Delmira

Te aștept la ultimă masă de lângă bar. Ți-am comandat un Leche Asada¹, doar cu frișcă :*

    Zâmbesc, recitind mesajul în timp ce deschid ușa restaurantului Picasso. Îmi place faptul că Erika mă cunoaște atât de bine și ține cont de ceea ce mănânc în general.

    Mirosul de ingrediente picante și de fructe de mare îmi încântă simțurile atunci când pășesc înăuntru. Atmosfera este relaxantă, pe partea dreaptă aflându-se mesele, iar în partea stângă este bucătăria, unde poți vedea cum se gătește printr-un perete de sticlă.

    Pășesc îndrăzneață pe pardoseala din piatră, atrăgând privirile băieților. Spatele drept, zâmbet seducător și părul legănându-se. Câțiva mă privesc cu ochi curioși sau zâmbindu-mi când le arunc o privire.
Îmi ling satisfăcută buzele și chicotesc. Sunt atât de slabi sexul masculin atunci când apare în peisaj o tipă care emană curaj.

    Restaurantul nu este foarte aglomerat. Doar două cupluri și cinci băieți se află înăuntru. Un coc deschis la culoare, cu câteva șuvițe violet, îmi atrage atenția din restaurantului. Aș recunoaște oriunde blondul deschis al Erikăi.

    Traversez încăperea și o lovesc ușor cu palma după cap. Icnește surprinsă și se trage într-o parte pentru a vedea "agresorul". Poartă ochelari, iar chipul mic, cu sprâncene bine conturate, o fac să pară o tocilară.

    — M-ai speriat! De de faci mereu așa? mă privește încruntată, părând mai drăguță.

    — Bună, dragă! o salut râzând.

    Îmi zâmbește, uitând de supărare și se ridică pentru a mă îmbrățișa.

    — Bună, dragă! Ce faci, Delmy? Ești pusă pe glume?

    Ne așezăm față în față la masă, iar eu mă dezbrac de palton, așezându-l pe colțul de la scaun.

    — Am evadat puțin de acasă, tu ce faci?

    — Eu i-am luat un cadou la soră-mea. Cum e cu mutarea?

    Își scoate ochelarii și îi pune în toc, purtându-i atunci când folosește gadget-uri pentru a încerca să evite problemele cu vederea.

    Are o față rotundă și mică, moștenită de la mamă, pe care o urăște. Poartă cocuri și coafuri ce o fac să pară cu fața mai alungită. Irisurile de o nuanță cenușie, ușor maro, le-a asortat cu o bluză simplă, din cașmir, de culoarea vișinei.

    — Este prea mult haos. Nu îmi place dezordinea.

    Privesc la desertul din fața mea și îmi trec limba peste buza de sus. Arată delicios! Are o crustă frumoasă, emanând un miros de vanilie și lapte.

    — Așa a fost și la mine anul trecut. Să vezi cum e în momentul în care renovezi... Am ajutat la vopsit în camera mea și ajunsesem aproape ca peretele.

    Se scarpină încet sub nas cu unghiuțele lungi și colorate, zâmbind din cauza amintirii. Pe mine mă lovește un zâmbet larg.

    — Vai, Erika! Urmează să ne mutăm!

    — Serios? Unde? întreabă curioasă.

    Iau două lingurițe din desert, în timp ce îmi arunc privirea prin jurul nostru. Înghit, apoi continui:

    — Tata nu mi-a zis unde ne vom muta. El spune că ne va face o surpriză mie și Katjei.

    — Drăguț din partea lui. Tata nu îi face cadouri mamei. Doar ea face cadouri la toată lumea.

    Râdem de ultima parte, iar eu îmi termin desertul. Erika își golește pe jumătate milkshake-ul de căpșuni, apoi începe să cotrobăie printr-o plasă se sub masă.

    — Stai să vezi ce set mișto de cercei și pandantiv am găsit! L-am găsit la buticul de pe colț.

    — Pentru tine?

    — Pentru soră-mea.

    Dau la o parte farfuria și ridic bărbia, curioasă să văd cadoul. Într-un sfârșit așează pe masă o cutie de dimensiuni medii, verde și catifelată. Erika ridică capacul încet, urmărindu-mi reacțiile. În lumina Soarelui iese la iveală un pandantiv din argint în formă de trifoi, a cărui petale sunt împodobite cu o piatră verde, prețioasă. O pereche de cerceluși sunt așezați mai sus de lănțișor, bucurându-ți privirea.

    — O, Doamne! Cât de frumoși sunt, Erika! zâmbesc, cu steluțe în privire.

    Ridic încet cutiuța și îi analizez mai bine. Argintul îmbrățișează pietrele finuț, oglindind razele soarelui.

    — Și mama a avut o pereche ca ăștia.

    — Serios? De unde a luat-o?

    Închid cutia și i-o întind. Mâinile noastre se întâlnesc când pasez obiectul, profitând de ocazie să o gâdil în palmă. Chicotește și se retrage.

    — Tata i-a adus-o din UK. I-a oferit-o chiar de Crăciun, sub vâsc și apoi a sărutat-o cu foc.

    Începem să râdem de remarca mea, care nu este departe de adevăr. Părinții erau foarte iubitori și reprezentau amândoi un model pentru mine. Erau genul de adolescenți îndrăgostiți, deși erau căsătoriți de putini ani.

    — Ai mai vorbit cu mama ta?

    — Da, luni. Este plecată pe la Berlin. Urmează să se întoarcă săptămâna viitoare și voi sta la ea. A spus că îmi va cumpăra ceva mișto de la Berlin.

    — E super! Să nu uiți să îmi areți și mie.

    — Ca să îmi furi lucrurile?

Mă las pe spate și o privesc cu ochii îngustați, zâmbind subtil. Având aproape aceleași mărimi m-am trezit că îmi împrumută pe un termen lung obiectele personale și uită să mi le înapoieze.

    — Eu nu fur!

    — Tu doar împrumuți și nu mai dai înapoi, idioato!

    Îmi arată limba și se strâmbă. Nu îi place că am dreptate. Își termină băutura, apoi ne ridicăm și îmbrăcăm. Fiecare plătește ceea ce a consumat și ne îndreptăm spre ieșire.

    — Tu ce spuneai că vrei să îi cumperi Isei²?

    — Mă gândeam la un set de cercei, dar tu i-ai luat deja. Cred că o să îi cumpăr de la buticul Carlei un accesoriu sau ceva de genul. Dacă mărimea nu se potrivește o să o duci la Carla și rezolvă ea.

    — Hmm, cred că te pot ajuta cu mărimea și culorile.

    — Super!

***

    Îmi așez a mia oară colanții pe talie și oftez. I-am cumpărat cu 100€ cu gândul că sunt de calitate înaltă, dar am rămas dezamăgită. Așa cum i-am cumpărat, așa vor zbura la gunoi. Au cusături fine, buzunare laterale și nu sunt transparenți, însă alunecă de pe talie și se strânge materialul în partea de jos a gleznelor.

    — Eu ți-am zis să nu îi cumperi, răsună aproape de mine.

    Ridic privirea și o privesc urât. Ea rânjește, fericită de reacția mea.

    — Nu am nevoie să îmi amintești de ce ai spus.

    — Mai mereu am dreptate. Am avut dreptate și când a apărut pretendentul tocilar la tine, anul trecut. Iar în ultimă fază, am avut dreptate când ți-am zis că Selena se va lua de mână cu arătosul de Kurt.

    Îmi aruncă bomba cu zâmbetul pe buze, lăsând la vedere dantura albă. Își continuă antrenamentul de suspensie, ignorându-mă. Uneori poate fi precum un spin în coastele mele.

    — Ce afurisită ești, Erika! Tu ești aia ce știe toate și pe toți.

    — Nu chiar, dar...

    Se oprește și oftează, obosită de exercițiul la care a fost supusă. Îmbrăcată într-o bustieră violet, cu pantaloni de culoare neagră cu buline de aceeași nuanță cu bustiera, este foarte atrăgătoare. Un corp lucrat de câțiva ani și întreținut, piele fină și bronzată, completează fișa unei zeițe pentru băieții mofturoși.

    Poate se crede fotomodel, dar mai frumoasă sunt eu.

    — Am o intuiție ce nu dă greș, crede-mă! Știu că nu îl înghiți pe Kurt, dar e chiar drăguț și...sexy, șoptind ultimul cuvânt.

    Îi arunc o privire dezgustată. Tipul ăla e urât ca noaptea! Seamănă cu maică-sa, Agathe, ambii având un maxilar mai pătrățos și urâcios. Unchiul Karl a fost un om frumos, ca și tata, dar și-a luat o urâțenie de femeie.

    Ridic haltera și îmi continui exercițiul. Erika s-a așezat pe podea și bea încet din sticla cu apă în timp ce își șterge transpirația de pe abdomen.

    — Mie nu îmi place de el absolut deloc.

    — Știu, dar totuși sunteți verișori, Delmy! Nu uita că nu ți-a plăcut de Katja când ai văzut-o. Ar trebui să încheiați cu uciderile între familii.

    Aproape scap haltera jos când o aud. Mă uit la ea cu ochii mari, încercând să procesez ceea ce tocmai a spus. Îmi observă reacția și își mușcă buza de jos, ticul ei când greșește.

    — Erika, știi povestea! Eu pe Katja nu o puteam accepta instant după ce a băgat tata divorț. Imaginează-ți cum mă simțeam! Ea s-a băgat în sufletul meu și am îndrăgit-o. Ea e o prietenă pentru mine, nu o mamă vitregă.

    — Ai dreptate, într-o formă. Kurt posibil se dă și bine pe lângă noi să afle ceva despre voi.

    — La asta mă gândeam și eu, Erika. Agathe e însetată după informații despre tata.

***

    Cu paltoanele pe noi, schimbate de hainele pentru sală, am plecat spre buticul Carlei. Dacă noi ne aflăm în inima lui HafenCity, Carla se află în cartierul St. Pauli. Zona reprezintă unul dintre cele două centre ale vieții de noapte din Hamburg.

    Tatei îi displace locul unde se află buticul Carlei din simplul fapt că St. Pauli este principalul distric al luminii roșii. Deși vara mea a avut o idee excelentă de a-și face buticul aici, familia a înțeles-o greșit.

    Peisajul se schimbă, odată cu intrarea în St. Pauli. Teatrele și cafenelele elegante sunt eclipsate de barurile și cluburile de noapte animate. Pe artera principală, strada Reeperbahn, găsim ceea înseamnă lumina roșie: plăcere trupească. Buticul Carlei este aproape de unul dintre clădirile unde poți intra în așa-zisul paradis.

    Coborâm în fața buricului, nu înainte ca eu să plătesc. Taxiul pleacă, iar noi privim în jur. Străzile nu sunt exagerat de aglomerate. Într-un parc din apropiere se joacă mai mulți copii, iar pe stradă lumea se grăbește. Frigul obligă pe toți să fugă la adăpost. În fața noastră se află un cazino, unde mai multă lume fumează afară, iar alături, foarte cochet și drăguț, răsare numele buricului: „MINAKA Boutique". La câțiva metri distanță se află Sexy Devil, un magazin erotic.

    Deschidem ușa din sticlă, iar un clopoțel răsună în toată încăperea călduroasă. Mirosul de nucă de cocos, amestecat cu lapte și cu o notă subtilă de caramel, ne încântă simțurile. Carla și-a decorat buticul cu foarte mult gust. Hainele sunt așezate pe umerașe, pe șiruri de stative. În colțul stâng se află un mic dulap cu rafturi, unde se găsesc accesorii, alături de zona unde încasează banii. Podeaua din mahon contrastează cu culorile pereților albi și a obiectelor în culori calde. Pe alocuri sunt așezate leduri, care oferă o lumină difuză.

    — Acum vin! răsună vocea subțire a Carlei. Mergi încet, Gisela!

    Ne scuturăm de zăpadă și ne apropiem de o ușă de lângă casierie. Pe ea țâșnește o mogâldeață de cinci anișori, cu plete negre precum Obsidianul³, îmbrăcată într-o bluziță roz și blugi negri. Carla o urmează îndeaproape, nescăpându-și din ochi fetița până nu se așează pe covorașul ei. Își îndreaptă atenția către noi și ne zâmbește călduros.

    — Bună, fetelor! Ce mai faceți? Nu v-am mai văzut de mult!

    Ne îmbrățișează pe amândouă și ne sărutăm pe obraji. Eu aleg să prelungesc puțin îmbrățișarea. Mi-a fost foarte dor de ea și nu am avut ocazia să o văd de câteva luni de zile. Miroase a trandafiri și limetă, iar părul blond deschis îmi gâdilă nasul.

    — Ce ai mai făcut vara asta, Delmira? mă întreabă după ce ne despărțim.

    — Vara aceasta am fost cu mama și Tyler într-o croazieră pe mare. Am vizitat Anglia și Franța anul acesta și am fost și la Berlin.

    — Ooo, mă bucur! Dar cum de nu au fost Chadrick și Katja cu voi?

    — Tata încă e certat cu Tyler, iar Katja și-a dorit o vacanță la țară, la bunicii ei. Am impresia că au fost cu Axel.

    — Mă bucur că te-ai distrat! Tu, Erika, ce ai făcut vara aceasta?

    — Ohhh, nu vreau să mai aud de vară! se plânge Erika. Am fost nevoită să stau după Isabella. La nouă ani este foarte activă, spre nemulțumirea mea.

    — Bucură-te cât o mai ai aproape. Și eu mă plângeam când Gisela făcea primii pași, dar momentele acestea trec foarte repede.

    — Nu mă interesează, să treacă ca să pot pleca la facultate și să rămână părinții cu ea! Am fost în Mallorca. Băieții de acolo credeau că este copilul meu când mă vedeau cu Gisela în brațe. Nu am putut agăța nimic.

    Își dă ochii peste cap, iar eu cu Carla începem să râdem. Îmi e milă de Erika că este supusă acestui tratament. Îmi amintește de Axel, când și eu îl chinuiam să îmi facă mofturile. Spre deosebire de Erika, el niciodată nu mă refuza. Mă lua pe sus și îmi zâmbea mereu. Părea că îi eram dragă.

    — Este frumos în Mallorca. Am fost acum zece ani împreună cu Delmira, frate-meu, părinții mei și ai ei. Ea avea șapte ani, nu își aduce aminte chiar așa bine totul, privindu-mă.

    — Poate îl conving pe tata să mergem cu Katja anul viitor, spun.

    — Ar fi o idee bună. Ei, fetelor, lăsând la o parte vorba, cu ce vă pot ajuta?

    Își dă părul pe spate și netezește în zona urechilor. Gisela se apropie de noi cu ochișorii ei curioși și ne zâmbește, apoi fuge după casierie. Este atât de timidă și dulce. A moștenit ochii mamei, însă sunt mai închiși, iar tenul este ușor mai închis față de pielea albă a Carlei. Vară-mea a născut acum cinci ani aproape, dar nu se vede. A redevenit slabă și fără pic de burtă.

    — Gisela, haide să le saluți pe Delmira și Erika. Nu fugi, mami, de ele!

    Își ia fiica în brațe, iar ea își ascunde fața în scobitura gâtului, privind cu coada ochiului la noi.

    — Cum spui când o vezi pe verișoara Dede?

    — Bună, Dede! șoptește încet.

    Începem să râdem toate trei, iar Gisela zâmbește. Nu îi place să socializeze prea mult, deși are cinci ani în curând.

    — Am venit după un cadou pentru Isabella, spun eu.

    — Când este ziua ei?

    — Mâine, răspunde Erika.

    — Oh! Să vedem dacă am ceva pentru zece ani. Am comandat recent un set foarte drăguț de palton brodat și pălărie, însă nu știu dacă mai am pe multe culori rămase.

    Gânditoare și cu fetița în brațe, se apropie de un stativ din colțul opus al camerei. Eu cu Erika o urmăm, privind la hainele organizate frumos, după culorile curcubeului. Observ pe un stativ o pereche de blugi albaștri, cu spatele și gleznele negre. Îi arăt Erikăi, dar ea își încrețește pielea de pe nas, semn că îi displac.

    — Uitați!

    Scoate un palton mov, cu lacrimi roz, brodate în partea de jos, urcând spre nasturi și câte una pe cot. Pălăria are și ea câteva lacrimi, dar mai rare. Pun mâna pe material și este moale, plăcut la atingere și nu foarte gros. Îmi place!

    — Altă culoare nu mai am. Dacă vreți altceva doar. Paltoane simple am ceva, dar sunt urâțele. Sunt rămase de anul trecut. Urmează să îmi vină marfa luni abia.

    Mă uit la Erika, care inspectează paltonul.

    — I-ar place Isabellei?

    — Da. Mie îmi place mult paltonul. Imposibil să nu îi placă Isei. E foarte frumos.

    — Atunci, mă pun să îl împachetez frumos! zâmbește larg. Gisela, tu du-te și joacă-te.

    Își lasă fetița jos, iar ea pleacă rapid. Îmi pare rău că nu prea mai ținem legătura așa mult cu familia Carlei. Dacă am fi vizitat-o mai des, Gisela m-ar fi cunoscut și îndrăgit foarte mult.

    Telefonul Erikăi începe să sune. Aceasta îl scoate din buzunar și se scuză, mergând afară. Eu o urmez pe Carla la casierie, unde are cele necesare pentru a face un cadou frumos.

    — Tu ce mai faci Delmira? Cum mai ești?

    Mâinile ei iscusite scot o cutie rozalie, cu numele buticului și mai niște hârtie. Împăturește frumos paltonul, invelindu-l în hârtie.

    — Bine. Ne mutăm. Tata m-a învoit patru zile de la liceu ca să pot ajuta prin casă. Mama este la Berlin încă. Axel ar trebui de Crăciun să vină acasă, sper.

    Privesc cum lipește cutia, apoi leagă cu o panglică și face o fundiță frumoasă. Aș vrea și eu să primesc în locul cadoului, pe fratele meu, de care îmi e dor.

    — Da... Te înțeleg cum e. Este chiar rău când intervin așa probleme. Îmi pare rău că treceți prin asta, aruncându-mi o scurtă privire înțelegătoare.

    — Ei, nu ai de ce, Carla. Tata mi-a dezvăluit astăzi că este în construcție un alt cămin pentru noi. Nu știu dacă este apartament sau casă.

    — Serios? ridicând dintr-o sprânceană. Dar nu aveți probleme cu banii?

    — Nu. Cum să avem probleme cu banii? mă încrunt.

    — Am auzit că Chadrick are probleme cu banii. Dar dacă tu spui că nu e așa, înseamnă că am înțeles greșit.

    — De la cine ai auzit? întreb curioasă.

    — Părinții vorbeau zilele trecute. După moartea lui Karl, cică ați avea probleme cu banii.

    — Nu e adevărat, măi! Eu primesc aceeași bani lunar. Moartea unchiului nu are nicio legătură. Totul este bine. Poate în familia unchiului Karl sunt probleme.

    — Poate. Dar de ce vă mutați?

    — Petrecem la Katja timpul. Tata este sătul de aglomerația de aici.

    — Bine, iubita! Uite aici cadoul. Plătești cu cardul?

    Dau din cap în semn afirmativ și îi întind cardul.

    — Rochia Katjei este gata?

    — Da. Am modificat-o și acum ar trebui să îi vină perfect. Așteaptă puțin.

    Iau telefonul din poșetă și îi las un mesaj Katjei.

Ți-am ridicat rochia. Vrei altceva din oraș?

    Erika apare de afară, înfrigurată și cu nasul ușor rozaliu. Își masează brațele, încercând să se încălzească mai repede.

    — Vai, ce frig e! M-a sunat mama să mă întrebe unde i-am pus placa. Are de mers la conferință și nu își găsește lucrurile. Niciodată nu poate să și le strângă.

    Chicotesc, amintindu-mi de momentele când eram la mama și nu reușeam să găsesc nimic. Mă certam cu ea că ea mi le lua.

    — Uite și rochia!

    Vocea Carlei ne face să ne întoarcem privirea către ea. Așează plasa cu rochia și mai scoate încă una, în care bagă cutia cu paltonul. Îmi înmânează plasele și ne îmbrățișăm, apoi ieșim din butic.

    — Unde mergem acum? mă întreabă Erika.

    — Stai să văd.

Îmi scot telefonul și citesc mesajul de la Katja.

Nu mai doresc nimic. Vino acasă, tatăl tău e plecat la bar.

    — Se pare că ne despărțim. Eu plec acasă. Tu nu mai ai nimic de făcut, nu?

    — Nu. Ne auzim mâine atunci! Te sun, oricum.

    — Bine, draga mea!

    Ne îmbrățișăm și ne luăm rămas bun. Chemăm fiecare un taxi, ea trebuind să o ia spre altă zonă. Mă fac comodă în mașină, privind pe geam. S-a mai întunecat, ziua fiind scurtă. Soarele nu mai este așa sus pe cer, iar norii acoperă orașul. Respirația mea se lovește de geam, acesta aburind. Suflu pentru a aburi mai mult din geam și apoi desenez simplist oi oameni, ținându-se de mână, iar deasupra inițialele A și D. În mijloc fac o inimioară. O picătură de apă se scurge încet, despărțind mâinile.

    Zâmbesc trist și nu îmi iau privirea tot drumul de la imaginea pe care am desenat-o. Conversația cu Carla și Erika mi-au adus aminte de relația frumoasă pe care o aveam cu Axel. Nu suntem frați de sânge, dar am legat o frăție foarte strânsă. Vreau să petrec timp cu el, nu să vorbesc la telefon cu el.

______________________

¹Leche Asada = literal „lapte prăjit", este un desert din Chile. Este asemănător cu flanul (cremă/budincă de caramel) deoarece este făcut cu aceleași ingrediente, dar „leche asada" are o textură mai puțin netedă și este coaptă direct, ceea ce creează un strat prăjit la suprafață.

²Isa = diminutiv de la Isabella

³Obsidian = rocă vulcanică, amorfă, sticloasă, fără a se putea distinge o structură granulară a mineralelor