În prezent

Delmira

Răsucesc hârtia pe obiect, o lipesc cu o bucățică de scotch la capete, o așez în cutie. Repet ciclul de mișcări de douăsprezece ori, până termin de înfoliat bibelourile mele prețioase. Închid cutia din carton și o lipesc cu scotch, apoi o așez pe parchet.

Expir zgomotos și analizez camera vopsită în culoarea florilor de șofran . Patul cu baldachin este descheiat, măsuța de machiaj plină cu parfumuri a dispărut, covoarele pufoase sunt împachetate strâns, biroul doar ce l-am golit de lucrurile mele, urmând să fie descheiat, iar dulapul din lemn masiv încă tronează în dormitor - nu pentru mult timp. Tot ce a însemnat „camera mea" urmează să dispară.

Îmi unesc buzele într-o linie subțire, deranjată de toată situația tâmpită. Tati și Katja m-au privat de orice metoda de a afla adevărul de la mijloc. Este foarte ciudat cum nu ne-am mutat niciodată, am mers doar în excursii și închiriat, iar tati mă anunță că ne mutăm cuibul. Nu mi-a spus de ce, cum, când.

- Prințesa din turnul de cleștar, șoptesc ironic.

Tati mă vrea departe de probleme și îmi spune strictul necesar pentru a nu cunoaște stresul sau grijile de mâine. Mi-a promis că va avea grijă de mine și vom fi mereu noi contra lumii, o echipă de neoprit. Totuși, grija asta începe să mă enerveze la aproape optsprezece ani. Vreau să mă simt mai importantă de atât! Vreau să simt că fac parte din familie. Refuzând acum să îmi spună adevărul, trezește în mine furie. Nu mai simt că suntem o echipă.

Privesc pe fereastră, afară, unde soarele strălucește deasupra blocurilor din beton, iar zăpada sclipește precum perlele de pe rochiile de la bal. E un mic joc de lumini în amiaza lui doi decembrie. De la etajul patru se poate vedea drumul asfaltat, care duce spre strada principală și mașinile de lux parcate pe laterale. În fața lor se ridică falnice alte complexuri, precum cel în care am locuit eu. Ce ciudat sună vorbitul la trecut...

Deși nu îmi place acest anotimp, omătul îmi aduce aminte de prima petrecere la care am mers împreună cu mama și tata. Aveam opt ani. Îmbrăcată într-o rochiță pufantă de culoarea laptelui și împodobită cu perle, am defilat de mână cu mama la balul organizat de soția primarului - care încă deține funcția. Era în apropierea Crăciunului, ca și acum. Mama mi-a cumpărat îmbrăcămintea de la magazinul Zalando și m-a pregătit pentru bal. M-a învățat ce să nu fac, cum să vorbesc, cum să mă port. Era prima mea lecție de viață, iar eu absorbeam cu sete toate informațiile ce mi le spunea...

„- Spatele drept, îmi pune pe umeri mâinile și ne privim în oglindă. Buclele ei blonde cădeau în valuri și mă gâdilau pe gât. Ești o domnișoară în devenire și trebuie pe mami să o faci mândră, reia. Nu ai voie să vorbești neîntrebată, să pleci fără voia mea sau să te joci cu rochia pentru că se va șifona. La masă, mâinile în poală și privești în jur, lent și cu chibzuință. Ți se face un compliment? Mulțumește și zâmbește puțin! Să chicotești și să mă atingi ușor pe braț când dorești ceva, apoi îmi vorbește șoptit. La masă niciodată să nu vorbești pe un ton ridicat! Și niciodată să nu râzi prima! Dacă mami chicotește, te iei după mine sau pur și simplu rămâi serioasă. Atunci când te prezint, nu uita să vorbești clar în momentul în care te îndemn să răspunzi la întrebările musafirilor.

Mă sărută ușor pe obraz, apoi se îndreaptă de spate și își netezește rochia din dantelă, crem. Cu ochii mari, o privesc în reflexia oglinzii. Are un machiaj simplu, ce o face să pară mai tânără cu cinci ani. Fața ovală și cu pielea albă a devenit bronzată astăzi, semn că a mers la salon. Ridurile din jurul ochilor au dispărut, buzele subțiri s-au îngroșat datorită rujului roșu, iar ochii mici și albaștri par mai mari cu gene lungi și mult fard argintiu. Corpul subțire și înalt, imitând clepsidra, este aproape dezgolit de rochia semi-transparență, ce coboară de pe sâni, până mai jos de fese. Din talie, până aproape de pământ, o altă fustă cu trenă transparentă și strălucitoare îi îmbrățișează picioarele.

Tati, îmbrăcat la costum albastru, apare din spatele ei și o îmbrățișează. Îi sărută gâtul, iar mami zâmbește larg, ridurile din jurul gurii și ochilor ieșind la iveală. Decolteul adânc îi tremură, datorită chițăitului specific când este gâdilată.

- Prințesele mele sunt mai frumoase ca niciodată! exclamă cu mândrie, privindu-mă prin intermediul oglinzii."

Zâmbesc. După aproape zece ani, continui să îmi amintesc fiecare detaliu. În acea zi, mama a fost prima persoană care m-a pregătit pentru lumea ce urma să năvălească peste mine la câțiva ani distanță. Fac parte dintr-o societate condusă de bani. Poate nu dețin sute de milioane, dar suntem cunoscuți prin oraș drept oameni de vază, de asta și îmi trebuie o educație foarte bună.

Societatea actuală preferă să poarte o mască în afara casei și, mai nou, o îndepărtează abia la culcare. Banii au devenit o putere și nu mai contează dacă există iubire sau nu, scopurile să poată fi îndeplinite cu orice preț. Femeile cheltuie sute de euro pentru a se afișa impecabil și își toarnă straturi groase de machiaj pentru a ascunde imperfecțiunile, doar pentru a arăta rangul pe care îl dețin în societate.

- HafenCity, orașul unde cunoști luxul și chipurile acoperite cu farduri, zâmbesc în timp ce mă întorc spre ușă.

- Aici îți dau dreptate, dar găsești și băieți frumoși, răsună o voce impunătoare și ușor răgușită.

Tresar și ridic privirea din podea. Rezemat de tocul ușii, un corp voinic mă întâmpină cu ochii săi căprui. Părul brunet, usor cărunt este ciufulit, câteva fire căzându-i pe frunte. O rază de soare pierdută îi luminează chipul, scoțând în evidență maxilarul pătrățos și nasul ascuțit. Îmbrăcat în pantaloni de flanel și un tricou gri, tati arată foarte bine la cei cincizeci de ani ai săi.

- Ce faci acolo, tati?

- Am venit să văd ce face prințesa mea frumoasă.

Îmi aruncă un zâmbet ce topește inimile femeilor și se apropie de mine cu pași hotărâți. Parfumul ce îl emană, mosc și lămâie verde, ajunge primul la mine. Mă mângâie pe creștet, în timp ce mă măsoară cu privirea - cum o face mereu. Îi place să analizeze și să se asigure că îmi merge bine.

- Ai împachetat tot, Delmira?

- Da, tăticule, îi răspund cu un zâmbet micuț.

- Ce te frământă? Tu, în mod normal, nu stai pe gânduri și vorbești cu...fereastra, bănuiesc, face o pauză pentru a încerca să descopere cu privirea la ce priveam.

- Vreau să știu de ce este obligatoriu să ne mutăm. De o săptămână încerc să aflu adevărul, dar nu îmi spune nimeni, nimic.

Mă postez dreaptă în fața sa, luând poziția de luptă. Nu mă interesează pentru ce a venit, eu vreau să cunosc anumite lucruri și nu cedez. Vrea să mă separe de probleme, din nou, și refuz să fiu lăsată pe dinafară.

Tresare surprins. Sprânceana dreaptă i se arcuiește în sus și mă analizează cu privirea ageră pentru câteva secunde. Sunt sigură că încearcă să îmi vândă altă minciună, parțial adevărată.

- Of, Delmira! oftează zâmbind. Nu te poți abține niciodată? Vom petrece la Katja sărbătorile, draga mea. Nu te stresa cu această problemă acum. Este Crăciunul peste câteva săptămâni! Știu că îți place HafenCity, dar vei adora Winterhude. Este un orășel liniștit și ne putem relaxa, fără a fi deranjați. Cât despre mutare, ți-am zis că am o surpriză pentru voi.

- Ah, da, tati! Tu asta mi-ai zis-o în repetate rânduri. "Am o surpriză pentru voi", încerc să reproduc replica. Vai! Enorm mă bucur! Dar surpriza asta e o minciună gogonată, absolut nimic altceva nu îmi spui! îl împung cu degetul în pieptul dur, nervoasă deja.

Își rotește ochii, complet sătul de insistențele mele. De cinci zile pun presiuni pe el și încă nu a cedat. Îl cunosc prea bine. Până la urmă va spune tot. Nu poate duce un război cu mine.

- Aștept un răspuns! îl atenționez, fără a-i lăsa aer să respire.

- Bine. Dacă tu vrei să strici surpriza, nu ai decât, Delmira! Lucrurile noastre sunt mutate la un alt imobil. Va deveni căminul nostru în curând, după sărbători. Este încă în construcție, privindu-mă rece și nemulțumit.

Clipesc des, neînțelegând ce tocmai a spus. Este o minciună? Măresc ochii de uimire și gura mi se deschide, formând un O perfect. Căminul nostru?

- Tu glumești? întreb suspicioasă.

- Nu. Am proiectat săptămâna trecută un alt cămin al nostru. Va fi total diferit față de ceea ce avem aici și va fi în apropiere de casa Katjei. Am planuri și pentru apartamentul ei, îl vom reface și oferi spre închiriere. Încă nu avem schița apartamentului, de asta vom sta la ea.

Buzele mi se întind, formând un zâmbet imens. Simt că că aerul în cameră a urcat cu câteva grade. Toate visele și planurile pentru viitorul meu dormitor mi se derulează prin fața ochilor. Voi avea o cameră mai mare, fără discuție. Voi putea să am mai mult spațiu: probabil o baie privată cu jacuzzi, dressing uriaș, un pat mai mare și o canapea uriașă pufoasă. O, sufletul meu, o să leșin de la extaz!

- Serios, tati?E mai mare? Are camere mari și înalte? Ferestre multe? E un apartament sau e o vilă luxoasă pe malul unui lac sau râu? Vreau să o văăăd! prelungesc ultimul cuvânt, entuziasmată.

Bat din palme și aștept cu sufletul la gură mai mult decât fericită! M-am gândit de jumătate de an încoace să schimbăm apartamentul, să ne mutăm la o vilă de pe marginea râului, așa cum au familia Martin, fratele mamei. Să ne schimbăm și noi viața...

La polul opus, tati mă privește calm și nu se molipsește cu fericirea mea. Pare supărat că a divulgat secretul. Își împreunează brațele la piept, luând o postură relaxată. Privirea este neutră, nu arată supărare, dar nici fericire. De multe ori, rămâne o enigmă pentru mine. Îl cunosc mai bine decât oricine și, totuși, mă uimește cum mă găsesc în ipostaza aceasta, când nu pot să îl citesc.

- Încetișor, Delmira. Nu pot da detalii, e o surpriză pentru tine și Katja. Pot spune doar că...

Îmi zâmbește doar cu buzele, căci ochii îi rămân la fel și privește în jurul nostru. Se aud doar vocile oamenilor ce lucrează și zgomotul cutiilor mutate Tati se apropie de urechea mea și îmi șoptește:

- Vei avea o cameră dublă, cu baie mult mai mare și cu un mic living deschis.

Explodez. Țip scurt de fericire și fac un pas în spate să îi pot vedea chipul. Zâmbește pe bune când îmi vede reacția.

- Tatiiiiii! țip bucuroasă. E mai mult decât perfect! Nu îmi vine să cred! mă arunc la gâtul său și îl îmbrățișez strâns. Este un cadou minunat și perfect, tați! De multă vreme visam la o cameră mult mai mare și să stăm într-o vilă sau un apartament nou. Sunt sătulă de vechitura de apartament în care stăm!

Gestul meu îl face să chicotească. Mă cuprinde la rândul său, mângâindu-mi spatele. Îi mulțumesc în nenumărate rânduri și îi repet într-una cât de fantastică surpriză mi-a făcut.

- Vreau să văd casa! Ai o poză? îl întreb după ce ne desprindem din îmbrățișare.

Râde încetișor, ușor nervos și își așează hainele. Mereu este atent la ținuta și postura sa. Nu degeaba are succes în afaceri și reușește să ducă de nas femeile deși tot pe una singură o iubește.

- Face parte din surpriză, deci nu, mă refuză direct și rece, ceea ce denotă cât serios vorbește.

Mă dezumflu. Îmi ciupește nasul și apoi sărută obrazul. Îi place să mă împace cu un pupic, dar asta nu funcționează. Când vreau un lucru, fac orice, trec și peste cadavre, doar să îl obțin.

- Eu vreau să o văd, tati! rostesc apăsat.

Sprâncenele le apropii nervoasă, iar pielea frunții mi se încrețește. Îmi înalț bărbia pentru a-l privi, tati fiind mai înalt decât mine cu aproape 10 centimetri. Dacă îmi iau și pantofii cu toc preferați sunt la același nivel și mai vedem apoi cum va sta treaba!

- O vei vedea peste câteva zile. Katja nu a văzut-o nici ea.

- Nu mă interesează. Dacă nu îmi arăți, nu te mai sărut pe ambii obraji seara.

- Nu este corect față de Katja, Delmira! Nu fi nesimțită! îmi taie rapid avântul.

- Atunci nici nu mai vin în vacanțe cu tine.

- Delmira! mă avertizează cu degetul arătător.

Las o mică pauză înainte de a rosti ultima propoziție ce îi detronează statutul. Îmi place să îl fierb, ca mai apoi să îl las fără arme.

- Merg la mami.

Îmi îngustez ochii și devin serioasă, tati făcând la fel. Ambii am fost înzestrați cu forța de a nu ceda și suntem foarte buni la negocieri. Spre deosebire de tati, mie îmi place să obțin ce vreau cu orice preț. Absolut orice preț.

Oftează și mă privește înfrânt, lăsând umerii în jos. Asta reacție ador să o văd. Gustul victoriei îmi face un colț al buzelor să se ridice.

- Mai încearcă o singură dată să mă șantajezi și îți tai salariul lunar din patru cifre, inclusiv pensia alimentară și orice îți va fi virat în cont. Crede-mă că pot, zâmbindu-mi ironic. Răspunsul rămâne un categoric nu. Ți-am explicat frumos. Acum, scuză-mă, dar am treabă.

Îmi aruncă un zâmbet fermecător și îmi face din ochi. Toată bucuria Victoriei mele a dispărut într-o secundă. Când mă are la mână cu ceva, rămân fără ași în mânecă. Nu pot duce războaie fără să am asigurări și baze stabile. El îmi lovește direct baza!

Îmi întoarce spatele și părăsește camera, închizând ușa și lăsându-mă fumegând în cameră. Lovesc cu piciorul în parchet nervoasă și frustrată. Urăsc să fiu pusă cu botul pe labe.

- Bine că știi doar asta să faci! Să te culci cu banii că nu mai am de ce te pupa! strig, deși nu cred că mă aude.

Îmi scot telefonul și aprind ecranul. Am mai multe mesaje de la grupul meu de prieteni și câteva notificări de la Instagram. Sunt nervoasă de aș pocni pe cineva, dar, totuși, deschid Instagram-ul pentru a citi mesajele.

Hugo🐉: Majorat Marlena. Săptămâna viitoare, vineri. Băutură și distracție. Veniți?

🦚Mila: ce mi pasă? maica sa este o duduie afurisită, nu calc in casa ei

🦩Erika🍄: I-A CHEMAT PE TANZWUT!!!!! :D

Hugo🐉: Vrea să luăm bilete pentru a putea intra la petrecere :)))

Hugo🐉: VREȚI SAU NU?

🦚Mila: OMG!!!!

🦚Mila: DUDUIA AIA VA DA DE NAIBA. VOI FI ACOLOOOO PRIMA

🦩Erika🍄: @DelmyDel🦄 mergi?

🐉Mila: Hugo, cumpără bilete pt toti. Delmira VA MERGE OBLIGATORIU

Citesc mesajele și oftez. Mila, deși este cea mai bună prietenă a mea, gălăgioasă, căci Erika este cea mai cumpătată, mă va trage afară din casă, doar ca să mergem împreună, toate trei, la petrecerea colegei. Șanse de a scăpa? Absolut nici una măcar. Șanse de a evada? Foarte ridicate.

Privesc la ceasul din colțul ecranului. Indică ora 14:56. Peste o oră trebuie să merg la sală, apoi să trec pe la buticul Carlei și, ultima oprire, arunc un ochi pe la barul tatei, Skyline Bar 20up. Totuși, îmi este foame, deci voi trece pe la restaurantul din apropierea sălii. Accesez contactele și o apelez pe Erika. După câteva secunde, răspunde:

- La telefon, Erika!

- Bună, dragă! Hai pe la Picasso să luăm masa înainte de a merge la sală.

- Eu sunt deja în zonă, te aștept. Trebuie să cumpăr un cadou pentru soră-mea, e ziua ei mâine. Apropo, ești invitată!

- Aw, ce drăguț! Trebuie să îi iau și eu un cadou, dar cred că știu ce. Ne întâlnim în cincisprezece minute la Picasso, ok?

- Ok, pup!

- Pup!

Închid apelul și arunc telefonul pe birou. Mă schimb rapid într-un pulover bej, lung și larg, asortat cu o pereche de colanți negri, cu puf. Îmbrac paltonul maro peste, apoi îmi scot buclele arămii, în timp ce mă privesc în oglindă. Părul cade în valuri până deasupra sânilor. Mă încalț cu cizmulițele preferate, cu toc, desigur. Ies pe hol și traversez rapid, ajungând la șifonier.

- Tati, eu plec la Picasso! strig în timp ce iau poșeta de pe șifonier și bag înăntru telefonul

.

- Să ai grijă de tine! îmi răspunde din altă cameră.

Deschid ușa și cobor repede treptele, ieșind în stradă. Aerul rece de decembrie mă izbește în față și mă face să îmi strâng paltonul mai bine pe lângă corp. Aburul mi se strecoară printre buze, gâdilindu-mi nasul. Chem un taxi, noroc că era aproape de mine stația și mă fac comodă înăuntru. Mirosul de brad și colindele de la radio mă acompaniază tot drumul. Orașul vuiește de pregătiri pentru Crăciun, iar fulgii mari de nea încep să cadă, acoperind asfaltul.