Aș vrea să ții minte, doamnă procuror, că întotdeauna asul... este în mânecă. 

- Original Genia P. - Nicolle1DChannel 2014

I would like you to remember, Madam Prosecutor, that always the ace... is up the sleeve.

I. SKAR

👑

It was the thousandth time a wave of blood washed over my hands, and the thousandth time I didn't mind at all.

I continued, cutting deeply into the girl's throat, blood dripping onto my tanned skin. The image did not cause me force or pity, it was part of my mission, which made me catch a certain dose of adrenaline.

I imagined life so simple and people so fragile, in the most unsuitable hands.

Our missions had started to involve more and more corpses, we were spilling blood almost daily without any clear target, killing left and right.

Our reason was justified, it was part of the mission. Someone was watching us from the shadows waiting for us to make a mistake so they could lock us up for life. Since the acts of our organization could be identified as terrorist acts, the Government had adopted a Government Ordinance regulating the death penalty, each state being bound by its own legislation to adopt it or not. Unfortunately, New York was the first state to adopt the death penalty for acts of terrorism, so I was in danger.

This shadow man was much closer than we expected, and in front of us was one of his closest people.

I licked my lips as I stood up to walk over to the boys who were taking turns to pet our suspect. In front of me was Harry Moon, well beaten by K.

We were in his house, somewhere on the outskirts of Yonkers. I looked around, seeing the mess we had made in the fight. Harry didn't live alone and the witnesses were eliminated in the first few minutes. There was no way we could clean up before the police arrived, and this was our only chance to see who the man behind Moon was. There was no way he could be impartial while the apprentice filled his bag with punches.

In front of me, Jungkook, Suga, and K were sorting out the suspect, and Taehyung was in the car, hitting the keys on his laptop at dawn to hack and delete everything the cameras had recorded. We were going to burn everything down, and we were running out of time. Moon didn't want to talk to us.

The rule of our mission was that it shouldn't take more than ten minutes to clean up. And as if planned by Moon, I had passed the time limit by questioning him. I tried every blackmail method with the people he cared about, but he wouldn't talk, thus three dead bodies ended up on the wooden floor.

Suga dismembered his father, JK was responsible for strangling his mother, and I decapitated his sister. Nothing made him talk, he seemed to be more afraid of the shadow man than he was of losing his family.

After several blows applied by K, he gave up. He fell back, his fists hurt by the shattered bones of Moon's face. He didn't seem to be able to hit anymore, not even on nerves.

"Looks like I crossed one more off the list!" Suga said, throwing away the cigarette that had reached the filter.

"In a few minutes the venom will take effect, I think it would be advisable to talk." Jungkook said, looking through the vial that could save the bastard's life, the needle at the end was still sterile, being covered in protection.

Moon was disfigured, his face was covered in blood, and his eyes were so dark that the irises could not be seen. K's blows had caused irreparable damage to his face, but he didn't seem to care at all, he was so passive it was driving us crazy.

"Speak you idiot!" Suga grabbed his shirt, pulling the collar until it hit his forehead. "You don't have time, understand?"

His hands shook him healthy before he could get a word out.

"There are many like me who will come after you. Unfortunately, K's demons have many enemies." He said, throwing his head back.

He was so dizzy and passed out that he couldn't even control his movements. His head kept bobbing.

"The police have been notified! I heard Taehyung's voice in the helmet I was wearing in my left ear." I received, pressing it, then I looked at K. I could see him from behind, he was a mountain of a man, tall and broad, with a lot of muscle mass. He was a mountain of patience, but also one of nerves in certain situations, and this situation drove him out of his mind.

He was pressed for time and we had to leave, we couldn't take Moon with us because according to Jungkook's analysis, he had a tracking device under his skin, a very sensitive device that would take hours to extract. We couldn't destroy it because it was being monitored and the people who were responsible for monitoring it would have been alarmed by its destruction. However we would have given it, we would not have succeeded. K snapped quickly, rushing out of the room.

We mutually agreed to stay last in case he spewed the information the last hundred yards.

"You killed my whole family. Mom, dad, even my 5-year-old sister. Do you think I have anything to lose? You took everything from me!" Harry screamed through his teeth, which I was sure were no longer whole, and his busted lips.

"I almost shed a tear, man!" Jungkook continued to hit him mercilessly.

I was almost certain that if the poison hadn't destroyed him, the punches he'd received certainly would. I inhaled, scanning the walls and anything that might draw my attention away from the macabre scene. I walked over to the cream leather couch that had various blood stains on it that made me scrunch up my nose and look away.

I took a deep breath, walking behind the sofa where I saw the little girl whose throat I had slit, dressed in a knee-length gray dress, followed by two white stockings. Although my eyes were fixed on the dress, I could see her bloodied and torn throat in my field of vision. I refused to look directly, but I could still see blood dripping down the collar of her dress.

Her parents were thrown on top of each other, they probably had the same treatment. I was ruthless when it came to business. Our role as death knights made me feel like we could rule the world. The angels were spinning the thread of life, we were at the other end with a pair of scissors.

"Who do you work for?" Suga's scream was heard for the first time in 6 years.

My skin crawled at the sound of his deep voice, making a noise I wasn't used to.

"A woman..." He coughed, spitting himself. "He works in the judiciary, in a high position."

Woman? This was something unexpected! We're used to our enemies being men, often fierce and intimidating, but a woman? Was he afraid of a woman? What power could this woman have? What function could he have so that he could strike fear into guys like this.

Jungkook approached him with the antidote, but he raised his voice.

"No, let me die. If he finds out I told you, it'll be too bad for me anyway. K owes me." His heavy breathing whipped the air. "Tell him to take care of my brother or he won't sleep soundly for the rest of his life."

Suga backed up, aiming at me.

I think it was the right time to break out of the location.

Suga and Jk hurried out of the room with me following them. My steps were much slower than theirs, something was pressing me. I turned to Moon to ask him one last question that I hoped he would answer quickly.

I ran to him, shaking his shoulder.

"This woman... do you think she'll come after you now?" I asked, feeling the pulse in my throat and desperately searching for the answer.

" Surely!" He answered slowly. "Take care of my brother."

I consoled myself with the answer, running after the two. My curiosity was going to the limits, I felt it was the last chance to be so close to the woman who was hunting us. I followed them until I was sure they got into the car. Suga got behind the wheel and Jk on the right, at which point a plan hit me.

"Go without me!" I said quickly, before I heard Taehyung press through our headphones.

Jungkook looked at me with wide eyes, making it obvious that he didn't understand my actions.

"Are you stupid? They're going to catch you. I already found out everything I needed!" Suga spoke, unconsciously pressing the accelerator with the handbrake on, the car standing still.

I nodded affirmatively.

"That's what I want. Now get out of here!" I smiled, walking away.

The two looked at each other, then Jk turned to me.

"We can't implicate anyone, especially when we don't know who this woman is."

"I'll find out, be sure!" I said sure me.

I watched them start, I stayed put. The house burst into flames seconds later. I managed to turn to a window to my right, at which point I heard police sirens, and in a few seconds, several armored cars appeared behind me.

***

I looked at the metal door in front of me, sitting at a table of the same material in an all white room. To my right was a protective glass, which did not allow me to see beyond it. I was probably being watched, so I tried to look as normal as possible.

I looked down at the table, rubbing my fingers together, curious to know who the woman behind the race was.

The sound of the door being unlocked caught my attention. I smiled as I watched a frail body enter, its face covered by some kind of silicone mask, embodying another person.

"Who are you, lady?" I played the role of the innocent boy.

I looked at her, throwing a deck of cards on the table. I studied the package for a moment before looking up at her. I waited for an answer, it was not very appropriate for me to be too curious.

"Let's do it this way. We're going to play Hidden Ace, I assume you know how it's played anyway. A deck of cards has four Aces, I'll draw three. We'll shuffle the cards and I'll deal them to both of them. Who has the Ace of red heart wins."

I nodded affirmatively. I didn't expect this fierce intelligence to be based on a silly game of chance.

"We'll have a normal interrogation during the game. It stops when the ace hits the table. If the ace is in yours, you're free. But if it's in my hands, you'll give a statement and I'll shut you down for good. I don't know how to prove you were complicit in this, you're smart enough to cover your tracks and kill all the witnesses. From the footprints we found in the house it looks like there were about three or four of you."

I didn't make any gestures, I just looked her in the eyes.

A smile forced me, but I held back. How would he know it was my fault? I wanted to play the role of the victim of a misunderstanding, I was going to be a witness.

I was seriously thinking about what Jungkook had told me, there was no way they were going to get me out of here. It seems my only chance left was the luck I was hoping for. This woman was tearing the skin off my back. I summoned all the luck I had and put it in her books. I was hoping to have the ace.

"Mr. Psychologist is going to wire you to the polygraph test, so we can make everything more interesting." He laughed as a man rushed in, dragging a large computer and a bunch of wires behind him.

The second I heard what he said I resorted to one last trick. In the bracelet of the watch I wore on my right hand, Suga had inserted a small vial of a serum that could slow my heartbeat and a very thin needle with which I hoped to target my vein. His idea was brilliant at times like this and was thought out for the exact situation at hand.

Since I wasn't wearing handcuffs it was very easy for me to access the camouflaged button on the bracelet in my sleight of hand. I felt a slight sting as I flexed my hand, at which point the liquid splashed into the blood. Suga had assured me that because of the adrenaline, the serum would work within seconds, reaching the heart.

I allowed myself to be controlled by the massive man once he approached me with some cables. He grabbed my right hand with a sphygmomanometer cuff, tied my chest with two cables, and the ring and index finger of my left hand with two other cuffs. I could hear my pulse in my ears, I felt like I was going to explode, but soon I felt a chill go through my whole body. I calmed down instantly.

"Are you feeling tense?" The woman asked me, laughing.

I nodded negatively.

"No, I'm fine." I smiled back.

I didn't want to cause any negative feeling that could raise my heart rate.

"What is your favourite colour?" He asked me suddenly.

I knew how the polygraph tests were. Hobi and Suga had explained to us how we could cheat such a test, all that mattered was to think of a completely different question and the serum would do the rest.

The first questions were about regulation. They were asking you these questions to give you a starting point. The machine set your heart rate when you told the truth, then any change resulted in lying.

I resorted to what Hobi had taught me. I instantly got angry thinking about the woman in front of me. The idea was to get my heart rate up enough that any lie I told would be considered by the computer within the parameters of the truth.

I felt my ears getting clogged and I gave up controlling my emotions, I wanted to hit her head on the table in front of me, and to choke the psycho psychologist with these neck cables.

"Red." I said convinced of the lie.

She looked at the computer next to the table, at the control lines.

"Were you born on October 13, 2002?" Continued.

With the same nerves I answered in the affirmative.

"Are you a woman?"

"I am not."

Now I really wanted to put her head on the table.

My answers confirmed his doubts. The device had adjusted. I could feel his smile under the mask as I calmed down.

"Let's start the game, I say." She laughed tossing me the deck of cards I shuffled, then placed it on the table. She began to spread the cards.

I looked at her for a little while then approached the set she had given me. I pulled it closer, placing it on the right side. Her logic was probably that I would focus on the game and forget about the device, but my attention was divided.

"What were you looking for in the Moon family yard?" He said as he threw down the first card.

I threw my card, after which she proceeded to throw another. He seemed to want to end this game quickly.

"I heard some screaming from inside. I was scared. Since they didn't have a fence around the house, I thought maybe something had happened. There's so much going on these days." I replied innocently, tossing the book over her book.

"Leave spells, what's a racing outcast doing in the yard at the center of a crime?"

I nodded negatively.

"I'm not your man!"

I took a deep breath, hoping that Suga's serum would last as long as possible. I was hoping this wasn't the day I was going to drown badly.

"Did you kill Harry Moon?" She said, throwing book after book.

I nodded negatively.

"I did not."

He killed himself. She was looking at me and something seemed to bother her. I could see his eyes looking disorientated, sometimes at me, sometimes at the machine.

"Did you kill his family members?" He continued to ask question after question.

"I did not."

Damn it. I bit my tongue.

"Today is Wednesday?"

Control question, I said thinking quickly.

"It's Thursday!" I said, throwing down another card.

Our stacks were getting smaller, while the pile in front was getting bigger and bigger.

"Who's your boss?" She asked looking quite desperate.

I could feel the ace coming and I wanted to hope it was on me.

" I do not work!" I replied trying to sound stupid.

I didn't work anywhere, so I couldn't have a boss.

After another book, I saw her lean back.

"Is your name David White?"

I nodded affirmatively. I expected her question.

"Yes it is." I lied, being sure I didn't have any throbbing emptiness.

I leaned back, looking into her eyes, which I could barely see through the mask.

"Do you know the people who killed the Moon family?" She dropped one of her last cards.

I watched as she picked up the rest of the cards laughing once she looked at them. I looked down, I still had about three cards, one of which I was hoping was an ace.

"I do not." I lied.

I watched her drop the penultimate card.

"Did you know about the connection between Harry Moon and me?"

" I did not." I continued to lie, throwing away my penultimate card.

He smiled throwing himself on the table.

"Look what's the matter Skar or David, whatever your name is. I don't know how you managed to escape! I know you managed to fool this machine jeg somehow and managed to keep your pulse steady. I know you're guilty but I probably can't shut you up today." He said throwing down the last card, ten of red hearts.

I smiled leaning back.

I waited for the psychologist to unwire me, then I took my ID from the table.

"Looks like you didn't count them properly." I laughed. "Before I show you my book, I want you to answer one question."

He nodded.

"Come on, thug."

I smiled, curiosity hitting me again.

"What function do you have?" I could hardly breathe to hear the answer.

"Prosecutor General."

Hearing these words, I got up from the table. I put my ID card in my pants pocket and walked with the playing card in my hand until close to the prosecutor.

Reaching her, I threw the book face up on the table.

"Four of clubs?" I heard her exclaim then her eyes widened.

It seems that the ace was neither mine nor hers. I smiled, looking into his blue eyes under the mask. At least I had a distinguishing characteristic.

"There were four of us!" I laughed in ecstasy.

Luck had kissed me this time too, and I fell prey to the euphoria.

"I would like you to remember, Madam Prosecutor, that always the ace... is up the sleeve." I said, grabbing the sleeve of my right hand that I shook, the ace of red hearts falling to the table.

I left the room, slamming the door behind me.

👑

versiune in romana

Era a mia oară când un val de sânge îmi spăla mâinile și a mia oară când asta nu mă deranja deloc.

Am continuat, tăind adânc beregata fetei  al cărei sânge se prelingea peste pielea mea bronzată. Imaginea nu-mi provoca silă sau milă, era parte din misiunea mea, ceea ce mă făcea să prind o oarecare doză de adrenalină.

Concepeam viața atât de simplă și oamenii atât de fragili, în mâinile cele mai nepotrivite.

Misiunile noastre începuseră să cuprindă din ce în ce mai multe cadavre, împrăștiam sânge aproape zilnic, fără vreo țintă clară, ucideam în stânga și în dreapta.

Motivul nostru era justificat, făcea parte din misiune. Cineva ne urmărea din umbră așteptând să facem o greșeală pentru a ne putea închide pe viață. Cum actele organizației noastre puteau fi identificate ca acte teroriste, Guvernul adoptase o Ordonanță Guvernamentală prin care se reglementase pedeapsa cu moartea, fiecare stat fiind ținut de propria legislație să o adopte sau nu. Nefericirea făcea că New York-ul era primul stat care acceptase pedeapsa cu moartea pentru actele de terorism, motiv pentru care eram în pericol.

Acest om din umbră era mult mai aproape decât ne așteptam, iar în fața noastră era unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui.

Mi-am lins buzele ridicându-mă pentru a mă îndrepta spre băieții ce-l cășunau pe rând pe suspectul nostru. În fața mea se afla Harry Moon, bătut bine de K.

Ne aflam în casa lui, undeva la periferia orașului Yonkers. Am privit în jur, văzând dezordinea pe care o făcuserăm în luptă. Harry nu locuia singur, iar martorii au fost eliminați în primele minute. Nu exista nicio posibilitate să facem curat înainte ca poliția să ajungă, iar aceasta era singura șansă de a vedea cine este omul din spatele lui Moon. Nu avea cum să stea imparțial în timp ce învățăcelul își umplea bagajul de pumni.

În fața mea, Jungkook, Suga și K aranjau bine suspectul, iar Taehyung se afla în mașină, lovind tastele laptopului său de zor, pentru a sparge și șterge tot ce înregistraseră camerele video. Aveam de gând să incendiem totul, iar timpul ne presa. Moon nu voia să vorbească cu noi.

Regula misiunii noastre era aceea că nu trebuia să dureze mai mult de zece minute până să ne curățăm. Și ca și cum era plănuită de Moon, trecusem peste timpul limită interogându-l. Am încercat orice metodă de șantaj cu persoanele la care ținea, însă nu voia să vorbească, astfel trei cadavre sfârșind pe podeaua din lemn.

Suga i-a ciopârțit tatăl, JK a fost responsabil de ștrangularea mamei lui, iar eu i-am decapitat sora. Nimic nu-l făcea să vorbească, părea că îi era mai multă frică de omul din umbră, decât că-și va pierde familia.

După mai multe lovituri aplicate de K, acesta a renunțat. S-a dat în spate, pumnii săi fiind răniți de oasele distruse ale feței lui Moon. Nu părea că mai putea lovi, nici măcar de nervi.

—Se pare ca am mai taiat unul de pe lista! A spus Suga, aruncând țigara ce ajunsese la filtru.

— În câteva minute veninul își va face efectul, cred că ar fi indicat să vorbești. A spus Jungkook, privind prin fiola ce-i putea salva viața nenorocitului, acul din capat era încă steril, fiind acoperit de protecție.

Moon era desfigurat, fața lui era plină de sânge, iar ochii îi erau atât de întunecați încât nu se putea distinge irisul. Loviturile lui K îi provocaseră distrugeri iremediabile feței, însă nu părea să-i pese deloc, era atât de pasiv încât ne scotea din minți.

— Vorbește dracului, idiotule! Suga i-a prins tricoul, trăgând de guler până l-a lovit de fruntea sa. Nu mai ai timp, înțelegi?

Mâinile sale l-au zdruncinat sănătos până să apuce să scoată vreun cuvânt.

— Sunt mulți ca mine, care vor veni după voi. Din păcate, demonii lui K au foarte mulți dușmani. A spus acesta, aruncându-și capul pe spate.

Era atât de amețit și leșinat, încât nici nu-și putea controla mișcările. Capul i se clătina încontinuu.

—A fost anunțată poliția! Am auzit vocea lui Taehyung în casca ce o purtam în urechea stângă. Am recepționat, apăsând pe ea, mai apoi m-am uitat la K. Îl vedeam de la spate, era un munte de om, înalt și lat, cu o grămadă de masă musculară. Era un munte de răbdare, dar și unul de nervi în anumite situații, iar situația aceasta îl scotea din minți.

Era presat de timp și trebuia să plecăm, nu îl puteam lua pe Moon cu noi, deoarece în urma analizei lui Jungkook, avea un dispozitiv de urmărire sub piele, dispozitiv foarte sensibil ce necesita ore pentru a fi extras. Nu-l puteam distruge, deoarece era monitorizat, iar oamenii care erau responsabili de supravegherea lui, ar fi fost alarmați de distrugerea lui. Oricum am fi dat-o, nu o nimeream. K s-a spart repede, ieșind grăbit din cameră.

Am convenit din priviri să rămân ultimul în cazul în care avea să scuipe informațiile pe ultima sută de metri.

— Mi-ați omorât toată familia. Mama, tatăl, chiar și pe sora mea de 5 ani. Credeți că am ceva de pierdut? Mi-ați luat tot! A țipat Harry, printre dinții, ce eram sigur că nu mai erau întregi, și buzele sparte.

— Aproape că m-a trecut o lacrimă, jegosule! Jungkook a continuat să-l lovească fără milă.

Eram aproape sigur că dacă otrava nu l-ar fi distrus, pumnii ce și primea, sigur o făceau. Am inspirat, analizând pereții și orice mi-ar putea atrage atenția de la scena macabră. M-am îndreptat spre canapeaua crem din piele, ce avea diferite pete de sânge ce mă făceau să strâng din nas și să mă uit în alte direcții.

Am inspirat adânc, trecând în spatele canapelei unde am văzut-o pe micuța fată căreia îi deschisesem gâtul, îmbrăcată într-o rochie gri până la genunchi, ce mai apoi era continuată de doi ciorăpei albi. Deși ochii mei erau ațintiți asupra rochiei, îi puteam vedea în aria vizuală gâtul sfâșiat și plin de sânge. Refuzam să privesc direct, dar totuși vedeam cum i se prelingea sângele pe gulerul rochiei.

Părinții ei erau aruncați unul peste altul, probabil avuseseră parte de același tratament. Eram nemilos când venea vorba de afaceri. Rolul nostru de cavalerii morții mă făcea să simt că puteam stăpâni lumea. Îngerii torceau ața vieții, noi stând la capătul celălalt pentru cu o foarfecă.

— Pentru cine lucrezi? Țipătul lui Suga s-a făcut auzit, pentru prima dată în ultimii 6 ani.

Mi s-a zbârlit pielea la auzul vocii sale profunde, făcând un zgomot cu care nu eram obișnuit.

— O femeie... A tușit, scuipându-se singur. Lucrează în justiție, într-o funcție înaltă.

Femeie? Asta era ceva neașteptat! Ne-am obișnuit ca inamicii noștri să fie bărbați, deseori fioroși și intimidanți, dar o femeie? Îi era frică de o femeie? Ce putere putea să aibă această femeie? Ce funcție putea să aibă astfel încât să poată băga frica în tipii ca acesta.

Jungkook s-a apropiat de el cu antidotul, însă acesta a ridicat tonul.

— Nu, lăsa-ți-mă să mor. Dacă va afla că v-am spus, va fi oricum mult prea rău pentru mine. K îmi este dator. Răsuflarea lui greoaie biciuia aerul. Spuneți-i să aibă grijă de fratele meu, că altfel nu va dormi liniștit toată viața lui.

Suga s-a dat în spate, țintindu-mă.

Cred că era momentul potrivit să ne spargem din locație.

Suga și Jk au ieșit în grabă din cameră, eu fiind în urma lor. Pașii mei erau mult mai lenți decât ai lor, ceva mă apăsa. M-am întors spre Moon, pentru a-i pune o ultimă întrebare, la care speram să răspundă rapid.

Am alergat spre el, mișcându-l de umăr.

— Femeia aceasta... crezi că va veni după tine acum? Am întrebat, simțindu-mi pulsul în gât și căutând disperat răspunsul.

— Cu siguranță! A răspuns încet. Să aveți grijă de fratele meu.

M-am consolat cu răspunsul, alergând în urma celor doi. Curiozitatea mea se ducea spre limite, simțeam că era ultima șansă de a fi atât de aproape de femeia care ne vâna. I-am urmărit până m-am asigurat că s-au urcat în mașină. Suga s-a urcat la volan, iar Jk în dreapta, moment în care m-a lovit un plan.

— Duce-ți-vă fără mine! Am spus rapid, înainte de a-l auzi pe Taehyung presându-ne prin cască.

Jungkook s-a uitat la mine cu ochii mari, făcând evident faptul că nu îmi înțelegea acțiunile.

— Ești prost? O să te prindă. Am aflat deja tot ce aveam nevoie! A vorbit Suga, apăsând inconștient accelerația cu frâna de mână trasă, mașina stând pe loc.

Am dat din cap afirmativ.

— Asta și vreau. Acum căra-ți-vă de aici! Am zâmbit, îndepărtându-mă.

Cei doi s-au uitat unul la altul, apoi Jk s-a întors spre mine.

— Nu putem să implicăm pe nimeni, mai ales când nu știm cine este femeia aceasta.

— O să aflu, fii sigur! Am spus sigur pe mine.

I-am privit cum au demarat, eu rămânând pe loc. Casa a explodat în flăcări câteva secunde mai târziu. Am apucat să mă întorc spre un geam spre care aveam în dreapta mea, moment în care am auzit sirenele poliției, iar în câteva secunde, în spatele meu au apărut mai multe mașini blindate.

***

Am privit ușa din metal din fața mea, stând la o masă din același material, într-o cameră complet albă. În dreapta mea era un geam de protecție, ce nu-mi permitea să văd dincolo de el. Probabil eram privit, așa că am încercat să par cât mai normal.

Am privit în jos spre masă, masându-mi degetele între ele, eram curios să aflu cine era femeia din spatele cursei.

Zgomotul ușii descuindu-se, mi-a atras atenția. Am zâmbit când am privit un corp firav intrând, fața fiindu-i acoperită de un fel de mască din silicon, ce întruchipa altă persoană.

— Cine sunteți, doamnă? Am jucat rolul băiatului inocent.

Am privit-o, aruncând un pachet de cărți pe masă. Am analizat pachetul pentru puțin timp, înainte de a-mi ridica ochii spre ea. Am așteptat răspuns, nu era prea indicat din partea mea să fiu prea curios.

— Hai să facem în următorul fel. Vom juca Asul Ascuns, presupun că știi cum se joacă, în orice caz. Un pachet de cărți are patru ași, eu voi scoate trei. Vom amesteca cărțile și le voi împărți amândurora. Cine are Asul de inimă roșie câștigă.

Am dat din cap afirmativ. Nu mă așteptam ca această inteligență fioroasă să se bazeze pe un joc prostesc de noroc.

— Vom avea un interogatoriu normal pe parcursul jocului. Acesta se oprește în momentul în care asul atinge masa. Dacă asul o să fie la tine, ești liber. Dar dacă este la mine, vei da declarație și te voi închide definitiv. Nu știu cum să dovedesc că ai fost complice în asta, sunteți destul de deștepți încât să ștergeți urmele și ați omorât toți martorii. Din analiza pașilor pe care i-am găsit în casă se pare că ați fost în jur de trei sau patru persoane.

Nu am schițat niciun gest, ci doar am privit-o în ochi.

Un zâmbet mă forța, însă m-am abținut. De unde avea să știe că eram eu vinovat? Voiam să joc rolul victimei unei neînțelegeri, aveam să fiu martor.

Mă gândeam serios la ceea ce-mi spusese Jungkook, nu aveau cum să mă scoată de aici. Se pare că singura mea șansă rămăsese norocul pe care speram să-l am. Femeia aceasta îmi zbârlea pielea pe spate. Am invocat tot norocul de care dispuneam și l-am pus în cărțile ei. Speram să am asul.

— Domnul Psiholog o să te cableze la testul poligraf, ca să facem totul mai interesant. A râs în timp ce un bărbat a intrat în grabă, trăgând un mare calculator după el și o grămadă de fire.

În secunda în care am auzit ceea ce a spus am apelat la un ultim truc. În brățara ceasului ce-l purtam la mâna dreaptă, Suga îmi inserase un mic flacon cu un ser ce-mi putea încetini bătăile inimii și un ac foarte subțire cu care speram să-mi nimeresc vena. Ideea lui era genială în astfel de momente și a fost gândită pentru exact situația de față.

Deoarece nu purtam cătușe mi-a fost foarte ușor să accesez, în joaca mea cu mâinile, butonul camuflat din brățară. Am simțit o ușoară înțepătură când am flectat mâna, moment în care lichidul s-a împrăștiat în sânge. Suga mă asigurase că din cauza adrenalinei, serul își va face acțiunea în câteva secunde, ajungând la inimă.

M-am lăsat controlat cablat de bărbatul masiv, odată ce s-a apropiat de mine cu câteva cabluri. Mi-a prins mâna dreaptă cu manșeta unui tensiometru, mi-a legat toracele cu două cabluri, iar degetul inelar de la mâna stângă și cel arătător cu alte doua manșete. Îmi puteam auzi pulsul în urechi, simțeam că explodez, însă în scurt timp am simțit o răceală trecându-mi prin tot corpul. M-am calmat instant.

— Te simți tensionat? M-a întrebat femeia, râzând.

Am dat din cap negativ.

— Nu, sunt bine. Am zâmbit înapoi.

Nu voiam să-mi provoc vreun sentiment negativ ce mi-ar putea crește pulsul.

— Care este culoarea ta preferată? M-a întrebat subit.

Știam cum stătea treaba cu testele poligraf. Hobi și Suga ne explicaseră cum puteam să păcălim un astfel de test, tot ce conta era să te gândești la o cu totul altă întrebare, iar serul avea să facă restul.

Primele întrebări erau de reglare. Îți puneau aceste întrebări pentru a avea un punct de pornire. Aparatul îți seta nivelul pulsului, când spuneai adevărul, mai apoi orice modificare avea ca și consecință mințitul.

Am recurs la ceea ce mă învățase Hobi. M-am enervat instant gândindu-mă la femeia din fața mea. Ideea era să reușesc să-mi cresc pulsul suficient de mult, încât orice minciună aș fi spus, să fie considerată de calculator în parametrii adevărului.

Am simțit cum mi se înfundă urechile și am renunțat să-mi controlez emoțiile, voiam să o izbesc cu capul de masa din fața mea, iar pe miogul de psiholog, să-l strâng cu cablurile astea de gât.

— Roșu. Am spus convins de minciună.

Aceasta a privit spre calculatorul de lângă masă, la liniile de control.

— Te-ai născut pe 13 octombrie 2002? A continuat.

Cu aceiași nervi am răspuns afirmativ.

— Ești femeie?

— Nu.

Acum chiar îmi doream să o bag cu capul în masă.

Răspunsurile mele i-au confirmat dubiile. Aparatul se reglase. Îi puteam simți zâmbetul pe sub mască, în timp ce eu mă calmasem.

— Să începem jocul, zic. A râs aruncându-mi setul de cărți pe care l-am amestecat, mai apoi i l-am pus pe masă. Aceasta a început să împrăștie cărțile.

Am privit-o pentru puțin timp apoi m-am apropiat de setul ce mi-l dăduse mie. L-am tras mai aproape, punându-l în partea dreaptă. Probabil logica ei era că mă voi concentra pe joc și voi uita de aparat, însă atenția mea era împărțită.

— Ce căutai în curtea familiei Moon? A spus în timp ce a aruncat prima carte.

Eu am aruncat cartea mea, după care ea a continuat să arunce alta. Părea că vrea să termine repede jocul acesta.

— Am auzit niște țipete dinauntru. M-am speriat. Cum nu aveau un gard care să înconjoare casa, m-am gândit că poate au pățit ceva. Se întâmplă atât de multe în ziua de azi. Am răspuns inocent, aruncând carte peste cartea ei.

— Lasa vrăjelile, ce căuta un proscris de la curse în curte, în centrul unei crime?

Am dat din cap negativ.

— Nu sunt eu omul vostru!

Am inspirat adânc, speram ca serul lui Suga să țină cât mai mult. Speram să nu fie aceasta ziua în care aveam să mă înfund grav.

— Tu l-ai omorât pe Harry Moon? A spus aceasta, aruncând carte după carte.

Am dat din cap negativ.

— Nu.

S-a omorât singur. Se uita la mine și ceva părea să o deranjeze. Îi vedeam ochii care priveau dezorientați, când la mine, când la aparat.

— Tu i-ai omorât membrii familiei? A continuat să pună întrebare după întrebare.

— Nu.

Pe dracu. Mi-am mușcat limba.

— Astăzi este miercuri?

Întrebare de control, am spus gândindu-mă rapid.

— Este joi! Am spus, aruncând o altă carte.

Teancurile noastre se micșorau, în timp ce mormanul din față devenea din ce în ce mai mare.

— Cine este șeful tău? A întrebat părând destul de disperată.

Simțeam cum asul se apropie și voiam să sper că era la mine.

— Nu lucrez! Am răspuns încercând să par prost.

Nu lucram niciunde, deci nu aveam cum să am vreun șef.

După o altă carte, am văzut-o dându-se pe spate.

— Numele tău este David White?

Am dat din cap afirmativ. Mă așteptam la întrebarea ei.

— Da. Am mințit, fiind sigur că nu am avut niciun gol pulsatil.

M-am dat pe spate, uitându-mă în ochii ei, pe care îi vedeam destul de greu pe sub mască.

— Îi cunoști pe cei care au ucis familia Moon? A aruncat una dintre ultimele ei cărți.

Am privit-o cum a ridicat restul de cărți râzând odată ce s-a uitat la ele. Am privit în jos, mai aveam în jur de trei cărți, dintre care speram ca una dintre ele să fie asul.

— Nu. Am mințit.

Am privit-o aruncând penultima carte.

— Știai despre legătura dintre Harry Moon și mine?

— Nu. Am continuat să mint, aruncându-mi penultima carte.

A zâmbit aruncându-se pe masă.

— Uite care este problema Skar sau David, care o fi numele tău. Nu știu cum ai reușit să scapi! Știu că ai reușit să păcălești jegul ăsta de aparat cumva și ai reușit să-ți păstrezi pulsul echilibrat. Știu că ești vinovat, dar probabil că nu te pot închide astăzi. A spus aruncând ultima carte, zece de inimă roșie.

Am zâmbit dându-mă pe spate.

Am așteptat ca psihologul să mă decableze, mai apoi mi-am luat actul de identitate de pe masă.

— Se pare că nu le-ai numărat cum trebuie. Am râs. Înainte de a-ți arăta cartea mea, vreau să-mi răspunzi la o întrebare.

A dat din cap.

— Fie, golanule.

Am zâmbit, curiozitatea lovindu-mă din nou.

— Ce funcție aveți? Aproape că nu răsuflam pentru a auzi răspunsul.

— Procuror general.

La auzul acestor cuvinte, m-am ridicat de la masă. Mi-am înfipt cartea de identitate în buzunarul pantalonilor și am pășit cu cartea de joc în mână până aproape de doamna procuror.

Ajuns lângă ea, am aruncat cartea pe masă cu fața în sus.

— Patru de treflă? Am auzit-o exclamând mai apoi ochii i s-au mărit.

Se pare că asul nu era nici la mine, nici la ea. Am zâmbit, privindu-i ochii albaștri pe sub mască. Măcar aveam o caracteristică distinctivă.

— Patru am fost! Am râs în extaz.

Norocul mă pupase și de data aceasta, iar eu mă lăsam pradă euforiei.

— As vrea să ții minte, doamnă procuror, că întotdeauna asul... este în mânecă. Am spus, prinzând mâneca mâinii drepte pe care am scuturat-o, asul de inimă roșie căzând pe masă.

Am ieșit din încăpere, trântind ușa în urma mea.