Pe cărări întortocheate,
Rătăcit-am inima plăpândă,
De n-aș istorisii de moarte,
Viața n-ar avea izbândă.

Cât de greu să fie dorul,
Să mă nalț pe un colț de stea,
Tot atâta osteneală, și iubirea,
De mi-ai da, în toi de vreme rea.

Iar mă paște, în miez de noapte,
O frică ce-ncolțește în piept,
Tu fugi de ale mele șoapte,
Eu voiesc să nu te mai aștept.

Tot în juru-mi viață n-are,
Orice ochesc cu a mea privire,
Făr' de a ta dulce chemare,
Piere, se uită în neștire.