lui tata, decât adunăturii acesteia...

          — Vin acum Sofia! I-am răspuns și am făcut pași înspre locul unde la indicat. Stăteam în mijloc între Chase și ea. Desigur că odată așezat, gura ei a început să se deschidă și atât de multe prostii putea spune, încât m-am simțit aburit complet.

          M-a introdus din nou lui Mike, care m-a recunoscut și mi-a zâmbit. El totuşi sigur se comporta decent şi datorită prezenţei fratelui meu sau poate doar mi se păruse, căci aluziile pe care le ţesea Sofia, atrăgeau din ce în ce mai multă atenţie asupra mea.

          Orele treceau, iar gura ei părea să nu mai se închidă, se îmbătase puţin, iar ameţeala scotea tot ce era mai rău în ea. Bârfe, râseţe stridente, comportament lasciv. Încercam să o liniştesc, dar ea tot striga şi chicotea cu atâta frenezie, încât tot ceea ce puteam deduce era faptul că era nebună de legat.

          — Şi spune-ne Rowen unde ai locuit toţi anii aceştia, unde ai dispărut? Hmm...

          — În New York. Aş fi dorit să evit să răspund la întrebări, dar mă simţeam constrâns şi obigat în acelaşi timp, Chase plecase la baie, nu era acolo ca să mă susţină, aşa că eram pe cont propriu. Cineva chiar se aşezase pe locul lui, rezemându-şi obrazul în palmă şi braţul de blatul barului. Desigur, un al curios, băgăcios.

          — Uau, mă surprinzi cu fiecare minut ce trece! Nu mă aşteptam să ajungi aşa departe. Credeam că te-ai pierdut sau ai ajuns la vreun orfelinat.

          Câteva râsete se auziră pe fundal, înfundate, dar persiflante. Atmosfera duhnea a tutun, a alcool ieftin şi a sarcasm de prost gust. Sofia ştia cum să tragă lumea de limbă, dar mă abţineam să nu răbufnesc în nervi. Trebuia să-i răspund scurt şi pe ocolite. Nu aveam de gând să fac confesiuni, nu eram sub roba unui preot la spovedanie. Iar ea chit că avea chip de înger, sub pielea aia catifelată şi lucioasă se ascundea un drac îndrăzneţ şi răutăcios. Nu se schimbase de loc, era aceiaşi obrăznicătură, acum doar se credea foarte importantă şi la putere.

          — Nu te sfii Rowen, destăinuie-te, eşti printre prieteni acum.

          Eram mefient în cuvintele ei, era doar gura de ea şi tot ce îşi dorea cel mai tare era să mă calce în picioare şi să râdă de mine, timp în care mă privea de sus.

          — Uite Sofia, nu vreau să fiu nepoliticos, dar cred că te-ai îmbătat, poate ar fi mai bine să mergem acasă, ce spui? Te duc eu, putem discuta pe drum.

          — În nici un caz, s-a răstit ea, trântind paharul cu bere, vreau să stăm aici, e aşa plăcută atmosfera. Mă simt aşa fericită şi tu te simţi la fel, nu?

          „Aş face orice doar să nu fiu aici cu voi..." am gândit în sinea mea exasperat şi lipsit de speranţă.

          — O adevărată încântare a sufletului, dar îmi e doar teamă să nu ţi se întâmple ţie ceva rău.

          Detestam cu vârf şi îndesat gestul pe care tocmai îl făcusem, însă nu aveam încontro, tipa asta făcea urât la alcool. I-am acoperit palma cu a mea, mângâindu-i-o încet de tot, în speranţa că poate avem ceva farmec în mine, încât să o prostesc şi să plecăm. Ea doar a râs zgomotos şi s-a ţinut de burtă. Ceilalţi i-au urmat reacţia, imitând-o ca din senin, răpuşi parcă de o senzaţie ciudată de fericire excesivă. Erau duşi, iar Chase părea să nu mai iasă din baia aceea.

          Eram derutat, lipsit de apărare şi expus unei lumi întregi.

        — Rowen, scumpule, eşti aşa amuzant, nu credeam că mă vei atinge vreodată. Mă simt flatată. „Iar eu dezgustat..." Vin-o hai să dansăm puțin! Îndemnul ei m-a amețit complet și m-a tras înspre un spațiu mai liber, lipindu-mă zdravăn de al ei trup subţirel. Nu purta haine foarte groase şi nici sutien, îmi era teamă că poate nici lenjerie intimă nu avea. Trebuia cumva să o refuz şi încercările mele de a mă îndepărta fuseseră în zadar, era prea persistenă, astfel că am renunţat. Ar fi fost în stare să ţipe şi să mă acuze poate că o pipăisem şi chiar nu avem puterea necesară să suport privirile urâte ale oamenilor din bar.

          Muzica nu îmi plăcea şi mă treceau toate apele. Nu eram un foarte bun dansator, căci doar două picioare stângi posedam. Sofia îşi odihnise fruntea pe peptul meu, inhalându-mi parfumul, gemând parcă extaziată de senzaţiile care o cutremurau pe dinăuntru. Nu o înţelegeam, totuşi aveam o vagă impresie, însă preferam să mă feresc de orice altă descoperire care m-ar fi şocat.

          — Rowen e bine să te avem din nou printre noi. Spune-mi mai pictezi?

          — Da!

          — Ai putea să-mi faci un portret nud?

          — Nu ştiu dacă am timp...

          — O haide! Mă găseşti neatractivă?

          — Nu, eşti frumoasă Sofia.

          — Mă bucur să aud asta!

          Nu ştiam cum de reuşise să mă oripileze, dar îmi prinsese mâna şi mi-o vârâse printre coapsele ei, apăsându-mi peste degete ca să-i pot simţi feminitatea fierbinte prin materialul colanţilor albaştrii şi subţirei. În următoarea secundă m-am zmucit din îmbrăţişarea ei toxică, de viperă, am privit-o dezamăgit şi revoltat de comportamentul de care dădea dovată. Ea a vrut să spună ceva, dar nu voiam să fiu atacat de cuvintele ei neadevărate. Aşa că am plecat în următoarea clipă, trântind uşa de la bar în urma mea. Cineva ieşise totuşi afară şi strigase „gay-ule" tare și răspicat, apoi bufnise în hohote de râs.

          Ce rost ar fi avut dacă m-aș fi întors și aș fi iscat un scandal? Niciodată nu am fost dorit în orașul acesta mic, toți m-au izgonit din cauza acelor incidente. Timpul nu-l puteam da înapoi ca să îndrept ce am cauzat, așa că tot ce mai puteam face era să înghit insultele și să îmi văd de treabă. Trebuia să plec de aici. Drumul spre casă ar fi durat o veşnicie dacă o luam pe strada, aşa că am luat scurtătura de la gară, care ducea direct în pădure. Voiam să fiu lăsat în pace şi singur.

* * *

          Mă simţeam deplorabil şi vlăguit. Drumul spre casă mi se părea infinit şi poate că mă pierdusem. Credeam că ştiam mai bine pădurile acestea, dar poate că decursul evenimentelor de astăzi, îmi bruiau gândirea. Sofia era o hoaşcă bătrână, destrăbălată pe care nu mai doream să o văd prin preajmă. Şi la fel cum nici nu mai voiam să calc picior în orăşelul acela nenorocit. Norocul meu era că aveam căminul puţin izolat, aproape de inima naturii, dar totuşi încă se mai strecurau lighioane printre gardurile de flori şi tufe.

          Aveam gâtul uscat, îmi era sete şi frig. Se întuneca treptat, soarele se lăsa alenea peste orizont, înecându-se spre nemărginitul albastru şi necunoscut. Peisajul îmi răpise preţ de câteva secunde privirea şi parcă uitasem de toate grijile, dar durerea din piept persista, iar stomacul începuse a-mi ghiorţăi revoltat. Îmi era foame şi nu mai găseam cărarea pe care trebuia să merg.

          Poate că era mai bine aşa, să rămân peste noapte în pădure, să îngheţ şi să mor. Oricum nu eram atât de dorit. Tata avea dreptate trebuia să-mi trăiesc viaţa, dar nu mai aveam lucruri foarte multe de care să mă agăţ. Trecutul continua să mă bântuie, erau seri când aveam coşmaruri cu acele presentimente. Scrisorile de care vorbea el de dimineaţă, luaseră naştere în urma unor vise îngrozitoare. Acele senzaţii necurate şi înfricoşătoare mă zdruncinaseră chiar şi la distanţa aceea. Îmi fusese constant teamă că poate şi lui Juan Martin avea să i se întâmple ceva, aşa cum şi celorlalţi bărbaţi li se întâmplaseră. Nu mi-aş fi iertat-o niciodată. Însă constatasem că avea să fie în siguranţă cât timp nu eram prin preajmă şi aşa mama putea să-şi continuie viaţa liniştită. 

          În mine se năştea nesiguranţa zilei de mâine, iar gându îmi era înveninat de macabre poeme, rostite ca într-o rugăciune către Hades. Mă voiam mort sau devorat de vreun lup, nu conta cum, preferam să fie ceva lent, ca să pot să-mi văd copilăria şi momentele ei fericite trecându-mi prin faţa ochilor. Ce nu aş da să gust din nou nectarul inocenţei, să îi simt mierea pe buzele-mi umezite. Dar în jur totul se năruie, odată cu speranţele pe care mi le-am făcut. Credeam că dacă voi veni acasă lucrurile se vor schimba în bine, dar se pare că mai rău mă scufund în negureaţă şi îmi pierd esenţa. Cine are să mă salveze, cine vrea să mă salveze?

          O slabă lumină s-a arătat în apropiere, apoi un zgomot şi în următoarele secunde am închis ochii, ascultându-i paşii cum zdrovesc frunzele şi pământul sterp, îngheţat.

          — Rowen, pentru numele lui Dumnezeu! A venit răspunsul său în clipa în care m-a văzut pe jos, rezemat de trunchiul unui copac.

          — El m-a uitat de mult, sunt lăsat în voia sorţii...

          — Nu ştiu ce tot îndrugi acolo frăţioare, dar e timpul să mergem acasă.

          M-a prins de umeri şi a încercat să mă ridice încet, dar m-am zmucit sălbatic şi am dat din picioare ca un copil mic. Nu voiam să plec de aici, căci eu nu aparţineam lumii de afară.

          — Rowen, nu te mai prostii, hai odată, vrei să mori de frig?

          O altă încercare, un alt eşec. Îi puteam simţi sângele cum clocoteşte în vene şi s-a lăsat pe vine, încercând să mă privească în ochi, dar bretonul meu îi stătea în cale. A vrut să mi-l de-a la o parte, nu l-am lăsat şi i-am plesnit mâna.

          — Nici să nu îndrăzneşti. Pleacă odată, lasă-mă să putrezesc aici!

          — Ce te-a apucat? Are cumva legătură cu Sofia, căci dacă da deja am rezolvat-o.

          — Cum? Ţi-ai tras-o cu ea într-o crăpătură de clădire, doar ca să o faci să tacă? Dacă nu ai procedat aşa te asigur că nu are să ne mai lase în pace.

          Faptul că nu mai spunea nimic mă deranja la culme aşa că am tăcut şi eu, până când el a cedat şi a oftat exasperat.

          — Sofia e o tipă uşuratică şi nu prea îi pasă de ce simte lumea, dar eu ştiu cum să o fac să şeadă blând, aşa că nu trebuie să te mai îngrijorezi în privinţa ei. Bine?

          — Nu e bine Chase, pentru Dumnezeu! Vorbeşti cu mine de parcă e vina mea. Nu eu am jignit lumea, nu eu am vrut să se întâmple ce s-a întâmplat... Când am avut nevoie de tine, nu ai fost, te-ai dus la baie, ce naiba ai făcut atâta timp acolo?

          — Dansai când am ieşit eu din baie şi nu m-ai observat, am ieşit cu Mike pe uşa din spate şi am fumat, am vorbit. I-am povestit câte ceva despre venirea ta şi faptul că l-ai bucurat pe tata şi mama cu prezenţa. Am greşit că am încercat să ameliorez situaţia. Ştii prea bine că lumea e măruntă prin zona asta, toţi ştiu de toate şi m-ar fi scos din sărite să văd cum bârfesc.

          — Oricum o să o facă, chit că ţi-ai răcit tu gura cu pereţii. Mike e la fel ca ei, dar totuşi te respectă pe tine aşa că atunci când mă va prinde singur mă va striga pe nume, şi se va asigura că mă va înjosi la fel ca celălalt tip.

          — Care tip?

          Îmi venea să urlu şi să plâng şi mă abţineam cu greu. Mi-am dus palma la ochi, acoperindu-i, dar Chase a îndepărtat-o şi m-a îndemnat să ţin contactul vizual. Mă pârjoleau irisurile sale căprui, în ei puteam vedea un foc, de care mă apropiam cu repeziciune, aveam să mă ard dacă mai înaintam.

          — Nu contează...    

          Degetele sale s-au înfipt în braţele mele şi i-am văzut maxilarul cum i se încordează şi dinţii cum îi scrîşnesc.

          — Cum dracului să nu conteze? Nu te mai ascunde de mine, spune-mi cine ce ţi-a făcut, ca mâine să merg să-i reglez faţa.

          — Nu!

          — Ba da, spune-mi! Încă de când te-ai întors te-ai ferit de mine, nici nu ai încercat să porţi măcar o conversaţie decentă. Nu pot să-ţi citesc gândurile, dar te asigur că mă scoate din sărite mai tare un alt om care îţi face rău.

          — Atunci de ce nu ai stat lângă mine, de ce nu ai spus nimic când Sofia m-a târât cu voi? Ştiai şi tu, nu era nevoie să îţi spun, că am jurat... am jurat că nu pun picior în nenorocitul acesta de oraş, care şi aşa m-a renegat mulţi ani. Iar astăzi, astăzi... cineva şi-a bătut joc până şi de sexualitatea mea. Sofia e o curvă, care oricum nu ştie de capul ei, eu nu am nici un interes în ea. Dar nu am spus-o cu voce tare, nu m-am deranjat. Însă oamenii aceştia sunt îngrozitori. Când am plecat de acolo, sătul de jena pe care o resimţeam prin toate fibrele mele, cineva s-a sinchsit din nou să mă facă de râs şi să şteargă pe joc cu mine, strigându-mă gay... E chiar aşa un mare păcat să fii gay? Nu cred că am făcut nimănui rău cu asta...

          Îi puteam citi pe chip scepticismul şi intriga. Nu mai suportam tensiunea, aşa că am dat frâu liber lacrimilor să curgă, să mă eliberez de tot stresul şi suferinţa pe care am acumulat-o cât timp am fost aici. Chase nu a spus nimic, doar m-a privit mut, până când am dat să mă ridic. M-a prins puternic de braţe şi m-a împins mai rău în trunchi, ridicându-mă cu repeziciune.

          — Eşti gay?

          — Poftim?

          — Nu ai auzit ce am întrebat? Eşti gay?

          — Serios Chase, acum vrei şi tu să râzi de mine?

          — Nu Rowen, vreau doar să ştiu adevărul.

          — Da! Am strigat în gura mare și am răbufnit din nou în plâns, îngropându-mi de data aceasta capul între umărul și gâtul său, hohotind și sughițând.

          El și-a trecut degetele de la o mână prin păru-mi răvășit, mângâindu-mi ceafa. Nici nu i-am simțit buzele cum îmi ating pavilionul urechii până când nu mi-a șoptit aproape întretăiat: „mă bucur atunci". Vocea lui era atât de guturală, ca un ecou însângerat şi înjunghiar de jind şi posedat de o dorinţă sfredelitoare. Încet de tot mi-am retras faţa din ascunzătoare, obrajii noştri sau atins, într-o uşoară şi gentilă mângâiere. Am înghiţit în sec, iar ochii săi m-au pârjolit cu strălucirea pe care din nou am reîntâlnit-o în ei.

          Vântul era singurul care se mai strecura între noi, lovindu-ne trupurile şi chipurile împietrite. Câteva secunde am rămas aşa, eu privind pierdut, iar el înspre mine.

          — De ce te bucuri? A venit şi întrebarea mea, rostită atât de încet.

          — Pentru că acum pot să fac asta.

          Mi-am simţit trupul mai uşor îndată ce m-a eliberat din strângerea sa fermă şi mi-a cuprins chipul între ambele palme, apropiindu-mi-l de al său, până ce buzele sale uscate şi reci s-au izbit de ale mele într-o sărutare fugară şi stângace. Nici nu am putut reacţiona, abia când a încercat din nou am tresărit şi tot corpul mi-a tremurat sub presiunea acumulată. Şi-a vârât un picior între coapsele mele, ridicându-l şi imobilizându-mă. L-am simţit puternic cum se înfige în mine, nu am avut timp să ripostez, dar nici îndeajuns de multă putere ca să mă zbat. Aşa că am acceptat acest gest degajat şi plin de afecţiune. Fraţii niciodată nu se sărută aşa, nici nu există discuţie. Dar noi nu eram până la urmă fraţi adevăraţi, iar acum nici nu ştiam cine mai suntem măcar... Ne-am topit într-un sărut pătimaş, într-un frig de nedescris şi singurul lucru care ne mai încălzea erau inimile ce ne pompau frenetic sânge prin organism. Pentru câteva clipe am uitat de tot şi toate, lăsându-mă pradă forţei sale.