Aleluja! Am adus şi capitol special pe care cred că toţi cei care aţi citit povestea asta l-aţi aşteptat. Dar nu numai voi oricum şi eu voiam să îl scriu. Şi am scris... 26 de pagini în word, sper să vă satisfacă!! Când aveţi voi timp citiţi, fiindcă ştiu că multora le este greu să digere atâtea pagini, dar nu am mai vrut să împart în două părţi, mi s-a părut absurd. Şi încă ceva foarte-foarte important NU AM CORECTAT ŞI NU AM PUS ALINIAT, FIINDCĂ SUNT PREA ENTUZIASMATĂ ŞI ŞTIU CĂ POATE GREŞESC CĂ PUN AŞA CAPITOLUL, DAR NU AM MAI SUPORTAT TENSIUNEA. :)) Plus e cam mult de corectat și ehh... nu mă ucideți vă rog. Suportați puțin, oricum dacă observați greșeli grave, vă rog să mi le semnalizați. Căci eu și așa sunt chioară... -_-" Lectură plăcută! Ps. cuvintele lipite le face wattpad, nu eu. PS2: VOI MAI POSTA ÎNCĂ CEVA AICI CU NIȘTE EXPLICAȚII REFERITOARE LA POVESTE. EVENTUAL DACĂ AVEȚI ÎNTREBĂRI MI LE PUTEȚI LĂSA AICI ÎNTR-UN COMENTARIU ȘI VOI RĂSPUNDE LA URMĂTORUL POST. :)

___________________

Priveam prea îngândurat maşina lustuită, cu toate că mintea mea se afla într-un alt loc. Din fundal o voce se auzea precum un ecou care se pierdea în neantul unei peşteri, tonalitatea scădea considerabil, până când mâna persoanei care vorbea în spatele meu mi-a atins umărul, aducându-mă la realitate. Malcom de tot şi cu degetul arătător peste buze, am întors capul în direcţia lui Olly, care încerca să scoată nişte răspunsuri de la mine.

— Piesele vor veni separate şi te vor costa ceva bani.

— Banii nu cred că o să fie o aşa mare problemă, vreau ca maşina asta să fie ca nouă, ca să i-o pot da băiatului meu.

— Voi comanda eu pentru tine, fiindcă ştiu cum stau lucrurile cu piesele acestea şi poate reuşesc să fac rost de unele la un preţ mai avantajos, însă la o calitate superioară. E bine aşa, Olly?

— Cum consideri tu de cuvinţă Chase, eu nu mă pricep aşa tare la bazaconiile acestea. Nu am fost mare fan al maşinilor. Noroc cu tine!

Am râs la explicaţia sa şi mi-am întors din nou privirea spre maşină. Reuşisem să o pun la punct câtuşi de puţin, dar avea lipsuri, trebuia îmbunătăţită pe alocuri, mai ales că era şi un model destul de vechi... Dar cred că era destul de bună ca să suporte nişte piese mai modern.

— Hei, Chase, fratele tău ce mai face?

M-am oprit brusc din treaba mea şi am rămas nemişcat câteva secunde aplecat spre uneltele de pe masă, dar m-am stabilizat imediat, continuând să adun sculele şi să le plasez în cutia lor.

— Destul de bine, din câte mi-a transmis, urmează să dea lovitura cu o nouă expoziţie care o să-i aducă faimă. Lucrurile merg bine pentru el, mama e foarte fericită şi eu la fel...

— Mă bucur să aud veşti de genul, în caz că mai discuţi cu el curând, să-i transmit salutări din partea mea.

— S-a făcut Olly, să ai o zi frumoasă în continuare!

Bărbatul a dat mâna cu mine si s-a urcat la volanul maşinii pe care a pornit-o şi a coborât pe deal în jos. L-am urmărit rezemat de peretele casei cum dispare din peisaj şi se afundă pe cărarea aceea brăzdată de copaci, ca mai apoi să-mi iau cârpa de pe balustrada din lemn a verandei pentru a-mi şterge mâinile de murdărie. Însă am constatat că mi-ar prinde mai bine un duş lung şi fierbinte, căci mă umplusem din cap până în picioare de praf.

Am intrat în casă şi m-am descălţat la uşă. Prezenţa mea a fost imediat sesizată de mama, care ieşea din bucătărie cu o tavă plină de fursecuri calde.

— Chase, scumpule nu vrei un fursec?

Cu un zâmbet pe buze, am dat negative din cap.

— Mă duc să-mi fac baie. Dacă ai nevoie de ajutor după, poţi apela la mine.

— Of, dragul meu copil, eşti aşa un dulce. Să nu uiţi să o saluţi pe Jennet.

După moartea tatei, mama se împrietenise cu această doamnă drăguţă pe nume Jennet Atkins, care la rândul ei îşi pierduse soţul tot de cancer. Apropierea dintre cele două fusese spontană şi de nedescris. O prietenie frumoasă se legase şi eram recunoscător că acest lucru se petrecuse într-un timp destul de rapid. Mama nu merita să sufere atât de mult, iar doamna Atkins era o fire energică şi inventivă, care ştia cum să înveselească atmosfera. Îi eram recunoscător pentru ce făcea.

Intrând în living am făcut o reverenţă scurtă, în semn de respect. Jennet s-a ridicat şi a dat mâna cu mine aşa cum o făcea de ceva vreme. Ne-am zâmbit reciproc, apoi aceasta mi-a prins obrazul între degete şi mi l-a tras energic. Lucru pe care nu îl prea suportam, de fapt acest gestul nu-l suferisem nici de mic copil. Însă acesta era singurul preţ pe care îl plăteam atunci când femeia aceasta venea la noi acasă.

M-am scuzat şi am urcat la etaj, unde am intrat direct în baie, răsuflând uşurat şi dând drumul la duş. Pe rând şi fără prea mare grabă mi-am dat jos hainele, până ce nu a mai rămas nimic de îndepărtat. Aşa că vărându-mă sub jetul de apă fierbinte, mi-am ridicat capul în sus, întâmpinând cascata de picături care se revărsa asupra mea într-un ritm fugar. Era plăcut ca din când în când să uiţi de tot ceea ce te înconjoară şi să te laşi pradă gândurilor. Nu aveam de ce nega, mintea mea imediat zbura la cele întâmplate cu şase luni în urmă. De la moartea tatei, până la acele clipe intime alături de Rowen.

"Trădătorul..." A răsunat acest cuvânt în obscurul minţii mele tulburate. Speram să mă liniştesc, dar de fiecare dată când mă gândeam, zâmbetul de pe buze şi orice linişte lăuntrică se spulbera în milioane de bucăţele. Îi duceam lipsa, dar mă încăpăţânam să mă mint dulce de tot cu iluzii tâmpite. Trebuia să recunosc neruşinat că nopţile amintirile cu el, erau precum fantomene, mă bântuiau şi îmi posedau până şi trupul, îndemnându-mă să comit nişte acte şi gesturi pe care le puteam considera păcătoase. Era fratele meu – îmi mai spuneam, dar pe cine naiba minţeam – îl atinsesem într-un mod atât de păcătos, că până şi morţii s-ar fi răscolit în morminte. Îl voiam mai mult decât ca pe un frate, ce-i drept nici nu apucasem vreodată să nutrim o astfel de relaţie, timpul nu a fost niciodată de partea noastră. Iar sfiala şi nesiguranţa acestuia mă împiedicase destul de des ca să mă apropii de el în felul acela. Stârnise în mine interese şi dorinţe obscene şi plăceri ciudate. Îl priveam cu alţi ochi.

Şi totuşi alesese să plece din nou. Îi fusese frică să înfrunte crudul adevăr. Tata murise şi îl afectase, dar de ce din nou aşa subit dispăruse din viaţa mea şi a mamei? Degeaba îmi lăsase numărul de telefon, asta nu mă încălzea noaptea. Aş fi apreciat mai mult prezenţa sa, decât vocea lui de la capătul celălalt al firului. Distanţa era aşa mare şi trăiam cu impresia că nu aveam să-l mai văd vreodată. Email-urile sale mă lăsau reci câteodată şi cu gust amar în gură. Nu fiindcă el nu ar fi fost cordial, ci fiindcă nu îi mai puteam auzi glasul cum îmi gâdilă timpanele şi nici nu îi mai simţeam respiraţia cum se izbeşte de pielea mea. Îmi era greu câteodată şi indiferent cât mă afundam în muncă, nu îl puteam uita. Nu-i puteam şterge amprenta ce s-a împregnat în fiinţa mea...

Credeam că duşul acela mă va elibera de tensiunea din muşchi şi de gândurile aiurea, dar mai rău mă aruncase într-o melancolie absurdă. Mă simţeam ciudat şi tot ce voiam să fac era doar să lenevesc în faţa televizorului câteva ore bune, poate peste miezul nopţii ca să uit de tot şi mai ales de nenorocitul acela de Rowen – trădătorul.

Ceasul arăta ora şapte seara, iar afară încă era lumină. Mama o condusese pe Jennet până la poteca principală, luându-şi rămas bun una de la cealălaltă în maniera lor. Le puteam vedea de la geam, dar după câteva secunde mi-am îndreptat complet atenţia asupra emisiunii de la T.V. Plus că mama se întorsese şi nu voiam să ştie că de fapt nu aveam ce face şi pierdeam timpul aiurea. Cu toate acestea meritam puţin timp liber, în ultimele luni lucrasem la câteva maşini şi mă tot gândeam la viitorul meu şi la ce aş putea face în continuare. Ce-i drept orăşelul nostru nu avea prea multe de oferit, câştigam bani destul de bine, dar nu îndeajuns cât să mă întreţin atât de bine... Visam să îmi deschid propriu service auto, dar pentru asta trebuia să caut un alt loc unde să mă stabilesc. Lucru care însemna că aveam să o las pe mama în urmă. Gândul acesta nu mă încânta atât de tare, fiindcă avea să fie aici singură.

— Chase, aş vrea să mergi să-i fii alături fratelui tău la acea expoziţie. Eu nu cred că sunt în stare să mă deplasez până la New York, dar tu eşti tânăr şi ai un viitor strălucit, nu vrei să-l vizitezi? Mă gândesc că îi duci dorul, nu?

Femeia aceasta avea puteri supranaturale de putea câteodată să ghicească cele mai acunse râvniri ale oamenilor. Se observa că şi ei îi era dor de Rowen, dar parcă era mult mai puternică decât mine. Eu pe de altă parte... aproape în fiecare zi mă gândeam la el şi la nenumăratele metode de al strânge de gât pentru că plecase din nou.

O tăcere se lăsase în living, iar mama nu insistase, aşteptând ca eu să-i răspund când mă simţeam pregătit. Mă comportam aiurea, precum un mucos care nu ştia ce doreşte de la viaţă. Numai că eu chiar îl voiam alături pe Rowen, voiam să nimicesc distanţa care se întrepătrunsese între noi.

— Nu ştiu ce să fac acolo...

— Cum adică? Petreceţi timp împreună, admiraţi arta, mâncaţi chestii sofisticate, la vreun restaurant scump şi poate pe seară vă duceţi la vreun club de noapte, dansaţi, agăţaţi fete... sau băieţi, ce preferaţi voi.

— Mamă! Mă uimise tot ceea ce putuse scoate pe gură, dar tot odată mă liniştise puţin, fiindcă mă puteam baza pe ea că are să accepte relaţia mea cu Rowen. Foarte bine, voi pleca!

Zâmbise cu toată dantura ei, iar ridurile acelea micuţe pe care le avea i se accentuaseră. Am surâs în sinea mea, putea să fie foarte ştrengară, dar cred că asta era partea amuzantă la ea. Tata alesese o femeie pe cinste, era o mamă minunată, răbdătoare şi înţelegătoare.

* * *

Puteam să-l văd de la o distanţă mare cum flutură acea pancardă pe care era înscripţionat numele meu. O ridica şi o mişca atât de energic, încât mă făcea să cred că mă aştepta de foarte mult timp. Însă ştiam mai bine, nici el nu era atât de confortabil cu venirea mea. Un lucru învăţasem din experienţa pe care o trăisem alături de el – avea nevoie de răgaz să se acomodeze cu mine, cu poate şi eu găseam această întâlnire destul de sufocantă. Creştea în mine emoţia precum un balon ce era unflat cu aer. Îmi era teamă că atunci când mă voi regăsi în faţa sa, acesta se va sparge şi voi ceda complet. Adevărul fiind acela că mă puteam uşor pierde în ochii lui Rowen, eram foarte fericit în lăuntrul meu, dar preferam să abordez o expresie facială destul de neutră şi poate să-o ofer un zâmbet mai simplu, care să nu dea de gol trăirile care mă cutremură pe interior.

Mi-am croit drum printre mulţimea de oameni şi am coborât pe scările rulante. Când Rowen m-a observat în sfârşit, m-a strigat pe nume şi aproape că s-a lovit de câteva persoane. Eram atât de aproape unul de celălalt, încât parcă nimic altceva nu mai conta, până la momentul în care ochii mi-au coborât pe statura unui bărbat în vârstă, cu păr lung, prins într-o coadă de cal la spate. Stătea alături de fratele meu şi îi luase din mână pancadra pentru al elibera pe Rowen de greutăţi, pentru a mă putea întâmpina aşa cum se cuvine.

Rămăsesem nemişcat la capătul scărilor, dar a trebuit să mă deplasez doar ca să nu creez şi mai mult haos. Cu paşi destul de mărunţi m-am apropiat de cei doi. Tipul a zâmbit, iar Rowen s-a propulsat din loc, alergând în direcţia mea. Aproape că a sărit pe mine, dar şi-a înfrânat dorinţa aprinsă rezumându-se în a mă bate prieteneşte peste umăr şi în am prinde mâna într-o strângere amicală.

Reacţia sa mă luase pe nepregătite puţin şi îmi amintisem de seara în care l-am găsit cutreerând pe cărarea din pădure, ce ducea spre casa părintească. Atunci nu emanase o asemenea bucurie, ci părea plouat, nesigur şi trist, iar acum radia de fericire. Poate starea sa de spirit se datora acelei expoziţii care urma să aibă loc mâine... Trebuia să mă ajustez mediului de aici cât mai curând.

— Chase... mă bucur să te văd! O scurtă ezitare a sa, iar obrajii i se aprinseseră într-un roz pal, dar vizibil. Nici el nu ştia prea bine cum să gestioneze situaţia aceasta.

— A trecut ceva timp, Rowen, dar e bine că te găsesc aşa, cu zâmbetul pe buze.

Mi-am ridicat privirea spre bărbatul care se apropiase prin spatele lui Rowen pentru a mă saluta.

— Lennox Reid, mă bucur să te cunosc!

— Chase, acesta este mentorul meu.

— Am auzit foarte multe despre tine, puştiule, e o plăcere să întâlnesc şi alţi membrii ai familiei lui Rowen. Ţi-e foame? Fiindcă eu şi fratele tău vrem să te ducem într-un loc special.

— Sigur!

Lennox s-a oferit să mă ajute cu bagajul, cu toate că am insistat că mă descurc, acesta a făcut aşa cum a dorit, eliminând orice posibilitate de a mea în al refuza. Ne-am urcat în maşina sa şi am pornit înspre inima oraşului New York. Peisajul atât de diferit de cel de acasă m-a compeşit cât şi impresionat totodată. Câteodată uitam că Rowen locuia aici, de multe ori mi-l imaginam într-o regiune mai mică, ce-i drept mereu mă temusem că nu are să supravieţuiască aici. Colosalul era de nedescris în cuvinte, aşa că am privit mut la clădirire superbe care se înălţau înspre înaltul cerului, tăind bolta şi cucerind până şi nemărginitul. Mă simţeam mic, fiindcă eram într-un oraş mare, de care nu ştiam foarte multe. Toate informaţiile pe care le aveam, le adunasem din filme, de la ştiri, de la televizor. Însă acum puteam totuşi să răsuflu uşurat, Rowen avea să fie ghidul meu, cu el alături mă puteam considera norocos.

În maşină trona o linişte destul de sufocantă, care se extinsese până şi în restaurantul în care am fost dus. Avusese dreptate Lennox, adoram decorul şi ceea ce mi se părea interesant era acea bucadă de maşină încorporată într-un perete, care nu aveam cum să nu-ţi răpească privirea. După ce am fost conduşi la masa noastră cu separeu, ne-am aşezat şi atmosfera a devenit din nou prea liniştită. Lennox răsfoia puţin meniul, iar Rowen îşi tot ferea privirea de a mea, dar încerca din răsputeri să poarte o discuţie cu mine, totuşi părea reţinut. Acest aspect mă deranjea, pentru că normal nu ar fi trebuit ca lucrurile să ia întorsătura aceasta. Eu aveam chef de vorbă, oh şi câte aş fi putut spune, însă m-am abţinut din politeţe pentru celălalt bărbat. Ceea ce voiam să discut cu Rowen ne privea doar pe noi doi, anumite lucruri trebuiau clarificate.

Am luat paharul de apă care îmi fusese adus nu de mult timp şi l-am dus la gură, turnând apa pe gât în jos, fiindcă mi se făcuse sete. Rowen decisese să consulte meniul alături de mentorul său care din priviri mă îndemnase şi pe mine să fac acelaşi lucru. Mâncarea era destul de accesibilă ca şi preţ, permiţându-mi să mă răsfăţ puţin. Am ales ceva uşor, precum o salată şi nişte sandwich-uri, alături de o sticlă de coca-cola, după aceasta am înmânat meniul chelneriţei care a venit să ne ia comanda.

— Cum ţi se pare New York-ul, puştiule?

— Imens, dar atrăgător din toate punctele de vedere. E splendit!

— O să vezi că sunt multe lucruri frumoase pe care să le explorezi pe aici. Voiam să te întreb, ni te vei alătura la expoziţia de mâine, nu este aşa?

— Nu aş rata pentru nimic momentul de glorie al fratelui meu.

— Mă bucur să aud asta! Ştii Rowen are o tematică foarte interesantă şi sincer cred că tu ai fost muza lui...

— Lennox...

Expresia facială a lui Rowen se schimbase brusc, era ceva mai tensionată şi obrajii săi erau roşii de tot. Trebuia să recunosc, era încântătoare priveliştea. Afirmația mentorului său mă făcuse curios, așa că am încercat să aflu cât mai multe despre tematica expoziție.

— Spune-mi mai multe! Ce-i drept Rowen nu prea a dat multe detalii și știu că se rușinează ușor când vine vorba de munca lui.

— Tu ai fost muza, doar că băiatul acesta tot refuză să admită asta. Totuși nu voi divulga foarte multe, te las în suspans până mâine, vei adora tablourile.

Rowen își aplecă capul în jos, încercând din răsputeri să-mi evite ochii care îl săgetau din plin. Îmi stârnise interesul și parcă mă simțeam foarte viu acum, când știam că reprezentam un fel de izvor de inspirație pentru el. Lucrurile deveneau interesante, dar nu am insistat cu vorba nici când ne-a sosit mâncarea. Am făcut conversații scurte cu Lennox, care părea un tip de treabă. A stat să-mi povestească despre zilele când el era decan la facultatea de artă, ca mai apoi eu să împărtășesc câteva amintiri din copilărie și să-l fac de râs pe Rowen, fiindcă fața lui rușinată și crispată îmi aducea o așa satisfacție lăuntrică. Era ușor de tachinat.

Nici nu observasem cât de repede zburase timpul, însă la un moment dat Lennox se ridicase scuzându-se pentru a putea merge la baie. Era timpul să plecăm.

— Sper să îți fi plăcut...

— Da, desigur, restaurantul e frumos, orașul încântător, iar mentorul tău... e un tip de treabă, îi mulțumesc lui Dumnezeu că ai dat peste el.

Ultimele cuvinte ale mele îi puseseră pe gânduri pe Rowen, știa că făceam o aluzie la trecut, la clipa în care fugise de acasă. Într-un fel sau altul mă satisfăcea gândul că se frământa singur, încercând să facă lucrurile să fie cât mai obișnuite. Găseam o plăcere ciudată în al face să se simtă inconfortabil. Nu știam de unde izvora acest sentiment straniu, dar preferam să mă las măcar o singură dată purtat de el. Nu știam unde aveam să ajung continuând așa, dar reacțiile fratelui meu erau de vis, cireașa de pe tort, aș fi putut spune.

— Sunteți gata băieți?

Am răspuns la unison "da" și ne-am ridicat de pe locurile noastre, îndreptându-ne alături de Lennox la mașină, dar nu înainte de a plăti. Sigur erau multe de vizitat, dar cheful meu era la pământ, plus că oboseala își făcea simțită prezența. I-am dat de știre lui Rowen că mi-ar plăcea să mă retrag pentru a mă odihni și am despacheta bagajele. Dând aprobator din cap, acesta ia făcut semn lui Lennox, care a schimbat imediat traseul. Nu a durat foarte mult până ce am ajuns într-un cartier drăguț, cu blocuri moderne și mari. Ieșind din mașină am stat câteva secunde să admir și să scrutez împrejurimile cu ochii.

— Vă ajut să duceți bagajul până sus?

— Nu e nevoie, oricum te-am deranjat destul Lennox, mulțumim!

— O seară plăcută băieți și ne vedem mâine!

Ne-am luat rămas bun și apoi am intrat în clădire. Mă așteptam să urcăm scările, dar am fost plăcut surprins să văd că blocul era dotat și cu un lift... din sticlă. Adevărul era că aproape întreg blocul era din sticlă, conferindu-i un aer futuristic. Nu îmi puteam lua gândul la cum de ajunsese Rowen să locuiască într-un loc ca acesta.

Ajunși la etajul șase ne-am croit drum pe holul pustiu. În continuare admiram decorul frumos, simplist și minimalist. Dar nu se compara cu priveliștea care mă izbise din plin în momentul în care intrasem în apartament.

— Ai jefuit vreo bancă cumva?

Rowen râse cu poftă şi parcă se transformă într-o altă persoană, îi stătea bine cu zâmbetul pe buze. Lăsă gemantanul nu foarte mare lângă un perete şi se descălţă, pătrunzând în următoarea cameră, care era atât de spaţioasă. Încadra până şi bucătăria, care era deschisă livingului.

— Nici de cum, am avut doar norocul să creez nişte tablouri pentru câţiva bogaţi de prin nu ştiu ce ţară străină, cred că Spania. Şi am primit mulţi bani, tipii aceia erau foarte pasionaţi de artă şi se pare că le-am stârnit interesul. În următoarele luni care urmează va trebui să le desenez ceva nou, proaspăt ca să le satisfac apetitul de iubitori de frumos. Şi a trebuit ca până la urmă să mă mut de la Lennox...

— Ai stat acasă la Lennox?

— Da... când am ajuns aici nu avem unde să merg, aşa cum ai spus, mare noroc că acesta a dat peste mine. Îi sunt foarte recunoscător pentru bunătatea de care a dat dovadă. Parcă ţi-am spus partea asta, nu?

— Ştiam de la mama că e mentorul tău, însă din nefericire, fiindcă timpul nu a fost de partea noastră, nu ai mai apucat să-mi detaliezi restul aventurii tale.

I-am urmărit cu atenţie reacţia, se încordase puţin şi ochii săi emanau tristeţe. Totuşi a lăsat o tăcere solemnă să ne acapareze, cât timp privirile noastre nu se îndepărtaseră una de cealălaltă.

— Îmi cer scuze!

— Nu, nu, sunt ok. Aş vrea să fac baie, dacă se poate?

— Intri pe la mine prin cameră, apoi la stânga e uşa. Dacă nu te deranjează, îţi voi aranja hainele în dulap.

Nu i-am mai oferit un răspuns verbal, ci doar am dat din cap şi m-am îndreptat spre locul indicat. L-am lăsat să-şi facă de cap cu lucrurile mele, căci până la urmă erau doar haine şi nimic mai mult.

Un duş fierbinte avea să mă relaxeze sau cel puţin asta speram. Sub jetul de apă mintea mea tindea să zburde pe meleaguri destul de întunecate şi bine vârâte în cele mai adânci cotloane ale fiinţei mele. Nu mai aveam stăpânire pe reacţiile mele. Valul de apă fierbinte îmi relaxa trupul, dar mintea mea era într-o continuă tensiune presantă, care mă făcea să înebunesc. Eram aici şi nici nu ştiam ce voiam. Cumva am ajuns să-l blamez destul de mult pe Rowen pentru cele petrecute, dar ştiam mai bine ca toată lumea, el era inocent. Nu voiam să-mi recunosc jindul faţă de el. Plecarea sa mă afectase mai tare decât atunci când fusesem copii. Atunci aveam abilitatea de a mă vindeca, eram un puştan ştrengar, descurcăreţ, care nu prea îi păsa de multe. Dar acum îmi păsa al dracului de mult de el şi de mama, cât şi de mine. Laşitatea sa mă scotea din sărite, cu toate că nu trebuia să se explice, suferise destul în trecut. Însă la naiba, treburile stătuseră diferit acum, nu mai avea motive să fugă cu coada între picioare.

Realizasem cam târziu că lovisem cu pumnul în peretele din faţa mea, durerea se propagase în tot antebraţul, ajungând până la braţ şi umăr. Icnisem înfundat, dar îndeajuns de tare ca vocea mea să rezoneze precum un ecou prelung. M-am întors cu faţa spre geamul de la uşa cabinei şi aproape că am tresărit când prin sticla aburită s-a conturat o siluetă întunecată.

— Chase, eşti bine? Ţi-am adus prosoape curate.

La un lucru sigur era as Rowen – ştia cum să ia oamenii prin suprindere cu apariţiile sale subite. Eram destul de curat şi obosit aşa că am deschis uşa glisantă de la cabină, iar Rowen şi-a îndreptat imediat privirea în altă pare. Se ruşinase. Îmi venea să-ş strâng de gât.

— Nu este ca şi când nu m-ai mai văzut gol până acum. Mulţumesc, apreciez îngrijorarea!

A rămas mut şi a continuat să se ferească de mine. Nu l-am mai băgat în seamă decât atunci când am ajuns înapoi în camera de zi, unde am observat că mi-a pregătit canapeaua. Un rânjet obraznic mi-a înflorit pe faţă, iar Rowen s-a uitat nedumerit, concluzionând ce a vrut.

— Dacă vrei poţi să dormi cu mine, patul meu este spaţios, de două persoane.

— Tu vrei să dorm cu tine? Întorcându-mă cu trupul în direcţia sa, mi-am rezemat posteriorul de spătarul canapelei şi l-am tras de blugii mai aproape, până când distanţa dintre noi s-a evaporat şi i-am putut resimţi respiraţia accelerată cum se loveşte de faţa mea. Iar mirosul fad al parfumului său mi-a indundat nările, inducându-mă într-o inofensivă transă.

S-a înroşit şi s-a încruntat, nu ştia cum să-mi răspundă, aşa că a rămas tăcut, privindu-mă şi lăsându-mă să-mi fac de cap. Era prea ademenitor şi nu m-am dat în lături din a nu-i pângări puţin pielea braţelor şi desigur pieptul, abdomenul. Însă m-am oprit când mi-a tăiat-o cu o replică revoltată.

— Era doar o sugestie, dacă nu vrei, bine. S-a zmucit şi a plecat spre camera sa, lăsându-mă să contemplez asupra a ceea ce tocmai se întâmplase.

Clar nu mai aveam cum să dorm în noaptea asta, nu când fiecare fibră din mine striga după trupul său. 

* * *

Broboane de sudoare îmi brăzdau fruntea şi mă simţeam ud. Transpirasem foarte tare pe timpul nopţii, avusesem un vis tare tulburător. Nu îmi găseam energia necesară în a mă ridica de pe canapea, cu toate că aproape ajunsesem pe jos, dar cu toate acestea zgomotul care venea dinspre camera lui Rowen mă motivase să îmi ridic capul şi să cercetez cu ochii împrejurimile. Uşa era deschisă şi îl puteam vedea cum se plimbă dintr-un loc în altul, aproape dărâmând tot ce îi ieşea în cale.

Cu efort mare m-am ridicat de pe canapea şi m-am deplasat spre camera lui Rowen. Seara trecută, când am intrat prin ea, nu am observat că era jumătate atelier, jumătate dormitor. Spaţiul era destul de mare, nu extravagant, dar îndeajuns încât să separi două locuri diferite. Preţ de câteva secunde am rămas rezemat de marginea uşii, privindu-l cum caută printre pensule şi hârtii ceva. Într-un final l-am întrebat ce caută ,iar el a sărit speriat şi mutându-şi ochii înspre mine aproape că m-a înjurat.

— O schiţă caut, dar nu îmi amintesc pe unde am pus-o. Era un prototip pentru un tablou şi erau acolo detaliile de bază, fără hârtia aia nu îmi pot forma o idee mai profundă asupra a ceea ce doresc să desenez. La naiba, pe unde este?

— Eşti cam agitat, eu zic să tragi câteva guri mari de aer şi apoi să o cauţi calm. Fiindcă după câte observi şi tu faci mai mult haos decât este.

Nu m-a băgat prea mult în seamă, doar şi-a cerut scuze cu jumătate de gură că m-a trezit. Mi se părea nepoliticos, aşa că am încercat să-l ajut să caute. L-am întrebat cum arată schiţa, dar nu prea mi-a oferit răspunsuri, trebuit astfel să răsfoi fără un hint anume. Nici nu m-am apropiat bine de lucrurile sale că m-a îndepărtat mânios.

— Nu este nevoie, mă descurc, mergi în bucătărie, voi veni şi eu imediat, bine!

Fără al mai contrazice, m-am supus poruncii sale. Am tras un scaun şi m-am aşezat lângă blatul de bucătărie, punându-mi ambele coate pe suprafaţa acestuia şi apoi, aruncându-mi capul între palme, masându-mi scalpu şi dându-mi părul de pe faţă.

Începeam să mă gândesc la motivul pentru care venisem aici. Poate că era mai bine să nu vin... Dar, voiam să-l văd.

Rowen a apărut şi a cotrobăit prin frigider pentru a pregăti ceva.

— Măcar cu micul de jun mă laşi să te ajut?

— Eşti oaspetele meu, nu te pot lăsa să faci asta.

— Foarte bine! Şi dacă nu te deranjezi, ce vei găti?

— Ouă prăjite şi toast, eventual voi mai face şi nişte clătite.

Atmosfera se tensiona şi devenea foarte sufocantă pentru mine şi poate că şi pentru el. Cumva ceva nu mergea aşa cum poate noi ne doream. Puteam să ne prefacem, zâmbeam şi cu ardoare ne agăţam de puţina speranţă care mai pâlpâia în noi, dar nu puteam să mă mint, mă deranjau atât de multe. Se ferea subtil, dar nu îi ieşea atât de bine. Mi se uscase gâtul, aveam nevoie de puţină apă aşa că m-am ridicat pentru a mă servi singur, astfel încât să nu-l mai deranjez pe Rowen care se ocupa de acele ouă la aragazul electric.

Momentul nu a durat mult, a fost ceva electrizant când pielea noastră a făcut contact. A trebuit cumva să ajung la acea chiuvetă, a trebuit să mă sprijin de el, să îl ating. Doar de asta a fost nevoie ca Rowen să îşi piardă controlul şi să izbucnească.

— Trebuia să-mi spui că vrei apă și te serveam.

— Nu voiam să îți distrag atenția. Dar văd că am greșit, scuze! Chiar nu pot face nimic de bună voie aici. Nu este ca și cum sunt un intrus aici, nu? Nu! Poate că tonul vocii mele crescuse cu două sau trei octave mai sus, dar începea să mă calce pe nervi. Îmi pierdeam cumpătul cu acest comportament distant și tot odată plin de repulsie din partea sa.

— Nu! Doamne iartă-mă, nu! Voia să continue, dar curajul îl lăsase, își ferise din nou privirea aia căpruie de a mea și un junghi mă săgetă în piept. Trebuie să fac pregătiri pentru mai încolo, am o expoziție de întreținut. Te poți servi cu ce vrei tu, te rog să mă scuzi...

"La naiba!"

Eram gata să sparg acel pahar din mână. M-am controlat cât am putut de bine şi am decis că nu pot să mai stau în casă. În grabă mi-am pus hainele pe mine şi am ieşit în arşiţa de afară. Iulie se arăta nemilos ca întotdeauna şi nici New York-ul nu părea să fie prea ferit de dogoarea acestui anotimp. Nu ştiam unde mă voi duce, dar plănuiam să fac o scurtă plimbare prin apropiere. Rowen avea să rămână ghidul meu, aşa că trebuia să nu mă îndepărtez prea mult de cartierul acesta.

Am dat târcoale blocurilor şi când am ieşit de pe stradă, am observat un părculeţ mic şi un loc de joacă pentru copii. Nu era foarte departe aşa că am decis să mă aşez pe o bancă. Trebuia cumva să mă lepăd de supărare. Ne certasem pentru nişte fleacuri... Chiar eram un intrus în viaţa lui?

Telefonul a început să-mi sune în buzunarul blugilor, întrerupându-mi şirul gândirii. L-am luat imediat şi am răspuns.

— Bună, mamă!

— Chase, mă bucur să îţi aud vocea. Cum e în New York, fratele tău ce mai face? Sper că sunteţi bine pe acolo şi nu flămânziţi?

— Suntem bine, am avut o mică încăierare, dar cred că o să fim ok...

— Puiule, dar de ce?

Voiam să schimb subiectul, deoarece nu ştiam cum să îi explic ceea ce simţeam. Dar cât mai simplu posibil am răspuns:

— A trecut ceva timp... încercăm să ne acomodăm.

— Chase, dragule, lucurile nu pot rămâne mereu la fel și poate că e timpul să abordați altfel situația. Fii alături de Rowen, fiindcă este fratele tău, dar nu uita totuși că și tu contezi în ecuația aceasta, așa că fă-l să înțeleagă că nu ți-a fost de fapt bine și că poate ar trebui și el să fie mai hotărât de acum în colo. Nu este nevoie să-mi oferi detalii, atâta timp cât nu te simți în stare să împărtășești. Vreau să vă împăcați și să faceți relația aceasta să meargă, fiindcă eu nu vreau să vă văd în felul acesta. Ai înțeles?

— Da... Poate că vocea mea nu a răsunat atât de convingătoare, dar cuvintele mamei mă încurajaseră într-un mod misterios. 

Niciodată nu mi-a făcut plăcere să mă cert cu Rowen, mai ales de când relația noastră s-a dezvoltat în felul acesta. Voiam ca lucrurile să meargă pentru noi. Poate că eram emoționat pentru el, poate că m-am lăsat purtat de sentimentele mele copilărești să se întrepătrundă printre noi. Orașul acesta era mare, precum un labirint, îl admiram pe Rowen pentru tăria de caracter de care dădea involuntar dovadă. Poate că el nu realizase, însă se descurcase de minune în ultimii ani aici și acum avea ocazia să se facă recunoscut în lume. Nu avea nevoie de mustrările mele, nu le merita de fapt. Eram doar prea speriat să nu-l scap din nou şi poate puţin furios pe el că mă părăsise după câte se petrecuseră acasă şi între noi.

Aproape că nu mă mai recunoşteam, aceste răbufniri nu mă caracterizau... Dacă mă afundam mai mult în străfundul meu, descopeream că în copilărie fusesem un mic drac şi că îl tachinasem adesea pe fratele meu chiar şi înainte e a devenii o familie. Dar acum lucrurile se schimbaseră, mă consideram destul de matur să iau o decizie înţeleaptă şi era musai să mă împac cu Rowen. Ziua aceasta nu trebuia să fie mai rea decât acum.

Hotărârea de a mă împăca cu el şi a face ca treburile să ia o întorsătură frumoasă, mă cutremură. Blocul era pe aproape, dar am decis să mai rămân pe afară, ca să îmi trag sufletul. Aveam nevoie de o îngheţată şi de ceva rece să beau.

* * *

— Da mamă, suntem bine, acum ne îmbrăcăm pentru a pleca la expoziţie. Mulţumesc, te iubesc şi sper să ne auzim după!

Eram în camera sa căutând costumul pe care îl cumpărasem de curând şi cu coada ochiului îl urmăream din camera de zi cum vorbeşte cu mama şi se plimbă dintr-o parte în alta. Era parţial îmbrăcat, iar cămaşa sa nu era îngheiată complet. După ce am scos costumul afară, l-am plasat pe patul de lângă şi am început să mă dezbrac de hainele în care eram. Un fior fierbinte m-a străbătut când i-am simţit ochii lui Rowen cum mă cercetează minuţios din capătul celălalt, însă în clipa în care mi-am întors capul în direcţia sa, s-a ferit şi a dispărut după un perete. Probabil să admire priveliştea de pe geamul mare... un mod subtil de a îşi lua gândul de la imaginaţia s-a prea bogată. Colţurile buzelor mele s-au arcuit într-un rânjet şi am continuat să mă îmbrac. Doream să arăt cât mai prezentabil, fiindcă nu voiam să-l fac de râs pe acolo. Oamenii care aveau să vină la expoziţie sigur erau din înalta societate, majoritatea artişti, dar restul snobi sau bogătaşi... Şi nu mi-ar fi stat bine să fiu poreclit vreun puştan de la ţară.

— Nu e nevoie să te spilcuieşti prea mult, arăţi... bine. A înghiţit în sec şi s-a înrosit puţin în obraji. Îl vedeam distant, dar nu ostil. Un licăr de speranţă mi-a înflorit în suflet.

— O să fiu judecat uşor de oamenii de acolo.

— Vorbeşti prostii, cum să te judece când eşti aşa de...

Şi-a frecat palmele între ele şi aproape că l-au apucat transpiraţiile. Mă făcuse să zâmbesc până la urechi. Ştiam sigur ce voia să spună, dar am făcut pe prostul pentru o secundă, îndemnându-l cu vorba să continuie. Paşii m-au purtat spre el şi m-am oprit la o distanţă nu aşa mare de trupul său care cumva involuntar mă chema.

— Cum sunt?

— Nimc...

— Nu, nu, vreau să îmi spun, fiindcă mor de curiozitate să îţi ştiu părerea în legătură cu aspectul meu.

I-am apucat cămaşa desfăcută şi cu încetinitorul i-am închis fiecare nasture, dar primii doi i-am lăsat în pace.

— Arăţi decent şi îngrijit, prin urmare nimeni nu are de ce să te judece.

Am zâmbit la fel de ştrengar şi i-am eliberat cămaşa, îndepărtându-mă uşor de el, auzindu-l cum răsuflă liniştit.

— Apreciez, Rowen, că tu gândeşti aşa despre mine. Apropo, abia aştept să văd tablourile, o să fac câteva poze dacă se poate, ca să-i trimit mamei pe mail.

— Da, nici o problemă... Era mai tensionat ca înainte, îşi amintise de ceea ce spusese Lennox cu o zi în urmă. Nu înceta să mă facă să-l doresc mai tare, reacţiile sale nici că puteau să fie mai adorabile de atât.

La ieşirea din bloc se afla Lennox care ne-a salutat şi ne-a poftit să intrăm în maşină. Soarele încă nu apusese, învăluind oraşul într-o mantie caldă, aurită şi uşor melancolică. Ne luase cam zece minute să ajungem la locul unde se ţinea expoziţie. Clădirea avea un aspect destul de futuristc şi beneficia de încă un etaj. Sticla predomina, astfel încât până şi amatori de artă care treceau pe lângă să poată admira creaţiile artistice din înăuntru. Rămăsesem perplex la cât de frumos lucrurile fuseseră organizate pe interior şi tablourile erau atât de strategic aşezate, astfel că indirect te ghidau în ordinea în care ar fi trebuit să le admiri.

— Chase, la etaj este un bufet, acolo o să şi putem bea ceva alcool, dacă te interesează. Sunt şi două băi, dacă ai nevoie... Sper să îţi placă!

Nu aveam cum să nu-i observ emoţiile, însă acestea se manifestau mai mult în preajma mea, fiindcă în clipa în care atenţia sa a fost furată de restul oamenilor, orice grijă a sa a dispărut. Era în elementul său. Nu mă aşteptam să petrec atât de mult timp alături de el, avea nevoie să fie în centrul atenţiei, iar eu puteam să mă plimb liniştit printre piesele de artă. Lennox se oferi totuşi să mă prezinte la câţiva oameni şi mă integrase chiar şi în cercul care se strânsese în jurul fratelui meu.

Nu eram făcut pentru discuţii de genul, eram ca un extraterestru. Înafară de a spune că ador tablourile lui Rowen şi de cât talent deborda, nu mai ştiam ce altceva să adaug. Totuşi reuşisem să mă descurc, deoarece găsisem un grupuleţ care era deschis şi altor subiecte pe lângă artă.

— Şi spunene Chase, care este planul tău?

— Mi-ar plăcea să îmi deschid propriul service auto, mă pricep la maşini şi mă descurc destul de bine să le repar. E o pasiune din copilărie.

— Oh, foarte fascinant. Dacă nu te-ar deranja te-ai putea uita la maşina mea, are momente când nu porneşte şi rămân mereu blocat pe drum.

— Desigur!

— Eşti un salvator de vieţi!

— Chase, ştii privindu-te mai aproape îmi dau seama că Rowen te-a folosit ca şi muză pentru unul dintre cele mai îndrăzneţe şi sălbatice picturi ale sale.

Domnişoara Kathlin, după câte înţelesesem că o cheamă, îmi stârnise curiozitatea. Ce-i drept nu apucasem încă să văd toate creaţiile fratelui meu. Aşa că trebuia să aflu mai multe despre acest tablou râvnit de toată lumea, în care mi se reamintea că eu sunt muza, izvorul de inspiraţie.

— Dacă nu vă deranjează, m-aţi putea îndruma spre acel tablou, nu am avut ocazia să-l admir.

— Este o onoare, Chase. Ştii nu m-aş fi aşteptat să întâlnesc în carne şi oase muza.

Am râs la unison şi ne-am deplasat înspre tablou. Era mare, cu o ramă din lemn destul de grea şi aurie. De la îndepărtare nu puteam distinge prea multe, dar apropiindu-mă am realizat că modelul masculin care era înfăşurat de un şarpe , semăna leit cu mine. La naiba, eram chiar eu!

Rămăsesem cu gura căscată preţ de câteva secunde, apoi foarte încet de tot mi-am întins mâna înspre tablou. Cineva a strigat în direcţia mea, avertizându-mă că nu pot atinge exponatul, însă domnişoara Kathlin l-a asigurat pe acel domn că eu îmi permit să fac aşa ceva. Fără altă reţinere am atins pânza colorată, simţind vopseaua fin întinsă pe întreaga suprafaţă. Nu ştiam că Rowen putea să fie capabil să creeze aşa ceva. Înafară de tabloul făcut pentru părinţii noştrii şi puţinele schiţe ale sale din copilărie, pe care le aveam în camera sa, îndesate într-o cutie, nu văzusem aşa ceva. Era impresionant!

— Procesul la tabloul acesta a fost agonizant pentru Rowen, ştiu asta fiindcă sunt o prietenă apropiată, am lucrat împreună la câteva proiecte. Îmi amintesc că erau zile când doar privea pânza şi intra într-o transă ciudată. Parcă voia într-un fel sau altul să se conecteze cu tabloul... cu tine. Nu putem nega, tu eşti aici, asemănarea este izbitoare. Şi scuze dacă o să sune neobrăzat şi neruşinat din partea mea, însă ai putea fi un sex symbol.

Mi se pusese un nod în gât când o auzisem şi privirea mea nici că mai părăsea tabloul acesta. Mă ruşinasem, ar fi trebuit să-i mulţumesc cumva, dar nu găseam puterea. Ea a râs şi m-a bătut prieteneşte peste spate, apoi s-a scuzat, pecând spre un alt grupuleţ care admira alte lucrări de ale lui Rowen.

Fusesem un nenorocit, nici nu mă gândisem dacă cumva el avea să sufere. Dar se pare că suferise în tâcere şi acel ghem de emoţii negative şi contradictorii şi le vărsase în creaţii. Însă tabloul acesta emana ceva mai aparte – sexualitate, dorinţă, senzualitate. Ceva puternic care te izbea din plin nu doar prin mesajul erotic şi ademenitor, dar cât şi prin tehnica în care era lucrat totul.

— Văd că mi-ai descoperit secretul murdar.

Rowen apăruse pe la spatele meu şi preferă să nu înainteze.

— Este impresionant! Am adăugat.

— Mulţumesc, dar însumează mult mai multe decât ar crede ceilalţi. Ei nu ştiu ce emoţii ciudate m-au încercat când l-am pictat şi ce imaginaţie sălbatică m-a posedat când puneam pensula pe pânză. Într-un fel sau altul tabloul acesta mi-a umplut nopţile goale, simţeam că te am aproape, că te pot atinge.

M-am întors la el uimit, cu sprâncenele ridicate.

— Rowen!

— Da ştiu, e nebuneşte ceea ce spun, dar mai are rost acum să neg că te iubesc şi că acest tablou a fost o scuză de a mă masturba cu gândul la tine. Nu sună profesional din partea mea şi tocmai m-am dat de gol celui pe care îl doresc cu ardoare. O să ard în iad, nu este aşa? Pe cine mint, o să ard! Ştii mă duc sus la bufet să-mi torn nişte apă într-un pahar... ştii ce, mă duc mai bine să îmi dorn nişte apă pe mine.

Am rămas încremenit, privindu-l cum se îndepărtează de mine cu viteza luminii. Mă întrebam dacă mai auzise cineva discuţia asta... Nici că mai conta, Rowen aprinsese acea flacără din mine pe care o doream aşa de tare în viaţa mea. Am fugit sus, urcând în grabă scările. Perfect, era doar el, ceilalţi fiind prea ocupaţi jos cu tablourile şi discuţiile lor pompoase, neconformiste.

L-am strigat, el a tresărit speriat şi parcă ar fi dorit să fugă şi să se ascundă undeva unde nu mai avea nimeni să-l găsească. Cum puteam să-l las să sufere aşa? Ştiam că era la limită la fel ca mine, tot ce ne trebuia era acest impuls, o mişcare îndrăzneaţă şi plăcerea de a ne scufunda în dragostea noastră. Cu paşi mari m-am apropiat de el, acesta nici că s-a clintit, doar a strâns paharul de plastic în mână până când apa a dat pe afară. I l-am apucat şi l-am pus brusc pe masă, fiindcă stătea în cale.

Palmele mi le-am trecut prin părul său uşor cârlionţat, el a expirat exaltat la atingere şi aproape că nu a mai respirat de loc, aşteptând ca eu să-l sărut. L-am împins în masă, pentru a ne oferi mai mult echilibru şi plin de dorinţă i-am acaparat buzele acelea umezite, bucurndu-mă de căldura din gura lui. Îmi fusese dor de asta.

— Dacă mă urmaţi pe aici, vă puteţi înfrupta cu gustările de la bufet.

Ne-am îndepărtat unul de celălalt cât mai rapid şi ne-am aranjat hainele pe noi, să nu păream atât de şifonaţi. Lennox s-a apropiat de noi cu zâmbetul pe buze şi l-a luat de umăr pe Rowen, trăgându-l în direcţia sa.

— Băiete, în seara asta vinzi bine de tot. Unii aproape că s-au luat la bătaie pentru un tablou. Şi desigur toţi admiră sex-appeal-ul fratelui tău din tabloul acela. Chase, sper că ai avut ocazia să admir capodopera, nu?

— Da, am spus în timp ce-mi masam pieptul, în încercarea de a-mi linişti bătăile nebune ale inimii.

— Perfect! Cred că am să-l fur puţin pe Rowen, trebuie să discute cu cineva care ar fi interesat în două tablouri.

Lennox la luat pe fratele meu şi s-au pierdut printre oameni. Nici nu realizasem cât de mulţi se strânseseră. Era impresionant impactul lui Rowen asupra lumii de aici. Inima mi se umplea de bucurie că îl vedeam în sfârşit mai relaxat, mai ales după câte neîntreptăţiri trebuise să suporte în copilărie.

Seara venise şi adusese acea răcoare mult râvnită, expoziţia luase sfârşit, toată lumea luându-şi rămas bun de la artist, lăudându-l şi ridicându-l în slăvi cu aprecierile lor. Lennox se oferise ca întotdeauna să ne duscă acasă. În maşină acesta purtase o discuţie profesională cu Rowen, iar eu rămăsesem pe bancheta din spate privind luminile sclipitoare ale acestui oraş, care părea să nu doarmă. Părea atât de viu noaptea. Trebuia să îl explorăm odată cap-coadă, fiindcă eram tare curios să văd cum oamenii de aici îşi petrec timpul.

După ce ne-am luat rămas bun şi i-am urat noapte bună lui Lennox, alături de Rowen am urcat la etaj. Liniştea ce acaparase atmosfera era plăcută, dar totodată nu diminua tensiunea care se constrângea în trupul meu. Simţeam că explodez. Îl urmăream din spate pe Rowen cum deschide uşa, ochii mei ţintindu-i ceafa. După ce am depăşit pragul, pătrunzând în apartament, am continuat să-mi ţin privirea asupra sa, aşteptând să văd cum reacţionează din momentul acesta. A pus cheile în cuier şi la fel şi sacoul. Apoi încet de tot s-a apropiat de mine, ajutându-mă să mă dezbrac, cu toate că era ocupat cu hainele mele, învoluntar m-a purtat atât de aproape de canapea. Mă lăsase aproape gol şi se oprise din a-mi desface cureaua. În clipa aceea a trebuit să intervin, să-l ajut, fiindcă se blocase. Pantalonii s-au prelins de pe mine din cauza materialului foarte fin, iar Rowen şi-a aplecat privirea în jos. Inima sa bubuia atât de tare, parcă vrând să-i evadeze cutia toracică.

— Îmi cer scuze că am plecat din nou, Chase. Nu am fost înţelept, credeam că am reuşit să-mi înfrâng toate temerile, dar ca un laş am fugit. Ai suferit, nu trebuie să te ascunzi nici tu.

— Nu mă mai ascund, te voiam aproape de mine. Am fost copilăros şi te-am rănit, iartă-mă!

— Am meritat-o.

— Pot să te ating? Dacă nu o fac acum, mâine mă găseşti mort pe canapea.

— Desigur! A râs din suflet şi m-a îmbrăţişat.

I-am cuprins mijlocul, apropiindu-l mai mult şi i-am sărutat fruntea, apoi tâmplele, coborând spre colţul gurii sale şi apoi acele buze frumoase şi catifelate, pe care le-am dezmierdat numaidecât. Printre gurile de aer şi puţinele momente de repaus, acesta a dăugat:

— Nu am mai făcut asta până acum...

— Nici eu, dar nu ne grăbim, vreau mă bucur de fiecare secundă, minut şi oră pe care o petrec cu tine. Poate ar trebui să ne mutăm în pat.

— Putem începe aici.

Buzele mi le-a pecetluit cu sărutul său veninos, amorţindu-mi simţurile. S-a aplecat peste mine mai mult decât ar fi trebuit şi am căzut peste canapea, sifonând cearşaful frumos aranjat. Rowen voia să mă acapareze cu toată fiinţa sa, mă avea deja sub vraja lui şi voiam să-i permit să-şi facă de cap. Până la urmă eram muza care îi stârneam cele mai nebuneşti fantezii sexuale. Cuprins de frenezie a început să-mi sărute fiecare părticică a trupului, coborând treptat. Mă făcea să chicotesc, dar imediat durerea mi-a străfulgerat corpul. Mă muşcase! Am rânjit şi m-am ridicat în şezut, prinzându-i mâinile.

— Nu joci corect, sunt în dezavantaj aici, doar eu sunt cel aproape dezbrăcat aici.

— Prefer să te văd cum te ghinui singur.

Mă bufnea râsul şi îi admiram curajul, dar nu aveam să las lucrurile în felul acesta. M-am aplecat în stânga, trăgându-l pe jos după mine, poziţionându-mă într-un final deasupra sa şi i-am prins cămaşa, nu am mai desfăcut fiecare nasture în parte, ci doar am tras până când aproape că au sărit toţi. Rowen a gemut surprins, dar nu a putut să mă oprească, fiindcă eram prea abil în mişcările pe care le executam. I-am pus picioarele peste umărul meu pentru ai putea trage de pantalonii şi al descotorosii de ei. Îmi stăteau în cale, ca orice alt material vestimentar după el. Râsul său cristalin umplea camera de veselie şi bună stare şi totuşi, aplecându-mi chipul înspre el, privindu-l cu febrilitate, acesta se opri din râs, abordând o expresie facială sperioasă, totodată gânditoare. Ne-am pierdut unul în ochii celuilalt şi nu mai doream să ne abatem de prima dorinţă care a pus stăpânire pe noi. Voiam să îmi adâncesc mâinile în carnea lui, să-l simt până în străfund. Respiraţiile ni se împleteau într-un vals nebun şi atât de greu îmi mai puteam astâmpăra năzuinţele.

Eram beţi din cauza propriului amor şi gata să ne aruncăm într-o prăpastie fără fund. Pasul pe care urma să-l facem era periculos, avea să ne destrame relaţia existentă – legătura fraternă. Eu nu îl mai vedeam aşa şi poate că nici Rowen pe mine în felul acela. Schimbul de priviri a fost prelung şi plin de subînţelesuri până când ne-am sărutat odată, încă odată şi încă odată. Voiam să-i răpesc suflul, să-l ucid cu dragostea mea. Am aşteptat atât de mult încât devenea foarte greu în a-mi îmblânzi ieşirile. I-am depărtat picioarele şi m-am împins în el, Rowen a gemut înfundat, continuând să-mi sărute buzele cu patos şi devotament. Nu eram goi în totalitate, era mai bine aşa, voiam să o luăm încet, doream să savurez fiecare părticică a lui şi să-l obişnuiesc cu prezenţa mea.

Pielea sa tremura la fiecare mângâiere, la fiecare traseu pe care limba mea îl făcea cu cât cobora. I-am sărutat membrul acoperit încă de materialul boxerilor. Spatele său s-a arcuit spontan şi l-am surprins cum încearcă să-şi înăbuşească icnitul acoperindu-şi gura cu palma. Un zâmbet mi s-a conturat pe faţă, era atât de adorabil. Însă voiam să-i aud glasul cum crapă liniştea nocturnă din apartament, cum mă strigă pe nume şi cum mă roagă să-l am.

Luându-l în braţe, m-am deplasat cu el în dormitor şi l-am aşezat pe pat, presându-mi degetele pe sternul său pentru al întinde peste aşternuturi. I-am prins cu mâna cealălaltă boxeri şi am tras de ei în jos. Rowen a suspinat când i-am sărutat membrul erect, aproape că a sărit în sus. Mâna lui mi-a prins părul, voia să mă îndepărteze. Era prea ruşinat să continuie, dar eu nu aveam chef să închei aici. Nu avea îndeajuns de multă putere ca să mă dea la o parte, tremura din toate încheieturile aşa că mi-am permis să-mi trec limba peste vârful şi corpul penisului său.

— Chase...

Mi-am îndreptat privirea înspre faţa lui îmbujorată.

— Da?

— Nu te mai juca...

Cuvintele sale erau înăbuşite şi gâfâia cumplit. M-am ridicat şi m-am descotorosit la rândul meu de boxeri. Erecţia pe care mi-o provocase nu mă mai făcea să gândesc lucid. Astfel că aplecându-mă peste el cu toată greutatea, i-am mângâiat leneş buzele cu gura şi l-am sărutat apăsat, împingându-l în saltea. Eram flămând după el, voiam cu ardoare să-l fac să înţeleagă că doar el există pentru mine şi că nimic nu are să ne mai stea în cale.

Gemetele sale se transformau în cea mai orchestrată simfonie, dezmierdându-mi timpanele şi îndemnându-mă să merg mai departe.

La un moment dat mâna sa a arătat înspre un sertar de la noptieră.

— Găseşti acolo prezervativele.

— Aşteptai de mult momentul acesta, nu este aşa?

— Mai taci!

Am scos de acolo ce aveam nevoie, dar am întâmpinat o altă problemă.

— Întoarce-te invers!

— Pentru ce?

— Trebuie să te pregătesc, nu ai lubrifiant şi prezervatiful acesta nu e ca şi cum o să îmi uşureze munca.

A înghiţit în sec, nu prevăzuse că asta avea să se întâmple, dar l-am lăsat să se acomodeze cu ideea că într-un final tot trebuia să-l pătrund. Însă ca lucrurile să meargă bine preludiul trebuia să continuie.

Găsisem prin sertar o cremă de corp, nu era nu ştiu ce, dar avea să îmi fie de ajutor. Degetele mele erau acum destul de alunecoase, suficient încât să-mi pot introduce un deget sau două în spaţiul acela strâmt. Rowen îşi îndesă faţa în pernă, înăbuşindu-şi geamătul. Cu mişcări uşoare am început să explorez acel spaţiu, fiind atent ca nu cumva să-i produc vreo neplăcere. Însă după reacţia pe care o primeam de la el, îmi dădeam seama că îi place. Începuse chiar să-şi mişte singur şoldurile, căutând să înţeleagă mai bine acei fiori electrizanţi care îi străbăteau fiinţa.

Nu o duceam prea bine cu răbdarea, iar sunetele pe care le scotea printre buze – atât de indecente şi senzuale, mă ademeneau, mă hipnotizau.

— Iartă-mă, dar nu mai suport...

Am desfăcut acel plicuţe, pânându-mi prezervativul şi l-am prins de şolduri, poziţionându-l aproape de membrul meu. Cât de frumos am putut i-am spus că am să-l penetrez şi că dacă simte vreo durere, să mă atenţioneze prin orice fel de gest sau mişcare posibilă. Însă nu ştiam dacă mă mai puteam opri odată ce aveam să-i simt trupul cum se cutremură şi mă înglobează.

— Oh, Doamne!

— Mhh... Rowen de ce se simte aşa bine înăuntrul tău? De când voiam să fac asta cu tine, de când... Buzele mele şi-au croit drum spre urechea sa şi i-am muşcat lobul, făcându-l să geamă şi mai tare.

Nu m-am mişcat imediat, ci l-am lăsat se acomodeze. Când am simţit că pot să încep, m-am retras uşor şi încet, ca după să-l pătrund din nou. Îmi plimbam ochii pe spatele său, observându-l cum se tensionează şi toţi muşchii i se contractă, iar broboanele de sudoare se formează şi se preling pe a sa pielea catifelată. Arăta superb, nu îmi doream nimic altceva decât să-mi fie alături.

Acaparat de frenezia şi febrilitatea actului, am început să mă mişc mai cu viaţă, scoţând din Rowen cele mai dulcegi şi neruşinate suspine. Ştia cum să-mi articuleze numele, cum să-l urle pe gura aia.

— Te iubesc aşa de mult!

— Cha-a-se...

Toate amintirile sumbre şi durerile s-au topit, lăsând loc şi pentru această fragilă iubire pe care o nutream să se manifeste. Meritam asta, el o merita. Trebuia să cunoască atingerea dragostei, trebuia să ştie că eu aveam să-i stau alături şi că nu îmi doresc să-l rănesc, ci doar să-l scald în pasiune şi plăcere. Emoţiile şi reacţiile ce le trezea în lăuntrul meu erau fulminante, explozii colosale, care puteau doar să se manifeste printr-un act tandru ca acesta şi nu numai...

I-am acaparat complet întreaga existenţă, inima şi trupul, aveam să-l duc pe cele mai înalte culmi dacă îmi permitea. Noaptea era martora noastră tăcută, care ne dădea posibilitatea să ne materializăm cele mai nebuneşti şi înflăcărate pasiuni posibile. Voiam ca momentul acesta să nu se risipească şi să facem ceva care nu va fi niciodată uitat. Amorul acesta se va împregna în oasele noastre, va dăinui precum un tatuaj colorat în cele mai aprinse nuanţe şi ne va aminti cât de mult de fapt ţinem unul la celălalt. Nu vom putea niciodată să fim fraţi, când noi de fapt tânjim după astfel de atingeri şi alinări.

Îl ţineam atât de strâns în braţe, nevrând să-l mai pierd, iar el îşi înfigea degetele în spatele meu, agăţându-se de mine ca de aer. Buzele lui erau atât de aproape de urechea mea şi îl auzeam cum mă cheamă, cum îmi mărturiseşte ceea ce simţe. Era ca o baladă străveghe, pătată de un trecut întunecat şi suferind. Dar acum nu mai trebuia să sufere.

Şi-a îngropat faţa în scobitura dintre clavicula şi umărul meu, gemând puternic, strident, eliberându-se de tensiunea acumulată, în acelaşi timp cu mine. Sleit de putere s-a lăsat pe braţele mele care îl ţineau, oferindu-mi răgazul să respir şi să-i sărut gâtul, mandubula şi apoi să mă aplec complet peste el, pentru ai degusta lăcaşul umed şi primitor al gurii. Intinşi amândoi peste aşternuturi, ne-am îmbrăţişat, savurânt momentul acesta liniştit din dormitor, pierzându-ne în lumea viselor treptat.

— Am realizat că nici fără tine nu pot trăi. A mărturisit Rowen, timp în care îmi mângâia faţa. Faci parte din viaţa mea de mult timp, mi-a fost prea frică să recunosc, fiindcă trăiam cu teamă că te voi pierde şi pe tine.

— Niciodată nu mă vei pierde. Doar moarte ne mai desparte acum, ai înţeles!

— Da! În ochii săi străluceau lacrimile şi l-am dus la pieptul meu, oferindu-i confortul şi siguranţa pe care a căutat-o mereu. Inima mi se umplea de fericire, fiindcă acum nu mai trebuia să îl caut orbeşte prin mulţime, era aici cu mine.

— Dar să ştii, data viitoare cumpără lubrifiant.

— La naiba, Chase!

Voiam să închei seara cu zâmbetul său nu cu lacrimi. Îi stătea mai bine aşa.