26|. De vorbă cu inima (Reînoită cu un set de cuvinte)

Of, inimă-
De ce tot acumulezi şi acumulezi?
Vorbe de prisos ce-s aruncate-n vânt.
Gânduri ce vin precum cadânele, pe rând.
Şi orişifel de judecăți cu care tot mă-nfrunt.
Şi cu amintiri ce-au fost date uitării
De ce-mi joci creierul de parcă mi-l jonglezi?


Am strâns atâtea cărămizi în viață
Ce inima mi-au înăbușit și-ngreunat.
Mi-am așezat speranțele și visele
pe-un fir de ață
Și totuși acel monstru al uitării
Ce deseori îmi taie răsuflarea─
Nu s-a clintit, deși eu l-am tot îndepărtat.


Inimă, firavă de ceară
Ce te topeşti cu fiecare tumult de cuvinte,
Tu dragă suflet, sensibil şi totuşi încăpățânat
Până şi cerul plânge cu stele, deşi e înseninat
Când tu mi-afunzi tot mai mult haos în minte.


Mă-ntreb: oare a fugi este răspunsul corect?
Oare cât să mai îndur vârful acelui cuțit,
ce-mi lacerează pieptul?─
Și cum aș putea fugi de rele,
dacă până și rochia-mi din dantelă
Mi-atârnă pe trup precum plumbul...
Iar râurile-mi sub ochi,
─globuri de cristal─
fierb mai rău decât cuprul?


Cum inimă, cum?


Şi simt cum mă diseci de putere.
Şi simt cum mă desprind de lume, de stele.
Şi praf se fac gândurile mele,
Provocându-mi în suflet, un val de durere.


Acum sufletul meu nu mai este aievea:
mi l-ai schimbat într-un "Glob de Sticlă", fragil!

Şi mă înec în amar.
Şi-nchid granița cu zâmbetele.
Şi-mi vărs în mare lacrimile.
Ce fac. Ce simt. Ce spun.
Parcă-i totul în zadar!


Diseci. Provoci. Afunzi.
Tu inimă, devenit-ai păgână!


Tristețe. Abatere. Durere.
Cum să mai iasă curcubee
Dacă tu-n mine, dezlănțui furtună?


De ce nu vibrezi ca altădată
și taci?
Și apoi mă lași să mor pe dinăuntru, cu zile!

━━━━━━━━━━━━━━━
............ © 𝓝𝓲𝓬𝓸𝓵𝓮 𝓜𝓸𝓸𝓷𝓵𝓲𝓰𝓱𝓽 ......
.........5 Noiembrie 2021.........
━━━━━━━━━━━━━━━


Copyright©️ 4.8.2022
________________________
Poesie scrisă în cadrul concursului realizat de fetele de la Thegoldiggers având ca temă #G L O B U R I D E S T I C L Ă, iar setul meu de cuvinte fiind cel cu numărul 30 conținând:| Cărămizi, Monstru, A fugi, Cuțit, Dantelă |. Mulțumesc mult fetelor pentru această oportunitate unică, sunteți minunate! ♡♡♡

Bạn đang đọc truyện trên: AzTruyen.Top