👑

Am alergat după mama, așteptând să-mi dea un răspuns afirmativ.

— Dar mamă, te rog.

— Genie, știu că îți pare la fel de rău cum îmi pare și mie, însă Bruce este un avocat important și chiar dacă lucrez în același domeniu nu pot lua legătura cu el. A spus mama, așezându-se pe canapeaua din living.

— Este important pentru Lloyd, măcar ar vrea să o audă pe mama ei. În trei ani, nu știu dacă am auzit-o să fi vorbit de două ori.

Mama și-a luat telefonul în mână, începând să-l butoneze.

— Stephanie a spus că nu vrea să mai ia legătura cu Lloyd, dacă am forța-o să vorbească, ar putea să-i spună ceva ce ar putea să o rănească, astfel înrăutățim situația, Genie. Vocea mamei părea domolă.

— De ce nu poți lua legătura cu Bruce?

Mama și-a dat ochii peste cap.

— În primul rând, nu am nicio treabă cu el, decât la procese, unde suntem rivali oarecum. Eu sunt procuror, eu apăr statul și comunitatea de oamenii pe care Bruce îi protejează. Să mă vadă cineva pe lângă un avocat despre care se știe că apără numai criminali, ar putea să-mi afecteze reputația. Eu nu-mi risc reputația pentru nimeni, Genie.

— Mamă, poți măcar să faci rost de numărul ei? Aș putea să o rog să se întâlnească cu Lloyd, să o ajut să mențină o oarecare legătură cu ea. Te rog.

După alte zeci de rugăminți, ținând cont de faptul că eram doar noi două acasă, a acceptat. S-a ridicat și a apelat un număr care i-a și răspuns în câteva secunde. După alte două apeluri, s-a întors spre bufet pentru a scrie un număr pe un bilețel. După ce a mulțumit interlocutorului, mi-a adus biletul pentru a mi-l înmâna.

— Genie, eu tot cred că este o idee proastă!

— Mamă, îți mulțumesc că mă ajuți cu ideea asta proastă! Am râs.

Credeam că dacă voi reuși să refac legătura între Lloyd și mama ei, își va schimba comportamentul față de mine și mama mea. Mă uitam la o grămadă de filme americane în care frații se înțelegeau sau chiar se acopereau unii pe alții, când făceau prostii. Eu și Lloyd n-am fost niciodată așa, dar eu îmi doream să fim.

Am fugit în camera mea, pentru a-mi lua telefonul de la încărcat. Am răsuflat ușor până să formez numărul. Am apelat și am dus telefonul la ureche. O apelam pe Stephanie Hall, cu care nu vorbisem niciodată și simțeam cum îmi pierd răsuflarea după fiecare ton.

— Alo? A răspuns o voce groasă și mohorâtă.

Inima a început să-mi pulseze rapid și îmi simțeam bătăile în urechi. Ceva îmi spunea să închid, însă asta ar fi pus-o pe mama într-o situație proastă, așa că am continuat.

— Doamna Stephanie Hall? Am spus cu o voce subțire.

Am auzit-o pufnind în telefon, după care a continuat să vorbească de parcă s-ar fi ridicat din pat.

— Eu sunt.

— Sunt Genie Adam-King. Am spus grăbită înainte de a mi se tăia aerul. Sunt sora lui Lloyd.

Am rămas în liniște pentru puțin timp în care nici ea nu a vorbit.

— Aș dori să vă rog dacă este posibil să ne vedem astăzi sau când puteți dumneavoastră. Lloyd chiar s-ar bucura să-

M-a întrerupt brusc.

— Eu am niște probleme de sănătate, iar doctorul mi-a spus să evit deplasările. Îmi pare rău.

Mi-am încrețit fruntea.

— Am putea să venim la dumneavoastră, dacă este în regulă. Am propus sperând să accepte.

— Nu! Cum să veniți la mine acasă? Altă dată! A spus aceasta.

Am simțit cum mi se zbârlește pielea de nervi. Îmi venea să-i zic vreo două, dar m-am abținut.

— Lloyd are nevoie de dumneavoastră! Are nevoie să vorbească cu dumneavoastră! Am repetat, încercând să o conving.

Voiam să apelez la sentimentele materne pe care speram că le avea față de ea, dar femeia aceasta părea din piatră.

— Of, bine. Unde ne putem întâlni? A întrebat subit.

Părea că vine mai mult obligată, dar totuși speram să mi se pară și reacțiile ei să fie cauzate de sarcină. Nu părea deloc încântată de ideea de a se întâlni cu Lloyd.

Mi-a venit în minte cel mai bun loc de întâlnire.

— La Between the Stars, este un restaurant destul de accesibil. În seara aceasta la 18:00? Am vorbit curajoasă.

— Bine, dar să aveți bani la voi, o să plătesc doar pentru mine. A spus aceasta apoi mi-a închis telefonul.

Am țipat de nervi.

— Ce femeie! Am comentat, aruncând telefonul în pat, apoi lovind perna cu pumnii.

Mama a deschis ușa, auzindu-mă țipând.

— Totul bine? A întrebat râzând.

M-am ridicat în picioare, vrând să par normală.

— Mamă, nu a schițat niciun gest de afecțiune. Mi-a spus că nu are timp de Lloyd, dar până la urmă am convins-o. Mi-a zis sa avem bani la noi pentru că ea o să plătească doar pentru ea.

Am văzut-o pe mama încruntându-se.

— De parcă te-aș fi lăsat să te duci să mănânci pe banii ei.

***

Reușisem cu greu să o conving pe Lloyd să vină cu mine până la restaurant, încă nu-i spusesem motivul. Speram că va fi o surpriză frumoasă de care se va bucura. Nu-și mai văzuse mama fizic de cel puțin trei ani și speram să nu fie atât de acră precum o simțeam prin telefon.

Mama ne adusese cu mașina și avea să ne aștepte cât timp era nevoie. Nu considera necesar să intre cu noi, deoarece voia să ne descurcăm singure sau poate că mama considera că nu are ce să vorbească cu fosta soție a tatălui meu.

Oricum mamei nu-i picase bine felul în care Stephanie se comportase cu mine la telefon, iar la cât de vulcanică era mama, probabil avea să-i răstoarne masa în cap la orice fază care o deranja sau poate mai rău, avea să scoată cătușele și să o lege de masă în timp ce-i turna băuturile în cap.

Am intrat în clădire. Le-am salutat pe Carmen și Tess care erau de serviciu, acestea primindu-ne cu un zâmbet pe buze. Mama mi-o descrisese pe Stephanie, cu puțin timp în urmă, însă speram să o găsesc. Restaurantul era destul de aglomerat. Deși lucram aici, niciodată nu luasem masa aici. Am lăsat-o pe Lloyd în față cu Carmen și Tess, cât timp eu am intrat în bucătărie pentru a-i saluta pe Mina și Apollo.

Așa cum mă așteptam, aceștia se băteau cu lingurele pentru că iar nu își înțelegeau comenzile sau nu se înțelegeau cine să fie șeful cui.

— Genie! L-am auzit pe Apollo strigând. Nu era ziua ta liberă? Credeam că după pățania de ieri, astăzi vei vrea să dormi și să nu vezi lumina zilei. A râs acesta, pășind spre mine.

— Nu! Lloyd a fost foarte furioasă pentru că mama ei nu a vrut să o vadă, așa că am sunat-o și am rugat-o să vină aici. Sper să iasă totul cum trebuie. Am zâmbit, fiind conștientă că cei doi s-au uitat la mine mirați.

Mina a prins mai bine halatul pe ea.

— Scorpia de maică-sa care nu voia să o vadă? A venit aici? A spus Mina, luând un făcăleț în mână. Femeia aceea trebuia aranjată bine.

Apollo a tras de ea în spate lui, pentru a o liniști.

Le povestisem pe sărite ceea ce se întâmplase cu mama lui Lloyd și ei înțeleseseră că felul în care se comporta Lloyd cu mine, era ca o armă împotriva durerii pe care o simțea.

— O să plec acum, vă povestesc după.

Am ieșit grăbită, alergând până la Lloyd care se împrietenise cu Carmen.

— Deci? Unde e scenaristul acela? A spus mirată uitându-se în jur.

Mi-am dus mâna în păr, amintindu-mi că o mințisem. Am reușit să pun la cale o minciună conform căreia, un scenarist celebru este în oraș pentru următoarele patru zile și voia să caute o muză cu care să-și petreacă timpul pentru a-l ajuta să scrie un scenariu cât mai realist. Am mințit atât de bine, încât am și uitat despre ce era vorba.

Am zâmbit luând telefonul și apelând numărul lui Stephanie.

Am auzit o sonerie enervantă, răsunând zgomotos în restaurant, astfel am identificat-o. Am închis apelul, îndreptându-mă spre femeia care stătea cu spatele la noi. Părul ei era brunet, foarte scurt și purta o rochie roz deschis asortată cu niște sandale pe care nu puteam să merg nici să mă împuști.

Ne-am așezat la masă, acțiunea mea surprinzând-o pe Lloyd. Am privit-o cum a rămas cu gura căscată odată ce s-a aruncat pe scaunul opus femeii. Ochii ei păreau că se înlăcrimează rapid, însă ea se abținea să nu plângă. Era șocată pentru că probabil bănuia cine era femeia din spatele ochelarilor de soare.

Stephanie nu se sinchisise să-și dea jos ochelarii de soare, chiar dacă eram înăuntrul unui restaurant, iar Lloyd părea să o recunoască vag.

— Mamă? A întrebat, simțeam cum vocea ei era plină de speranță.

Aceasta a pufnit, fumegând dintr-o țigară electronică. Aburul o înconjura și părea că nu o deranjează dacă ceilalți se simt deranjați de ea sau nu. Aceasta continua să tragă.

— Da. Nu mă mai recunoști? A spu Stephanie, aruncând țigara pe masă.

Când mi-am întors capul spre Lloyd, am văzut un zâmbet până la urechi cum îi acaparase fața. O puteam compara cu un copil care tocmai îl văzuse pe Moș Crăciun în seara de ajun, în sufragerie. Figura ei fericită, după atât de mult timp, îmi încălzea inima făcând-o să pulseze numai euforie în venele mele. Mă simțeam atât de bine că reușisem să refac legătura dintre cele două.

Poate Lloyd avea să se schimbe după ziua de astăzi.

— Ba da. Nu te-am mai văzut de trei ani. A spus Lloyd fericită.

Ăi simțeam bătăile picioarelor pe sub masă. Părea că vrea să rupă masa și să o ia în brațe.

— Haide să nu exagerăm. A pufnit aceasta, ridicând o mână. Chelnerițo, un frappe.

M-a trecut un fior când am auzit cum a strigat după Tess. Civilizat era să ridice mâna și să aștepte să vină la masă. Și să comande doar pentru ea? E asta civilizat în vreun fel?

Tess s-a apropiat de masă pentru a putea comanda și noi. După ce a luat comanda a plecat grăbită. Carmen avea să se ocupe de aceasta, așa că trebuia să fie gata destul de repede.

— Mi-a spus Coralia că ești însărcinată. Fața ei s-a întristat odată ce a terminat de pronunțat și ultimul cuvânt.

— Da. Este o sarcină toxică, dar o să o duc la bun sfârșit. A zâmbit Stephanie.

Mă simțeam în plus rău la conversație și voiam să plec pentru că locul meu nu era la o masă cu o mamă și o fiică care nu s-au mai văzut de mult.

— Deci Genie, despre ce voiai să vorbim? M-a oprit Stephanie.

Eu eram pregătită să mă scuz și să mă ridic de la masă pentru a le lăsa să vorbească în liniște, dar ea părea să o ignore pe Lloyd, răspunzând scurt la întrebările ei și vrând să afle motivul pentru care o adusesem aici, deși era destul de evident.

— Am vrut să refac legătura dintre dumneavoastră și Lloyd. Cred că ar fi indicat să mențineți legătura. Vă poate și ajuta cu copilul și poate avea grijă de dumneavoastră-

Aceasta a sărit ca din pușcă, fiind gata să mă muște.

— Nu am nevoie de ajutorul nimănui. Am doar nevoie de multă liniște, am tot ce îmi doresc. Nu crezi că nu ar trebui să te bagi în astfel de povești? Eu am ales să las totul în urmă. Să uit trecutul. A spus aceasta grăbită.

Tess a alergat spre noi cu băuturile, așezându-le pe masă în grabă, apoi plecând.

— Să uiți trecutul? Vocea groasă a lui Lloyd mi-a atras atenția.

Era cel mai rău lucru să înjosești o persoană rea precum era Lloyd, avea să explodeze și să facă măcel în jurul ei.

Fața ei se înroșise de nervi și avea să explodeze în plâns în orice secundă. Aveam impresia că mai avea puțin și mușca din masa din fața ei.

— Da. Este o lecție pe care ar trebui să o înveți și tu. Trebuie să uiți trecutul. A spus aceasta tăioasă.

Numai că m-am enervat! Aveam de gând să sar peste masă și să o strâng de gât. Nu era posibil să fie atât de tăioasă cu copilul ei. Lloyd era rea din vina ei!

— Eu sunt trecutul tău, mamă! Cum poți să spui așa ceva!

Când am privit-o pe Lloyd, după cuvintele tăioase ale mamei ei, am simțit cum i-au căzut cele mai dureroase și fierbinți lacrimi pe care le-a avut vreodată. Îmi venea să plâng de mila ei. Monstrul din fața noastră, tăia din ea bucată cu bucată.

— Lloyd tu ai o altă familie acum. Nu te mai preocupa de mine. Eu nu o să te mai deranjez. Ar trebui să te concentrezi pe familia pe care o ai deja.

Lloyd a dat cu pumnii în masă, mușcându-și buzele de nervi în timp ce plângea.

— Mamă, eu te vreau pe tine! A spus aceasta ca un copil mic și rănit.

Loviturile din picioare, pe sub masă, au continuat.

— Eu nu vreau să mai am nicio legătură cu tine, Lloyd!

Am simțit cum cuvintele ei care cântăreau tone, au căzut peste inima mea, iar peste sora mea, se pare că au căzut ca un munte care a distrus tot în jur. Ochii ei s-au mărit, iar pleoapele i s-au aplecat peste globii oculari. Lacrimile îi curseseră șiroaie, iar acum păreau că s-au oprit. Fața ei era încă roșie, dar acum părea mai calmă.

Se pare că în sfârșit realizase cine era mama ei. O scorpie.

— De ce ai venit aici, atunci? Nu ai venit pentru mine?

Aceasta a luat o gură din frappe, apoi a tușit încet.

— Am venit pentru că sora ta josnică aproape că s-a milogit de mine și am venit ca să-ți spun să nu mă mai cauți. Treci peste!

Pumnii lui Lloyd s-au azvârlit de masă. Reacția asta probabil că o moștenise de la tata, pentru că era exact aceeași figură.

Sprâncenele încruntate și imaginea ei disperată, mă înspăimântau.

— Javră ce ești! Să te duci dracu' tu cu familia ta și cu javra de copil pe care o să-l ai! Să vă ardă focul pe toți! A spus Lloyd aruncându-i băutura pe care o comandase în față.

S-a ridicat ieșind în fugă din restaurant, iar eu m-am ridicat urmând-o. Numai când ajunsesem în mașină realizasem că nu plătisem consumația și totul rămăsese în plata lui Stephanie. Am zâmbit gândindu-mă că măcar i-am făcut o pagubă după cât de urât se comportase cu Lloyd.

— Ce ați pățit? A spus mama, privind-o pe Lloyd în lacrimi.

Mâinile ei s-au întins pentru a o cuprinde pe Lloyd, ce se așezase pe locul din față. Aceasta s-a lăsat îmbrățișată de mama pentru prima oară în viața ei, ceea ce însemna că era extrem de rănită.

— Stephanie a spus că nu vrea să mai audă de Lloyd și că nu vrea să mai fie căutată.

La auzul cuvintelor mele, mama s-a întors spre mine instant. I-am văzut pupilele dilatate și am simțit că am dezlănțuit iadul.

— Ia așteptați-mă aici, să mă duc să vorbesc cu ea! A spus mama, trăgând disperată de centura de siguranță.

I-am prins umerii, trăgând-o pe scaun.

— Nu merită, mamă. Indiferent ce i-ai spune, nu o va interesa.

Privirea ei s-a domolit, caracteristicile feței ei înmuindu-se. 

***

 Sienna Trunk

Mi-am privit echipa în timp ce au înaintat prin garajul semi-luminat. Mi-am dat o suviță după ureche în timp ce am grăbit pasul. Mi-a întins mâna, prinzându-i mâna lui Jimin, acesta strângându-mi-o odată ce a simțit-o. S-a întors spre mine, arătându-mi un zâmbet. I-am întors zambetul, aplecându-mi capul în jos. M-am întors spre Seba, privind-o măreț. Am reușit.

Am pășit prin culoarul format de mașinile parcate de o parte și de alta, fiind acoperite cu pânze. Un zgomot asurzitor, înconjura camera mare. De abia așteptam să ajungem în fața lui Yoongi și să-i prezentam noile achiziții. Jungkook, Namjoon și Jimin tocmai câștigaseră o cursă pe străzile New York-ului, premiul fiind mașinile pierzătorilor.

— A fost totuși destul de dificil, l-am auzit pe Hobi țipând din față. Nu mă așteptam să câștigăm. S-a întors spre noi, mergând în aceeași direcție cu noi, dar cu spatele.

L-am aprobat uitându-mă la fața lui. Zâmbetul larg i-a facut ochii să dispară.

— A fost dificil pentru ca am avut alți pasageri, mașinile noastre erau mai grele. A spus încet Jungkook.

Eu și Tae eram in mașina lui Jimin, în timp ce Hobi și Jin erau în mașina lui Jungkook, iar Seba era în mașina lui Namjoon.

— Pentru mine a fost cel mai ușor. A spus Namjoon, apropiindu-se de Seba, în timp ce zâmbea lăsându-și dinții la vedere. Două gropițe adorabile i-au apărut în obraji.

Seba i-a zambit înapoi, îmbrățisându-l pentru puțin timp, înainte de a se îndrepta spre mine și Jimin. Eram foarte curioasă de reacția lui Yoongi, el și cu Jungkook lucrau în garaj de obicei și speram să fie bucuros de ceea ce au câștigat baieții.

— Uhu, l-am auzit pe Hobi țipând în timp ce și-a ridicat mâinile sus, încrucișându-le la ceafă.

Am țipat în cor, făcându-ne evidentă victoria. L-am privit pe Hobi, întorcându-se la noi. Ochii săi mici și căprui, au disparut, in locul lor aparand doua linii. Zambetul său era atât de frumos. Buzele sale și dinții perfect drepți, păreau că formează o inimă. L-am privit bucuroasă, în timp ce m-am întors spre Jimin.

— Trebuie să ne faceți cinste. Am țipat Seba din spate.

Au confirmat în cor, începând să se împrăștie idei de meniu, din partea fiecăruia.

— V-am spus să nu vă faceți griji, l-am auzit pe Tae ridicând tonul jucăuș.

M-am întors spre el, clionții lui negrii îi acopereau fruntea, ochii fiind greu de zărit din spatele lor. Mâinile lui s-au ridicat, prinzându-i pe Jin și Namjoon, trăgându-i aproape de el. Mâinile lui au început să le frece spatele de bucurie. Zâmbetul său larg i-a făcut și pe cei doi să zâmbească.

— Le-am dat fum. A replicat Jin începând să râdă enervant.

Râsul lui semăna sunetul unui geam șters. Era foarte enervant, dar și amuzant.

— Acum, să nu se umfle păsatul în noi. A fost doar o cursă amicală totuși. A vorbit Namjoon de sub brațul lui Tae.

Și-a dus o mână prin păr, în timp ce și-a mușcat buza de jos. El era tot timpul cu picioarele pe pământ, fiind și cel mai înțelept dintre noi. Ochii săi rectangulari îi priveau pe Tae și Jin. Era curios de orice reacție a lor.

— Amicală? A țipat Jimin de lânga mine.

La auzul vocii sale profunde, am tresărit, privindu-l atentă. Gura mea a format un "o" înainte să-mi dau seama. Am închis ușor buzele, formând o linie cu acestea. Sprâncenele mi s-au ridicat, privindu-l uimită. Vocea sa i-a provocat pe ceilalți să se întoarcă spre el. A ridicat mâna, ducând-o la ceafă, fiind puțin jenat de tonul vocii sale.

— Nu a fost nimic amical, ai uitat? A spus, căutându-se prin buzunar cu mâna stângă și scoțând un mănunchi de chei.

A râs, fluturând cheile în aer.

— Am câștigat două frumuseți. A spus zâmbind.

Ochii săi au fost acoperiți de pungile grăsuțe de sub ochii săi. Zâmbetul său imperfect, îmi dădea o stare atât de relaxată. Am răsuflat ușuratâ, nu aveam chef de o altâ contrazicere între el și Namjoon.

Namjoon a zâmbit, închizând ochii. Și-a băgat barbia în stern, râzând ușor. Apoi s-a întors zâmbind spre Jimin, ridicând mâna.

— Suntem cei mai buni. A țipat acesta, fluturând un pumn în aer.

Băieții i-au imitat mișcarea, țipând fiecare câte ceva. Jungkook a alergat ușor spre Hobi, prinzându-l de gât, în timp ce râdea. Hobi i-a răspuns la îmbrățisare, înconjurându-l cu brațul său drept.

Am făcut câțiva pași, înainte de a ne opri. În fața noastră apărând Yoongi. Privirea lui era destul de dură, nu părea să se bucure de victoria noastră.

— Puteți să nu mai fiți atât de zgomotoși? A spus calm, ridicându-și mâna și ducând-o în spatele urechii.

Jimin a zâmbit, desprinzându-se de mine și pășind până la el. I-a întins mănunchiul de chei, victorios.

— Ți-am mai adus câteva bijuterii.

Yoongi a prins cheile, uitându-se în spatele nostru. Privirea sa era curioasă în prima instanță, însă apoi a devenit relaxată și jucăușă.

— Am văzut rablele alea de când ați intrat, nu le vreau! 

Afirmația lui ne-a făcut să ne uităm unii la alții. Privirea lui Yoongi s-a îndreptat fulgerător spre Jimin. Vocea lui s-a îngroșat dintr-o dată, părând că era foarte iritat de cadouri. Jungkook s-a apropiat de Jimin, punându-și cotul pe umărul său.

— O să te ajut și eu. Până la urmă, le-am câștigat cinstit. Ce am putea să facem cu ele? A întrebat curios Jungkook, ochii săi mari păreau foarte dezamagiți.

M-am îndreptat spre Seba, începând sa șușotesc la urechea ei.

— Yoongi nu pare prea fericit, am spus punându-mi mâna deasupra buzelor, în timp ce îi priveam atentă.

— Le-am spus să nu se mai întreacă cu toate rablele... Îi sparge Yoongi pe toți. Mi-a replicat.

Am dat din cap, uitându-mă pentru o secundă la ea. Ochii mei fugind repede de la fața ei, spre Yoongi. Acesta și-a dus o mână prin păr, înainte de a începe să vorbească. Buzele sale au format o linie, după care limba a ieșit dintre acestea, începând să le lingă. A clipit de cateva ori privind în gol.

— Să vă ia dracu cu rablele voastre. Astea n-au ce căuta aici! A ridicat tonul la cei doi. Jin, hyung!

Vocea lui Yoongi a făcut ecou în garajul luminat slab. Jin s-a desprins de Taehyung, apropiindu-se de vocea ce-l chema.

— Credeam că am discutat despre asta. De ce crezi că te-ai dus cu ei? A țipat la Jin.

Jin era cu câțiva centimetri mai înalt decât Yoongi, însă acesta nu părea să întâmpine vreo greutate în a ridica tonul la el. Umerii largi ai lui Jin creau o barieră care nu ne permitea să-l vedem pe băiatul brunet din fața lui.

— Am încercat să-i avertizez că o să te superi. A spus Jin, gesticulând cu mâinile spre cei din spate. Dar ei au vrut să se întreacă. A continuat mușcându-și buza.

Mâinile lui Jin erau întinse în fața pieptului său, ca și cum ar aștepta să primească ceva. Yoongi nu părea mișcat de scuzele lui. În mâna dreaptă avea un pistol pneumatic pe care a început să-l fluture prin aer, alături de câteva înjurături. 

— Voi sunteți proști? Presupun ca v-ați întrecut în formula aceasta, nu? A indicat spre toata lumea. Sunteți inconștienti? Dacă ați fi pierdut mașinile, o beleați cu mine. . A spus ridicând o cheie fixă și dând cu ea de pământ.

— Hyung! A replicat Namjoon, dându-i mâna lui Tae jos de pe umărul său. Ce să facem cu ele? Și-a ridicat sprâncenele, odată ce a terminat de întrebat, așteptând răspunsul.

— Chiar nu mă interesează! A spus acid înapoi. Cine s-a întrecut pentru ele?

Sprâncenele lui Yoongi s-au ridicat, privind spre Jimin și Jungkook odată ce a terminat de întrebat. Părea că deja se gândea că cei doi s-au întrecut pentru a câștiga mașinile. Și-a presat buzele împreună, așteptând ca cei doi să recunoască.

— De ce te uiți așa la mine? A spus Jimin râzând. Eu nu. A ridicat mâinile în aer încercând să pledeze nevinovat, însă l-a pufnit râsul mai tare.

Jungkook i-a urmat mișcarea, începând să se aplece, ținându-se de burtă cu palmele. Odată ce au terminat de râs, și-au îndreptat spatele devenind serioși.

— Îmi pare rău, hyung! A spus Jungkook dându-și cu mâna prin păr.

— Atunci voi doi o să scăpați de ele. A spus Yoongi ridicând mâna dreaptă. Să nu le mai văd în garajul meu!

First Banner #Im_hella_bored

Second Banner #DarknessAndLightning