Îmi mișc iregulat creionul printre degete, bătându-l ușor în masa de lemn, ațintindu-mi privirea spre sala de clasă aproape plină așteptând complet emoționată sosirea profesoarei mele de kinezie.

     — Salut! Pot sta aici? se aude o voce din spatele meu.

      Îmi întorc privirea și era chiar el, băiatul slab și albinos de acum câteva zile. Aprob fericită din cap, acesta mulțumindu-mi și așezându-se lângă mine.

     — Îți mulțumesc încă odată pemtru că m-ai salvat de Max, îmi spuse acesta. Și îmi cer iertare pentru că am fugit. Elliot, apropo! își întinde el mâna.

    Avea mâinile reci ca gheața, iar ochii săi roșii parcă încercau să-mi descifreze sufletul. Zâmbetul său, de asemenea mi se părea unul mai mult forțat decât adevărat.

     — Eliana...mă prezint eu ușor, acesta așezându-se lângă mine bătând ușor din picior.

     Avea respirația grea, iar dintr-odată camera se simte sufocantă. Parcă simt cum pastelurile clasei încep să moară lăsând în urmă niște culori moarte.

     Îmi scutur ușor capul. Îmi era rău. Nu știam ce am pățit. Mi-a apărut o durere în stomac ce m-a înjunghiat precum un cuțit iar parcă clasa se micșora din ce în ce mai mult.

     Îmi ridic ușor privirea spre geamul mare dinspre perete privind peisajul de toamnă din afară. Îmi întorc privirea spre clasă dar aceasta era dintr-odată goală.

     — Ce naiba farsă mai este și asta?! privesc eu întreaga clasă care e îmbăiată în liniște totală.

     Mă ridic de pe bancă și mă îndrept spre ușa verde și mare din spatele clasei. Apăs ușor pe clanță dar nu se deschide. Apăs mai tare dar aceasta tot nu se clintește.

     Dintr-odată, simt cum ceva îmi picură în creștetul capului de sus. Îmi ridic puțin privirea și văd cum o picătură de apă cade pe fața mea, urmată de un strigăt asurzitor ce se simte de parcă-mi sparge timpanele.

     — Ce naiba se întâmplă aici?! mă dau eu în spate în timp ce pe pereți se scurge plasma roșie iar strigătele de ajutor încep să se audă dinnafara clasei.

      Pot auzii de aici panica studenților ce zbiară, se calcă în picioare și se împiedică iar eu eram blocată aici.

     Nu apuc să încerc din nou clanța deoarece de sub ușă apare un val mic de apă ce începe să inunde toată camera.

      — Oh vai...să nu-mi spui că– mă întrerup singură în momentul în care realizez că nivelul apei din clasă începe să crească la viteze enorme.

      Bat disperată în ușă dar aceasta nici măcar nu se clintește. Îmi întorc deodată capul și ptivesc spre geam, dar...Trixie era acolo uitându-se la mine cu regret în ochi, în timp ce lacrimile ei se scurgeau de pe obrajii ei pe podea.

     — De ce ai făcut asta Eliana...e totul doar din vina ta! țipă ea la mine atât de tare încât tresar speriată atât de tare încât mă trezesc.

     Eram în regulă. Eram în cameră cu fetele. Lumina lunii strălucea puternic prin fereastră ațintindu-se spre chipurile lor, acestea dormind ca un îngeraș. A fost un coșmar. Era să-mi sară inima din piept.

      — Doamne ce proastă ești Eliana...râd eu în sinea mea. Îți faci griji din toate nimicurile – răsuflu eu ușurată.

     Mă ridic în picioare ducându-mă spre frigider, din care îmi scot niște salam și îmi fac câteva sandvișuri pe care le înfulec.

     Privesc puțin trist si nostalgic cele patru paturi din cameră. Nu știu de ce dar se simte că ceva lipsește aici...sau cineva. De ce fix patru paturi și nu trei? Ar fi fost mult mai economic așa, zic eu. De ce este neapărat o cameră cu bucătărie? De ce sunt trează la ore de genul când sunt total conștientă că tot eu trebuie să depun efort să ridic Soarele pe cer? Știi ceva...nu contează. Îmi bat capul degeaba. Nu e de mirare că am coșmaruri dacă mă gândesc la toate tâmpeniile.

       — Știi ceva...îmi șoptesc eu mie și-mi pleoscăi gura. Dacă cumva Trixie plânge și inundă casa iar Alina nu e prin preajmă, trebuie să fiu pregătită. Bingo! Îmi cumpăr o canoe! De ce nu barcă normală? Păi o canoe e mai lungă! Canoe să fie!

      — Eliana...este noapte...spuse Alina pe jumătate adormită. De ce vorbești singură...?

      — Fără motiv! îi spun eu zâmbindu-i, deși nu mă vede.

     — Pune-te la somn...se zvârcolește ea în pat.

     — Vrei să ridic cumva Soarele? o-ntreb eu pe fata roșcată, dar aceasta nu-mi răspunde. Cred că ai adormit iar...

     Nu dar serios acum. Acel coșmar părea atât de real, deși încerc să nu mă gândesc la el. 

     Mă pun înnapoi în patul meu închizându-mi ochii, așteptând să plutesc în lumea viselor. Dar nu știu de ce...liniștea asta infernală îmi dă fiori pe șira spinării, iar mâinile îmi tremură de zici că am băut cincisprezece cafele. Mă ridic iar în fund și simt o prezență stranie în preajmă. Cineva mă urmărește sau poate mi se pare. Nu știu de ce, dar aerul devenea din ce în ce mai rarefiat, îmi era greu să respir. Trebuia să mă calmez...era doar imaginația mea.

     Trag ușor de mânerul ferestrei să pot lăsa aerul rece al nopții să pătrundă în cameră, dar nu știu cum mișc clanța de la geam că acesta e pe cale să-mi cadă în cap. Din fericire l-am prins în ultima secundă înnainte să mă facă terci.

      — Ai de capul meu...era să-mi cadă geamul în cap. Stai puțin...să nu-mi spui! mă uit șocată în jur în timp ce mă îndepărtez puțin de fereastra deschisă de sus. Asta mi-a fost...am stricat geamul!

      Bravo Eliana. Eram sigură că așa faci. Acum te va pune universitatea să plătești pentru fereastră. Nu știu prin ce miracol nu a căzut geamul pe jos și s-a spart...dar nu s-a întâmplat. Totuși, cum explic eu universității că am stricat geamul.

      — Eliana, închide fereastra că mor de frig! se plânse Alina, strângând pătura mai tare.

      — Alina...am stricat fereastra. A ieșit din balamale.

      — Ce-ai făcut?! se ridică ea din pat.

      — Jur că doar am încercat să-l deschid!

      — Eliana, mă privește puțin confuză. Tu chiar nu realizezi ce ai făcut în momentul ăsta?

      — Am stricat geamul aia am făcut! L-am scos din balamale!

       — Zici că ești din America, nu?

      — Ce legătură are de unde sunt cu fereastra? Ești sănătoasă la cap?!

      Alina lasă un oftat puternic pe gură. Se ridică din pat și se îndreapta spre fereastră, împingând-o ușor înnapoi și punând clanța în jos. Fața îmi pică instant.

      — Cum ai făcut asta?! Cum ai reparat-o?!

      — Magie. Acum mă lași să dorm?

      — Zi cum ai făcut asta!

      — Îți spun mâine. La revedere. Se trântește fata în pat acoperindu-se cu pătura.

     Ce nesimțită. Mă lasă așa în suspans. Lasă că aflu eu cum a reparat geamul.