În urmă cu trei luni

Delmira

Bzzz bzzz

Îmi arcuiesc sprânceana dreaptă, în timp ce termin de citit ultimele rânduri din capitol. Sunetul ăla afurisit, creat de vibrațiile telefonului aflat pe măsuța de sticlă, mă sâcâie din nou. Este a patra oară! Tati s-a dus, naiba știe unde, a lăsat telefonul în living și nu îi pasă. Poate să ia foc, au grijă alții!

Închid cu putere cartea, iar Totto tresare lângă șoldul meu. Mă privește cu ochișorii negri și larg deschiși, curios. Îi zâmbesc și îi mângâi blănița pufoasă și de culoarea cafelei cu lapte. Telefonul sună din nou și îi atrage și lui atenția.

— Cred că te deranjează și pe tine, zâmbesc și mă ridic de pe canapea.

Ridic telefonul de pe măsuță și observ că apare pe ecran numele prietenului tatei, Thomas. În spatele meu, Totto sare jos pe podea și se îndreaptă spre bucătărie cu pași rapizi și mărunți, blănița legănându-se tremurând pe el.

— Tati, îți sună telefonul! ridic tonul pentru a mă face auzită.

— Este în birou, Del! se aude vocea Katjei din bucătărie.

Ies din living, traversez holul principal din aripa vestică și mă opresc în dreptul unei uși albastre, cu semnul „Nu deranja" agățat pe ușă. Katja a venit cu ideea să își pună tăblița pe ușă pentru ca să știm când e foarte ocupat și nu trebuie deranjat. Ciocănesc la ușă și intru direct.

— Tati, îți sună telefonul de cinci minute incontinuu! mă plâng de cum apăs pe clanță.

Înăuntru mă lovește un miros plăcut de pin. Mobila maro și impunătoare, din stejar masiv se potrivește cu caracterul tatei – rece și puternic. Biroul este amplasat în fața unei ferestre mari, pe unde năvălesc razele soarelui de iunie. Tati vorbește la telefonul fix și își ridică palma, semn să aștept puțin.

— Avem nevoie mâine, la ora 9:30, fără întârzieri. Nu pot să amân, îmi cer scuze! Dacă firma de curierat este de vină, atunci o să îi promovez serviciile de slabă calitate și credeți-mă, pot să o fac să își schimbe tot personalul!

Tati este ca întotdeauna: discurs scurt, la obiect, scuzele de rigoare și o amenințare. Zâmbesc și mă așez pe micuța canapea din piele, aflată pe peretele opus biroului. Telefonul îmi sună din nou în mână. Cred că va lua foc dacă nu răspunde repede.

— Cum se poate așa ceva?! Este inadmisibil, domnule! Eu am toate actele unde scrie clar că trebuie să se livreze miercuri, 14 iunie, la ora 9:00. Dumneavoastră mă acuzați că mint?! Foarte bine. Ne auzim după ce voi depune o plângere! La revedere!

Închide telefonul nervos și își strânge pumnii, până îi devin articulațiile albe. Inspiră și expiră lent de câteva ori, metoda sa de a se calma. În bătaia luminii, pare un Alfa, tipul de bărbat puternic și arătos. Părul brunet, ușor cărunt este ciufulit într-un mod atrăgător. Maxilarul pătrățos și nasul ascuțit ies în evidență, iar ochii îi par mai mici datorită sprâncenelor negre și grosde. Îmbrăcat în tricou polo și pantaloni scurți, tati arată foarte bine la cei cincizeci de ani ai săi.

— Tati, te sună de zor Thomas, sparg liniștea de mormânt.

Își ridică pleoapele și mă fixează cu privirea. Corpul i s-a relaxat vizibil, iar respirația a revenit la normal.

— Dă-mi să văd.

Mă ridic și îi înmânez telefonul. Apasă pe butonul verde de pe ecran, apoi duce telefonul la ureche.

— Da, Thomas. Îmi cer scuze, dar aveam o discuție foarte impor-...

Se oprește dintr-o dată din vorbit, rămânând cu buzele întredeschise. În mod normal, părăsesc biroul, dar mi-a trezit curiozitatea pauza pe care a făcut-o. Prin telefon aud o voce ce vorbește repede, dar nu înțeleg ce spune. Tati ascultă în tăcere, fixând biblioteca. Se observă schimbat la față și privire.

— Delmira, te rog să mă lași singur

Îi privesc chipul, uimită de tonul rece pe care l-a folosit. Nu mă țintește nici cu privirea, ceea ce el face mereu.

— Delmira, pleacă! ridicând tonul și întorcându-se spre mine.

Sar ca arsă de pe canapea. Mă privește cu ochii reci și goi, iar vocea îi sună chinuită. Deschid gura ca să spun ceva, mă opresc, apoi iar încerc. Abandonez și ies repede din birou. Închid ușa cu putere, lipindu-mă de aceasta și respir rapid. Niciodată nu a avut tati așa reacție, iar modul cum s-a transformat după ce a ascultat puțin din ceea ce i-a spus Thomas... Totul prevestește un rău.

Încerc să traversez holul, dar după doi pași mă opresc. Țintesc cu privirea marmura de pe jos, încercând să îmi calmez ritmul respirației. Sunt peste măsură, șocată de purtarea tatei.

— Delmy, ești bine?

Ridic privirea și o întâlnesc pe Katja. Roșcată, subțirică și plină de făină pe șorț și mâini, este chiar atrăgătoare. Își freacă de zor mâinile cu un prosop micuț. Mă privește îngrijorată.

— Sunt bine, o mint cu un zâmbet forțat.

— Dar l-am auzit pe Chadrick strigând la tine. Ce s-a întâmplat?

— A primit un telefon și s-a înnegurat la față după câteva secunde de ascultat. Și mi-a zis să ies, dar am așteptat puțin și a strigat la mine.

— Nu e nimic, puiule. Nu ai făcut nimic, bine? Tu du-te în living și termină de citit cartea. Eu merg să văd ce e cu Chadrick.

Mă strânge ușor de umăr, în semn de încurajare. Îmi zâmbește călduros, cum doar un suflet de mamă poate. Poate nu e ca mama, dar este cea mai potrivită pentru acest rol. Ea intră în birou. Liniștea e calmantă, dar nu știu dacă toată tăcerea aceasta e cea dinaintea unei furtuni.

***

Peste aproximativ o oră, Katja apare la braț cu tati. Opresc filmul și îl mut pe Totto din poala mea, pe podea. El aleargă la Katja, dar aceasta nu îl bagă în seamă. Rămân cu privirea la tati, care pare că a îmbătrânit cu zece ani. Ridurile par mai vizibile, ochii îi sunt roșii, iar buzele uscate. Pare măcinat de o durere de care nu va scăpa prea ușor.

— Ce s-a întâmplat? întreb încet.

Katja este și ea întristată. Îl așează pe tati jos, apoi îi aduce un pahar cu apă, pe care îl golește. Oftează adânc, chinuit. Privirea îi este goală. Katja desprinde paharul dintre degetele lui groase și îl așează pe măsuța de cafea, punându-se în genunchi, pe podea. Îi mângâie genunchiul tatei, privindu-l cu neputință. Cel mai dureros este când nu poți să faci nimic să înlături durerea unui om.

— Delmy, mai știi când unchiul Karl îți aducea jucării de Crăciun? îmi atrage atenția Katja.

— Poftim? Ce e cu acest gest? Ce treabă are unchiul Karl?

Mirarea și oroarea cred că se citesc pe fața mea, deoarece Katja se uită când la tati, când la mine, speriată. Cred că are impresia că a greșit, dar oare ce a greșit?

Se ridică din genunchi și vine în fața mea, așezându-se pup, în fața genunchilor mei. Îmi ia mâinile între ale ei. Totto se bagă, sărind, între noi și ne linge, așteptând să se uite cineva la el. Mișcă energic din codiță.

— Vine un moment când trebuie să îți amintești bucuriile pe care ți le-a adus un om drag. Vine un moment când trebuie să trăiești cu amintirile doar. Ai o vârstă, draga mea și sunt singură că înțelegi.

Mă privește, zâmbind și îmi mângâie cu o mână părul de pe lângă ureche. Are ochii umezi.

— Atunci când pierzi pe cineva drag nu e ușor. Tuturor ne vine rândul și trebuie doar să acceptăm. Respirăm azi, acum, dar mâine nu se știe. Ia-o ca pe o lecție plecarea unchiului Karl pe acest pământ. Amintirile cu el să rămână veșnice, bine?

O lacrimă îi alunecă, iar eu o urmăresc. Nu e nevoie ca să îmi spună clar „unchiul Karl a murit". Cel mai drag unchi, care m-a privit crescând și care era lângă mine mereu când avea loc o zi importantă pentru mine, a decedat. Unchiul Karl îmi era ca și Axel, un frate din altă mamă, dar el a decis să plece.

— Va fi bine, Katja.

Îi șterg lacrima și o îmbrățișez. Nu vărs lacrimi. Simt un gol în piept, dar refuz să vărs lacrimi. Unchiul Karl voia mereu să râd și să fiu puternică, nu o plângăcioasă ce își șterge nasu mereu.

Mă desprind de Katja și îl privesc pe tati. Lacrimile îi brăzdează chipul, fiind prima dată în viața când îl văd plângând și dându-și voie să fie vulnerabil. Îl îmbrățișez strâns, iar el începe să plângă mai tare, cu oftaturi.

— Tati, unchiul Karl nu ar vrea să te vadă plângând. El ar vrea să fi mândru că ți-a fost frate și că ai fost cel mai bun prieten al său. Nu fi așa supărat, tati. Va fi bine.

Katja se alătură îmbrățișării și stăm toți trei lipiți un timp neștiut de niciunul dintre noi. Astăzi s-a blocat timpul în loc pentru noi. Este o durere și un șoc prea mare pierderea unchiului Karl. Era un bărbat încă în putere, zdravăn și mereu optimist. Tati este opus lui, mai rece și arțăgos.

Ținea foarte mult la fratele lui. Îi înțeleg perfect durerea, pentru că am trăit-o și eu atunci când Axel a plecat la tatăl lui. Atunci chiar am plâns de dor, dar acum nu o să o mai fac. Îl voi face mândru pe unchiul Karl și îmi va zâmbi din ceruri.

Ne despărțim și așezăm unul lângă altul pe canapea. Privim inerți la televizor știrile, dar cu gândurile suntem la unchiul Karl.

— Tati, când s-a întâmplat nenorocirea? șoptesc încet.

— Aseară s-a stins, îmi răspunde Katja.

— Nu avea grijă, draga mea. Voi face dreptate.

Tonul rece și plin de venin cu care a scuipat cuvintele, ne scot din gânduri pe mine și pe Katja. Îl urmărim cu privirea cum se ridică furios de pe canapea. Nu spune nimic, doar traversează holul. Se aude o ușă trântită și bănuim că e în birou.

— Of, of, săracul de el, oftează Katja.

— Cum s-a întâmplat?

Mă lipesc de Katja și îmi așez capul pe umărul ei. O îmbrățișez cu un braț de talie, iar ea face la fel. Totto îi sare în poală, cuibărindu-se aproape de mine.

— A avut loc un accident rutier pe un pod. S-a soldat cu moartea a cinci persoane din cauza unui amărât de pod rău. Nu știm ce căuta acolo. Ieri a avut loc accidentul, iar azi noapte, pe la 2:30, a decedat. Afurisita de Agathe nu a vrut să sune. Cred că nu ne va lăsa nici la înmormântare să mergem.

Oftez și închid ochii. Mâna Katjei se plimbă pe spatele meu ușor, mângâi du-mă de-a lungul coloanei. Este o mișcare relaxantă. Totul pare scos dintr-un scenariu de prost gust. O persoană atât de bună a avut parte de o moarte atât de groaznică și singur, fără persoanele cele mai iubite, doar pentru că soția nu a vrut să le vadă. Nu i-a păsat de el și de dorințele lui.

— Sper să putem să îi aducem un omagiu.

— Doar peste cadavrul tatălui tău nu vom putea. Cât timp trăiește, nu va scăpa Agathe de el. Ce a făcut ea nu e normal.

Simt cum mă înfior. Vorbele Katjei dau de înțeles că nu știu tot. Iar tati a amenințat deja că vor avea loc niște procese. Totul pare începutul unei povești cusută cu ață albă și plină de secrete de partea nevăzută.