nu e un paradox
că eu
eu cea comodă
care zic mereu ca tata
"dacă ceva merge bine, nu schimba!"
eu cea care mă tem de schimbare
de necunoscut
să fac ceva nou
că poate vezi tu greșesc
îmbrațișez atât de repede schimbarea
sau noutatea
sau orice evoluție de peisaj?
ce mă revigorează atât de mult

de ce fug de ce mă tem de ce mă plâng și tot urăsc
ceva ce mă însuflețește?