👑

Era a mia oară când un val de sânge îmi spăla mâinile și a mia oară când asta nu mă deranja deloc.

Am continuat, tăind adânc beregata fetiței micuțe al cărei sânge se prelingea peste pielea mea bronzată. Imaginea nu-mi provoca silă sau milă, era parte din misiunea mea, ceea ce mă făcea să prind o oarecare doză de adrenalină.

Concepeam viața atât de simplă și oamenii atât de fragili, în mâinile cele mai nepotrivite.

Misiunile noastre începuseră să cuprindă din ce în ce mai multe cadavre, împrăștiam sânge aproape zilnic, fără vreo țintă clară, ucideam în stânga și în dreapta.

Motivul nostru era justificat, făcea parte din misiune. Cineva ne urmărea din umbră așteptând să facem o greșeală pentru a ne putea închide pe viață. Cum actele organizației noastre puteau fi identificate ca acte teroriste, Guvernul adoptase o Ordonanță Guvernamentală prin care se reglementase pedeapsa cu moartea, fiecare stat fiind ținut de propria legislație să o adopte sau nu. Nefericirea făcea că New York-ul era primul stat care acceptase pedeapsa cu moartea pentru actele de terorism, motiv pentru care eram în pericol.

Acest om din umbră era mult mai aproape decât ne așteptam, iar în fața noastră era unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui.

Mi-am lins buzele ridicându-mă pentru a mă îndrepta spre băieții ce-l cășunau pe rând pe suspectul nostru. În fața mea se afla Harry Moon, bătut bine de K.

Ne aflam în casa lui, undeva la periferia orașului Yonkers. Am privit în jur, văzând dezordinea pe care o făcuserăm în luptă. Harry nu locuia singur, iar martorii au fost eliminați în primele minute. Nu exista nicio posibilitate să facem curat înainte ca poliția să ajungă, iar aceasta era singura șansă de a vedea cine este omul din spatele lui Moon. Nu avea cum să stea imparțial în timp ce învățăcelul își umplea bagajul de pumni.

În fața mea, Jungkook, Suga și K aranjau bine suspectul, iar Taehyung se afla în mașină, lovind tastele laptopului său de zor, pentru a sparge și șterge tot ce înregistraseră camerele video. Aveam de gând să incendiem totul, iar timpul ne presa. Moon nu voia să vorbească cu noi.

Regula misiunii noastre era aceea că nu trebuia să dureze mai mult de zece minute până să ne curățăm. Și ca și cum era plănuită de Moon, trecusem peste timpul limită interogându-l. Am încercat orice metodă de șantaj cu persoanele la care ținea, însă nu voia să vorbească, astfel trei cadavre sfârșind pe podeaua din lemn.

Suga i-a ciopârțit tatăl, JK a fost responsabil de ștrangularea mamei lui, iar eu i-am decapitat sora. Nimic nu-l făcea să vorbească, părea că îi era mai multă frică de omul din umbră, decât că-și va pierde familia.

După mai multe lovituri aplicate de K, acesta a renunțat. S-a dat în spate, pumnii săi fiind răniți de oasele distruse ale feței lui Moon. Nu părea că mai putea lovi, nici măcar de nervi.

—Se pare ca am mai taiat unul de pe lista! A spus Suga, aruncând țigara ce ajunsese la filtru.

— În câteva minute veninul își va face efectul, cred că ar fi indicat să vorbești. A spus Jungkook, privind prin fiola ce-i putea salva viața nenorocitului, acul din capat era încă steril, fiind acoperit de protecție.

Moon era desfigurat, fața lui era plină de sânge, iar ochii îi erau atât de întunecați încât nu se putea distinge irisul. Loviturile lui K îi provocaseră distrugeri iremediabile feței, însă nu părea să-i pese deloc, era atât de pasiv încât ne scotea din minți.

— Vorbește dracului, idiotule! Suga i-a prins tricoul, trăgând de guler până l-a lovit de fruntea sa. Nu mai ai timp, înțelegi?

Mâinile sale l-au zdruncinat sănătos până să apuce să scoată vreun cuvânt.

— Sunt mulți ca mine, care vor veni după voi. Din păcate, demonii lui K au foarte mulți dușmani. A spus acesta, aruncându-și capul pe spate.

Era atât de amețit și leșinat, încât nici nu-și putea controla mișcările. Capul i se clătina încontinuu.

—A fost anunțată poliția! Am auzit vocea lui Taehyung în casca ce o purtam în urechea stângă. Am recepționat, apăsând pe ea, mai apoi m-am uitat la K. Îl vedeam de la spate, era un munte de om, înalt și lat, cu o grămadă de masă musculară. Era un munte de răbdare, dar și unul de nervi în anumite situații, iar situația aceasta îl scotea din minți.

Era presat de timp și trebuia să plecăm, nu îl puteam lua pe Moon cu noi, deoarece în urma analizei lui Jungkook, avea un dispozitiv de urmărire sub piele, dispozitiv foarte sensibil ce necesita ore pentru a fi extras. Nu-l puteam distruge, deoarece era monitorizat, iar oamenii care erau responsabili de supravegherea lui, ar fi fost alarmați de distrugerea lui. Oricum am fi dat-o, nu o nimeream. K s-a spart repede, ieșind grăbit din cameră.

Am convenit din priviri să rămân ultimul în cazul în care avea să scuipe informațiile pe ultima sută de metri.

— Mi-ați omorât toată familia. Mama, tatăl, chiar și pe sora mea de 5 ani. Credeți că am ceva de pierdut? Mi-ați luat tot! A țipat Harry, printre dinții, ce eram sigur că nu mai erau întregi, și buzele sparte.

— Aproape că m-a trecut o lacrimă, jegosule! Jungkook a continuat să-l lovească fără milă.

Eram aproape sigur că dacă otrava nu l-ar fi distrus, pumnii ce și primea, sigur o făceau. Am inspirat, analizând pereții și orice mi-ar putea atrage atenția de la scena macabră. M-am îndreptat spre canapeaua crem din piele, ce avea diferite pete de sânge ce mă făceau să strâng din nas și să mă uit în alte direcții.

Am inspirat adânc, trecând în spatele canapelei unde am văzut-o pe micuța fată căreia îi deschisesem gâtul, îmbrăcată într-o rochie gri până la genunchi, ce mai apoi era continuată de doi ciorăpei albi. Deși ochii mei erau ațintiți asupra rochiei, îi puteam vedea în aria vizuală gâtul sfâșiat și plin de sânge. Refuzam să privesc direct, dar totuși vedeam cum i se prelingea sângele pe gulerul rochiei.

Părinții ei erau aruncați unul peste altul, probabil avuseseră parte de același tratament. Eram nemilos când venea vorba de afaceri. Rolul nostru de cavalerii morții mă făcea să simt că puteam stăpâni lumea. Îngerii torceau ața vieții, noi stând la capătul celălalt pentru cu o foarfecă.

— Pentru cine lucrezi? Țipătul lui Suga s-a făcut auzit, pentru prima dată în ultimii 6 ani.

Mi s-a zbârlit pielea la auzul vocii sale profunde, făcând un zgomot cu care nu eram obișnuit.

— O femeie... A tușit, scuipându-se singur. Lucrează în justiție, într-o funcție înaltă.

Femeie? Asta era ceva neașteptat! Ne-am obișnuit ca inamicii noștri să fie bărbați, deseori fioroși și intimidanți, dar o femeie? Îi era frică de o femeie? Ce putere putea să aibă această femeie? Ce funcție putea să aibă astfel încât să poată băga frica în tipii ca acesta.

Jungkook s-a apropiat de el cu antidotul, însă acesta a ridicat tonul.

— Nu, lăsa-ți-mă să mor. Dacă va afla că v-am spus, va fi oricum mult prea rău pentru mine. K îmi este dator. Răsuflarea lui greoaie biciuia aerul. Spuneți-i să aibă grijă de fratele meu, că altfel nu va dormi liniștit toată viața lui.

Suga s-a dat în spate, țintindu-mă.

Cred că era momentul potrivit să ne spargem din locație.

Suga și Jk au ieșit în grabă din cameră, eu fiind în urma lor. Pașii mei erau mult mai lenți decât ai lor, ceva mă apăsa. M-am întors spre Moon, pentru a-i pune o ultimă întrebare, la care speram să răspundă rapid.

Am alergat spre el, mișcându-l de umăr.

— Femeia aceasta... crezi că va veni după tine acum? Am întrebat, simțindu-mi pulsul în gât și căutând disperat răspunsul.

— Cu siguranță! A răspuns încet. Să aveți grijă de fratele meu.

M-am consolat cu răspunsul, alergând în urma celor doi. Curiozitatea mea se ducea spre limite, simțeam că era ultima șansă de a fi atât de aproape de femeia care ne vâna. I-am urmărit până m-am asigurat că s-au urcat în mașină. Suga s-a urcat la volan, iar Jk în dreapta, moment în care m-a lovit un plan.

— Duce-ți-vă fără mine! Am spus rapid, înainte de a-l auzi pe Taehyung presându-ne prin cască.

Jungkook s-a uitat la mine cu ochii mari, făcând evident faptul că nu îmi înțelegea acțiunile.

— Ești prost? O să te prindă. Am aflat deja tot ce aveam nevoie! A vorbit Suga, apăsând inconștient accelerația cu frâna de mână trasă, mașina stând pe loc.

Am dat din cap afirmativ.

— Asta și vreau. Acum căra-ți-vă de aici! Am zâmbit, îndepărtându-mă.

Cei doi s-au uitat unul la altul, apoi Jk s-a întors spre mine.

— Nu putem să implicăm pe nimeni, mai ales când nu știm cine este femeia aceasta.

— O să aflu, fii sigur! Am spus sigur pe mine.

I-am privit cum au demarat, eu rămânând pe loc. Casa a explodat în flăcări câteva secunde mai târziu. Am apucat să mă întorc spre un geam spre care aveam în dreapta mea, moment în care am auzit sirenele poliției, iar în câteva secunde, în spatele meu au apărut mai multe mașini blindate.

***

Am privit ușa din metal din fața mea, stând la o masă din același material, într-o cameră complet albă. În dreapta mea era un geam de protecție, ce nu-mi permitea să văd dincolo de el. Probabil eram privit, așa că am încercat să par cât mai normal.

Am privit în jos spre masă, masându-mi degetele între ele, eram curios să aflu cine era femeia din spatele cursei.

Zgomotul ușii descuindu-se, mi-a atras atenția. Am zâmbit când am privit un corp firav intrând, fața fiindu-i acoperită de un fel de mască din silicon, ce întruchipa altă persoană.

— Cine sunteți, doamnă? Am jucat rolul băiatului inocent.

Am privit-o, aruncând un pachet de cărți pe masă. Am analizat pachetul pentru puțin timp, înainte de a-mi ridica ochii spre ea. Am așteptat răspuns, nu era prea indicat din partea mea să fiu prea curios.

— Hai să facem în următorul fel. Vom juca Asul Ascuns, presupun că știi cum se joacă, în orice caz. Un pachet de cărți are patru ași, eu voi scoate trei. Vom amesteca cărțile și le voi împărți amândurora. Cine are Asul de inimă roșie câștigă.

Am dat din cap afirmativ. Nu mă așteptam ca această inteligență fioroasă să se bazeze pe un joc prostesc de noroc.

— Vom avea un interogatoriu normal pe parcursul jocului. Acesta se oprește în momentul în care asul atinge masa. Dacă asul o să fie la tine, ești liber. Dar dacă este la mine, vei da declarație și te voi închide definitiv. Nu știu cum să dovedesc că ai fost complice în asta, sunteți destul de deștepți încât să ștergeți urmele și ați omorât toți martorii. Din analiza pașilor pe care i-am găsit în casă se pare că ați fost în jur de trei sau patru persoane.

Nu am schițat niciun gest, ci doar am privit-o în ochi.

Un zâmbet mă forța, însă m-am abținut. De unde avea să știe că eram eu vinovat? Voiam să joc rolul victimei unei neînțelegeri, aveam să fiu martor.

Mă gândeam serios la ceea ce-mi spusese Jungkook, nu aveau cum să mă scoată de aici. Se pare că singura mea șansă rămăsese norocul pe care speram să-l am. Femeia aceasta îmi zbârlea pielea pe spate. Am invocat tot norocul de care dispuneam și l-am pus în cărțile ei. Speram să am asul.

— Domnul Psiholog o să te cableze la testul poligraf, ca să facem totul mai interesant. A râs în timp ce un bărbat a intrat în grabă, trăgând un mare calculator după el și o grămadă de fire.

În secunda în care am auzit ceea ce a spus am apelat la un ultim truc. În brățara ceasului ce-l purtam la mâna dreaptă, Suga îmi inserase un mic flacon cu un ser ce-mi putea încetini bătăile inimii și un ac foarte subțire cu care speram să-mi nimeresc vena. Ideea lui era genială în astfel de momente și a fost gândită pentru exact situația de față.

Deoarece nu purtam cătușe mi-a fost foarte ușor să accesez, în joaca mea cu mâinile, butonul camuflat din brățară. Am simțit o ușoară înțepătură când am flectat mâna, moment în care lichidul s-a împrăștiat în sânge. Suga mă asigurase că din cauza adrenalinei, serul își va face acțiunea în câteva secunde, ajungând la inimă.

M-am lăsat controlat cablat de bărbatul masiv, odată ce s-a apropiat de mine cu câteva cabluri. Mi-a prins mâna dreaptă cu manșeta unui tensiometru, mi-a legat toracele cu două cabluri, iar degetul inelar de la mâna stângă și cel arătător cu alte doua manșete. Îmi puteam auzi pulsul în urechi, simțeam că explodez, însă în scurt timp am simțit o răceală trecându-mi prin tot corpul. M-am calmat instant.

— Te simți tensionat? M-a întrebat femeia, râzând.

Am dat din cap negativ.

— Nu, sunt bine. Am zâmbit înapoi.

Nu voiam să-mi provoc vreun sentiment negativ ce mi-ar putea crește pulsul.

— Care este culoarea ta preferată? M-a întrebat subit.

Știam cum stătea treaba cu testele poligraf. Hobi și Suga ne explicaseră cum puteam să păcălim un astfel de test, tot ce conta era să te gândești la o cu totul altă întrebare, iar serul avea să facă restul.

Primele întrebări erau de reglare. Îți puneau aceste întrebări pentru a avea un punct de pornire. Aparatul îți seta nivelul pulsului, când spuneai adevărul, mai apoi orice modificare avea ca și consecință mințitul.

Am recurs la ceea ce mă învățase Hobi. M-am enervat instant gândindu-mă la femeia din fața mea. Ideea era să reușesc să-mi cresc pulsul suficient de mult, încât orice minciună aș fi spus, să fie considerată de calculator în parametrii adevărului.

Am simțit cum mi se înfundă urechile și am renunțat să-mi controlez emoțiile, voiam să o izbesc cu capul de masa din fața mea, iar pe miogul de psiholog, să-l strâng cu cablurile astea de gât.

— Roșu. Am spus convins de minciună.

Aceasta a privit spre calculatorul de lângă masă, la liniile de control.

— Te-ai născut pe 13 octombrie 2002? A continuat.

Cu aceiași nervi am răspuns afirmativ.

— Ești femeie?

— Nu.

Acum chiar îmi doream să o bag cu capul în masă.

Răspunsurile mele i-au confirmat dubiile. Aparatul se reglase. Îi puteam simți zâmbetul pe sub mască, în timp ce eu mă calmasem.

— Să începem jocul, zic. A râs aruncându-mi setul de cărți pe care l-am amestecat, mai apoi i l-am pus pe masă. Aceasta a început să împrăștie cărțile.

Am privit-o pentru puțin timp apoi m-am apropiat de setul ce mi-l dăduse mie. L-am tras mai aproape, punându-l în partea dreaptă. Probabil logica ei era că mă voi concentra pe joc și voi uita de aparat, însă atenția mea era împărțită.

— Ce căutai în curtea familiei Moon? A spus în timp ce a aruncat prima carte.

Eu am aruncat cartea mea, după care ea a continuat să arunce alta. Părea că vrea să termine repede jocul acesta.

— Am auzit niște țipete dinauntru. M-am speriat. Cum nu aveau un gard care să înconjoare casa, m-am gândit că poate au pățit ceva. Se întâmplă atât de multe în ziua de azi. Am răspuns inocent, aruncând carte peste cartea ei.

— Lasa vrăjelile, ce căuta un proscris de la curse în curte, în centrul unei crime?

Am dat din cap negativ.

— Nu sunt eu omul vostru!

Am inspirat adânc, speram ca serul lui Suga să țină cât mai mult. Speram să nu fie aceasta ziua în care aveam să mă înfund grav.

— Tu l-ai omorât pe Harry Moon? A spus aceasta, aruncând carte după carte.

Am dat din cap negativ.

— Nu.

S-a omorât singur. Se uita la mine și ceva părea să o deranjeze. Îi vedeam ochii care priveau dezorientați, când la mine, când la aparat.

— Tu i-ai omorât membrii familiei? A continuat să pună întrebare după întrebare.

— Nu.

Pe dracu. Mi-am mușcat limba.

— Astăzi este miercuri?

Întrebare de control, am spus gândindu-mă rapid.

— Este joi! Am spus, aruncând o altă carte.

Teancurile noastre se micșorau, în timp ce mormanul din față devenea din ce în ce mai mare.

— Cine este șeful tău? A întrebat părând destul de disperată.

Simțeam cum asul se apropie și voiam să sper că era la mine.

— Nu lucrez! Am răspuns încercând să par prost.

Nu lucram niciunde, deci nu aveam cum să am vreun șef.

După o altă carte, am văzut-o dându-se pe spate.

— Numele tău este David White?

Am dat din cap afirmativ. Mă așteptam la întrebarea ei.

— Da. Am mințit, fiind sigur că nu am avut niciun gol pulsatil.

M-am dat pe spate, uitându-mă în ochii ei, pe care îi vedeam destul de greu pe sub mască.

— Îi cunoști pe cei care au ucis familia Moon? A aruncat una dintre ultimele ei cărți.

Am privit-o cum a ridicat restul de cărți râzând odată ce s-a uitat la ele. Am privit în jos, mai aveam în jur de trei cărți, dintre care speram ca una dintre ele să fie asul.

— Nu. Am mințit.

Am privit-o aruncând penultima carte.

— Știai despre legătura dintre Harry Moon și mine?

— Nu. Am continuat să mint, aruncându-mi penultima carte.

A zâmbit aruncându-se pe masă.

— Uite care este problema Skar sau David, care o fi numele tău. Nu știu cum ai reușit să scapi! Știu că ai reușit să păcălești jegul ăsta de aparat cumva și ai reușit să-ți păstrezi pulsul echilibrat. Știu că ești vinovat, dar probabil că nu te pot închide astăzi. A spus aruncând ultima carte, zece de inimă roșie.

Am zâmbit dându-mă pe spate.

Am așteptat ca psihologul să mă decableze, mai apoi mi-am luat actul de identitate de pe masă.

— Se pare că nu le-ai numărat cum trebuie. Am râs. Înainte de a-ți arăta cartea mea, vreau să-mi răspunzi la o întrebare.

A dat din cap.

— Fie, golanule.

Am zâmbit, curiozitatea lovindu-mă din nou.

— Ce funcție aveți? Aproape că nu răsuflam pentru a auzi răspunsul.

— Procuror general.

La auzul acestor cuvinte, m-am ridicat de la masă. Mi-am înfipt cartea de identitate în buzunarul pantalonilor și am pășit cu cartea de joc în mână până aproape de doamna procuror.

Ajuns lângă ea, am aruncat cartea pe masă cu fața în sus.

— Patru de treflă? Am auzit-o exclamând mai apoi ochii i s-au mărit.

Se pare că asul nu era nici la mine, nici la ea. Am zâmbit, privindu-i ochii albaștri pe sub mască. Măcar aveam o caracteristică distinctivă.

— Patru am fost! Am râs în extaz.

Norocul mă pupase și de data aceasta, iar eu mă lăsam pradă euforiei.

— As vrea să ți minte, doamnă procuror, că întotdeauna asul... este în mânecă. Am spus, prinzând mâneca mâinii drepte pe care am scuturat-o, asul de inimă roșie căzând pe masă.

Am ieșit din încăpere, trântind ușa în urma mea. 

First Banner #Im_hella_bored

Last Banner #DarknessAndLightning