Mi-e dor să privesc în ai tăi ochi,
Iar tu să vezi prin mine cum
Iubirea mă încearcă peste tot,
Prin piept... inimă și trup.

Cum arată universul
Mi-am dorit să văd,
Cum se întoarce luna
Singură pe cer,
Singură de tot.
Fără soare, fără stele,
Eu fără tine, cu gândurile.

Mi-e dor de ce am fost...
Când pe spate mă întindeam în apă,
Străluceam într-un mod neînțeles,
Dar înțeles de lumea toată.
Pe cărări grele-ncurcate,
M-am rătăcit necuvenit,
Nu mă gândeam că, poate,
Poate... picioarele s-au împletit.

Ce să fie al meu trup,
Fără dragoste sau dor?
Tot ce a rămas din mine,
Brațe fragede și moi...
N-am nici cap, iar minte ba,
Ce mai sunt, fără de mine,
O statuie de decor.

Asimilat-am trupul meu cu  Dumnezeu,
Chit că e fărădelege...
Eu obișnuiesc să mișelesc,
În străfundul sufletului nul,
O clipă, numai una,
Cred c-am voie să greșesc.

Am vrut să nu fiu om
Și-am vrut parcă să zbor...
Ce-i un înger, fără aripi?
Ce e viața, fără nori?
Mi-am dorit să prind iar suflet,
Dar mai mult să mă întorc acasă,
Până-n zori.