Doare să doară,
Dar mai rău doare parcă
Să nu doară.
Simțul când nu există
E un fel de infinit cu sfârșit
Și am simțit pe pielea-mi
Cum doare să nu simți.

Te-ai stins, suflet viu,
Te-ai prelins prin fragilitatea
Coastelor mele
Și te-ai agățat de piept,
Ai fost infim.
Ce nu știai pe atunci era
Că te rătăciseși
În infinitul cu sfârșit,

Iar eu nu eram om,
Ci o progenitură a universului.