am uitat cum te-am zidit în imaginația mea din stele
aveai o piele albă ca de bolnavi
și un nas strâmb
aș fi vrut să-mi dai mie deviația ta de sept
și insomniile lumii ce le cuprindeai în spatele pleoapelor

nu ți-am auzit niciodată vocea
dar aș fi vrut să o aud în timp ce mi-ai fi citit poezii de dragoste scrise de mine
mai mult ca sigur m-aș fi rușinat așa de tare
încât mi-aș fi dorit să dispar în cochiliile mele zidite de un alt manole pe cale de dispariție

îmi pare rău că nu sunt dumnezeu ca să pot opri timpul
și pe tine

cum
           te
                     uitai
                               în
                                        gol.